„PARADOXUL ROMÂNESC” – ŞI TOTUŞI MOODY’S AR PUTEA SĂ AIBĂ DREPTATE!

În prima parte a lunii octombrie, agenţia de rating Moody’s făcea public un raport în care avertiza că sistemul bancar românesc este expus turbulenţelor din zona euro, putând fi afectat printr-o scădere a cererii pentru exporturi şi o micşorare a investiţiilor străine.

Plecarea Nokia de la Cluj (al doilea mare exportator al României, după Dacia-Renault), dar şi scăderea investiţiilor străine directe în România cu 43,8% pe primele 10 luni ale lui 2011, comparativ cu primele 10 luni din 2010 sunt evenimente care par să confirme materializarea riscurilor menţionate de agenţia de rating.

Şi totuşi, oficialii românii din BNR contrazic concluziile Moody’s, argumentând că agenţia de rating nu înţelege paradoxul românesc „criză economică fără criză financiară”. Consilierul guvernatorului BNR, domnul Adrian Vasilescu explica de exemplu că „Agenţiile de rating s-au fript cu ciorba şi acum suflă şi în iaurt. Urmăresc să nu mai fie surprinse. Moody’s nu înţelege paradoxul românesc – criză economică fără criză financiară. Sau se face că nu înţelege. România este analizată permanent şi de FMI, de Banca Mondială, de Comisia Europeană”. Și nu ar fi prima oară când agenţiile de rating au greşit în privinţa României, cel mai celebru exemplu în acest sens fiind anul 1999, când acestea avertizau că ţara noastră va intra în incapacitate de plăţi. În plus, oficialii români aduc ca argumente în sprijinul lor că deficitele (bugetar şi de cont curent) sunt sub control, aflându-se într-o continuă diminuare.

Dar totuşi, Moody’s ar putea să aibă dreptate.
Economia reală, în ciuda măsurilor ostile luate de guvern la adresa acesteia a reuşit să reziste pe seama creşterii exporturilor (o explicaţie este şi aceea că perioada de criză din restul lumii ne-a favorizat, produsele româneşti, mai ieftine fiind mai căutate). O continuare a agresiunii factorilor guvernamentali asupra economiei reale, prin luarea în continuare a unor măsuri de reducere a consumului (reduceri de personal, tăieri de pensii şi salarii) care să se combine cu o reducere a nivelului exporturilor ar putea să rupă însă fragilul echilibru macroeconomic existent la acest moment.

Paradoxul „criză economică fără criză financiară” menţionat de oficialii BNR ascunde şi el un factor de risc, în sensul că există o ”decuplare” a sectorului financiar de economia reală. Statul are în continuare nevoie de bani, aşa că băncile vor avea cui să împrumute bani, cu dobânzi atractive şi fără riscuri prea mari. Totodată însă, firmele din România nu se bucură de aceeaşi ”generozitate” a băncilor, fapt care a constituit de altfel unul din motivele care au adâncit criza ce a dus la scăderea PIB în 2009, cu aproape 8%, comparativ cu 2008.

Adâncirea crizei economiei reale ar putea să ducă însă şi la o criză a sistemului financiar. Noi disponibilizări înseamnă, pentru bănci, creşterea numărului de rău-platnici şi scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară (deci a valorii garanţiilor ipotecare), iar pentru stat, în mod direct, dar şi prin fenomenul reacţiei în lanţ, impozite mai mici încasate (din salarii, din TVA, din profiturile firmelor etc.).

Autor: Gabriel Niţulescu

Reclame

REDUCERILE FICTIVE CRESC NESIMŢIREA POLITICIANISTĂ

Guvernul pretinde că a redus personalul din instituţiile şi companiile de stat. FMI se preface că admite. Economia pare că-şi revine. Sigure sunt doar campaniile electorale, care pot strica tot.

Să începem cu datele exacte, capitol la care establishment-ul românesc stă foarte prost: nu avem date confirmate din cel puţin 2 surse referitoare la numărul exact al celor care lucrează în instituţii publice. Ne bazăm pe lacunarele declaraţii ale lui Boc (1,27 milioane de angajaţi la stat în decembrie 2010), pe datele total diferite de la INSSE – 1 milion în mai 2011 fără angajaţii din forţele armate, servicii secrete şi personal asimilat – sau pe alte date?

Care? Nu ştim cifrele pe Ministere, Agenţii, Companii de Stat, Consilii Judeţene, Locale, Primării, adică funcţionărimea. Acolo reforma, şi mai ales concedierile, nu operează. De ce? Pentru că acolo e clientela politică, iar dacă un funcţionar a şpăguit cu vreo 50.000 de euro pentru un post de Preşedinte al CA într-o companie de stat nu poate părăsi postul că aşa vrea FMI!

Ce s-a făcut până acum, în baza celor 2 acorduri cu FMI? Cantitativ, mai nimic, reduceri cu aproximativ 7% a numărului salariaţilor de la stat (din 2009 până azi), conform cifrelor INSSE. Problema nu e însă numai insuficienta reducere cantitativă de personal. Grav e că nu pleacă acele ploşniţe care freacă menta prin Ministere, Agenţii guvernamentale şi companii de stat, ci pleacă oamenii bine pregătiţi, cei care pot face faţă în domeniul privat, unde competenţele trebuie demonstrate zi de zi, acolo unde ”pilele”, influenţele politice, fustele scurte şi lenea care ţin loc de performanţă sunt mult mai rare decât la stat.

În plus, majoritatea concedierilor s-a făcut fără o evaluare temeinică a competenţelor personalului, singurele criterii pentru a decide cine rămâne/pleacă fiind cele ale susţinerii politice amintite mai sus. Oriunde în lumea civilizată angajaţii sunt evaluaţi cel puţin odată pe an, prin diferite metode care implică interviuri cu aceştia, evaluări psihometrice, teste scrise, evaluări tip 360 grade, etc. La noi, când s-a încercat o evaluare a cunoştinţelor, de tipul celei de la Ministerul de Finanţe, a fost tragedie naţională pentru acei funcţionari care nu cunoşteau legile pe care le aplicau…

Care e de fapt miza neaplicării măsurilor convenite cu FMI şi disponibilizarea/recalificarea funcţionarilor de la stat? CONTROLUL LOR POLITIC. E mult mai simplu să ai „armate” fidele de ”tăietori de frunze la câini”, în instituţiile de stat, care să voteze cu partidul fie ca un contra-serviciu, fie că sunt manipulaţi şi ameninţaţi cu demiterea. E mult mai uşor să controlezi oamenii atunci când carierele lor depind de o semnătură, configuraţie politică sau fiţele unei ”secretare afiliate”. E mai simplu să păstoreşti oi decât colibri.

E mai greu să controlezi oameni independenţi, antreprenori, oameni de afaceri, oameni liberi, care-şi câştigă existenţa în domeniul privat, unde dacă nu performezi onest, mori. E mai greu pentru că aceşti oameni sunt împărţiţi în grupuri mult mai mici, sunt stăpâni pe soarta lor şi nu pot fi şantajaţi prea uşor. E şi mult mai costisitor…!

Autor: Mihai Mătieş