ISTORIA SE REPETĂ!

Un mare înaintaş ne spunea că ”Dacă nu ne vom învăţa istoria neamului suntem condamnaţi să-i repetăm greşelile.” Zilele trecute mă aflam în faţa unor numere de ziar din Universul, din perioada anului 1948.

Citind titlurile articolelor principale mi se părea însă a mă afla în contemporaneitate sau mai precis în ultimii doi ani ai guvernării Băsescu-Boc.

Revizuirea pensiilor, retragerea unor drepturi veteranilor de război (cum ar fi de exemplu un număr de călătorii gratuite pe CFR), reforma învăţământului, trecerea de la sistemul parlamentar bicameral la sistemul unicameral, disponibilizarea unor funcţionari publici, a unor angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai armatei erau teme ce ţineau prima pagină a ziarelor atunci ca şi acum.

Tonul articolelor din ziar era unul triumfalist, reflectând marile realizări ale partidului aflat la guvernare (Blocul Partidelor Democratice). Trecuse vremea când Universul era ziarul exact informat, intransigent cu greşelile făcute de guvernanţi, tendinţă imprimată în special de cel mai cunoscut director al său Stelian Popescu, care la sfârşitul anului 1944, probabil mult prea bine informat de ceea ce avea să urmeze în România, a fugit în exil în Elveţia mai întâi, şi apoi în Spania.

”Răul” cel mai mare era constituit de acele partide care se desprinseseră din partidele istorice (acestea între timp erau desfinţate) precum gruparea Tătărăscu desprinsă din PNL şi care deşi participau sau abia participaseră la guvernare erau găsite vinovate că se opuneau reformelor şi ”democratizării” statului -stabilizării monetare, naţionalizării întreprinderilor etc – (aviz pentru zilele noastre pentru UDMR şi UNPR).

Nimic sau aproape nimic nu transpare însă din paginile ziarului cu privire la dramele care aveau loc în acele timpuri, când oameni care îşi exprimau liber opinia erau trimişi în spatele gratiilor sau când elita societăţii româneşti lua drumul închisorilor. Doar ceva menţiuni despre procesele vremii în care acuzaţii erau catalogaţi invariabil ca trădători sau persoane care se opun noii orânduiri democratice, precum şi zilnicele menţiuni de la faptul divers despre ”prinderea” unor ”sabotori” ai economiei naţionale prin faptul că nu au predat statului aurul sau valuta pe care o deţineau.

În plus, în acest efort de rememorare nu ar trebui uitate nici etapele care au premers alegerilor desfăşurate cu un an şi circa două luni mai devreme (în 19 noiembrie 1946) şi care au făcut posibilă fraudarea masivă a acestora. Astfel, pe 17 iunie 1946 guvernul prosovietic al lui Groza a amânat alegerile, promulgând un decret pentru stabilirea unei noi proceduri electorale. În aceeaşi zi, primul ministru a semnat un decret de desfiinţare a Senatului, transformând Parlamentul bicameral în Adunarea Deputaţilor, legislativ unicameral.

În zilele noastre, guvernul Boc-Băsescu tocmai a modificat modalitatea de alegere a primarilor şi urmează să voteze legea votului prin corespondenţă, lege care, aşa cum mărturisea ministrul Baconsky va aduce tot un milion de voturi partidului aflat la guvernare.

Din câte se vede actualii guvernanţi sunt demni urmaşi ai celor care acum 65 de ani au instalat comunismul în România.

Autor: Gabriel Niţulescu

Reclame

VALENTINE’S DAY – LEGENDA SFÂNTULUI VALENTIN

Îndrăgostiţii din toată lumea sărbătoresc în data de 14 februarie 2011 „Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiţilor”. Această sărbătoare poartă denumirea Sfântului Valentin, preot în Roma secolului al III-lea, în timpul domniei împăratului Claudius al II-lea.

În Roma secolului al III-lea era împărat Claudius Gothicus al II-lea, cunoscut şi sub denumirea de Claudius cel Crud. Lângă palatul său exista un frumos templu în care era preot Valentin. Romanii îl iubeau foarte mult şi mergeau la templu numai pentru a-i asculta predicile. În faţa altarului, în care ardea veşnic un foc, înghenuncheau ca să-i primească binecuvântarea. Săraci sau bogaţi, deştepţi sau ignoranţi, tineri sau bătrâni, nobili sau oameni din popor toţi veneau în număr mare la Valentin.

În imperiul Roman războaiele erau un lucru obişnuit, iar Claudius îşi chema supuşii să participe la război în fiecare an, pentru că luptele nu încetau niciodată. Mulţi dintre romani nu mai aveau nici o dorinţă de a mai merge la o bătălie care se transformase de mult într-o luptă pentru subjugarea altor popoare. Bărbaţii căsătoriţi nu mai doreau să-şi părăsească familiile şi fermele în care îşi duceau viaţa liniştită. Tinerii nu doreau să-şi lase singure iubitele nici măcar pentru o zi.

Din această cauză, numărul celor înrolaţi în armata împăratului scădea cu fiecare zi care trecea. Claudius a devenit foarte furios, şi drept consecinţă a ordonat ca nici o căsătorie să nu mai fie celebrată şi toate logodnele să fie imediat anulate. În aceste condiţii mulţi romani au plecat la război plini de deznădejde, pentru că îşi părăseau tot ceea ce le era mai drag. Legenda spune că o mare parte dintre ei nu au mai suportat durerea şi au murit.

Preotul Valentin a fost foarte întristat de ordinul împăratului, considerând că nici un om nu are dreptul, nici măcar Claudius, să interzică căsătoriile. Aşa că, atunci când un cuplu de îndrăgostiţi a venit la altarul său, Valentin a decis să-i cunune în secret. Vestea s-a dus în toată Roma, şi în curând nenumărate perechi de tineri au venit la templu pentru a se căsători în secret. Preotul era prietenul şi confidentul tuturor îndrăgostiţilor din districtul Romei.

Dar astfel de secrete nu pot fi ţinute mult timp. Asa că nu a trecut multă vreme şi Claudius cel Crud a aflat despre ceea ce se întâmplă şi plin de furie şi de mânie a poruncit soldaţilor să-l azvârle în închisoare pe Valentin. Considera că astfel nici o altă persoană din imperiul său nu va mai îndrăzni să-i nesocotească ordinele.

Valentin a fost târât din templu de către soldaţii împăratului, de lângă perechile care aşteptau să fie căsătorite, şi dus la puşcărie. În zadar l-au însoţit toţi prietenii săi. Furiei împăratului nu putea nimeni să-i facă faţă, cu atât mai mult să-i înduplece inima de piatră. În temniţă, Valentin s-a ofilit asemenea unei flori, care nu poate rezista mult timp fără lumină. Departe de ceea ce era cel mai important pentru el în viaţă, Valentin în cele din urmă a murit.

Prietenii săi devotaţi l-au îngropat în biserica Sfântului Praxedes. Acest loc există în Roma şi în zilele noastre. Toate s-au întâmplat în anul 269, pe data de 14 februarie.