MICUL, MANEAUA ŞI 1 MAI

De ziua ei, toată suflarea muncitorească din întinsul plai românesc s-a retras să-şi petreacă liniştită ziua.

Cei mai tari de fire şi stomac au ieşit la iarbă verde înarmaţi cu ligheanul de carne, grătarul şi lemnele pentru foc, chiar dacă încă mielul, drobul şi ouăle mâncate de Paşti nu s-au aşezat prea bine.

O altă bună parte a plătitorilor de taxe, care nu şi-au permis să mai intre-n vistieria proprie, a stat acasă, în faţa televizorului, s-a uitat la ştirile despre pălăriile doamnelor de la nunta regală sau au ieşit în parc.

Ultima categorie, care nu ştim cât de muncitoare e, a mers la mare. Aici intră, cu mici excepţii, tinerii care au ales să-şi sărbătorească părinţii care au contribuit financiar pentru ca odraslele să poată avea un 1 mai cât mai frumos.

Spre deosebire de anii precedenţi, parcul Izvor a fost pustiu, nici urmă de mici, muzică sau oameni care să-şi dea coate pentru o pomană politică. Am fost scutiţi chiar şi de tradiţionala defilare cu steguleţe roşii care oferea ştiri televiziunilor.

O zi în care s-a discutat despre beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, unde-şi va petrece cuplul regal luna de miere, fusta lui Kate sau cum s-au distrat tinerii în Vama Veche sau Mamaia.

Paradoxal sau nu, nimeni n-a pomenit nici un cuvânt despre însemnătatea zilei de 1 mai şi de ce am ajuns s-o sărbătorim cu tricoloare la stâlpi şi mijloace de transport în comun. N-ar strica ca în fiecare an, cel puţin în această zi, muncitorilor să li se amintească că au nişte drepturi pentru care a luptat cineva, iar dacă aceste drepturi nu mai sunt respectate e numai pentru că ne place comoditatea şi acceptăm lucrurile aşa cum sunt.

Cu excepţia mitingului de la Vaslui, n-am văzut şi nici auzit vreun român să discute astăzi despre noul cod al muncii, aşa cum n-am văzut pe niciunul scandând împotriva angajatorilor care nu plătesc orele suplimentare.

În aceste condiţii n-avem decât să ne plângem că lucrurile merg prost în ţara asta şi să aşteptăm să-şi revină din criză Italia, Spania, Portugalia pentru a căuta loc de muncă.

Că doar pe muncitorul român îl interesează cât de soare va fi de 1 mai, dacă e caldă apa mării sau dacă prinde vreo promoţie la hipermarket pentru bere şi mici.

Este clar că ne-am detaşat de acele sărbători propagandistice marcate de parade şi defilări, însă n-ar trebui să pierdem ocazia de a ne face auzite problemele şi a ne face vizibili.

Autor: Victoria Donos

Publicitate

1 MAI REZISTĂ?

Ei, și a mai trecut un 1 Mai … Ca și dumneavoastră și eu am petrecut clipe frumoase cu familia și prietenii, beneficiind de o vreme excelentă. Parcă era … o zi obișnuită de week-end. Ce mai înseamnă 1 Mai în 2010? Mai exact ce ați sărbătorit, dacă ați sărbătorit ceva de 1 Mai? Și cum?

Îmi amintesc că până în 1989, tânăr fiind, sărbătoream de 1 Mai Ziua Muncii. O sărbătoare comunistă în care ni se spunea că sărbătorim oamenii muncii, efortul lor, dăruirea lor pentru a produce țării și partidului cât mai multe bunătăți. Tot ceea ce știam noi era că mergem la pădure/mare/lac, că e o zi nelucrătoare în care mai stăteam și noi cu părinții (care de altfel lucrau și sâmbăta pe vremurile alea), că vom face un foc, că împreună cu mai multe familii vom ospăta bine iar părinți noștri vor bea o țuică, o bere sau un vin, că ne vom juca tot felul de sporturi care mai de care mai contondente printr-o iarbă necosită și plină de ”elemente bio” lăsate de vreo turmă de oi ce tocmai trecuse pe acolo…

Dar asta a fost. Ce mai este 1 Mai azi? Sper că și dumneavoastră ați ieșit la aer, că v-ați lăfăit pe vreun vârf de munte sau v-ați înghesuit în Herăstrău, că v-ați plimbat prin Grădina Botanică din Cluj sau ați escaladat Parângul, că ați făcut o baie în mare la 2 Mai sau în ștrandul local unde ăia tocmai terminau de dat cu var. Ați simțit ceva special? Trebuia să simțiți ceva special? Cum a trecut 1 Mai?

Între 2 vâsle pe Herăstrău și 3 mici la mal am fost martorul unei conversații interesante și colorate pe care v-o supun atenției. Unul dintre ei spune: ”Băi ce vreme frumoasă! Mai bine ieșeam de dimineață la un grătar…”. Celălalt: ”Mai lasă-mă, frate, cu prăjelile și cu țărănismele astea: tot românu’ asta știe – cum e cald cum se înghesuie în te miri ce colțuri cu verdeață, unde scoate niște grătare pe care aruncă de-a valma 4 feluri de carne și cartofi la sfârșit, poluează apoi mediul, se îmbată, își ridică șatra și pleacă pe la asfințit – o porcărie.” ”Da’ tu unde te-ai născut măi obraz subțire? Se bucură și oamenii … ce ai cu ei?”. ”Nu asta e esențialul. Vrem să fim moderni sau nu? Mi se pare o prostie să te duci la o margine de codru să arzi o pădure ca să înfuleci o tonă de mâncare, când ai putea să ieși la un restaurant, o plimbare, un eveniment, apoi să mănânci elegant la un restaurant aceeași friptură, ba poate chiar mai bună, fără spectacolul de fum, grăsimi arse, manele, gunoi și trafic infernal.” ”Și unde e farmecul gătitului împreună cu prietenii? Apoi pe criza asta e mai ieftin să le faci tu toate…”. ”Care ieftin? Dacă transformi timpul petrecut la cozi, benzina până la pădurea aia și alte alea în bani ieși cam tot acolo.” ”Cred că fiecare se distrează cum poate. Cum majoritatea stau la bloc, unde să respire omu’?” ”Să se distreze dom’le, dar civilizat! Și apoi cu 1 Mai ăsta – ce mai sărbătorim mă? Cred că nimeni nu mai știe.” ”Aici îți dau dreptate – fiecare cu 1 Maiu lui… dar sper că n-ai problemă și cu asta!?”

Revin și vă întreb cum ați sărbătorit 1 Mai: la iarbă verde și aer proaspăt, cu sau fără picanteriile de mai sus? Bibliotecă, pentru examene? Somn, căci de abia mai avem timp pentru asta? Teatru, film, spectacole, evenimente mondene? Nicicum? Așteptăm comentariile dumneavoastră.

Mihai Mătieș