REGIONALIZAREA, ÎNCOTRO?

Unitățile administrative mai mari polarizează dezvoltarea în centrele lor de reședință, în defavoarea altor orașe mai mici.

Regionalizarea este o temă de care se vorbește din ce în ce mai mult în ultima vreme. Politicienii vor să o facă. Și e normal, pentru că în joc sunt bani și interese (în mare măsură ai/ale lor și ai/ale apropiaților lor). Problema este însă aceea că specialiștii nu se prea aud, părerile acestora în dezbaterea publică fiind ca și inexistente. De fapt este destul de greu să se audă părerile lor, pentru că ele ar trebui să fie unele bine fundamentate prin studii care la ora actuală nu există. Iar aceste studii nu au cum să existe atâta timp cât nu există o strategie de dezvoltare a României pe termen lung.

Pentru că reîmpărțirea administrativă ar fi eficientă dacă s-ar îmbina cu dezvoltarea regională, iar dezvoltarea regională nu poate fi concepută în afara unei strategii de dezvoltare generală a întregii Românii, o strategie concepută nu doar pe câțiva ani, ci pe zeci de ani. Când vrei să faci împărțirea administrativă a unui teritoriu te gândești la competențele pe care le vei da acelei unități administrative și la modul în care aceste competențe afectează viața locuitorilor acelor unități administrative, pentru că, deși pare a nu avea o mare influență asupra vieții de zi cu zi a oamenilor, realitatea este cu totul alta.

Pentru exemplificare ar fi ușor să ne gândim la rolul pe care în prezent îl joacă într-un județ, capitala acelui județ. Vom vedea astfel că oamenii sunt nevoiți să meargă în acel oraș (de fapt municipiu) pentru tot felul de avize, adeverințe, aprobări etc., necesare activitățiii lor. La sediile județene ale unor instituții trebuie să te prezinți pentru a completa anumite cereri, a obține anumite acte, a susține anumite concursuri, etc. Toate aceste activități desfășurate în capitala de județ nasc locuri de muncă și fluxuri de călători și mărfuri. Acestea la rândul lor conduc la apariția unor piețe pentru produse noi sau la dezvoltarea unor piețe ale unor produse deja existente. Fluxurile de oameni, de mărfuri sunt amplificate către aceste puncte de polarizare, denumite capitale de județ.

Când vorbim de regiuni, polarizarea va fi și mai evidentă, pentru că toți locuitorii județelor ce intră în competența respectivelor regiuni vor deveni potențiali ”clienți” ai instituțiilor ce își vor avea sediul în capitala de regiune. Ce înseamnă acest lucru putem să evaluăm în mare, urmărind rezultatele dezvoltării unor orașe care în timp și-au pierdut calitatea de reședințe de județ sau care din contră, au dobândit o astfel de calitate. Datele necesare unei astfel de analize nu sunt însă ușor de obținut și analizat. Există însă o posibilitate mai facilă de a face o evaluare a impactului pe care îl are asupra unui oraș pierderea sau dobândirea calității de capitală de județ, dacă ținem seama că dezvoltarea economică este strâns legată de evoluția populației din acel oraș și că există o relație cât se poate de simplă între numărul de locuitori și dezvoltarea economică: un număr mai mare de locuitori înseamnă o mai mare putere de cumpărare per total localitate, înseamnă piețe de desfacere mai mari, adică un număr mai mare de firme, adică un număr mai mare de salariați ș.a.m.d.

România interbelică avea 71 de județe. Dacă însă avem în vedere că 13 dintre aceste județe se află acum în teritorii care nu mai aparțin României (Bucovina de Nord, Basarabia și Cadrilater), pe actualul teritoriu al României se află 58 dintre județele României interbelice.

Mai exact cu 17 în plus față de numărul de județe stabilite prin organizarea administrativ-teritorială din 1968, organizare valabilă în mare și în momentul de față. Prin urmare, 16 foste capitale de județ și-au pierdut respectivul statut, pierzându-și totodată și o parte din aplombul cu care acestea evoluau din punctul de vedere al populației și al dezvoltării economice.

Spre exemplu, în Muntenia, au dispărut 3 județe interbelice (Muscel, Râmnicu Sărat și Romanați) și a apărut un nou județ: Călărași. Reședințele de județ – Câmpulung, Caracal și Râmnicu Sărat – au pierdut acest statut în favoarea Piteștiului, Slatinei și Buzăului, iar Slobozia l-a câștigat, alături de capitala județului interbelic Ialomița, Călărași. Influența asupra evoluției populației a fost următoarea: Pitești (19.630 loc. în 1930, 168.458 loc. în 2002), Câmpulung (13.454 loc. în 1930, 38.209 loc. în 2002); Slatina (11.010 loc. în 1930, 78.815 loc. în 2002), Caracal (14.769 loc. în 1930, 34.625 loc. în 2002); Buzău (35.687 loc. în 1930, 134.227 loc. în 2002), Râmnicu Sărat (15.007 loc. în 1930, 38.828 loc. în 2002); Slobozia (7.605 loc. în 1930, 52.710 loc. în 2002), Călărași (17.890 loc. în 1930, 70.039 loc. în 2002). Practic se poate observa că populația orașelor (municipiilor) reședință de județ a crescut de 5-9 ori, în cei 72 de ani în vreme ce orașele (municipiile) care au pierdut statutul de reședințe de județ au crescut de doar 2-3 ori.
Tiparul acesta se observă și în restul teritoriului României.

În Moldova, Bârladul, fosta reședință a vornicului Țării de Jos a Moldovei (26.204 loc. în 1930, 69.183 loc. în 2002), Câmpulungul Moldovenesc, capitala celui mai întins județ ca suprafață din Bucovina, din perioada interbelică (10.071 loc. în 1930, 20.041 loc. în 2002), Fălticenii un puternic centru cultural – după București și Iași – Fălticeniul este al treilea oraș din țară ca număr de scriitori autohtoni -(11.533 loc. în 1930, 29.787 loc. în 2002), Rădăuții (16.788 loc. în 1930, 27.633 loc. în 2002), Romanul (28.948 loc. în 1930, 69.483 loc. în 2002) care și-au pierdut statutul de reședințe de județ au înregistrat creșteri ale populației cuprinse între 1,5 ori și 3 ori. În schimb, orașe precum Suceava (17.028 loc. în 1930, 105.065 loc. în 2002), Vaslui (15.310 loc. în 1930, 70.267 loc. în 2002), Bacău (31.138 loc. în 1930, 175.500 loc. în 2002) sau Botoșani (32.355 loc. în 1930, 115.070 loc. în 2002), care și-au păstrat statutul de reședință de județ au avut creșteri ale numărului de locuitori de 3,5-6 ori.

Iar dacă tot vorbim de orașele Moldovei nu ar trebui să uităm Iașiul, care la 1862 a pierdut calitatea de capitală a unui stat (Moldova) în favoarea Bucureștiului (devenit capitala Principatelor Unite). La 1831 Iașiul avea circa 60.000 locuitori, iar Bucureștiul 61.000 locuitori, fiind practic la egalitate, pentru ca la 171 de ani, Iașiul să aibă o populație de 320.888 locuitori, iar Bucureștiul 1.926.000 locuitori (de 6 ori mai mulți). Pentru a compensa pierderile provocate orașului în 1861, prin schimbarea sediului guvernului, s-a votat la acea vreme chiar plata a 148.150 lei orașului, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

În Banat, unde a dispărut județul Severin a cărui capitală era la Lugoj (23.595 loc. în 1930, 46.450 loc. în 2002) acesta doar și-a dublat numărul de locuitori între 1930 și 2002, în vreme ce Reșița, fosta capitală a județului Caraș și actuala capitală a județului Caraș-Severin și-a mărit populația de peste 4 ori (19.868 loc. în 1930, 84.026 loc. în 2002).

În cazul unor orașe din Transilvania, deși evoluția generală este aceeași ca cea arătată și în celelalte provincii istorice, există totuși anumite particularități legate în special de faptul că dintre provinciile istorice Transilvania era cea mai urbanizată, cu orașe mari încă dinainte de 1918.

Astfel, Brașovul (59.232 loc. în 1930, 284.596 loc. în 2002), Sibiul (49.345.008 loc. în 1930, 154.892 loc. în 2002), Alba Iulia (12.282 loc. în 1930, 66.406 loc. în 2002) sau Miercurea Ciuc (4.807 loc. în 1930, 42.029 loc. în 2002) care și-au păstrat statutul de reședință de județ au crescut de 3-6 ori, în vreme ce Turda (20.023 loc. în 1930, 55.887 loc. în 2002) sau Dejul (15.110 loc. în 1930, 38.478 loc. în 2002) au crescut de 2-3 ori (la fel ca și în Muntenia și Moldova). Excepțiile, care confirmă regula, am spune noi sunt Făgărașul (7.841 loc. în 1930, 36.121 loc. în 2002) sau Odorheiul Secuiesc (8.518 loc. în 1930, 36.948 loc. în 2002) care deși au pierdut statutul de reședințe de județ au crescut de 4-5 ori, urmare a procesului de industrializare și urbanizare la care au fost supuse.

Concluzionând, se poate constata că există o strânsă legătură între evoluția populației unui oraș și statutul de reședință de județ. Faptul că un oraș constituia reședința unui județ, i-a asigurat acestuia o creștere a populației pe parcursul a 72 de ani de 2-4 ori mai rapidă comparativ cu un oraș care și-a pierdut statutul de reședință de județ. Dar, evoluția populației poate fi privit ca un indicator sintetic al dezvoltării economice pentru că populația are dublul rol de piață și de factor de producție. Un număr mai mare de locuitori înseamnă o piață de desfacere mai dezvoltată, un număr mai mare de firme din domeniul producției, comerțului, serviciilor ș.a.m.d., o piață imobiliară mai dezvoltată (și deci un spor de valoare pentru activele imobiliare) etc.

Se poate astfel trage concluzia că, prin desfințarea a 17 județe, comparativ cu perioada interbelică au dispărut 17 poli de dezvoltare economică, creându-se astfel o mai mare disparitate din punctul de vedere al dezvoltării economice, pentru anumite zone ale țării.

Ca urmare, o regionalizare prost făcută nu va conduce, pe termen mediu și lung decât la o polarizare a dezvoltării economice în favoarea a 8 localități și în defavoarea a 36 de localități, fapt ce nu va duce decât la mărirea inegalităților și la adâncirea sărăciei. Iar ideea avansată de Liviu Dragnea, care spune că ”va fi o capitală administrativă într-o regiune, dar celelalte capitale ale celorlalte judeţe vor avea nişte structuri regionale” va trebui de asemenea privită cu spirit critic, pentru că o ”spargere a competențelor” ar putea fi mai costisitoare atât pentru cetățeni (care vor face mai multe drumuri atunci când au nevoie de anumite avize, aprobări etc.), cât și pentru stat (costuri de coordonare, de corespondență între instituții etc.).

Autor: Gabriel Niţulescu

Anunțuri

„PARADOXUL ROMÂNESC” – ŞI TOTUŞI MOODY’S AR PUTEA SĂ AIBĂ DREPTATE!

În prima parte a lunii octombrie, agenţia de rating Moody’s făcea public un raport în care avertiza că sistemul bancar românesc este expus turbulenţelor din zona euro, putând fi afectat printr-o scădere a cererii pentru exporturi şi o micşorare a investiţiilor străine.

Plecarea Nokia de la Cluj (al doilea mare exportator al României, după Dacia-Renault), dar şi scăderea investiţiilor străine directe în România cu 43,8% pe primele 10 luni ale lui 2011, comparativ cu primele 10 luni din 2010 sunt evenimente care par să confirme materializarea riscurilor menţionate de agenţia de rating.

Şi totuşi, oficialii românii din BNR contrazic concluziile Moody’s, argumentând că agenţia de rating nu înţelege paradoxul românesc „criză economică fără criză financiară”. Consilierul guvernatorului BNR, domnul Adrian Vasilescu explica de exemplu că „Agenţiile de rating s-au fript cu ciorba şi acum suflă şi în iaurt. Urmăresc să nu mai fie surprinse. Moody’s nu înţelege paradoxul românesc – criză economică fără criză financiară. Sau se face că nu înţelege. România este analizată permanent şi de FMI, de Banca Mondială, de Comisia Europeană”. Și nu ar fi prima oară când agenţiile de rating au greşit în privinţa României, cel mai celebru exemplu în acest sens fiind anul 1999, când acestea avertizau că ţara noastră va intra în incapacitate de plăţi. În plus, oficialii români aduc ca argumente în sprijinul lor că deficitele (bugetar şi de cont curent) sunt sub control, aflându-se într-o continuă diminuare.

Dar totuşi, Moody’s ar putea să aibă dreptate.
Economia reală, în ciuda măsurilor ostile luate de guvern la adresa acesteia a reuşit să reziste pe seama creşterii exporturilor (o explicaţie este şi aceea că perioada de criză din restul lumii ne-a favorizat, produsele româneşti, mai ieftine fiind mai căutate). O continuare a agresiunii factorilor guvernamentali asupra economiei reale, prin luarea în continuare a unor măsuri de reducere a consumului (reduceri de personal, tăieri de pensii şi salarii) care să se combine cu o reducere a nivelului exporturilor ar putea să rupă însă fragilul echilibru macroeconomic existent la acest moment.

Paradoxul „criză economică fără criză financiară” menţionat de oficialii BNR ascunde şi el un factor de risc, în sensul că există o ”decuplare” a sectorului financiar de economia reală. Statul are în continuare nevoie de bani, aşa că băncile vor avea cui să împrumute bani, cu dobânzi atractive şi fără riscuri prea mari. Totodată însă, firmele din România nu se bucură de aceeaşi ”generozitate” a băncilor, fapt care a constituit de altfel unul din motivele care au adâncit criza ce a dus la scăderea PIB în 2009, cu aproape 8%, comparativ cu 2008.

Adâncirea crizei economiei reale ar putea să ducă însă şi la o criză a sistemului financiar. Noi disponibilizări înseamnă, pentru bănci, creşterea numărului de rău-platnici şi scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară (deci a valorii garanţiilor ipotecare), iar pentru stat, în mod direct, dar şi prin fenomenul reacţiei în lanţ, impozite mai mici încasate (din salarii, din TVA, din profiturile firmelor etc.).

Autor: Gabriel Niţulescu

SUCCESUL ÎL PLANIFICI!

Ne apropiem de sfârșitul anului 2011. În principiu, de pe 16 decembrie mulți români își iau vacanțe, mai mult sau mai puțin oficiale, până pe 9 ianuarie, că prima săptămână e dedicată poveștilor de Crăciun și Revelion. Cred că acum e timpul pentru a ne planifica și organiza activitățile pe 2012.

Personal cred că succesul ți-l planifici. Numai așa îl ai. Succesul ți-l faci, muncești pentru el. Îți stabilești obiective importante și apoi te ții de cuvânt îndeplinindu-le. Succesul nu vine din cer. Excepțiile întăresc regula.
Că noi românii mai avem mult de lucru până și ADN-ul nostru va respira planificare și organizare, asta e cert. Că nu prea vrem, asta e altă problemă. Poate aiasta face diferența între cei care își conduc afacerile sau viața după sintagma ”omul e sub vremuri…” sau ”berzei chioare îi face Dumnezeu cuib” și cei care sunt serioși, se respectă pe sine și fac tot ce le stă în putință să-și cizeleze destinul către succes.
Cunoscând din experiența proprie mai multe țări și societăți pot spune că nu suntem mai proști și nici mai deștepți decât majoritatea altor nații. Dar e necesar să fim mai organizați și mai planificați, deoarece eficiența și eficacitatea noastră fac diferența! Sistemul de valori la care am aderat după 1989 impune o rigurozitate a organizării și planificării pe termen mediu și lung. Pentru firme, viziunea și misiunea fiecăreia sunt extrem de importante. Practic, dau direcția în care va merge entitatea, dar obligă în același timp la perseverență sau schimbări urmate de angajamente pentru atingerea țelului pentru care a fost creată firma.
Cea mai mare nenorocire adusă de criză pentru lumea de afaceri este faptul că azi tot mai multor patroni/directori le este greu să planifice. Sau le e frică. Sau au uitat… Nu înțeleg, atunci când ești antreprenor, de ce nu vrei să faci business? Adică de ce nu-ți faci o strategie pe termen mediu și lung, de ce nu-ți planifici activitățile pe 2012 din toamna lui 2011, de ce nu ai încredere în propriile forțe și în propria firmă!? De ce nu implementezi ceea ce ai spus că vei face!? Este și neprofesionist și neverosimil să spui că nu știi ce vei face în următoarele 2-3 luni, sau mai rău – cum am auzit din partea unor patroni – ”să vedem dacă la anu’ pe vremea asta ‘om mai fi pe piață…”. Păi cu rețeta asta șansele sunt foarte mari să ieși de pe piață… Nu cred în argumentele potrivit cărora, în fața crizei, ar trebui să ne închidem în casă, să ne băgăm sub plapumă și să așteptăm să treacă.
Azi sentimentul de nesiguranță e încă mare în comunitatea de afaceri. Haosul provocat de incertitudini e cauza celor mai multe probleme din businessul de azi. Dar depinde de noi să-i punem capăt!
Poate am citit eu alte cărți de economie, mai proaste, poate am trecut prin experiențe care m-au deraiat sau poate văd dezvoltarea unui business greșit: dar voi continua să cred că atunci când tu nu faci nimic, afacerea nu-ți va crește. Voi continua să cred că trebuie să ne învățăm copiii de mici că vaca nu ne dă (de bună voie) decât pipi și caca – restul … le (s)mulgem noi de la ea!
Aș conchide prin faptul că problema nu se pune dacă credem sau nu în destinul nostru. Mai degrabă consider că trebuie să facem tot ce putem până când destinul nostru către succesul personal/în business ni se va dezvălui.

Autor: Mihai Mătieş

ȘAH LA BUSINESS CU SUCCES

Primul turneu de şah destinat mediului de afaceri – ŞAH LA BUSINESS – şi-a desemnat  duminică, 28 noiembrie, câştigătorii. Evenimentul a fost organizat de Oxygen Sevicii şi Mastermind Communications în parteneriat cu Federaţia Română de Şah, cu sprijinul Nemira, sponsor oficial al evenimentului și al ING Bank, Emag, Parmalat, Softwin prin Intuitex, Cumpăna şi 7mm.  

Scopul turneului a fost să apropie băncile și companiile într-o întrecere a sportului minții, din care participanții să învețe să aplice regulile de fairplay în viața de business de zi cu zi. Obiectivul a fost atins de prestația excelentă a celor 53 de iubitori ai șahului, angajați în bănci, multinaționale sau IMM-uri, care au jucat fiecare câte 7 partide în sistem elvețian, pe durata a două zile.

După cele două zile de competiţie şi două meciuri de baraj, Premiul I la categoria individual i-a revenit domnului Savin Daniel, Director Executiv la Ager Business Tech. Pe poziţia secundă şi câştigător al Premiului II Teodor Cimpoeşu, Managing director la Kaspersky România iar Premiul III a fost obţinut de Mihnea Raşcă, coordonator vânzări la ExecEdu. Vlad Ardeleanu, General Manager la Carrefour Property s-a clasat pe locul patru, iar lui Alexandru Opriţă, director vânzări la Parmalat România i-a revenit poziţia a cincea.

Lupte strânse s-au dat şi între companiile intrate în concurs cu echipe. Premiul I la această categorie i-a revenit echipei JTI România formată din: Androne Marius Constantin, Manole Laurenţiu Mircea, Marius Moraru şi Dorin Păvăloi. După un meci de baraj între echipa Ager Business Tech şi ING Bank România, Premiul II a fost obţinut de echipa Ager Business Tech formată din: Eugen Lenghel, Moise Marius, Daniel şi Octavian Savin iar echipa ING Bank România, formată din Iulia Bârsan, Bogdan Drugă, Stoica Andrei şi Vasile Liviu a obţinut Premiul III.

Doamna șahului românesc, Elisabeta Polihroniade, a jucat în cadrul turneului o partidă demonstrativă cu domnul Constantin Ionescu, Secretarul General al Federației Române de Șah. Cei doi Mari Maeștri Internaționali au remizat după 30 de minute o partidă pe care au detaliat-o mai apoi, explicând strategiile lor de atac și oferind posibile soluții-școală pentru participanți.

Premiile primului turneu de Şah au fost oferite de Nemira, ING Bank, Emag şi Softwin prin Intuitex. Astfel:

 

Echipe:

Premiul I oferit de Nemira, Ing Bank, Emag

Premiu II oferit de Nemira şi Softwin prin Intuitex

Premiul III oferit de Nemira

Individual:

Premiul I oferit de Nemira, Softwin prin Intuitex şi Mastermind

Premiul II oferit de Nemira şi Softwin prin Intuitex

Premiul III oferit de Nemira

2 menţiuni oferite de Nemira

Premiul pentru cel mai tânăr jucător oferit de organizatori

2 Premii de consolare oferit de organizatori

Arbitrajul partidelor a fost asigurat de către Federaţia Română de Şah prin Radu-Pompiliu Şofran, CIF of Supervising Arbitre şi arbitrul FA Dinu-Ioan Necula.

Încununat de un real succes afirmat de participanți, turneul ȘAH LA BUSINESS a reunit 53 de concurenţi pasionați de la companiile: Ager Business Tech, Asebuss, Alpha Bank România, Banca Naţională a României, Biroul de Credit, Carrefour Property România, EximBank, Generali Asigurări, ING Bank România, ING Asigurări de Viaţă şi Pensii, JTI România, Nemira, Kaspersy, OTP Bank România, Senior Interactive, Parmalat, UPC, Mastermind Communications.

 Victoria Donos

  • Calendar

    • Noiembrie 2017
      L M M M V S D
      « Mar    
       12345
      6789101112
      13141516171819
      20212223242526
      27282930  
  • Caută