SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI – PARTEA A II-A: CRĂCIUNUL ÎN TRADIŢIA ROMÂNEASCĂ

În această a doua parte a expunerii noastre vom discuta despre Sărbătoarea Crăciunului în tradiţia românească, referindu-ne la legendele populare privitoare la originea termenului Crăciun şi la colindele româneşti.

LEGENDE POPULARE PRIVITOARE LA ORIGINEA TERMENULUI CRĂCIUN

În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaie, însă nici aceştia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin naşterea unui prunc zămislit din greşeală.

Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia, auzind-o, şi ştiind ce înseamnă o naştere de copil, i s-a făcut milă de dânsa şi s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moaşă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă.

Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, şi l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, şi când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moaşele au mâini binecuvântate. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.

Crăciun revine acasă şi văzând această minune şi aflând că în grajdul său S-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel „primul creştin”. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci şi de atunci, în fiecare an, în Ajunul Naşterii Domnului, Moş Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn şi ne pune sub brad cadourile mult aşteptate.

COLINDELE TRADIŢIONALE ROMÂNEŞTI

Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii.

Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii – câte trei, precum cei trei magi – merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare…”, purtând cu ei o stea.

Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, iar casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleţ şi Domn în cer” de Gheorghe Cucu.

Încheiem acest editorial urându-vă din inimă un Crăciun fericit şi binecuvântat de Domnul, cu multă sănătate, fericire şi încredere în viitor! Sărbători Fericite alături de cei dragi!

Autor: Octavian Radu

Reclame