FOTBALUL AUTOHTON ÎN 2013

Iată că suntem la început de an şi veştile dinspre fotbalul românesc nu sunt tocmai bune: multe echipe de tradiţie din campionatul nostru, apărute încă din perioada interbelică, par să spună adio acum primei scene fotbalistice a ţării.

Aşa cum probabil aţi auzit, este vorba de Rapid Bucureşti, de Universitatea Cluj şi chiar Dinamo Bucureşti, ele sunt la ananghie. Din păcate însă, începe să nu ne mai mire faptul că multe „branduri” româneşti încep să nu mai fie ale noastre sau chiar să nu mai fie.

Dacă vorbim despre Cluj, despre echipa de fotbal a Universităţii Cluj, trebuie să spunem că ea s-a înfiinţat în 1919, la doar un an după Marea Unire de la Alba Iulia, ca un simbol al românismului. Şi multă lume a adulat echipa „Şepcilor-roşii”, tocmai datorită acestui aspect: o idee de sport, de fair-play, de mişcare şi de tinereţe. Acum însă, în secolul vitezei „statice”, când toată lumea face sport doar cu privirea, pare că „U” nu mai are loc şi e trist acest lucru.

Dacă ar fi să vorbim de Rapid Bucureşti, această echipă s-a înfiinţat în 1923 şi a fost multă vreme echipa „proletariatului” simplu din Bucureşti şi nu numai, iar celebrul cântec „suntem peste tot acasă, porţile ni se deschid”, a spus mereu un adevăr. La fel ca Universitatea Cluj, Rapiduleţul de sub Podul Grant se zbate în datorii, în incertitudini, în ameninţări cu insolvenţă, în reorganizări judiciare, de parcă o idee s-ar putea reorganiza judiciar.

Să nu credeţi însă că doar aceste două echipe au probleme financiare, căci mai marii fotbalului românesc deja anunţă că au în intenţie să facă doar o primă ligă cu 14 echipe din 18 câte sunt acum, căci datoriile la terţe părţi sunt din ce în ce mai mari. Pe undeva, poate ar fi şi o explicaţie. Într-o lume care s-a schimbat parcă prea mult în ultimii ani, duminicile pe stadion par a ţine de-un tablou vechi, de-o amintire dintr-o carte.

Autor: Aurel Pop

Reclame

DE CE ANUL ÎNCEPE ÎN FEBRUARIE SAU ÎN MARTIE

Începutul de an ca şi orice început de săptămână ar trebui să fie un start pentru noi proiecte şi realizări. Zic că ar trebui, fiindcă scoase din teorie lucrurile nu mai stau la fel ca în cărţi.

Câţi dintre dumneavoastră nu şi-au propus ca de la 1 ianuarie să realizeze ceea ce n-au făcut în anul anterior sau chiar toată viaţa. Ei şi visând noi aşa ne trezeam că trece luna ianuarie, iar realizările se lasă aşteptate. Tocmai de aceea luna ianuarie este moartă pentru majoritatea domeniilor de activitate, exceptând cazurile în care oamenii şi-au suflecat mânecile dinainte ca Moş Crăciun să-şi facă simţită prezenţa. Şi ca să nu dăm vina doar pe visare, voi încerca în rândurile de mai joi să găsesc câteva motive pentru care luna ianuarie e o lună moartă.

În primul rând românul suferă de o amorţeală post-vacanţă. Aşa că în primele două săptămâni majoritatea angajaţilor reveniţi din concedii se readaptează cu aerul din birou, timp în care se aşează sarmalele şi fripturile mâncate de Crăciun şi Revelion. Şi dacă se mai întâmplă să fie şi zăpadă afară, aceştia-şi împărtăşesc cu nostalgie păţaniile din vacanţă.

Şi dacă printr-un accident nefericit se întâmplă se găseşti pe cineva dornic să se apuce de treabă să ştiţi că nici aceştia n-au cum să facă ceva, fiindcă sau depind de primii sau nu s-au stabilit încă bugetele ca să poată face ceva. Astfel, din lipsă de bani, că doar în luna ianuarie bugetele sunt pe ordinea de zi, ne aşezăm în prag şi aşteptăm să vină februarie. Şi dacă mediul privat distribuie banii, nici guvernanţii nu stau cu mâinile-n sân. Tocmai din cauză că la început de an aceştia vin cu idei proaspete care trebuie adoptate, mediul privat şi întreaga societate stau cu ochii pe ei. Astfel că stăm în ianuarie şi din cauza incertitudinii legislative şi a nehotărârii forurilor executive.

O soluţie la expectativele astea interminabile ar fi ca, având în vedere că în luna ianuarie nu se întâmplă mai nimic, să înceapă anul din februarie, sau de ce nu de la 1 martie, că doar sub razele leneşe ale soarelui începe şi dezgheţul, vine primăvara, creşte verdele crud.

O altă variantă, de data asta câştigătoare, ar fi să ne apucăm de lucru în mod consecvent, în fiecare zi, iar atunci când ne propunem ceva, cu excepţia planurilor de lungă durată, să începem schimbarea din exact momentul în care am hotărât-o. Adică, de exemplu, invariabila frază ”am decis să mă las de fumat”, ”mă apuc de cura de slăbit”, ”mă duc la sală” …din 1 ianuarie, de la anul… de luni… când de fapt trebuie să se întâmple din exact momentul deciziei şi să existe tăria continuităţii. Dacă nu creăm un sens al urgenţei pentru a implementa schimbarea nu vom reuşi niciodată să facem ceea ce ne-am propus.

Autor: Victoria Donos