ALL YOU NEED IS CHOCOLATE – O POVESTE DE IUBIRE

Am început să mă împrietenesc cu ea încă din copilărie. De atunci suntem nedespărțiți. Sunt convins că această poveste este des întâlnită, dar fiecare are amintirile lui, care fac ca această experiență să fie unică. Tu îți mai amintești prima ta întâlnire cu ea?

Îmi amintesc și astăzi, de fiecare dată când ne întâlnim, mireasma ei din prima zi, gustul ei dulce și amețitor, retrăiesc vraja cu care am fost amorțit. Îmi amintesc prima sărutare la fel cum mi-o amintesc și pe ultima. A rămas neschimbată, deși are multe înfățișări acum. Ea, pentru mine, a rămas aceeași.

M-am îndrăgostit pe loc, încă dinainte de a o vedea. Avea cel mai îmbietor miros și m-am simțit ispitit, am vrut să o cunosc, să o îmbrățișez. Ea era totuși departe de mine, iar eu nu aveam voie să mă apropii de ea. Eram frustrat, oare cum aveam să ajung la ea, era imposibil. Distanța dintre noi era atât de mare, dar mirosul ei încă îl mai puteam simți.

Aveam să îmi fac un plan pentru a o răpi, dar nu îmi doream să fiu prins, așa că am fost nevoit să mai aștept până ce paznicii s-au îndepărtat. Am așteptat atât de mult, ori cel puțin așa am avut impresia. Timp în care am urmarit-o din depărtare, cu o indiferență mascată. Mă întrebam cum arată, îmi imaginam chipul ei gingaș, ghidându-mă numai după mirosul ei excentric. Orele treceau, iar mie îmi era teamă că paznicii nu vor pleca, iar eu nu o voi vedea niciodată.

Ațipisem, ceea ce m-a trezit a fost mirosul ei, pe care l-am simțit mai aproape de mine. Credeam că a coborât ea și nu m-am grăbit să îmi deschid ochii. Așteptam o mângâiere, o sărutare. Dar apoi, s-a îndepărtat. Am deschis ochii și ea dispăruse. Nici nu era lângă mine. Paznicii au dus-o în cealaltă clădire. Acolo nu puteam intra. Nu aveam să o mai văd niciodată.

Am rămas trist pentru următoarele zile. Mă gândeam la ea neîncetat, încât mi-a apărut în vis. Dar nu am putut să o văd. I-am auzit doar glasul, ritmat de mirosul ei inconfundabil. Astfel eram mai liniștit. Știam că o pot întâlni, chiar dacă este vorba despre altă lume, în care poate nu ne vom atinge niciodată. Totuși, eu eram mai liniștit.

Au trecut multe zile de atunci. Mi-a mai apărut în vis, dar acum a încetat. Mă întreb ce înseamnă asta. În aceeași încăpere în care ne-am întâlnit atunci, încep să simt din nou mirosul ei. Oare visam? Nu o vedeam, nu o puteam auzi. Nu știam dacă există sau dacă e doar un vis. Eram neliniștit. Nu aveam să părăsesc locuința până ce parfumul ei nu va dispărea. Am așteptat din nou ore în șir, îmbărbătându-mă să nu ațipesc din nou. În cele din urmă, am fost izgonit. Am părăsit încăperea cu inima frântă. Eu eram convins că ea este acolo.

A doua zi m-am reîntors. Mirosul ei era de mult pierdut. Chiar dacă nu am reîntâlnit-o, tristețea nu m-a apăsat așa de tare. Am știut că am să o revăd în curând. Aveam să mă ghidez după semnele pe care mi le trimitea în vis. Era simplu. Când înceta să mai apară, atunci aveam să o întâlnesc în realitate. Așa că nu am făcut altceva decât să aștept.

Am primit semnalul la scurt timp, de data asta nu aveam cum să o mai pierd. Am intrat năvală în locuință și am tras puternic aer în piept. Dar aerul era încărcat de mireasma ei dulce. Am fost amețit pe loc. Astăzi avea să se întâmple! Mă simțeam puternic și norocos. Ea mi-a vorbit. Mi-a spus să mă liniștesc. Avea dreptate, paznicii au părăsit încăperea, iar eu am avut cateva secunde pentru a mă apropia de ea. Mireasma ei îmi dădea energie. Paznicii au tot intrat, iar eu am fost nevoit să mă ascund de multe ori. Puteam fi prins și trebuia să îmi fie teamă, doar mă apropiam de un loc interzis. Dar eram dornic să o cunosc, să o privesc, să o admir, încât frica nu m-a stăpânit.

Am profitat de timpul în care păzitorii s-au făcut nevăzuți, iar eu m-am putut apropia cât mai mult de ea. M-am uitat în jos, era prăpastie pentru ochii mei. Dar ea mi-a spus să nu îmi fie teamă, așa că nu mi-a fost. Mirosul devenea din ce în ce mai puternic. Am pășit încet alături de ea. În sfârșit am reușit să o privesc. Puteam sta acolo la nesfârșit, dar știam că oricând se pot întoarce gardienii. Vroiam să o iau de acolo, dar nu puteam vedea cale de întoarcere în siguranță. Acum eram panicat pentru că realizam că o pot pierde din nou. Așa ceva nu se poate întâmpla!

Eram ascuns și așteptam să o pot privi din nou. Locul nu era deloc lăsat nesupravegheat. Sunt nevoit să mă retrag, pentru a nu fi zărit. A trebuit să mă îndepărtez de ea, cu inima înlăcrimată, și temându-mă că o vor lua.

De fiecare dată când se apropiau de ea, simțeam că sunt cumva înjunghiat în piept. Era un sentiment ciudat. La fel de ciudat precum a fost starea care m-a cuprins încă de când am întânit-o pentru prima oară. Nu am realizat asta până acum, dar așa ceva nu am mai simțit. Din cauza circumstanței, nu am băgat de seamă nici acum, când am fost alături de ea, ce sentimente m-au cuprins. Timpul într-adevăr pare că s-a scurs mai lent, am putut să o privesc, să o admir, să îi vorbesc. Dar nu am reușit să o ating. Mirosul ei simt că mi-a călătorit prin vene, sunt întru totul vrăjit.

Paznicii s-au întors grăbiți de data asta, se lasă către asfințit. Poate vor pleca și vom rămâne aici, doar eu cu ea. Ce vis fulgerător și stupid. Căci ea este din nou luată de lângă mine, iar eu mă simt încremenit. Nu avea cum să se întâmple din nou! I-am urmărit cu privirea, nu puteam risca să fiu din nou trimis. Credeam că o vor duce din nou în cealaltă clădire, iar eu nu aveam să o mai văd. Dar, spre fericirea mea, a rămas în aceeași încăpere, dar închisă în cutia aia mare și rece. Deși nu eram lângă ea, mă liniștisem pentru că o știam aproape. Am așteptat ca cei doi să plece, timp în care m-am gândit cum să o recuperez.

S-a întunecat, pe hol se auzeau pași puternici. A intrat în încăperea în care mă aflam eu. Era un sol, căutându-mă. Nu aveam voie acolo. Am fost trimis în locuința mea. Cu fiecare pas, inima mi se umplea mai tare de dorința arzătoare de a-mi reîntâlni iubirea. Nu aveam să mai aștept. Dimineață putea să fie trimisă de aici. Aveam să mă duc la locul meu, așa cum mi s-a poruncit. Dar atunci când toate trupurile vor fi adormite, mă voi întoarce la ea.

Am așteptat câteva ceasuri, timp în care am păzit în gând locuința ei, când ea mi-a șoptit dintr-o dată că drumul este liber. Atunci, cu cea mai mare grijă, am pășit pe culoarul pustiu și am intrat în acea încăpere în care ea era ținută prizonieră. Era atât de întuneric, iar cutia mare și rece în care se afla despărțea mireasma ei de întreaga locuință. Trebuia să deschid acea ușă mare fără ca paznicii să mă audă. Au fost poate cele mai fioroase momente pe care le-am trăit. Am deschis ușa încet și dintr-o dată, tot parfumul ei s-a îmbulzit asupra mea. Speram să-mi rămână numai mie atașat și numai eu să îl pot cunoaște, numai eu să îl pot simți. Cât de egoist mă transformam.

Apoi am luat-o de acolo și am fugit cu ea către camera mea. Încă era noapte și simțeam că timpul va rămâne pe loc pe veci. Acum o pot mirosi, o pot privi și o pot atinge. În acea noapte noi doi ne-am cunoscut. Mi-a spus cum o cheamă și de unde vine. Am aflat că nu era ca mine, și nici eu ca ea. Eram două corpuri diferite, dar care se iubeau încă de când s-au văzut prima oară. Mi-a spus să nu mă întristez dacă o sa plece, dacă va fi luată din nou de lângă mine, pentru că noi doi ne vom întâlni mereu. De câte ori îi voi simți mirosul, ea va fi aceeași.

Nu a durat mult până ce mi-a oferit sărutarea ei. A fost cea mai dulce aromă pe care o gustasem până atunci. Am fost fermecat de gustul ei și aveam să îl caut de acum încolo toată viața. Știam că în curând o să dispară, așa că vroiam ca parfumul ei să il port într-o sticluță. Totuși, eu o doream pe ea și nu doar mireasma ei. Începeam să simt cum inima mi se transformă în preajma ei. Deveneam mai egoist, dar nu îmi păsa. Nu mă preopucupa decât când o să reapară. Când îmi va da din nou sărutarea ei? Am rămas singur, cu amintirea minunată pe care mi-a oferit-o.

Chiar dacă ea a dispărut acum, eu încă o pot simți, încă mă încântă aproape ca și cum ar fi tot lângă mine. Mi-am pomenit în gând numele ei și apoi am adormit. Nu m-am mai gândit la nimic altceva. Nici la faptul că a doua zi gardienii îi vor observa lipsa și o să se facă cercetare în tot castelul. Dar nici asta nu mă neliniștea. Eram încă vrăjit.

Numele ei este Vis de Ciocolată.

Autor: Octavian Radu

Publicitate

SUN FOR THE WAVES (I)

Ca în fiecare vară, plaja lui august se împânzeşte cu muzică house, cu corturi imense, lasere şi ochelari de soare care ascund ochii nedormiţi de la petrecerile afterhour.

Evenimentele mult aşteptate ale verii aduc pe plaiuri româneşti renumiţi artişti internaţionali, dar mai ales o stare de beatitudine totală în rândul pretendenţilor. Întreaga comunitate emană o energie magnetică contagioasă.

Festivalurile verii lui 2011 sunt o adevărată masă festivă pentru iubitorii muzicii house. Pe lângă bine cunoscutele evenimente SUNWAVES, THE MISSION DANCE WEEKEND şi LIBERTY PARADE, anul acesta are loc şi prima ediţie a festivalului DANCE FESTIVAL-KARAVANA, din Bulgaria.

Cu varietatea de genuri de la trance la electro, de la dance la minimal, întrunirile au reuşit să devină o tradiţie, majoritatea participanţilor fiind “clienţi fideli”. Şi de ce nu ar fi?

Organizarea aproape impecabilă, amplasarea bine gândită, apelurile la dorinţele publicului au ca rezultat succesul continuu al evenimentelor, care an de an aduc împreună fani care nu ţin cont de diferenţele de păreri şi reuşesc să se poarte familiar unii în jurul altora, trăind cu minţile libere seturile DJ-lor.

Sentimentul pare a fi reciproc: cunoscuţii artişti se simt minunat pe litoralul nostru şi vin ani de ani la rând pentru fanii lor, pe care îi tratează cu piese noi în fiecare an.

A 10-a ediţie a festivalului Sunwaves are loc pe data de 13 august şi nu este lipsită de surprize: evenimentul se mută pe plaja din Năvodari, având 6 scene de pe care artiştii, momentan neanunţaţi, vor veni pentru a sărbători vara alături de fani.

Privind în urmă, îmi amintesc de una dintre ediţiile Sunwaves la care am luat parte, unde cunoscuţi DJ precum Ricardo Villalobos şi Marco Carola şi-au adus cu ei mixurile dumnezeieşti cu care au împărţit euforie şi amintiri memorabile. Întregul cort era parcă o insulă privată destinată magiei.

Pe fragmentele de chipuri pe care lumina laserului pica se observau ridurile expresive ale zâmbetelor fireşti. Pe plaja Kudos se găsesc de asemenea, comunicând parcă prin mişcările de dans, un DJ şi un grup aglomerat de oameni extaziaţi pe o platformă. Paharele pline de votcă sprijinite în nisip au devenit o emblemă a libertăţii şi dezbrăcării de inhibiţii.

Un alt festival semnificativ pentru iubitorii muzicii house este The Mission Dance Weekend, care are loc în perioada 5 – 6 AUGUST, la PLAJA HANUL PIRAŢILOR, de asemenea în NĂVODARI.

Festivalul a dobândit un renume internaţional de-a lungul anilor, având acum un public larg alcătuit atât din fani români, cât şi din fani veniţi din depărtare pentru a asculta piesele artiştilor preferaţi.

Printre artiştii ce se vor prezenta atât cu piesele clasice, cât şi cele noi se află: Paul Van Dyk, Above&Beyond, Ferry Corsten, Gabriel&Dresden, Dubfire, R.O.A (Rise of Artificial) şi Şuie Paparude.

Acestea sunt doar două dintre festivalurile paradiziace ale verii, cărora le mai lipsesc doar îngeraşii blonzi, dar desigur, cu cantitatea suficientă de alcool…

Autor: Octavian Radu

LUNA DE GRAŢIE A ECONOMIEI ROMÂNEŞTI

De patru zile cu mic şi mare ne îndreptăm, cică, spre prosperitatea mult visată. Oficial nu mai suntem în criză! Aşa cum şi era de aşteptat, n-am văzut în ultimele zile, cum n-am văzut nici în ultimele trei luni, să se fi întâmplat ceva spectaculos cu economia românească.

Pardon, s-a apreciat leul, da asta după ce a mai trecut un val de scumpiri peste alimente, combustibil şi energie, adică am scos mai mulţi bani din buzunar, fără a compensa cu ceva cheltuielile.

Poate logica mea nu este suficient de perspicace ca să priceapă cum e cu „marele avânt economic” pe care-l trăim de la 1 aprilie încoace, însă prefer să dau vina pe ziua de vineri care a trimis poporul pe la casele lor, că doar se apropia duminica. Dată fiind această realitate, înseamnă că de luni ar trebui să avem mii de companii care-şi caută angajaţi, măriri de salarii, creşterea pensiilor, bănci care dau credite cu buletinul şi agenţi imobiliari cu mânecile suflecate gata să atace portofelele românilor încă ameţiţi de noua realitate.

Însă ştim că nu se va întâmpla aşa deoarece simţim cu toţii presiunea datoriei externe, a tăierilor salariale, a restructurărilor, a TVA-ului mărit şi a politicilor haotice. Tehnic nu avem cum să fi ieşit din criză, asa cum a recunoscut-o şi personajul care s-a aventurat să ne ofere această dată de referinţă.

Dar totuşi n-ar fi fost mai bine dacă „marele ales” nu s-ar fi lansat în pronosticuri? Nu de alta, da în graba cauzată de scoaterea economiei din criză pe 1 aprilie s-au aruncat la groapa cu deşeuri mai multe spitale care, cică, nu îndeplineau standardele de calitate şi nu erau performante.

Trecând peste imaginile cu pacienţii scoşi în stradă, mă întreb cum va face statul să reîncadreze în muncă toate cadrele medicale, dat fiind că pe hartă vor apărea mai multe centre pentru îngrijirea bătrânilor, care nu ştiu cum vor absorbi acea forţă de muncă.

Sau poate domnii de sus s-au gândit că prin această măsură stimulează mediul de afaceri să-şi deschidă unităţi medicale private. Asta n-ar fi ceva rău dacă un român simplu şi-ar putea permite să dea pe o zi de spitalizare între 70 şi 150 de euro.

Ori, în aceste condiţii constatăm că luna de graţie a economiei româneşti a demarat în trombă cu noi restructurări, cu păcăleli rostite de capii ţării şi cu nişte cetăţeni care se vor trezi luni dimineaţa, se vor îmbrăca în fugă, vor prinde metroul sau autobuzul şi se vor apuca de treabă buimaci.

De cealaltă parte a tabloului rămân cei care se vor trezi, îşi vor reaminti a nu ştiu câta oară că n-au unde să meargă că au fost restructuraţi, vor deschide calculatorul, vor accesa cele vreo 3-4 portaluri de locuri de muncă, vor aplica pentru niscaiva posturi, vor închide cu gândul la rata neplătită, chirie şi alte una şi o mie de lucruri care costă.

Culoarea tabloului se întunecă şi mai mult dacă includem în acesta şi populaţia din mediul rural sau bătrânii. Este foarte clar, nici o strună a complexului numit economie românească n-a vibrat la spusele suveranului! Haideţi să ne facem noi treaba, că aşa cu siguranţă vom mişca lucrurile din loc!

Autor: Victoria Donos