Poate că trebuie să mă explic: Tunisia 2011, Egipt 2011, Yemen 2011 şi, poate(?) Iordania 2011. Şi ştiţi ce înseamnă asta? Big problem…
Ne-am obişnuit să urmărim din faţa micului ecran evenimentele, ca şi cum s-ar desfăşura pe-o scenă, întru delectarea noastră. Avem dreptate când ne referim la politica noastră internă, însă nu avem dreptate când privim astfel problemele din lumea arabă. Totul a început, spun televiziunile în Tunisia. Am vorbit cu câţiva arabi din România şi i-am întrebat ce ştiu de revoltele din Tunisia şi din Egipt. Varianta lor e că totul a început în momentul în care un doctorand tunisian tundea iarba la nişte hoteluri de lux şi nişte inspectori ai muncii l-au luat la rost că munceşte la negru, astfel că doctorandul n-a mai putut tunde nici iarba ca să se întreţină. Şi Tunisia a devenit un praf de puşcă, revoluţia a reuşit, Internetul e mare, vestea a ajuns şi-n Egipt, unde sărăcia-i mare şi egiptenii şi-au spus că au o şansă… Și pentru că Internetul e mare, una din primele măsuri ale disperatelor autorităţi egiptene a fost să blocheze Internetul în întreg Egiptul.
Dar adevărul e că lumea e prea suspicioasă la astfel de evenimente în serie şi pe bună dreptate. Să nu ne spună cineva că-n 1989 a căzut Zidul Berlinului şi întregul bloc comunist doar datorită maselor populare excepţional de nemulţumite şi de flămânde! Haideţi să fim serioşi, adevăratele hărţi ale lumii nu se fac în stradă, ci-n birouri mai mult sau mai puţin ovale.
O adevărată problemă ar fi să pună „mâna” pe putere frăţiile musulmane, atât în Egipt, cât şi-n alte ţări arabe. Atunci, nu ne-ar mai mira apelurile la pace pe care le face constant Israelul şi nici implicaţiile la nivel mondial pe care le-ar crea o astfel de realitate.
Ceea ce e de lăudat, e îndârjirea cu care luptă egiptenii pentru cauza lor. Un fel de decembrie 1989 de la noi, aşa cum a fost el, şi în stradă, şi prin „agenturili străine”. Asta e tot ce rămâne, căci adevărul adevărat îl vor afla doar copiii sau nepoţii noştri: iată un motiv pentru care istoria e atât de tristă.
E lăudabilă hotărârea poporului egiptean ce rămâne în Piaţa Tahrir oricât ar fi nevoie, chiar dacă toate ramurile economiei egiptene sunt, în acest moment, la pământ. Regimul lui Mubarak se aseamănă mult cu regimul lui Ceauşescu din punctul de vedere al timpului (30 de ani, 50 de ani…) şi din punctul de vedere al faptului că o „ceată” de acoliţi conduce totul. Ceaușescu nu putea fi lăsat în viață, ne spun azi Iliescu și ai lui. Pentru că nu se putea asigura preluarea puterii, fără exterminarea lui. Mubarak nu vrea să împărtășească soarta olteanului și se ține cu dinții de putere. Americanii nu vor să-l dea jos până nu se asigură că succesorul e ”de-al lor”. Isralelul știe că nu trebuie să te bucuri de schimbarea regilor … și stă cu ochii pe frățiile musulmane care vor să jongleze cu butelii în flăcări. Ca de obicei, Uniunea Europeană nu are nici intenția limpede, nici acțiunea închegată.
Partida e încă deschisă mai multor rezultate: Șah-Mat, Pat sau Remiză. Deocamdată trebuie să mute Albul….
Calendar Evenimente 