DIN PAT SAU DE LA BIROUL PLIN DE COLEGI?

Munca la birou sau de acasă? Cred că ne vom confrunta din ce în ce mai mult cu asta și în România. Un mediu de afaceri occidental, un mod de viață așijderea … o dilemă identică. Societatea evoluează. Unii, mai răi, ar spune că involuează. Cert e că se schimbă… și odată cu ea și lumea de afaceri.

Până ieri una dintre cele mai bune zile ale tale era când te angajai într-o bancă, ditamai corporația sau pur și simplu într-o instituție/firmă mai mică. Dacă această companie avea un minim standard de cultură organizațională atunci o persoană îți prezenta echipa, colegii, cum ajungi la restaurant, unde e HR-ul, care e parcarea, etc… Apoi șeful te făcea să te simți cât mai bine, unii colegi se bucurau că ai venit, alții te urau din prima văzând în tine un posibil concurent la postul visat. Învățai ”găștile” rapid, cine e ”Mama Dolores”, cine e ”Pupila” șefului, cine e ”calul de bătaie”, unde se fumează, când e mai bine să-ți iei concediu, într-un cuvânt cam ”cum merg lucrurile pe acolo”. Departe de a fi situația ideală, dar aveai o satisfacție: socializarea, cu toate problemele ei…

Dacă ai trăit aceste momente, te apropii de statutul de fosilă. Azi tânărul angajat mai află de aceste povești de la cei bătrâni. Trendul acum e munca de acasă. Outsourcing-ul să trăiască! E viitorul luminos. Toți își doresc asta: agenți vânzări, consultanți, stomatologi, medici de familie, juriști/avocați, specialiști în resurse umane, PR-iști/jurnaliști, meseriași (instalatori, zidari, parchetari, mecanici, croitori), contabili, consilieri de investiții, agenți din MLM – reprezentanții tuturor profesiilor. Join the club? Ti se prezintă avantajele – cum că poți fi propriul tău șef, că poți avea ce program îți dorești, că nu depinzi de nimeni, că nu ai colegi care să te bată la cap, că nu te mai superi pe acela care n-a ridicat capacul la toaletă sau pe bucătarul de la restaurant care face piure în fiecare marți, de 5 ani. Ești mai eficient, poți să te trezești când vrei, poți să-ți rezolvi problemele personale, vei petrece mai mult timp cu familia – ni se spune. Iar dacă vrei socializare, ia de ține conferințe video, hopa sus pe Skype, Messenger, LinkedIn, Facebook, Twitter, Google+, etc și ”stai în contact” cu toți profesioniștii.

Din fericire, sau din păcate – depinde cum privești, omul e o ființă socială, are nevoie de interacțiune. Parcă aș prefera să mă angajeze o persoană, să am colegi tot oameni… iar, dacă o să fie cazul, să mă concedieze tot un om. Pentru că mă îngrozește gândul să mă angajeze ”o bornă informatică” din Otopeni, să am colegi care funcționează cu procesor I4, să-mi dea concediu un soft care face tragerile la sorți și bineînțeles să mă concedieze vreun robot șarmant prin MMS la ora 23:59 așa: ”du-te în dormitorul tău, împachetează totul în cutia de hârtie A3 și ieși din casa ale cărei rate la bancă le plăteai datorită nouă!”

Se spune că în libertatea pe care ne-am dorit-o putem alege. Într-adevăr, liberul arbitru ne aparține. Putem fi cuci ”profesioniști” sau ființe sociale. Putem ține conferințe virtuale sau să ajutăm un coleg în mod real. Putem să ne ridicăm direct din pat la computer … Putem face orice ne trece prin cap. Cu cât o facem mai mulți și mai repede, cu atât ne vom mândri peste ani – noi am făcut schimbarea! 010101010101…

Autor: Mihai Mătieş

AI TIMP SĂ CITEŞTI ACEST EDITORIAL? PARTEA I

De ce avem impresia că în zilele noastre timpul se scurge mai repede? Este simplu, dar noi facem să pară complicat. Societatea îţi cere promptitudine şi devotament, tehnologia se revoluţionează în timp ce tu dormi, copiii vor să fie în pas cu moda, iar tu nu ai avut timp să îi creşti altfel.

De unde a început această poveste cu secolul vitezei? Din păcate, acesta este încă un răspuns bine-cunoscut, dar preferat a se ţine ascuns, a nu fi luat în seamă ori a fi mascat prin manevre ale mass-mediei. Pentru că multe lucruri au fost ţinute sub covor, pentru că mulţi oameni au fost naivi şi nu au băgat de seamă cocoaşa formată de acestea, pentru că cei care puteau dezvălui secrete au fost ţinuţi în tăcere, cetăţenii au putut fi manipulaţi fără ca ei să îşi dea seama de asta.

Tehnologia a venit în ajutorul acestei şiretenii, putându-se face abuz de ea pentru a uşura mai mult sarcinile oamenilor. Acest fapt iese în avantajul directorilor, în acest fel ei putând cere din partea angajaţilor mai mult timp petrecut la serviciu. Oamenii, deşi vor să se ştie unici, totodată vor să şi fie în pas cu moda. Să presupunem că vă reîntălniţi un fost coleg de liceu şi aveţi timp să schimbaţi câteva propoziţii. Aflaţi despre acesta că are aproape 30 de ani, nu este căsătorit, nu are maşină, locuieşte cu părinţii şi lucrează într-un supermarket. Mulţi dintre voi deja l-aţi catalogat şi probabil nu aţi dori să ieşiţi într-o seară cu om pe care îl consideraţi sub nivelul vostru social. Ne-am setat anumite prejudecăţi despre felul în care să ne trăim viaţa şi timpul de oameni pe care să-i avem în cercul de prieteni în aşa fel încât să ne încadrăm şi să fim acceptaţi de cei care deja se află acolo unde noi ne dorim să ajungem. Iar dacă am ajuns acolo, am face bine să le respectăm regulile.

Nu degeaba se spune că banul te schimbă. Am observat cum oamenii pun mare preţ pe el, devenind noul lor Dumnezeu şi crezând că el este cel care le determină destinul. Lucru în mare parte de la sine înţeles, din moment ce orice alte căi cinstite care ţi-ar permite să supravieţuieşti au fost înlăturate de mult şi altele au fost impuse de societate. Acum au rămas nişte standarde pe care trebuie să le urmăm chiar şi pentru a fi numiţi normali. Asta în opoziţie cu ideile aceloraşi oameni care susţin că trebuie să ai întotdeauna mintea deschisă şi să accepţi diferenţele.

Nu este de mirare că tânjim după adrenalină, după libertate (în adevăratul sens), după recreere, după lucruri interzise şi periculoase, dacă felul în care ne petrecem timpul nu ne lasă loc să ne bucurăm singuri de viaţă. Probabil de aceea simţim nevoia să ne uităm la filme cu oameni care trec prin situaţii la care noi doar visăm. Nu sunt împotriva filmelor ori a viselor, dar este păcat că trăim în paradoxal. Să vă dau un exemplu: Dacă îţi doreşti să călătoreşti, să vizitezi şi alte ţări, nu o poţi face decât cu bani. Pentru a avea bani, trebuie sa munceşti. Iar dacă munceşti nu ai timp să călătoreşti aşa cum ţi-ai fi dorit pentru că timpul tău liber de fapt nu este al tău.

Voi ce faceţi în timpul liber? Vă puteţi bucura de el fără să vă îngrijoraţi de muncă? Vă aştept în partea a doua a acestui editorial cu o continuare privind această problemă.

Autor: Octavian Radu

SUN FOR THE WAVES (I)

Ca în fiecare vară, plaja lui august se împânzeşte cu muzică house, cu corturi imense, lasere şi ochelari de soare care ascund ochii nedormiţi de la petrecerile afterhour.

Evenimentele mult aşteptate ale verii aduc pe plaiuri româneşti renumiţi artişti internaţionali, dar mai ales o stare de beatitudine totală în rândul pretendenţilor. Întreaga comunitate emană o energie magnetică contagioasă.

Festivalurile verii lui 2011 sunt o adevărată masă festivă pentru iubitorii muzicii house. Pe lângă bine cunoscutele evenimente SUNWAVES, THE MISSION DANCE WEEKEND şi LIBERTY PARADE, anul acesta are loc şi prima ediţie a festivalului DANCE FESTIVAL-KARAVANA, din Bulgaria.

Cu varietatea de genuri de la trance la electro, de la dance la minimal, întrunirile au reuşit să devină o tradiţie, majoritatea participanţilor fiind “clienţi fideli”. Şi de ce nu ar fi?

Organizarea aproape impecabilă, amplasarea bine gândită, apelurile la dorinţele publicului au ca rezultat succesul continuu al evenimentelor, care an de an aduc împreună fani care nu ţin cont de diferenţele de păreri şi reuşesc să se poarte familiar unii în jurul altora, trăind cu minţile libere seturile DJ-lor.

Sentimentul pare a fi reciproc: cunoscuţii artişti se simt minunat pe litoralul nostru şi vin ani de ani la rând pentru fanii lor, pe care îi tratează cu piese noi în fiecare an.

A 10-a ediţie a festivalului Sunwaves are loc pe data de 13 august şi nu este lipsită de surprize: evenimentul se mută pe plaja din Năvodari, având 6 scene de pe care artiştii, momentan neanunţaţi, vor veni pentru a sărbători vara alături de fani.

Privind în urmă, îmi amintesc de una dintre ediţiile Sunwaves la care am luat parte, unde cunoscuţi DJ precum Ricardo Villalobos şi Marco Carola şi-au adus cu ei mixurile dumnezeieşti cu care au împărţit euforie şi amintiri memorabile. Întregul cort era parcă o insulă privată destinată magiei.

Pe fragmentele de chipuri pe care lumina laserului pica se observau ridurile expresive ale zâmbetelor fireşti. Pe plaja Kudos se găsesc de asemenea, comunicând parcă prin mişcările de dans, un DJ şi un grup aglomerat de oameni extaziaţi pe o platformă. Paharele pline de votcă sprijinite în nisip au devenit o emblemă a libertăţii şi dezbrăcării de inhibiţii.

Un alt festival semnificativ pentru iubitorii muzicii house este The Mission Dance Weekend, care are loc în perioada 5 – 6 AUGUST, la PLAJA HANUL PIRAŢILOR, de asemenea în NĂVODARI.

Festivalul a dobândit un renume internaţional de-a lungul anilor, având acum un public larg alcătuit atât din fani români, cât şi din fani veniţi din depărtare pentru a asculta piesele artiştilor preferaţi.

Printre artiştii ce se vor prezenta atât cu piesele clasice, cât şi cele noi se află: Paul Van Dyk, Above&Beyond, Ferry Corsten, Gabriel&Dresden, Dubfire, R.O.A (Rise of Artificial) şi Şuie Paparude.

Acestea sunt doar două dintre festivalurile paradiziace ale verii, cărora le mai lipsesc doar îngeraşii blonzi, dar desigur, cu cantitatea suficientă de alcool…

Autor: Octavian Radu

OAMENI MARI. MINTE DE COPII

Zilele astea rulează un film tare: ”Oameni mari și fără minte”. Vi-l recomand cu drag pentru că face un recurs la copilărie, un recurs plin de haz, de voie bună și de gingașă aducere aminte.

Vă amintiți mailurile alea care circulă de vreo 6 ani și în care se vorbește despre gustul aromat al copilăriei noastre din anii ’70/’80? Ei bine filmul ăsta e scris în același spirit, al reîntoarcerii la savoarea unor vremuri în care murdăria de pe și din haine era ceva normal, iar cățăratul în copaci era un sport obligatoriu zi de zi.
Lecția predată de film, în care adulții (Adam Sandler et comp.) sunt rușinați de ifosele copiilor lor ”tehnologizați” și snobi și încearcă să le arate frumusețile naturale și simple ale vieții precum plăcintele/broscuțele făcute cu piatra pe ochiul apei, este una dureroasă și pentru noi: e bine să mai uităm de tehnologia care ne conduce agenda zilnică și să ne bucurăm de natură, sport în aer liber, de trasul cu ochiul la fuste scurte sau de petrecut după-masa în copaci.
Câți dintre noi mai vrem să ne aducem aminte, fără comparații cu prezentul? Câți dintre noi recunoaștem cât de mult ne plăcea? Chiar dacă stăteam afară până pe la 22:00/23:00 în fiecare zi, mâncam cu mâinile murdare, colectam cărăbuși și-i dădeam la furnici sau jucam ”mâța” (leapșa, pt bucureșteni) în copaci…. Îmi aduc aminte că părinții trebuiau să se roage de noi să facem o pauză pentru a veni la masă. De unde plecam apoi imediat, cu o felie de pâine cu unt și gem direct la fotbalul zilnic, la tras cu praștia, suflatul în tub pentru a propulsa subțirile și înțepătoarele cornete de hârtie… Da, eram duși cu pluta, dar ce plută frumoasă era! Mâncam ciuperci pe care le culegeam din pădure, fructe direct din pom, lansam plute pe râu în speranța că vor ajunge la mare, stăteam la soare 12 ore pe zi și ne prindea ora 23:00 pe derdeluș iarna.
Din experiența mai multor trăiri asemănătoare am sesizat cel puțin două tendințe după un astfel de film: cei ce spun ”dragă…ce mult am îmbătrânit” (ei având de obicei puțin peste 30 de ani), resemnându-se să privească neputincios burta în oglindă și cei ce spun ”de mâine jucăm și noi un baschet?” sau ”îți aduci aminte ce driblinguri făceam? – hai la un fotbal!” Voi cei care citiți aceste rânduri, din ce categorie faceți parte? Mai mult, cum ați vrea să crească copiii voștri?
Intr-o țară în care inclusiv profesorii de sport cer scutire directorilor de la orele de educație fizică, cred cu tărie că un astfel de recurs la normalitate, la mișcare și la a-ți trăi viața din plin este o necesitate. Pentru noi, pentru copiii noștri, pentru viitorul lor, pentru a nu cădea pradă calculatoarelor, I-Pod-urilor, Wii-urilor, sedentarismului și snobismului purtat pe aripi de șervețele umede pentru mâini, atotstăpânitoare!
Dar vrem oare asta? Personal cred că dacă vrei poți. Cred că trebuie să intervenim în educația copiilor noștri încă de la grădiniță când ar trebui să le cerem educatoarelor să-i învețe pe copii care e diferența dintre rață și gâscă și ce ne dă nouă vaca, nu computerul! Laptele nu vine de la supermarket, păsările fac ouă și nu Bakugani, carnea provine de la animale și nu-i creată în Photoshop.

Mihai Mătieș