DE CE TRE SĂ FAC EU ŞCOALĂ, TATI?

Am încercat un exercițiu de imaginație în rândurile de mai jos. Sunt fragmente de scrisori din viitor, din partea fiicei mele de patru ani jumătate care, ajunsă la vârsta întrebărilor dificile, mă chestionează de ce ar trebui să meargă la școală. În România. La ce bun?

”Tati, te pupăcesc! Azi s-a încheiat prima săptămână la grădi. Grupa mică e haioasă, am colegi drăguți și jucăuși. Mi-am făcut deja o prietenă: Daria. Dar am și niște nelămuriri. Fiind la grupa mică eu nu le înțeleg pe toate. Așa că te rog să-mi povestești și mie să pricep. La deschidere doamna Directoare ne-a spus că până terminăm grădinița (grupa mare sau clasa 0 pregătitoare, că nici ea nu știa exact) o să știm computere, vreo 2 limbi străine, să scriem și să citim, să socotim, să ne jucăm pe telefonul mobil, o să avem email, cont de Facebook și o să ținem ședințele cu doamna educatoare de pe ”tablete”. Vezi tu, eu sunt puțin descumpănită: tu ne spui acasă să învățăm să vorbim corect, să ne jucăm, să ne purtăm frumos, să ne plimbăm în natură, să fim curioși și să fim prietenoși. Aici la grădi ăștia vor să ne computerizeze… E o anume discrepanță între faptul că tu ne spui că vaca nu ne dă nimic de bună voie și că toate trebuie să le (s)mulgem noi de la ea (lapte, carne, piele), în timp ce doamna Directoare spune că vaca mov de la firma aia ne poate da o sponsorizare frumoasă, dacă unul dintre părinții noștri lucrează în respectiva companie … așa, pentru fondul grădiniței. Ce e aia o sponsorizare? Toate vacile dau sponsorizări, tati? Apoi, au zis să știm 2 limbi străine la perfecție, dar eu încă nu știu bine româna. Cică dacă nu ”lay your stomachs on the books” imediat, în viitorul nostru ”rien ne va plus!”. Mă depășesc expresiile astea, tati… Eu am întrebat care e diferența dintre gâscă și rață și Directoarea mi-a răspuns că găsca e mai scumpă la Carrefour, iar educatoarea că ar trebui să caut pe Google. Tu ne spui să ne plimbăm, să ne jucăm cu Buni … cadrele didactice ne spun să ne ”salvăm desenele în Photoshop și să le arhivăm cu WINRARul”. Ce?…”

”…Dragul meu tătic, vorba cântecului am ghiozdan, abecedar, eu de astăzi sunt școlar. Am așteptat cu drag să intru la școală, chiar dacă portarul ne-a spus clasele 0A, 0B – 0Z sunt la parter, iar clasa pregătitoare e în curte, între grădi și școală, că încă n-au știut unde s-o pună. Se anunță foarte promițătoare programa de învățământ, tati: 3 limbi străine, deci un progres față de grădi, 6 ore de pe săptămână (adică laboratorul IT), Educație Civică (sunt curioasă cum ne va pune în bănci aici, că ne-au spus că au prioritate cei care au absolvit cei 7 ani de acasă pe repede înainte în 3 luni, că ar fi îndeajuns…), Cursul de Empatie cu Roboții, cel de Modele Financiare Comparate și Identificarea Patternurilor de Criză și multe altele, de nu am mai auzit de așa ceva, crede-mă! Cât despre chestia aia cu ce ne dă nouă vaca, știi tu, nici ăștia nu sunt de aceeași părere cu tine! Toți spun că trebuie să ne pregătim de pe acum pentru Masterat și Doctorat și că provocarea e uriașă, mai ales pentru că prin lege sau tăiat comenzile de COPY/PASTE din Windows 10. Avem 7 culegeri pentru fiecare materie și trebuie să mergem la minim 5 olimpiade pe an. Profa de engleză zice că școala e ”more challenging and richfull than the kindergarden, lads!”. Noroc cu doamna învățătoare, care e mai umană și ne duce în excursii, tabere, la ZOO, la muzee și să vizităm tot felul de locuri interesante. Și ne mai provoacă și pe noi la joacă… ”

”…Dragă Tată, am terminat 12 clase. Vine BAC-ul. Ce mă fac? Cu matricile mă descurc, dar la japoneza veche am note slabe. Am colegi olimpici la IT, dar care nu știu să completeze un formular pentru Primărie nici măcar online. O colegă zice că lubenițele se coc în ianuarie în Cora, alta că al ei Dog German hologramat a fost virusat ieri și acum mușcă din cărțile bibliotecii bunicului. Prietenul meu a la o bursă în China spunându-mi că acolo e viitorul. De treaba aia cu ce ne dă nouă vaca mi-a zis profa de Genetică doar atât – . Te rog răspunde-mi la mms-ul ăsta criptat. Te pup, Rebeca.”

Voi ce i-ați răspunde la toate astea, în afară de ”Iartă-ne, că v-am nenorocit!”…?

Autor: Mihai Mătieş

Anunțuri

O LUME FANTASTICĂ

Ce minutată este lumea fanteziei! Ce păcat că farmecul natural al realității este distrus de viziunile noastre. Cândva, natura era singura noastră muză, noi îi rămâneam fideli, iar ea ne oferea inspirație pentru a crea ceva ce avea să se afle în armonie cu ea.

Astăzi, chiar de am mai fi inspirați de natură, nu îi dăm meritul înapoi, ci o îngropăm, ca și cum nu datorită ei ne aflăm noi aici, ca și cum nu datorită ei trăim și suntem sănătoși, ca și cum totul s-ar fi întâmplat viceversa, iar noi am fi stăpânii acestei lumi.

Astăzi căutăm fericirea dincolo de granițele ei. Suntem totuși atât conștienți, cât și recunoscători că aceste lumi pot fi prezente în imaginația noastră tot datorită ei, a naturii, a mamei noastre. Astfel ne putem simți în siguranță în propria noastră lume imaginară, o lume în care natura este prezentă și în care ea face ceea ce noi nu am lăsat-o aici, să ne ocrotească.

Iată o întrebare frecvent folosită: De câte ori nu v-ați fi dorit ca atunci când vă treziți să vă continuați viața tot în vis? Dar vin cu o contra-întrebare: De câte ori ați avut această experiență în preajma naturii? Astfel s-ar explica de ce avem nevoie de vis și, prin urmare, de natură.

Și apropo de acest lucru, cum ar fi dacă noi de fapt trăim în vis, iar realitatea adevărată se află la un pas de trezire? Poate vă sună cunoscut din filmul Inception această ipoteză, dar ce-ar fi să speculăm asupra acestei idei fantastice? La urma urmei, nu pare chiar atât de neverosimil. Așa cum am găsit și în filmul The Matrix, o idee diferită, dar bazată pe același fundament: acela că ceea ce noi considerăm a fi real de fapt nu este. Oricât de abstract sună, poate că e mai logic așa. Ar fi o altă modalitate de a explica morțile subite, îmbolnăvirile, revelațiile, deja-vu-urile, și , de ce nu, prezența gândirii, a imaginației, a conștiinței, cât și multe altele. Este, pe de-o parte, hilar să credem că noi de fapt nu existăm și că tot ceea ce se află în jurul nostru sunt doar proiecții.
Putem găsi asta întru totul fantastic?

Evoluția a dus la noi ideologii, noi peisaje, construcții extraterestre și mijloace de transport pentru niște specii care se pot deplasa cu rapiditate. De fapt, ceea ce se află extraterestru aici pare că am fi chiar noi, oamenii.

Dacă noi ne-am afla în ”cădere” (din nou referire la Inception), s-ar explica cel putin speranța. Această senzație a cărei prezență o datorăm divinității, ar putea reprezenta simțirea clipei trezirii din această lume și revenirea la cea adevărată. În fond, nu e puțin cam bizar Universul, ca el să fie real? Este fascinant și fermecător, dar într-un mod bizar. Misterul său a atras încă din Antichitate multe minți curioase. Dar el este atât de mare, atât de infinit, încât este de necucerit.

Noi suntem singura specie care este preocupată în mod conștient de evoluție, care își crează propria realitate și nu dorește să o accepte pe cea a naturii, care vrea să cunoască Universul și rădăcinile vieții. Suntem pretențioși și pretindem că ne putem călăuzi singuri calea, credem constant că trebuie să schimbăm ceva, să aducem ceva nou, nu ne mai mulțumim doar cu darurile naturii. Și deși noi putem simți asta, suntem egoiști. Și continuăm să o facem. Preferăm să trăim într-o lume fantastică, visăm la avuție și la viitoarea casă, împreună cu ceea ce o înfrumusețează, ignorăm ceea ce recunoaștem ca fiind rău și așteptăm să treacă, să nu mai auzim, să nu ni se întâmple nouă, să vină un erou care să fie martirul tuturor. S-a întâmplat o dată. Și oamenii așteaptă din nou iertarea păcatelor printr-un gest de sacrificare.

Dar pare-se că însăși această speranță, acest vis care ne aruncă în brațele unei lumi aparent perfecte, a dat putere multor suflete pierdute ce s-au putut reface după prăpăd, tocmai pentru că au crezut în salvare. Din păcate însă, prea mulți s-au îndreptat către lumi ce nu aveau să se armonizeze cu natura înconjurătoare, nici cu natura spiritului, iar asta a dus și încă duce la multe dezastre. Asta face ca viața să ni se pară tristă și nedreaptă, iar visul fermecător și eliberator. Puțini vor fi cei care vor căuta mântuirea acolo unde trebuie și puțini vor fi aceia care o vor găsi, aici, în această lume imperfectă care ne-a fost dăruită.

Autor: Octavian Radu

CIRCUL VINE ÎN ORAŞ

Spectacolele de circ au fascinat dintotdeauna prin acrobaţiile periculoase, costumele strălucitoare, efectele speciale, animalele dresate şi jucăuşe, bufonii amuzanţi şi multe alte momente unice oferite de acest tip de divertisment.

Avem tendinţa însă să luăm în vedere circul numai atunci când suntem mici şi să ne lăsăm purtaţi în această lume de vis doar în copilărie, ca mai apoi să îl dăm uitării.

Consider că circul ar trebui să fie “obligatoriu” şi pentru adulţi, nu doar copii. El reprezintă o ieşire din cotidian, o evadare din rutină şi un adevărat test de imaginaţie dacă vreţi, pentru toţi cei prezenţi în sală. Un mod diferit de a-ţi petrece timpul liber diferit de privitul la televizor, mersul la mall şi alte activităţi contemporane. Circul ar putea fi o întoarcere în copilărie, nu credeţi? Momentul în care totul era posibil şi imaginaţia nu avea limite.

Din punct de vedere istoric, circul datează încă din perioada Imperiului Roman. Atunci însă manifestaţiile erau foarte sângeroase şi violente. Era singurul loc în care femeile şi bărbaţii puteau sta împreună. Odată cu căderea imperiului, circarii au început să călătorească prin toată Europa şi să ducă mai departe tradiţia circului. Fiind însă priviţi mai mult ca nişte vagabonzi şi cerşetori datorită spiritului lor nomad, trupele au început să ofere reprezentaţii în locuri permanente.

Philip Astely, supranumit “părintele circului modern”, împreună cu Antonio Franconi, fondatorul circului francez, au pus bazele circului modern. El a introdus în spectacole acrobaţii şi jongleri. În Statele Unite primul circ a fost deschis în 1793 de John Bill Ricketts.

În România existau spectacole de circ încă din antichitatea romană, au dispărut o perioadă şi în Evul Mediu au apărut pehlivanii, saltimbancii şi funambulii. În secolul XIX diverse comapanii de circ au venit din străinătate şi Theodor Sidoli a înfiinţat primul circ profesionist din România, Circul Sidoli. În 1954 însă toate circurile au fost obligat să-şi închidă activitatea şi s-a înfiinţat Circul de Stat. Astăzi cel mai cunoscut circ din România este Circ Varietate Globus condus de Brânduşa Novac.

Circul a evoluat foarte mult în timp şi a fost pe bună dreptate ridicat la rang de artă, fiind disociat de bâlci. Cele mai bune trupe se întrec anual la Festivalul Internaţional de Circ de la Monte Carlo din 1974. Una din aceste trupe este Cirque du Soleil, poate cel mai cunoscut circ din lume. Graţia, dansul, actoria, acrobaţiile, forme de artă din toată lumea, îndrăzneala, lumile imaginare şi dexteritatea sunt cele opt caracteristici care fac din acest circ unul original şi cu totul unic în lume.

Vom avea şi noi ocazia să îi vedem anul acesta la Romexpo în Bucureşti între 8 şi 12 februarie. Ei se află pentru prima dată în România şi aduc în scenă unul dintre frumoasele lor spectacole Saltimbanco, “o abundenţă de acrobaţii vesele şi colorate într-o metropolă”, aşa cum spun chiar ei pe site-ul lor oficial, http://www.cirquedusoleil.com

Eu mi-am luat deja un bilet şi abia aştept să merg. Pe voi vă încântă ideea de circ? Mergeţi la Cirque du Soleil?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

OBICEIURI DE ANUL NOU LA ROMÂNI

În săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou, în toate satele, cetele de flăcăi se prepară pentru „urat”, sistem complex de datini şi obiceiuri. Pe înserat, în ajunul anului care se pregăteşte să se nască sunt aşteptaţi să apară „Ursul”, „Capra”, „Bunghierii”, „Căiuţii”, „Malanca”, „Jienii”, „Mascaţii”.

Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociații rituale dintre animale și cultul cvasiuniversal al soarelui. Există și un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: „mascații”. Recuzita, măștile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măștile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginația și umorul săteanului român. Anume meșteri s-au specializat în confecționarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară.

Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie, care in gândirea populară reprezintă data morții dar și a renașterii ordinii cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în același timp plină de forță și vitalitate. Muzica și dansul, remarcabile prin virtuozitate și dinamism, măștile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.

În diferite zone ale țării, costumația și interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esență același. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la practici arhaice magice de alungare a maleficului, „Plugușorul”, alt obicei, este strâns legat de mitul fertilității. Vorbe frumoase, de prosperitate și belșug sunt adresate de cetele care vin cu „Plugușorul”, fiecărei gospodării. Ca o incantație magică, textul urării se transmite din tată în fiu și nu există român să nu-l cunoască.

Tot ajunul anului nou prilejuiește practicarea anumitor acte misterioase, care încearcă să prospecteze viitorul. Iată unul dintre obiceiuri: „Vergelul”. Este un prilej de sărbătoare, la care participă mai ales tinerii necăsătoriți și părinții acestora. Cei care fac „Vergelul” doresc să afle ce le rezervă noul an, mai ales dacă și cu cine se vor căsători.

În casa unei gazde, anunțată din vreme de „colceri” sau „chemători” se adună toți cei interesați. Într-un căzănel cu apă, cei ce doresc să-și cunoască viitorul aruncă un obiect personal – inel, mărgea, pieptene, ban, cuțit etc. Personajul cel mai de seamă este „Vergelatorul”.

El urmează să „proorocească viitorul”, să-și potrivească vorbele și să stârnească hazul. Ajutându-se de două vergele de la războiul de țesut, acesta bate în marginea căzănelului, intonând o incantație. Obiect după obiect este scos din apă la cererea participanților. Tâlmăcirea sensului obiectului este simplă: inel – nuntă, ban – bogăție, pieptene – bărbat colțos, cuțit – ceartă, piatră – căsătorie amânată etc.

După ce toate răspunsurile au fost date, cu toții, triști sau plini de speranță, se adună în jurul căzănelului din care apa a fost înlocuită cu vin și petrecerea începe.

Autor: Octavian Radu

DESTINUL – REFUGIU SAU ELIBERARE? (I)

De ce nu mai credem, ca în copilărie, că fantasticul face parte din viaţa noastră? Ce ne împiedică să ne urmăm visul? Credem că dacă acţionăm împotriva unor anumite reguli ale societăţii am putea răsturna balansul destinului nostru?

De câte ori nu vi s-a întâmplat să credeţi că destinul nu mai este în mâinile voastre? Ori de câte ori în viaţă apar obstacole neaşteptate şi întâmplări ce răstoarnă acea mică, dar statornică fundaţie pe care cu greu am ridicat-o, tindem să cădem în depresie şi agonie. În astfel de momente, cei mai mulţi oameni caută refugiu în cabinetul psihologilor. Dar nu ar fi oare mai simplu dacă i-am asculta puţin şi pe cei care nu numai că au reuşit să creeze istorie, dar au trecut şi ei prin clipe asemănătoare oricărui om de rând?

Recent, un astfel de om a trebuit să moară ca să ajungă în Rai. Vorbesc despre Steve Jobs, co-fondatorul şi directorul general Apple Inc., co-fondatorul şi directorul studioului de animaţie Pixar şi fost membru al consiliului director Walt Disney Studios. Dintr-un discurs ţinut absolvenţilor Universităţii Stanford în anul 2005, am aflat opinia lui privind destinul şi momentele semnificative ale vieţii. Steve Jobs spunea că pentru el viaţa a fost ca un drum iniţiatic ce se construia pe măsură ce trecea prin staţiile unor puncte ce aveau să-i croiască viaţa pe care şi-a dorit-o de la început. Aceste puncte reprezintă momente semnificative din viaţa noastră.

Cred că multora ni s-a întâmplat să luăm decizii în viaţă care, mai apoi, s-au dovedit a fi inutile pentru dezvoltarea noastră individuală. Ce facem în astfel de momente, când pare prea târziu să dăm înapoi din teamă să nu dăm din nou greş? Am învăţat până acum că cel mai potrivit sfat este să ne urmăm inima şi să avem încredere că, pe măsură ce realizăm acest lucru pas cu pas, negreşit vom ajunge în punctul de a fi mulţumiţi cu ce am realizat până în acel moment. Cât de uşor pare atunci când citeşti, dar este oare uşor să-ţi urmezi calea, să faci ceea ce îţi aduce ţie satisfacţie şi nu celorlalte mii de suflete care au anumite aşteptări de la tine, de la oameni şi de la situaţii în general?

Auzim frecvent vorbindu-se despre dezamăgiri, chiar şi din partea unor oameni de succes, care într-un final au recunoscut că şi-ar fi dorit să-şi urmeze visele, dar nu au avut încredere şi s-au resemnat. Aceasta este acţiunea pe care ne învaţă societatea să o îndeplinim atunci când ne simţim neînţeleşi, diferiţi, visători, pierduţi ori săraci. Suntem instruiţi să urmăm visele altora crezând că în felul acesta le vom descoperi şi pe ale noastre ori că vom învăţa să credem în ale lor.

Este oare posibil să te descoperi atunci când porneşti de la anumite premize? Atunci când ne întrebăm ce am vrea să devenim, răspunsul va fi cinstit şi adevărat? Ori persoana imaginară pe care o creăm va fi construită pentru a fi pe placul celorlalţi, ca apoi să fie şi pe placul nostru?!

Autor: Octavian Radu

  • Calendar

    • Septembrie 2017
      L M M M V S D
      « Mar    
       123
      45678910
      11121314151617
      18192021222324
      252627282930  
  • Caută