„PARADOXUL ROMÂNESC” – ŞI TOTUŞI MOODY’S AR PUTEA SĂ AIBĂ DREPTATE!

În prima parte a lunii octombrie, agenţia de rating Moody’s făcea public un raport în care avertiza că sistemul bancar românesc este expus turbulenţelor din zona euro, putând fi afectat printr-o scădere a cererii pentru exporturi şi o micşorare a investiţiilor străine.

Plecarea Nokia de la Cluj (al doilea mare exportator al României, după Dacia-Renault), dar şi scăderea investiţiilor străine directe în România cu 43,8% pe primele 10 luni ale lui 2011, comparativ cu primele 10 luni din 2010 sunt evenimente care par să confirme materializarea riscurilor menţionate de agenţia de rating.

Şi totuşi, oficialii românii din BNR contrazic concluziile Moody’s, argumentând că agenţia de rating nu înţelege paradoxul românesc „criză economică fără criză financiară”. Consilierul guvernatorului BNR, domnul Adrian Vasilescu explica de exemplu că „Agenţiile de rating s-au fript cu ciorba şi acum suflă şi în iaurt. Urmăresc să nu mai fie surprinse. Moody’s nu înţelege paradoxul românesc – criză economică fără criză financiară. Sau se face că nu înţelege. România este analizată permanent şi de FMI, de Banca Mondială, de Comisia Europeană”. Și nu ar fi prima oară când agenţiile de rating au greşit în privinţa României, cel mai celebru exemplu în acest sens fiind anul 1999, când acestea avertizau că ţara noastră va intra în incapacitate de plăţi. În plus, oficialii români aduc ca argumente în sprijinul lor că deficitele (bugetar şi de cont curent) sunt sub control, aflându-se într-o continuă diminuare.

Dar totuşi, Moody’s ar putea să aibă dreptate.
Economia reală, în ciuda măsurilor ostile luate de guvern la adresa acesteia a reuşit să reziste pe seama creşterii exporturilor (o explicaţie este şi aceea că perioada de criză din restul lumii ne-a favorizat, produsele româneşti, mai ieftine fiind mai căutate). O continuare a agresiunii factorilor guvernamentali asupra economiei reale, prin luarea în continuare a unor măsuri de reducere a consumului (reduceri de personal, tăieri de pensii şi salarii) care să se combine cu o reducere a nivelului exporturilor ar putea să rupă însă fragilul echilibru macroeconomic existent la acest moment.

Paradoxul „criză economică fără criză financiară” menţionat de oficialii BNR ascunde şi el un factor de risc, în sensul că există o ”decuplare” a sectorului financiar de economia reală. Statul are în continuare nevoie de bani, aşa că băncile vor avea cui să împrumute bani, cu dobânzi atractive şi fără riscuri prea mari. Totodată însă, firmele din România nu se bucură de aceeaşi ”generozitate” a băncilor, fapt care a constituit de altfel unul din motivele care au adâncit criza ce a dus la scăderea PIB în 2009, cu aproape 8%, comparativ cu 2008.

Adâncirea crizei economiei reale ar putea să ducă însă şi la o criză a sistemului financiar. Noi disponibilizări înseamnă, pentru bănci, creşterea numărului de rău-platnici şi scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară (deci a valorii garanţiilor ipotecare), iar pentru stat, în mod direct, dar şi prin fenomenul reacţiei în lanţ, impozite mai mici încasate (din salarii, din TVA, din profiturile firmelor etc.).

Autor: Gabriel Niţulescu

Publicitate

2011 – MAI TRĂIŢI?

Aşa cum probabil sunteţi deja obişnuiţi, în presa scrisă, dar şi în cea online, începutul de an este rezervat prognozelor cu privire la ceea ce va veni. Vom încerca şi noi o astfel de prognoză.

Conform prognozelor Guvernului, în anul 2011, România va reintra pe creştere economică. E drept, cu un procent mic, de 1-2%, după cum ne dau asigurări guvernanţii.

Dacă ne uităm la “motoarele” creşterii economice, vom vedea că, aşa cum reiese din legea bugetului, avem de fapt un singur motor funcţional, şi anume exporturile realizate de sectorul privat, şi în special de industria prelucrătoare.

Investiţiile din păcate şi în special investiţiile realizate de sectorul de stat, care în condiţii de recesiune ar trebui să se manifeste mult mai activ, pentru a reporni economia, nu sunt valoric în măsură să exercite o influenţă prea mare, efectul lor fiind unul cel mult marginal. Mai mult, în cazul unei serii de programe, precum “Ultima Casă”, sumele vor fi micşorate substanţial în anul care va veni.

În ceea ce priveşte consumul, dacă legea care fixează noile grile de salarizare pentru bugetari va trece şi nu se va reveni la salariile pe care cei din sectorul de stat le primeau înainte de 1 iulie 2010, acesta va rămâne la cel mult nivelul din 2010, dacă nu va scădea. Ca urmare, şi în cazul în care creşterea economică va fi aşa cum ne spune Guvernul, aceasta nu se va reflecta şi în creşterea nivelului de trai.

Conform ciclului electoral, după “Să trăiţi bine!” (2009) şi “Să trăiţi!” (2010), în 2011 am ajuns în anul lui “Mai trăiţi?”. Din păcate, sintagma “Mai trăiţi?” nu este una metaforică, aşa cum ar părea la prima vedere. Pentru că o regăsim în legea bugetului.

Astfel, în sistemul de sănătate, numărul de internări în spitale va scădea drastic (probabil ca urmare a introducerii coplăţii). La fel se pune problema şi în cazul pensionarilor: Guvernul contează în 2011 pe ieşirea unora din sistem, fără ca alţii să le ia locul (probabil ca urmare a accesului la sistemului medical şi al scumpirii medicamentelor).

Bugetarii, dacă legea salarizării va deveni aplicabilă, vor avea în continuare salariile micşorate. Acea aşa-zisă creştere de 15% faţă de octombrie 2010 este în fapt o menţinere a ceea ce Guvernul a hotărât în 2010, când, de fapt redusese salariile mai mult, evitând astfel şi capcana neretroactivităţii legii (prin reducerea unor sporuri pentru o largă categorie de bugetari, reducerile salariale calculate ca venit anual au scăzut chiar cu 40-50% faţă de 2009). O creştere de 15% a ceva ce reprezintă 75% din ce obţinea o persoană anterior înseamnă atingerea unui nivel de 86,25% din nivelul avut anterior.

Deoarece pensionarii vor trebui să plătească asigurările de sănătate, vedem că şi în 2011 veniturile destinate consumului se vor diminua faţă de 2010 cu procente de 1,75-15% pentru categorii largi de populaţie. Ca urmare, consumul va scădea şi în 2010, cu circa 1,5-2,5%, fapt care va afecta cu siguranţă activitatea sectorului privat.

Vor putea oare exporturile să compenseze scăderea din consum (comerţ, servicii, producţie de bunuri de larg consum) pentru ca România să înregistreze creştere economică?

Rămâne de văzut…

Autor: Gabriel Niţulescu