„PARADOXUL ROMÂNESC” – ŞI TOTUŞI MOODY’S AR PUTEA SĂ AIBĂ DREPTATE!

În prima parte a lunii octombrie, agenţia de rating Moody’s făcea public un raport în care avertiza că sistemul bancar românesc este expus turbulenţelor din zona euro, putând fi afectat printr-o scădere a cererii pentru exporturi şi o micşorare a investiţiilor străine.

Plecarea Nokia de la Cluj (al doilea mare exportator al României, după Dacia-Renault), dar şi scăderea investiţiilor străine directe în România cu 43,8% pe primele 10 luni ale lui 2011, comparativ cu primele 10 luni din 2010 sunt evenimente care par să confirme materializarea riscurilor menţionate de agenţia de rating.

Şi totuşi, oficialii românii din BNR contrazic concluziile Moody’s, argumentând că agenţia de rating nu înţelege paradoxul românesc „criză economică fără criză financiară”. Consilierul guvernatorului BNR, domnul Adrian Vasilescu explica de exemplu că „Agenţiile de rating s-au fript cu ciorba şi acum suflă şi în iaurt. Urmăresc să nu mai fie surprinse. Moody’s nu înţelege paradoxul românesc – criză economică fără criză financiară. Sau se face că nu înţelege. România este analizată permanent şi de FMI, de Banca Mondială, de Comisia Europeană”. Și nu ar fi prima oară când agenţiile de rating au greşit în privinţa României, cel mai celebru exemplu în acest sens fiind anul 1999, când acestea avertizau că ţara noastră va intra în incapacitate de plăţi. În plus, oficialii români aduc ca argumente în sprijinul lor că deficitele (bugetar şi de cont curent) sunt sub control, aflându-se într-o continuă diminuare.

Dar totuşi, Moody’s ar putea să aibă dreptate.
Economia reală, în ciuda măsurilor ostile luate de guvern la adresa acesteia a reuşit să reziste pe seama creşterii exporturilor (o explicaţie este şi aceea că perioada de criză din restul lumii ne-a favorizat, produsele româneşti, mai ieftine fiind mai căutate). O continuare a agresiunii factorilor guvernamentali asupra economiei reale, prin luarea în continuare a unor măsuri de reducere a consumului (reduceri de personal, tăieri de pensii şi salarii) care să se combine cu o reducere a nivelului exporturilor ar putea să rupă însă fragilul echilibru macroeconomic existent la acest moment.

Paradoxul „criză economică fără criză financiară” menţionat de oficialii BNR ascunde şi el un factor de risc, în sensul că există o ”decuplare” a sectorului financiar de economia reală. Statul are în continuare nevoie de bani, aşa că băncile vor avea cui să împrumute bani, cu dobânzi atractive şi fără riscuri prea mari. Totodată însă, firmele din România nu se bucură de aceeaşi ”generozitate” a băncilor, fapt care a constituit de altfel unul din motivele care au adâncit criza ce a dus la scăderea PIB în 2009, cu aproape 8%, comparativ cu 2008.

Adâncirea crizei economiei reale ar putea să ducă însă şi la o criză a sistemului financiar. Noi disponibilizări înseamnă, pentru bănci, creşterea numărului de rău-platnici şi scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară (deci a valorii garanţiilor ipotecare), iar pentru stat, în mod direct, dar şi prin fenomenul reacţiei în lanţ, impozite mai mici încasate (din salarii, din TVA, din profiturile firmelor etc.).

Autor: Gabriel Niţulescu

Publicitate

NEPRICEPUŢII DE LA CONDUCERE ÎŞI DAU CU PĂREREA DESPRE „LENEŞII” DIN AGRICULTURĂ

Nu cu mult timp în urmă, preşedintele Băsescu îşi exprima nemulţumirea că românii din mediul rural sunt leneşi şi din acest motiv agricultura românească nu mai merge, iar 3,5 milioane hectare stau nelucrate.

Soluţia enunţată de preşedinte pentru aducerea în circuitul agricol a terenurilor nelucrate era introducerea unui impozit pe terenurile nelucrate. La nici două zile după această declaraţie a preşedintelui, ministrul agriculturii Tabără venea cu aceleaşi acuzaţii şi aceleaşi ”soluţii”.

Nu am sesizat însă aceeaşi îngrijorare a preşedintelui sau a ministrului agriculturii, atunci când subvenţiile către agricultori nu sunt plătite la timp, sau atunci când se pune problema că subvenţiiile primite de agricultorii români sunt la jumătate din cele acordate altor agricultori europeni.

Ba mai mult, este uşor să ne amintim că guvernul Boc, condus în fapt de Băsescu, a sistat în 2010 o serie de subvenţii pentru agricultură.

Nu am sesizat de asemenea aceeaşi îngrijorare a preşedintelui sau a ministrului agriculturii cu privire la alte probleme ale agriculturii. De exemplu, de ce procesatorii preferă laptele importat şi nu pe cel furnizat de fermierii români.

Nu am sesizat aceeaşi îngrijorare a celor două personaje pentru a afla de ce produsele româneşti, ecologice multe din ele (din lipsa de bani penttru practicarea unei agriculturi industrializate) pierd competiţia cu produsele din import (pătrunjel din Cehia, roşii din Turcia şi Italia, usturoi din China şi lista este mult mai lungă).

Nu am sesizat aceeaşi îngrijorare nici cu privire la faptul că Ministerul Agriculturii nu reuşeşte să sprijine agricultorii români, cu excepţia distribuirii (defectoase) a fondurilor europene. Nu există nicio îngrijorare la cele două personaje cu privire la faptul că oficialii din domeniu declară că România ar trebui să se orienteze spre dezvoltarea unei agriculturi ecologice (neexistând nicio măsură în acest sens), în timp ce toate măsurile adoptate sunt orientate spre sprijinirea unei agriculturi de tip industrial.

În ceea ce priveşte soluţia cu privire la introducerea unui impozit pentru terenurile nelucrate, pot spune că măsura nu face altceva decât să se constituie în preambul al unor mari afaceri imobiliare cu terenuri agricole. Ea are ca scop să-i forţeze pe ţăranii şi fermierii sărăciţi de acest regim să-şi vândă terenurile în favoarea baronilor şi mafiei portocalii.

Dacă preşedintele sau ministrul agriculturii nu ar urmări doar scopuri imobiliare, atunci am avea soluţii cu adevărat benefice pentru agricultură şi s-ar lua măsuri pentru apariţia şi dezvoltarea unei pieţe funcţionale pentru produsele agricole, precum: combaterea evaziunii în domeniul importurilor de produse agricole şi alimentare, eliminarea birocraţiei şi a corupţiei în domeniul proiectelor cu fonduri europene din sectorul agricol, sprijinirea agriculturii ecologice (construirea unor ferme ecologice model, soluţie aplicată în România şi în perioada interbelică), construirea unor strategii coerente în domeniul agriculturii ecologice, înfiinţarea sau sprijinirea înfiinţării de pieţe de gros şi spaţii de depozitare pentru micii fermieri, ş.a.m.d.

Autor: Gabriel Niţulescu