CONFESIUNILE UNUI ORGANIZATOR DE EVENIMENTE

Organizez evenimente de trei ani şi jumătate şi nu o să mă satur niciodată. Am organizat târguri de joburi, congrese naţionale, evenimente interne, evenimente de business şi am colecţionat multe ecusoane.

Majoritatea oamenilor văd la un eveniment doar suprafaţa, vârful icebergului şi pentru ei totul durează o zi, două, maximum trei.

Mie tot timpul mi-a plăcut să aflu ce se întâmplă în culise, să cunosc detaliile înaintea tuturor, să plănuiesc etapele unui eveniment şi să-l văd cum creşte de la ideea de început până la final. Pe scurt, mi-am dorit să devin organizator de evenimente.

Este una dintre cele mai stresante joburi din lume, ştiu asta, dar mi se pare că şi satisfacţiile sunt pe măsură. Faptul că ai reuşit să aduni la un loc 400 de oameni într-o sală şi că ei şi-au dedicat timpul evenimentului tău, că îi auzi râzând şi aplaudând, îmi dau un sentiment extraordinar.

Ce-mi place mie cel mai mult la partea de organizare? Îmi place atmosfera dis de dimineaţă, când abia se crapă de ziuă şi o iau din loc pentru a ajunge la locaţie, înainte ca participanţii să se fi trezit; clinchetul veselei în hoteluri când personalul şi el, odată cu mine, s-a trezit ca să se asigure că totul va străluci pentru ei, ultimele pregătiri înainte de eveniment când inima deja începe să se agite de emoţii cu gândul că „Ăsta e momentul. Ai o singură şansă de a face treabă bună şi trebuie să dai totul din tine.”

Frumoasă este şi perioada care precedă ziua cea mare, partea de pregătire a tuturor detaliilor, momentul în care se iau toate deciziile şi totul este pus la punct: materiale de promovare, ecusoane, culori şi forme, încheiat parteneriate media, alergat după sponsori, investigat cele mai bune locaţii, căutat cadouri, şedinţe şi întâlniri, bugetul, invitaţii, mâncarea, muzica, durata evenimentului, pe scurt mii şi mii de decizii.

Decizii care trebuie luate repede, trebuie să fie cele bune şi cele mai eficiente. “Un bun organizator trebuie să fie cel mai sigur om de pe pământ”, aşa spune Stephan Schaefer-Mehdi, organizator de evenimente. Nu pare aşa de uşor, nu?

Este însă trist că toate aceste informaţii despre organizarea unui eveniment rămân necunoscute mereu participanţilor. Nu spun că trebuie dezvăluite toate mişcările sau secretele din culise, însă nu de puţine ori un eveniment este criticat, comentat, neapreciat pentru un singur aspect negativ sau mai puţin plăcut, în timp ce imaginea de ansamblu este ignorată.

Ce am învăţat eu din proprie experienţă este că pentru ca un eveniment să iasă perfect este nevoie de foarte multă muncă, o echipă dedicată care să lucreze în spate, ore întregi de şedinţe pentru a stabili toate detaliile, efort fizic şi psihic, multă rezistenţă, capacitate de analiză, creativitate, experienţă, capacitate decizională mare, atenţie la detalii şi nu în ultimul rând pasiune.

Nu în ultimul rând aş dori să ridic acest domeniu la rang de artă, secundară dacă doriţi, pentru că într-adevăr combină dramaturgia şi scenografia cu muzica, pregătirile aferente, durata acestora, toate creând un spectacol live şi care nu este de două ori la fel.

Voi ce părere aveţi? Poate fi considerată organizarea evenimentelor o artă?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

Publicitate

MULT AMATORISM ÎN FOTBAL ŞI LA PĂSCUT

Urmează o perioadă plină de evenimente în ceea ce priveşte sportul rege. Multe meciuri în Champions League, multe şi-n Europa League, asta ca să nu mai vorbim de campionatul nostru cel de toate zilele. Colac peste pupăză a început și campania agricolă de toamnă…

Nu putem, însă, să nu ne oprim la inaugurarea Arenei Naţionale, un impozant stadion cu peste 50.000 de locuri, ce-a lăsat în istorie două obiceiuri tradiţionale ale spaţiului carpato-danubiano-pontic, e vorba de ronţăitul seminţelor şi fumatul cel nociv, căci da, pe Naţional Arena, aceste două „sporturi” au fost interzise românilor. Care-au fost primele comentarii când a aflat bucureşteanul de aceste interdicţii? „Eh, n-o să fie stadionul plin!”

Lăsând gluma la o parte, să ştiţi că verdele gazon nu a fost o glumă. După 30 de minute de joc, reacţia firească a telespectatorului care ar fi ajuns abia atunci în faţa micului ecran a fost ”a început recoltarea cartofilor?” sau ”desene animate cu cârtițe?” sau „meciul ăsta se joacă la Târnăveni?. Fără a avea, desigur, nimic cu locuitorii acestei frumoase localităţi transilvănene.

Jocul echipei noastre a fost slab. Asta am văzut cu toții. Și din cauza tacticii, dar și din cauza tăpșanului. Momentele de-a dreptul pastorale și sămănătoriste, ce aminteau de arăturile de toamnă și de munca de săpat cartofiorii nu au scăpat presei internaționale. Francezii, invidioși pe producția noastră de răgălie la hectar, au spus prin gazetele lor că nu au mai văzut așa ceva în viața lor…

Românismul frumos al lucrurilor a continuat imediat după meci: imfatuatul Becali a anunțat că va cumpăra el, instant, un nou gazon care va fi instalat și utilizabil imediat. A cumpărat, într-adevăr, tiruri de gazon din Olanda. Atâta doar că forul continental nu a fost de acord cu amânarea meciului şi-a pus piciorul în… iarbă! Meciul Stelei se joacă la Cluj azi…

Şi nu, să nu credeţi că aceste rânduri sunt doar despre fotbal, căci amatorismul e peste tot. A pus gazonul pe Naţional Arena aceeași firmă care a inventat fotbalul pe nisip, acum vreo 8 ani, la celebrul România – Danemarca: 2-5. Treabă să fie făcută… Mă gândeam ce s-ar fi întâmplat dacă ăia s-ar fi specializat între timp în piscine…

E un lucru bun şi Bacalaureatul de anul ăsta, poate aşa se trezesc părinţii, bunicii şi copiii şi îşi dau seama că meseria-i de aur şi diploma, de multe ori, e doar de pus în vitrină. Pentru că există, pe lângă fotbal, și alternativa agriculturii. Unde ogoarele așteaptă mâini dibace…

Autor: Aurel Pop

IT’S ALL ABOUT LIBERTY! (SUN FOR THE WAVES 2)

Aşa cum v-am promis, partea a doua a editorialului Sun for the Waves, destinată de asemenea muzicii house, s-a făcut publicată. Pentru a completa prezentarea evenimentelor de vară, am ales festivalurile: Liberty Parade, House Parade şi, nu în ultimul rând, Tuborg Green Fest Peninsula

… trei evenimente deosebite, la fel de populare şi de aşteptate ca şi Sun Waves (13 august) şi The Mission Dance Weekend (5-6 august) – vezi editorialul Sun for the Waves 1.

House Parade se desfăşoară în perioada 12 – 14 august, pe plaja de la Monte Carlo din Sag, lângă Timişoara. Line-up-ul acestui an este cât se poate de bogat: dARe, C-Zar, Pagal, Optik, Lexx Groove, Paul Gabriel, SkyDIVISION, JuNKeR, Lizzard, Locco Boy, Lupyno şi mulţi alţii.

Festivalul Liberty Parade, cunoscut în special pentru multitudinea Dj-ilor autohtoni şi varietatea genurilor muzicale împletite, ni-i aduce în acest an pe Optik, Vali Bărbulescu, Dj Andi, Dj Raoul, Adrian Eftimie, şi nu numai. Ca invitat special îl avem pe Sharam Tayebi, fost membru al renumitei trupe Deep Dish, alături de Ali „Dubfire”, care va fi cu siguranţă cireaşa de pe tort sau alcoolul din cocktail. După cum sugerează şi numele, festivalul celebrează libertatea şi o face într-un mod deosebit: prin muzică, învăţându-ne că, deşi nu mulţi dintre noi apreciază independenţa până în momentul pierderii ei, ea merită sărbătorită. Evenimentul are loc în Saturn, pe plaja Venus, în data de 30 iulie şi are toate ingredientele pentru o „paradă” de succes.

Festivalul Tuborg Green Fest Peninsula nu se lasă mai prejos şi ni-i aduce împreună pe faimoşii: Chase & Status, Andy C, Borgore, Foreign Beggars, iar lista nu se termină aici. Organizatorii s-au gândit cu siguranţă, din plin, la iubitorii muzicii electronice şi, ca în fiecare an, i-au surprins într-un fel cum numai ei puteau şi nici nu ne aşteptam la mai puţin din partea lor. Evenimentul are loc în perioada 25 – 28 august, în oraşul Târgu-Mureş, pe malul Mureşului, lângă Complexul de agrement Weekend şi este cu siguranţă un „must see” sau … „hear” pentru fani.

Cele 5 evenimente văratice, alese cu grijă şi entuziasm, aduc o varietate de artişti care, împreună cu fanii lor, vor comemora vacanţa, libertatea, spiritul tânăr şi iubirea pentru muzică şi nu trebuiesc ratate, pentru că se anunţă a fi răvăşitoare.

Autor: Octavian Radu

SUN FOR THE WAVES (I)

Ca în fiecare vară, plaja lui august se împânzeşte cu muzică house, cu corturi imense, lasere şi ochelari de soare care ascund ochii nedormiţi de la petrecerile afterhour.

Evenimentele mult aşteptate ale verii aduc pe plaiuri româneşti renumiţi artişti internaţionali, dar mai ales o stare de beatitudine totală în rândul pretendenţilor. Întreaga comunitate emană o energie magnetică contagioasă.

Festivalurile verii lui 2011 sunt o adevărată masă festivă pentru iubitorii muzicii house. Pe lângă bine cunoscutele evenimente SUNWAVES, THE MISSION DANCE WEEKEND şi LIBERTY PARADE, anul acesta are loc şi prima ediţie a festivalului DANCE FESTIVAL-KARAVANA, din Bulgaria.

Cu varietatea de genuri de la trance la electro, de la dance la minimal, întrunirile au reuşit să devină o tradiţie, majoritatea participanţilor fiind “clienţi fideli”. Şi de ce nu ar fi?

Organizarea aproape impecabilă, amplasarea bine gândită, apelurile la dorinţele publicului au ca rezultat succesul continuu al evenimentelor, care an de an aduc împreună fani care nu ţin cont de diferenţele de păreri şi reuşesc să se poarte familiar unii în jurul altora, trăind cu minţile libere seturile DJ-lor.

Sentimentul pare a fi reciproc: cunoscuţii artişti se simt minunat pe litoralul nostru şi vin ani de ani la rând pentru fanii lor, pe care îi tratează cu piese noi în fiecare an.

A 10-a ediţie a festivalului Sunwaves are loc pe data de 13 august şi nu este lipsită de surprize: evenimentul se mută pe plaja din Năvodari, având 6 scene de pe care artiştii, momentan neanunţaţi, vor veni pentru a sărbători vara alături de fani.

Privind în urmă, îmi amintesc de una dintre ediţiile Sunwaves la care am luat parte, unde cunoscuţi DJ precum Ricardo Villalobos şi Marco Carola şi-au adus cu ei mixurile dumnezeieşti cu care au împărţit euforie şi amintiri memorabile. Întregul cort era parcă o insulă privată destinată magiei.

Pe fragmentele de chipuri pe care lumina laserului pica se observau ridurile expresive ale zâmbetelor fireşti. Pe plaja Kudos se găsesc de asemenea, comunicând parcă prin mişcările de dans, un DJ şi un grup aglomerat de oameni extaziaţi pe o platformă. Paharele pline de votcă sprijinite în nisip au devenit o emblemă a libertăţii şi dezbrăcării de inhibiţii.

Un alt festival semnificativ pentru iubitorii muzicii house este The Mission Dance Weekend, care are loc în perioada 5 – 6 AUGUST, la PLAJA HANUL PIRAŢILOR, de asemenea în NĂVODARI.

Festivalul a dobândit un renume internaţional de-a lungul anilor, având acum un public larg alcătuit atât din fani români, cât şi din fani veniţi din depărtare pentru a asculta piesele artiştilor preferaţi.

Printre artiştii ce se vor prezenta atât cu piesele clasice, cât şi cele noi se află: Paul Van Dyk, Above&Beyond, Ferry Corsten, Gabriel&Dresden, Dubfire, R.O.A (Rise of Artificial) şi Şuie Paparude.

Acestea sunt doar două dintre festivalurile paradiziace ale verii, cărora le mai lipsesc doar îngeraşii blonzi, dar desigur, cu cantitatea suficientă de alcool…

Autor: Octavian Radu

T-E-YE-IO? Big problem!

Poate că trebuie să mă explic: Tunisia 2011, Egipt 2011, Yemen 2011 şi, poate(?) Iordania 2011. Şi ştiţi ce înseamnă asta? Big problem…

Ne-am obişnuit să urmărim din faţa micului ecran evenimentele, ca şi cum s-ar desfăşura pe-o scenă, întru delectarea noastră. Avem dreptate când ne referim la politica noastră internă, însă nu avem dreptate când privim astfel problemele din lumea arabă. Totul a început, spun televiziunile în Tunisia. Am vorbit cu câţiva arabi din România şi i-am întrebat ce ştiu de revoltele din Tunisia şi din Egipt. Varianta lor e că totul a început în momentul în care un doctorand tunisian tundea iarba la nişte hoteluri de lux şi nişte inspectori ai muncii l-au luat la rost că munceşte la negru, astfel că doctorandul n-a mai putut tunde nici iarba ca să se întreţină. Şi Tunisia a devenit un praf de puşcă, revoluţia a reuşit, Internetul e mare, vestea a ajuns şi-n Egipt, unde sărăcia-i mare şi egiptenii şi-au spus că au o şansă… Și pentru că Internetul e mare, una din primele măsuri ale disperatelor autorităţi egiptene a fost să blocheze Internetul în întreg Egiptul.

Dar adevărul e că lumea e prea suspicioasă la astfel de evenimente în serie şi pe bună dreptate. Să nu ne spună cineva că-n 1989 a căzut Zidul Berlinului şi întregul bloc comunist doar datorită maselor populare excepţional de nemulţumite şi de flămânde! Haideţi să fim serioşi, adevăratele hărţi ale lumii nu se fac în stradă, ci-n birouri mai mult sau mai puţin ovale.

O adevărată problemă ar fi să pună „mâna” pe putere frăţiile musulmane, atât în Egipt, cât şi-n alte ţări arabe. Atunci, nu ne-ar mai mira apelurile la pace pe care le face constant Israelul şi nici implicaţiile la nivel mondial pe care le-ar crea o astfel de realitate.

Ceea ce e de lăudat, e îndârjirea cu care luptă egiptenii pentru cauza lor. Un fel de decembrie 1989 de la noi, aşa cum a fost el, şi în stradă, şi prin „agenturili străine”. Asta e tot ce rămâne, căci adevărul adevărat îl vor afla doar copiii sau nepoţii noştri: iată un motiv pentru care istoria e atât de tristă.

E lăudabilă hotărârea poporului egiptean ce rămâne în Piaţa Tahrir oricât ar fi nevoie, chiar dacă toate ramurile economiei egiptene sunt, în acest moment, la pământ. Regimul lui Mubarak se aseamănă mult cu regimul lui Ceauşescu din punctul de vedere al timpului (30 de ani, 50 de ani…) şi din punctul de vedere al faptului că o „ceată” de acoliţi conduce totul. Ceaușescu nu putea fi lăsat în viață, ne spun azi Iliescu și ai lui. Pentru că nu se putea asigura preluarea puterii, fără exterminarea lui. Mubarak nu vrea să împărtășească soarta olteanului și se ține cu dinții de putere. Americanii nu vor să-l dea jos până nu se asigură că succesorul e ”de-al lor”. Isralelul știe că nu trebuie să te bucuri de schimbarea regilor … și stă cu ochii pe frățiile musulmane care vor să jongleze cu butelii în flăcări. Ca de obicei, Uniunea Europeană nu are nici intenția limpede, nici acțiunea închegată.

Partida e încă deschisă mai multor rezultate: Șah-Mat, Pat sau Remiză. Deocamdată trebuie să mute Albul….

LIDERII ROMÂNI – GROPARII ENTUZIASMULUI?

De curând colegii de la Finmedia l-au adus în România pe Robin Sharma, unul dintre cei mai buni speakeri motivaționali din lume, care a trezit o sală de manageri români cu tema sa predilectă a ”conducerii fără a avea un titlu”.

În primul rând trebuie remarcată provocarea, căreia Sharma i-a răspuns foarte bine, de a vorbi despre modestia liderului care trebuie să conducă fără un titlu formal, într-o țară în care majoritatea aleargă numai după diplome, după recunoaștere, după titluri formale, dar golite de substanță.
Multe se pot spune despre leadership. Aș vrea să mă refer azi doar la un aspect: a fi lider înseamnă a inspira oamenii, a face pe cineva să te urmeze, să-ți împărtășească visul și obiectivele. Cu alte cuvinte a le insufla entuziasm, a-i însufleți, a-i face să creadă că scopul e posibil și că au și ei ceva de câștigat din acest demers. Pe cale de consecință, cel mai mare păcat al unui lider este să omoare entuziasmul în oameni, să-i descurajeze în mod constant, să le insufle că nimic din ceea ce fac ei nu poate schimba fatalismul situației, să nu facă nimic atunci când se așteaptă de la el să dea tot ce are mai bun, să fie un aspirator de energie, în loc să fie un izvor de energie.
Cred că acesta e marele păcat al României post decembriste. De la cel mai înalt nivel, așa-ziși lideri au demolat sistematic încrederea pe care românii ar trebui s-o aibă în forțele lor și viitorul acestei nații. Practic, politicul a demoralizat societatea atât prin fapte cât și prin neonorarea oricăror promisiuni făcute în ultimii 20 de ani. A condamnat un număr mare de români să plece peste hotare, să se dezică de o țară în care sistemul te condamnă la umilință, de la modul în care se face plata dărilor normale către stat, până la banalitățile zilnice care nivelează orice inițiațivă cu prea-cunoscutele vorbe ”nu se poate la noi”, ”așa ceva nu s-a mai făcut”, ”aici nimeni nu apreciază asta”, etc.
Atitudinea leadershipului politic s-a transmis și în unele sectoare de business. Chiar și la privați. Mulți dintre managerii prezenți la eveniment veniseră acolo pentru ”un aer proaspăt”, ”un sentiment că totuși se poate”, ”din nevoie de energie”, să evadeze din lâncezeala care caracterizează mediul de afaceri din prezent. Așa că sala a fost participativă, cei peste 600 de participanți contribuind la o atmosferă vie, pozitivă și plăcută. Problema e cât va dura starea asta!? Oare pentru majoritatea aceste sentimente au pierit odată cu finalul evenimentului? Mă întreb, având în vedere demoralizarea generală în care ne scăldăm cu plăcere, de câți speakeri motivaționali ar fi nevoie – și cu ce frecvență ar trebui să vorbească, astfel încât în România să se trezească la viață unii lideri ai mediului de afaceri? Măcar acea masă critică ce ar putea pune lucrurile în mișcare….
La finalul conferinței unii manageri proaspăt energizați spuneau: ”am mai auzit lucrurile astea … nimic nou … chestii simple …”. Într-adevăr, dar câți dintre noi aplicăm cu consecvență ideile exprimate acolo? Câți dintre noi credem în ele și le practicăm zi de zi? Un lider este acea persoană care își urmărește cu obstinație obiectivele mânat de o forță pe care alții nu o au, energie care face diferența …

Mihai Mătieș

SFÂRȘIT EVENIMENȚIAL DE SEPTEMBRIE

A mai trecut o sãptãmânã și lunea ne bate din nou la geam. Week-end-ul acesta a fost cu adevãrat unul plin. Am avut soare, am avut ploaie și cu siguranţã am avut multe evenimente.

Ca și un făcut, au fost foarte multe târguri care au adunat un numãr impresionant de persoane. Cu mic cu mare, bucureștenii au luat cu asalt nu doar parcurile dar și spaţiile expoziţionale deja consacrate.
Digital Print & Sign, Gifts Show, Wellness Show, Cosmetics Beauty Hair sunt doar unele dintre ele. Dacã Wellness Show a fost la prima ediţie, expoziţia internaţionalã de produse și echipamente pentru cosmeticã, îngrijire corporalã și coafurã este la cea de-a 16-a ediţie.
Deși am vizitat toate aceste târguri cel mai mult mi-a plãcut cel despre care vã scriu în rãndurile de mai jos.
Bucharest Food Festival a fost gãzduit de Parcul Tineretului, un loc cu un farmec aparte în aceastã peroadã a anului. Evenimentul și-a propus sã promoveze zestrea gastronomică a fiecărui stat membru al Uniunii Europene sub motto-ul ”Unitate prin diversitate”. Prezenţa acestora a adus elemente de noutate și de originalitate pentru gastronomia europeanã comunã. Apreciatele produse tradiţionale din Spania, Italia, Franţa, Portugalia sau Olanda au fost prezente si prezentate la Buchrest Food Festival în ideea transmiterii informaţiei, dar și a produsului cãtre vizitatorii festivalului. Am putut sã degust, sã compar și apoi sã cumpãr produse europene tradiționale și originale într-o mare varietate.
Personal am o relaţie specialã cu Portugalia și m-a bucurat sã regãsesc cele mai populare preparate portugheze în cadrul acestui eveniment. Mi-a plãcut mult sã-l vãd pe patronul cofetãriei alãturi de personal si foarte amabil cu cei care i-au cãlcat pragul. În cazul în care nu ati gustat “Pasteis de nata” vã recomand cu mare cãldurã.
Desigur, îngheţata cu trufe a fost consideratã de cãtre organizatori vedeta festivalului, însã cu siguranţã gusturile sunt diferite. Mi-a plãcut mult cã am regasit sub același acoperiș atât pastramã de oaie, gulaș unguresc, cât și paella valenciana sau specialitãţi franţuzești, însã cu siguranţã este loc de mai bine. Cu siguranță sunt multe alte popoare care ne pot împãrtãși din specialitãţile lor culturale. A fost remarcabil cã intrarea a fost liberã.
Dacã tot vorbim de gastronomic, Mircea Dinescu a lansat anul acesta La Cetate “Festivalul degustãtorilor de film și artã culinarã” prin care a oferit un festin dedicat Balcanilor. Din fericire Muzeul Țãranului Român a gãzduit acest festival și la București cu ocazia celebrãrii a 551 de ani de atestare documentarã a capitalei.
Așadar dragii mei, avem evenimente din ce în ce mai diverse. Vã rog nu uitaţi de conferinţa lui Robin Sharma din 29 septembrie sau de concertul David Guetta din 15 octombrie. Tot sãptãmâna acesta Herta Muller va fi prezentã la București. Pe 2 octombrie vã așteptãm la cramã…

Pânã data viitoare numai bine,

Andreea Petrișor

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU

Anul acesta Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se va desfăşura în perioada 28 mai – 6 iunie 2010 şi va prezenta peste 350 de evenimente ce se desfăşoară în 66 de locaţii, aducând la Sibiu participanţi din 70 de ţări.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a devenit un fenomen cultural mondial, fiind un catalizator cultural pentru imaginea României. Ajuns la cea de-a XVII-a ediţie, FITS este cel mai important festival anual de artele spectacolului din România şi al treilea ca amploare şi importanţă din lume. Actuala ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu găzduieşte spectacole ale unora dintre cei mai importanţi şi apreciaţi regizori de teatru de pe scena internaţională, oferind publicului din România şansa de a vedea producţii de excepţie.

Odin Teatret (Danemarca) prezintă la Sibiu, în cadrul unui eveniment special, două spectacole ce poartă semnătura reputatului regizor italian Eugenio Barba: „Închisoarea de oase” şi „Odă progresului”. Schauspielhaus Zürich (Elveţia) împreună cu Teatro Garibaldi di Palermo (Italia) şi Bart Production s.à.r.l. prezintă cel mai nou spectacol al unuia dintre monştrii sacri ai teatrului contemporan: Peter Brook – „Întrebări”. Deutsches Theater Berlin (Germania) aduce la Sibiu povestea lui Popriscin într-un spectacol după una dintre cele mai cunoscute nuvele ale lui Gogol: „Însemnările unui nebun”, regia Hanna Rudolph, cu actorul Samuel Finzi. În premieră absolută, Transversal Theater Company (Statele Unite / Olanda) vine cu o provocare la adresa codurilor cavalereşti ale regelui Arthur şi ale Cavalerilor Mesei Rotunde în spectacolul „Cavalerul Verde”.

Levan Tsuladze revine la Sibiu cu Basement Theatre (Georgia) pentru a prezenta publicului de aici „Faust” de Johann Wolfgang von Goethe, într-o formulă ce se remarcă prin originalitate. Una dintre cele mai apreciate companii japoneze de teatru experimental, Yamanote Jijosha, revine la Sibiu în 2010 pentru a prezenta propria versiune a textului clasic „Oedip rege” de Sofocle, folosind tehnica de interpretare numită Yojo-han. Un alt eveniment special îl reprezintă prezenţa la Sibiu a Quanzhou Marionette Troupe (China), trupă a cărei păpuşari folosesc o tehnică tradiţională veche de peste 2 000 de ani şi mânuiesc marionete cu până la 36 de sfori.

Dan Perjovschi, unul dintre cei mai apreciati artisti vizuali români pe plan internaţional, cu expoziţii în centre culturale precum Bruxelles, Eindhoven, Helsinki, Köln, Londra, Liverpool, New York, Paris, Sevilia sau Sidney, va găzdui pentru prima dată la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu o expoziţie – eveniment, în cadrul ediţiei din acest an.

Preţul scăzut al biletelor la spectacolele FITS 2010, deschiderea către zona teatrului underground, spaţiile neconvenţionale folosite pentru actul artistic teatral, introducerea de expoziţii de arte plastice în program, primul târg de carte în cadrul festivalului şi spectacolele de mare importanţă artistică ale companiilor străine prezente ne vor determina cu siguranţă să fim prezenţi la Sibiu, hrănindu-ne raţiunea şi simţirile cu un melanj cultural menit a bucura inima fiecăruia dintre noi, indiferent de preferinţe şi educaţie.

Octavian Radu

FESTIVALURI FRUMOASE, SIMFONII ȘI COMEDII

“E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune….” Eu l-aș completa pe marele Eminescu adăugând că e ușor a scrie atunci când o faci din suflet și mai ales când scrii despre ceva ce îți face plăcere.

Iar mie îmi face deosebită plăcere să mă pot bucura de câteva clipe de trăire artistică, de un înalt nivel cultural. Festivalul Comediei Românești și Visul unor Simfonii de Vară sunt două festivaluri de a căror desfășurare mă bucur.

Pe mine personal, o comedie pusă în scenă de o echipă de actori talentați mă umple cu mult mai multă energie decât orice altă ecranizare hollywoodiană menită să mă distreze. Un astfel de exemplu este piesa “5 minute miraculoase în Piatra Neamț” pe care am văzut-o cu ceva vreme în urmă la teatrul Nottara, într-o microstagiune susținută de Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Numele acestuia li se potrivește de minune, căci entuziasmul și voia bună pe care reușesc s-o transmită acești artiști te fac să simți că ai descoperit secretul tinereții și ești plin de energie. Pentru mine, o zi fără zâmbet este o zi pierdută. Textul lui Peca Ștefan, regia Anei Mărgineanu și superbul joc actoricesc mă fac să cred că nu sunt singura care gândește astfel. Deși poveștile sunt rupte din realitatea contemporană, una dură dealtfel, în fața poveștii uiți de toate greutățile și îți revine speranța de mai bine. Mărturisesc că merg destul de des la teatrele bucureștene, însă trecuse multă vreme de când nu am mai fost atat de încântată de o comedie. Nu știu dacă momentele de musical sau detaliile m-au surprins mai plăcut însă cert este că îmi doresc s-o revăd. Vestea bună este că o pot face joi seara la Teatrul de Comedie. Aici în perioada 15-22 mai are loc Festivalul de Comedie, ocazie cu care putem asista la cele mai bune reprezentații ale companiilor de teatru românești. Așadar, dacă doriți să petreceți o seară frumoasă de acest fel aveți ocazia până dumincă, inclusiv. Aveți o colecție de 20 de piese, depinde doar de dumneavoastră ce alegeți să vedeți.

Poate că totuși preferați să ascultați muzică clasică într-un cadru deosebit. După Paris, New York, Londra a venit și momentul Bucureștiului să găzduiască prima ediție a Festivalului intitulat sugestiv “Visul unor simfonii de vară”. Organizatorii vă invită să evadaţi din vacarmul cotidian în Parcul Colţea, pentru a vă bucura împreună de armonia şi frumuseţea inegalabile a muzicii clasice. Celor care au ratat primele două weekend-uri vă spun că până pe 3 octombrie în fiecare zi de sămbătă şi duminică, începând cu orele 19.30 până la 21.00, vă puteți bucura de o atmosferă relaxantă, savurând câteva clipe memorabile alături de prieteni şi iubitorii de frumos.

În final vă întreb: voi cum vă petreceți timpul liber? Aveți un spectacol sau un festival preferat? Sau poate ați dori să fie și la noi unul pe care l-ați văzut pe alte meleaguri. M-aș bucura să îmi împărtășiți părerile voastre legate de acest subiect pe blog-ul nostru.

Până data viitoare, numai bine,

Andreea Petrișor

INFLUENȚA MUZICII CLASICE ÎN METAL

Contrar aparenţelor, muzica clasică (în sens larg) are o influenţă covârşitoare în metal, unul din subgenurile acestuia fiind bazat pe simbioza dintre elementele de factură clasică – orchestraţii ample, clape, voci de operă, şi cele heavy metal – symphonic metal-ul.

Symphonic metal-ul, curent cristalizat la sfârşitul anilor ’90, demonstrează pe deplin că 2 genuri aparent opuse – muzica clasică şi heavy metal-ul, pot crea un hibrid armonios, reliefând elementele predominante din ambele genuri muzicale într-un tot unitar, menit să atragă atât iubitorii muzicii clasice, cât şi melomanii metalişti.

Formaţiile ce au pus bazele metal-ului simfonic cu voce feminină, adeseori operatică, sunt Nightwish şi Within Temptation. Stilul Nightwish este reprezentativ pentru sound-ul metal-ului simfonic: părţi de clape de factură clasică, vocea puternică, de operă a sopranei Tarja Turunen combinate cu elemente de power metal.

Începând cu albumul „Once” (2004), Tuomas Holopainen, fondatorul, compozitorul şi pianistul trupei, introduce orchestraţii ample, de factură clasică, similare muzicii orchestrale de film, graţie participării Orchestrei Filarmonice din Londra la înregistrarea albumului. Melodii epice precum „Ghost Love Score”, „Creek Marry’s Blood” sau “The Poet and the Pendulum” sunt exemple concludente ale implicării orchestrei simfonice în structura compoziţională a pieselor. În prezent Nightwish are ca solistă pe suedeza Anette Olzon, a cărei voce de pop-rock a contribuit şi mai mult la atragerea de noi fani şi lărgirea orizontului muzical al trupei.

Within Temptation, trupă olandeză formată tot în anul 1996, inserează elementele clasice prezente în compoziţia complexă la pian (clape) şi vocea plină de sensibilitate a solistei Sharon den Adel cu sound-ul melancolic-romantic al gothic metal-ului. În concertul înregistrat live la The Ahoy, Olanda, din 7 februarie 2008, trupa a concertat în premieră cu The Metropole Orchestra şi un cor. Începând cu anul 2000, multe trupe noi au lărgit orizontul acestui gen, dintre care amintim After Forever, Epica, Tristania, Sirenia, Edenbridge, Rhapsody of Fire şi Haggard.

Haggard este o trupă unică în peisajul metal-ului simfonic. Formată în Germania în anul 1991, la început au cântat un death metal, schimbându-şi ulterior stilul într-o fuziune de muzică clasică, muzică medievală şi elemente de death şi doom metal, având ca teme lirice evocări istorice (viaţa lui Galileo Galilei, profeţiile lui Nostradamus) sau poveşti fantasy. Haggard poate fi numită pe deplin o mini-orchestră, trupa numărând în prezent 16 muzicieni virtuozi. Dacă nu i-aţi prins la concertul din Bucureşti pe 18 aprilie, nu rataţi ocazia de a-i vedea la Tabăra Cavalerilor Medievali de la Bistriţa, pe 14 august 2010.

În concluzie, considerăm că symphonic metal-ul are menirea de a familiariza generaţia tânără cu instrumentele clasice, orchestra simfonică şi opera, iar pe de altă parte oferă şansa melomanilor amatori de muzică clasică de a-şi lărgi orizontul cultural muzical, prin acceptarea instrumentelor folosite în metal (chitară electrică, bass, percuţie) ca metode de amplificare a grandorii şi măreţiei inegalabile a construcţiei lucrărilor orchestrale.

Octavian Radu