REMEMBER AMY WINEHOUSE

Amy Jade Winehouse a fost o cântăreaţă şi compozitoare engleză de jazz, soul şi RnB. S-a făcut remarcată pentru vocea sa puternică, contralto, care îi permitea să atingă note muzicale foarte joase.

Amy şi-a petrecut copilăria într-o suburbie a Southgate şi a frecventat şcoala Ashmole. La vârsta de zece ani, Amy a cântat într-o formaţie de rap numită Sweet-n-Sour, un proiect de scurtă durată. Amintindu-şi de formaţie, Amy îl descrie ca pe o versiune „mică, albă (formată din muzicieni albi) şi evreiască” a Salt-n-Pepa.

De la 12 ani, Amy frecventează Şcoala de Actorie „Sylvia Young”, dar este exmatriculată după numai un an, din pricina unui piercing făcut în nas şi pentru lipsa de disciplină. A continuat cu şcoala The Mount, Mill Hill, Brit, Croydon şi Ashmole.

Winehouse a primit în dar prima chitară la vârsta de 13 ani şi a început să compună un an mai târziu. Curând după aceea a început să îşi câştige existenţa lucrând iniţial ca jurnalistă, iar apoi a cântat într-o trupă de jazz. A fost influenţată de trupele de fete din anii `60, împrumutând coafura în formă de stup de albine şi machiajul specific Cleopatrei din formaţia The Ronettes.

La 14 ani a consumat pentru prima dată droguri. La vârsta de 16 ani artista a înregistrat o casetă demo. Prietenul ei, cântăreţul soul Tyler James, a trimis înregistrarea unui reprezentant al companiei A&R. Bucurându-se de reacţia favorabilă a casei de discuri, cântăreaţa îşi începe astfel primii paşi în cariera profesională.

A debutat în 2003 cu albumul intitulat Frank, pentru care a primit o nominalizare la Mercury Prize. Winehouse a fost o dublă câştigătoare a premiului „Ivor Novello” (2004, pentru single-ul Stronger than Me şi mai 2007, pentru single-ul Rehab). Tot în 2007, Winehouse câştigă un premiu BRIT la categoria „Cea mai bună cântăreaţă britanică” şi o nominalizare pentru „Cel mai bun album britanic”. În acelaşi an, albumul Back to Black a fost anunţat ca unul dintre cele douăsprezece nominalizate pentru Mercury Prize 2007. Winehouse a obţinut şi trei nominalizări la MTV Video Music Awards.

Artista este apreciată ca fiind o influenţă pentru tinerele cântăreţe de muzică soul, cât şi pentru reîmprospătarea muzicii britanice. De asemenea, datorită stilului său caracteristic a reuşit să inspire designeri vestimentari precum Karl Lagerfeld.

Din 2007 Amy a fost în atenţia presei datorită problemelor pe care le avea cu drogurile, alcoolul şi violenţa. A recunoscut în câteva interviuri că se luptă cu depresia, automutilarea şi anorexia. A fost la un pas de supradoză în 2006, iar în 2007 a fost nevoită să anuleze câteva concerte din cauza stării de sănătate. Nu o singură dată cântăreaţa a fost arestată pe seama posesiei de droguri ori a violenţei publice.

În data de 23 iulie 2011 artista a părăsit această lume. Nu s-au putut stabili cauzele decesului, rămânând încă controversate, deşi mulţi consideră că ceea ce a doborât-o a fost o supradoză de droguri cu alcool.

Să ne amintim de ea pentru ceea ce a făcut în muzică, pentru sufletul ei sensibil, zdruncinat, un înger căzut! O altă stea a muzicii internaţionale a apus! Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Autor: Octavian Radu

Reclame

DESPRE JAZZ, NAI ŞI CÂTEVA MII DE ROMÂNI

Şi dacă tot criza e pe buzele tuturor românilor de vreo doi ani încoace şi ne plângem că e frig, că e prea cald, că nu avem salarii şi multe altele, uite că un concert cum a fost „Jazz in the City”, a reuşit să schimbe, cel puţin pentru o seară, registrul lexical al românilor.

Şi aşa cum vă anunţam din titlu, în acest început de săptămână vreau să vă vorbesc despre Damian Drăghici cu naiul, nu cu toba, aşa cum eram obişnuiţi să-l vedem, despre schimbare şi un public confuz. Nu ştiu câţi au observat, însă, încă din afişele concertului, Damian Drăghici apare schimbat, aproape de nerecunoscut, dacă nu i-am vedea scris numele.

Ei, prestaţia de pe scenă mi-a confirmat acest lucru. Naiul l-a metamorfozat pe Damian Drăghici, e cuminte, emoţionat şi periculos de sincer. Deşi pe alocuri stângaci, încă, a reuşit să introducă naiul în jazz.

Acompaniat de clarinetistul Eddie Daniels, Randy Porter – pian, Scott Steed – bas şi Reggie Jackson la tobe, spectacolul a fost un adevărat festin pentru cei prezenţi în sală. Chiar şi aşa, m-am convins că muzica acestora n-a reuşit să se joace cu emoţiile publicului, să-i capteze. Cred că cea mai mare vină o poartă spaţiul în care s-a ţinut concertul. Deşi sunetul a fost perfect, iar imaginile din scenă erau preluate pe cele două ecrane amplasate de o parte şi alta a scenei, spectacolului i-a lipsit intimitatea pe care ţi-o crează un local mic şi intim, unde toată lumea rezonează cu muzica. Şi atunci când timpul părea că devine elastic şi ochii celor din sală aşteptau nota după care se va pune punctul final, în scenă a intrat Diane Schuur.

Nu ştiu câţi dintre voi o cunosc, ştiu doar că puţini din cei prezenţi în sală auziseră de ea. Însă la finalul concertului ştiam că toată lumea a descoperit-o, fiind revelaţia serii. Cu o voce incredibilă, vocalista şi clarinetista oarbă a fost punctul culminant al concertului. Dacă poate cineva a plecat nemulţumit că nu l-a înţeles pe Damian Drăghici, sunt sigură că Diane Schuur a compensat acest lucru, şi asta am auzit-o tot în mulţimea de impresii care se intersectau pe culoarele Sălii Palatului, la finalul spectacolui. De o naturaleţe debordantă, Diane Schuur a reuşit să stârnească lacrimi şi ropote prelungi de aplauze.

Poate era mai bine ca „Jazz in the City” să fi pus punctul după melodia Taking a chance on love, interpretată de Diane împreună cu Eddie şi Damian, altfel n-aş fi văzut oameni ieşind sau mişcându-se nerăbdători. Poate că nici spectacolul nu s-ar fi terminat fără bis şi cu aplauze prea lungi. Aveai impresia că publicul vrea să evadeze, ceva i-a congestionat respiraţia. Au preferat să revină la cotidian, împărtăşind impresii pe reţelele de socializare, în stradă şi cu prietenii.

Trecând peste observaţiile mele subiective, sper totuşi ca Damian să reuşească să consacre naiul în jazz şi poate reuşeşte să afle ce s-a întâmplat cu publicul său vineri seara.

O săptămână plăcută să aveţi şi nu aşteptaţi weekendul pentru a vă oferi o porţie de cultură!

Cu drag,

Victoria Donos