O LUME FANTASTICĂ

Ce minutată este lumea fanteziei! Ce păcat că farmecul natural al realității este distrus de viziunile noastre. Cândva, natura era singura noastră muză, noi îi rămâneam fideli, iar ea ne oferea inspirație pentru a crea ceva ce avea să se afle în armonie cu ea.

Astăzi, chiar de am mai fi inspirați de natură, nu îi dăm meritul înapoi, ci o îngropăm, ca și cum nu datorită ei ne aflăm noi aici, ca și cum nu datorită ei trăim și suntem sănătoși, ca și cum totul s-ar fi întâmplat viceversa, iar noi am fi stăpânii acestei lumi.

Astăzi căutăm fericirea dincolo de granițele ei. Suntem totuși atât conștienți, cât și recunoscători că aceste lumi pot fi prezente în imaginația noastră tot datorită ei, a naturii, a mamei noastre. Astfel ne putem simți în siguranță în propria noastră lume imaginară, o lume în care natura este prezentă și în care ea face ceea ce noi nu am lăsat-o aici, să ne ocrotească.

Iată o întrebare frecvent folosită: De câte ori nu v-ați fi dorit ca atunci când vă treziți să vă continuați viața tot în vis? Dar vin cu o contra-întrebare: De câte ori ați avut această experiență în preajma naturii? Astfel s-ar explica de ce avem nevoie de vis și, prin urmare, de natură.

Și apropo de acest lucru, cum ar fi dacă noi de fapt trăim în vis, iar realitatea adevărată se află la un pas de trezire? Poate vă sună cunoscut din filmul Inception această ipoteză, dar ce-ar fi să speculăm asupra acestei idei fantastice? La urma urmei, nu pare chiar atât de neverosimil. Așa cum am găsit și în filmul The Matrix, o idee diferită, dar bazată pe același fundament: acela că ceea ce noi considerăm a fi real de fapt nu este. Oricât de abstract sună, poate că e mai logic așa. Ar fi o altă modalitate de a explica morțile subite, îmbolnăvirile, revelațiile, deja-vu-urile, și , de ce nu, prezența gândirii, a imaginației, a conștiinței, cât și multe altele. Este, pe de-o parte, hilar să credem că noi de fapt nu existăm și că tot ceea ce se află în jurul nostru sunt doar proiecții.
Putem găsi asta întru totul fantastic?

Evoluția a dus la noi ideologii, noi peisaje, construcții extraterestre și mijloace de transport pentru niște specii care se pot deplasa cu rapiditate. De fapt, ceea ce se află extraterestru aici pare că am fi chiar noi, oamenii.

Dacă noi ne-am afla în ”cădere” (din nou referire la Inception), s-ar explica cel putin speranța. Această senzație a cărei prezență o datorăm divinității, ar putea reprezenta simțirea clipei trezirii din această lume și revenirea la cea adevărată. În fond, nu e puțin cam bizar Universul, ca el să fie real? Este fascinant și fermecător, dar într-un mod bizar. Misterul său a atras încă din Antichitate multe minți curioase. Dar el este atât de mare, atât de infinit, încât este de necucerit.

Noi suntem singura specie care este preocupată în mod conștient de evoluție, care își crează propria realitate și nu dorește să o accepte pe cea a naturii, care vrea să cunoască Universul și rădăcinile vieții. Suntem pretențioși și pretindem că ne putem călăuzi singuri calea, credem constant că trebuie să schimbăm ceva, să aducem ceva nou, nu ne mai mulțumim doar cu darurile naturii. Și deși noi putem simți asta, suntem egoiști. Și continuăm să o facem. Preferăm să trăim într-o lume fantastică, visăm la avuție și la viitoarea casă, împreună cu ceea ce o înfrumusețează, ignorăm ceea ce recunoaștem ca fiind rău și așteptăm să treacă, să nu mai auzim, să nu ni se întâmple nouă, să vină un erou care să fie martirul tuturor. S-a întâmplat o dată. Și oamenii așteaptă din nou iertarea păcatelor printr-un gest de sacrificare.

Dar pare-se că însăși această speranță, acest vis care ne aruncă în brațele unei lumi aparent perfecte, a dat putere multor suflete pierdute ce s-au putut reface după prăpăd, tocmai pentru că au crezut în salvare. Din păcate însă, prea mulți s-au îndreptat către lumi ce nu aveau să se armonizeze cu natura înconjurătoare, nici cu natura spiritului, iar asta a dus și încă duce la multe dezastre. Asta face ca viața să ni se pară tristă și nedreaptă, iar visul fermecător și eliberator. Puțini vor fi cei care vor căuta mântuirea acolo unde trebuie și puțini vor fi aceia care o vor găsi, aici, în această lume imperfectă care ne-a fost dăruită.

Autor: Octavian Radu

Anunțuri

ROMÂN – CAUT NORMALITATE. ÎN VAN?

Trăim într-o societate în care criza este regula de trei ani de zile, excepțiile se vând la tot pasul drept norme, iar bălăcăreala politică face jocurile de 22 de ani. Rien va plus! A căuta azi normalitatea în această societate este cel mai anormal lucru pe care îl poți face…

Dacă ești bărbat sau femeie, heterosexual, vârstă medie, trăiești în România de azi, ai copii, o casă și o mașină la care plătești rate, un serviciu, nu ești înregimentat politic, nu dai țepe și tunuri, ai puțini prieteni adevărați, ai pasiuni dar nu prea ai timp pentru ele, vrei să apuci pensia întreg la cap și trup – atunci ești sortit dezastrului izolării.
Pentru că azi trebuie să fii EXTRAordinar (în orice sens sau direcție a axei doriți!), EXTRA-șmecher, SUPER-fantastic în obținerea banilor, EXTREM de persuasiv în relațiile cu oamenii, MEGA-eficient în tot ceea ce faci, MULTI-TASKING și MULTILATERAL dezvoltat. Trebuie să fii MACHO, PIȚI, STAR, mega-STAR sau giga-STAR. E necesar să ieși în evidență, să urli, să mitraliezi cuvinte, să joci totul pe Ași. E musai să ai fițe, crize de nebunie în direct și personalitate triplă, ca să fii tu însuți un model comportamental înainte ca ceilalți să devină unul pentru tine. Cursa împotriva celorlalți este în toi: învingi prin extraordinarismul tău sau ești învins de alt Superman/Superwoman.
În viața cetății, să promiți și să nu te ții de cuvânt, să-i desconsideri pe cei care te-au ales, să nu răspunzi în fața nimănui, să furi pentru partid, să faci 120 de km de autostradă în 22 de ani, să înjuri monarhia, sau să ceri tot timpul autonomie, autocrație și autocefalie. Ești condamnat la a conduce, deși nu te vrea nimeni. Nu uita să te dezbraci de caracter!
În domeniul economic regula azi e să nu faci nimic. E criză așa că te închizi în casă și aștepți să te inunde banii. Ce viziune, misiune, economie de piața, strategie sau tactică!?: șpagă, înșelătorie sau tunuri, multe tunuri. Este imperios și absolut necesar să aplici jocuri de sumă nulă din care tu, cel ultra-meseriaș, să ieși mai mult decât întotdeauna câștigător. Și între timp trebuie să le spui tuturor că lumea nu va mai fi la fel acum că … s-a făcut dimineață. Că după această criză lumea așa cum o știam va dispărea, că săracii vor sărăci și mai mult, iar tu te vei îmbogăți fără să vrei. Deoarece vei rămâne singurul…
Viața ta privată e zero dacă nu ai 5 amante, dacă nu îți petreci toate vacanțele în locații exotice și dacă nu informezi pe toată lumea în consecință. Dacă ai copii în vârstă de 3 ani și ei nu știu calculator, 5 limbi străine, ultima variantă de Travian, să recite Shakespeare, să cânte la pian în timp ce schiază și să facă Scuba în groapa Marianelor, i-ai făcut degeaba! Nu mergi zilnic la coafor, manichiură, sala de fitness – nu ești cool & trendy! Nu faci spectacol continuu, nu exiști!
Caut să trăiesc într-o țară normală, unde lucrurile se întâmplă în funcție de bun-simț, morală, bună-cuviință, unde averile se fac în 2-3 generații, unde Primarii fac treabă nu trotuarul la DNA, unde oamenilor le pasă unul de altul, unde domnește civilizația și promisiunea respectată. Vreau să mă bucur de viață împreună cu familia și puținii prieteni, în intimitate. Vreau acolo unde EXIST nu trebuie să însemne EXTRA. Știți o astfel de Românie?

Autor: Mihai Mătieş

DESTINUL – REFUGIU SAU ELIBERARE? (I)

De ce nu mai credem, ca în copilărie, că fantasticul face parte din viaţa noastră? Ce ne împiedică să ne urmăm visul? Credem că dacă acţionăm împotriva unor anumite reguli ale societăţii am putea răsturna balansul destinului nostru?

De câte ori nu vi s-a întâmplat să credeţi că destinul nu mai este în mâinile voastre? Ori de câte ori în viaţă apar obstacole neaşteptate şi întâmplări ce răstoarnă acea mică, dar statornică fundaţie pe care cu greu am ridicat-o, tindem să cădem în depresie şi agonie. În astfel de momente, cei mai mulţi oameni caută refugiu în cabinetul psihologilor. Dar nu ar fi oare mai simplu dacă i-am asculta puţin şi pe cei care nu numai că au reuşit să creeze istorie, dar au trecut şi ei prin clipe asemănătoare oricărui om de rând?

Recent, un astfel de om a trebuit să moară ca să ajungă în Rai. Vorbesc despre Steve Jobs, co-fondatorul şi directorul general Apple Inc., co-fondatorul şi directorul studioului de animaţie Pixar şi fost membru al consiliului director Walt Disney Studios. Dintr-un discurs ţinut absolvenţilor Universităţii Stanford în anul 2005, am aflat opinia lui privind destinul şi momentele semnificative ale vieţii. Steve Jobs spunea că pentru el viaţa a fost ca un drum iniţiatic ce se construia pe măsură ce trecea prin staţiile unor puncte ce aveau să-i croiască viaţa pe care şi-a dorit-o de la început. Aceste puncte reprezintă momente semnificative din viaţa noastră.

Cred că multora ni s-a întâmplat să luăm decizii în viaţă care, mai apoi, s-au dovedit a fi inutile pentru dezvoltarea noastră individuală. Ce facem în astfel de momente, când pare prea târziu să dăm înapoi din teamă să nu dăm din nou greş? Am învăţat până acum că cel mai potrivit sfat este să ne urmăm inima şi să avem încredere că, pe măsură ce realizăm acest lucru pas cu pas, negreşit vom ajunge în punctul de a fi mulţumiţi cu ce am realizat până în acel moment. Cât de uşor pare atunci când citeşti, dar este oare uşor să-ţi urmezi calea, să faci ceea ce îţi aduce ţie satisfacţie şi nu celorlalte mii de suflete care au anumite aşteptări de la tine, de la oameni şi de la situaţii în general?

Auzim frecvent vorbindu-se despre dezamăgiri, chiar şi din partea unor oameni de succes, care într-un final au recunoscut că şi-ar fi dorit să-şi urmeze visele, dar nu au avut încredere şi s-au resemnat. Aceasta este acţiunea pe care ne învaţă societatea să o îndeplinim atunci când ne simţim neînţeleşi, diferiţi, visători, pierduţi ori săraci. Suntem instruiţi să urmăm visele altora crezând că în felul acesta le vom descoperi şi pe ale noastre ori că vom învăţa să credem în ale lor.

Este oare posibil să te descoperi atunci când porneşti de la anumite premize? Atunci când ne întrebăm ce am vrea să devenim, răspunsul va fi cinstit şi adevărat? Ori persoana imaginară pe care o creăm va fi construită pentru a fi pe placul celorlalţi, ca apoi să fie şi pe placul nostru?!

Autor: Octavian Radu

  • Calendar

    • Noiembrie 2017
      L M M M V S D
      « Mar    
       12345
      6789101112
      13141516171819
      20212223242526
      27282930  
  • Caută