MĂSURI VECHI, GUVERN NOU

Rețeta guvernamentală nocivă pentru România, aplicată de guvernul Boc nu a fost abandonată de guvernul Ponta.

Circa 215.000 de bugetari și-au pierdut locurile de muncă sub guvernul Boc, iar alți 200.000 de salariați din sectorul privat au devenit șomeri în aceeași perioadă de timp (unul din zece salariați și-a pierdut locul de muncă). În plus, Guvernul Boc a mai venit cu o ”invenție” nocivă pentru economie: măsura ”o singură angajare la 7 plecări de la stat”. În aceeași perioadă de timp scăderea PIB-ului a fost una abruptă, la început, de circa 8%, revenirea către nivelul anterior, din 2008, fiind aproape imperceptibilă. Altfel spus, având în vedere relația dintre PIB și consum, la prima vedere, la o scădere a numărului de salariați cu 1%, PIB-ul a scăzut cu 0,8%.

Guvernul Ponta nu a renunțat nici el la măsura aberantă introdusă de guvernul Boc de a angaja un singur om la șapte plecări și de curând au fost anunțate concedieri ale bugetarilor. ”Până la sfârşitul lunii martie va fi finalizată strategia de reformă a personalului bugetar. Dacă şi sunt convins că vor avea loc reduceri de personal, acestea nu vor fi de aceeaşi amploare”, arăta ministrul pentru buget Liviu Voinea. Rezultatele concedierilor nu au însă cum să difere prea mult de ”rezultatele” guvernului Boc, mai puțini oameni angajați însemnând mai puține venituri pentru consum și implicit un motiv pentru ca PIB-ul să o ia din nou la vale. De fapt, nu de noi concedieri ar avea nevoie sectorul bugetar sau cel privat, ci de eficientizare și de creare de noi locuri de muncă.
”Va trebui să creăm o altă formă a sectorului public. Nu putem să practicăm decimarea. Fiecare ministru să fie foarte atent cu disponibilizările care se vor face”, arăta recent profesorul Daniel Daianu.

Sunt într-adevăr domenii, mai ales în sectorul bugetar, unde personalul este excedentar și ar trebui ca numărul de salariați să fie redus, dar în același timp există și domenii unde lipsa personalului de specialitate se resimte acut precum în sănătate, învățământ, justiție etc. Și pentru ca delicatul echilibru macroeconomic să fie cât mai puțin sau chiar deloc afectat ar trebui ca anunțatele concedieri să fie însoțite de angajări în sectoarele cu deficit de personal. În acest fel, consumul nu va mai suporta un duș rece, și nici firmele private sau de stat care acopereau acest consum nu vor mai fi nevoite să-și ajusteze oferta de bunuri și servicii. E drept că s-ar găsi unii care să spună că sectoare precum învățământul sau justiția nu ar face decât să consume resurse financiare. Să nu uităm însă a le analiza din punct de vedere economic sub toate implicațiile pe care le produc. Spre exemplu, un învățământ axat pe nevoile economiei ar contribui la accelerarea ritmului de creștere economică. Astfel, cu un an adițional de educație și formare profesională creșterea economică este amplificată cu până la 5% pe termen scurt și cu încă 2,5% pe termen lung.

Măsurile potrivite și chiar resursele financiare sunt la îndemâna guvernanților.
Spre exemplu, recent Asociația IMARA CUL.TUR.ROM, în parteneriat cu Federația Metal ”Henri Coandă” și organizația neguvernamentală cehă Centrum výzkumných Kontraktů – CVK au dus la bun sfârșit un program de 30 de luni de formare profesională continuă (FPC) a 139 de lucrători din cadrul industriei constructoare de mașini, ce au obținut certificate de calificare/recalificare în 6 meserii reprezentative la nivel de sector, program ce a beneficiat de o finanțare europeană de peste 1,14 milioane EUR prin POSDRU 2007-2013.
Din păcate, ar fi nevoie de mai multe astfel de programe, România având doar un număr de 1,3% participanți la programe de FPC din totalul populației adulte, față de 12% media europeană sau 38-40% în țările scandinave. Nu-i de mirare dacă avem în vedere ”atingerea” anumitor ținte: numărul participanților la programe de calificare și de recalifificare (DMI 2.3) a fost de 5607 între 2007 și 2010, în condițiile în care ținta era de 156.200.

Autor: Gabriel Niţulescu

Publicitate

„PARADOXUL ROMÂNESC” – ŞI TOTUŞI MOODY’S AR PUTEA SĂ AIBĂ DREPTATE!

În prima parte a lunii octombrie, agenţia de rating Moody’s făcea public un raport în care avertiza că sistemul bancar românesc este expus turbulenţelor din zona euro, putând fi afectat printr-o scădere a cererii pentru exporturi şi o micşorare a investiţiilor străine.

Plecarea Nokia de la Cluj (al doilea mare exportator al României, după Dacia-Renault), dar şi scăderea investiţiilor străine directe în România cu 43,8% pe primele 10 luni ale lui 2011, comparativ cu primele 10 luni din 2010 sunt evenimente care par să confirme materializarea riscurilor menţionate de agenţia de rating.

Şi totuşi, oficialii românii din BNR contrazic concluziile Moody’s, argumentând că agenţia de rating nu înţelege paradoxul românesc „criză economică fără criză financiară”. Consilierul guvernatorului BNR, domnul Adrian Vasilescu explica de exemplu că „Agenţiile de rating s-au fript cu ciorba şi acum suflă şi în iaurt. Urmăresc să nu mai fie surprinse. Moody’s nu înţelege paradoxul românesc – criză economică fără criză financiară. Sau se face că nu înţelege. România este analizată permanent şi de FMI, de Banca Mondială, de Comisia Europeană”. Și nu ar fi prima oară când agenţiile de rating au greşit în privinţa României, cel mai celebru exemplu în acest sens fiind anul 1999, când acestea avertizau că ţara noastră va intra în incapacitate de plăţi. În plus, oficialii români aduc ca argumente în sprijinul lor că deficitele (bugetar şi de cont curent) sunt sub control, aflându-se într-o continuă diminuare.

Dar totuşi, Moody’s ar putea să aibă dreptate.
Economia reală, în ciuda măsurilor ostile luate de guvern la adresa acesteia a reuşit să reziste pe seama creşterii exporturilor (o explicaţie este şi aceea că perioada de criză din restul lumii ne-a favorizat, produsele româneşti, mai ieftine fiind mai căutate). O continuare a agresiunii factorilor guvernamentali asupra economiei reale, prin luarea în continuare a unor măsuri de reducere a consumului (reduceri de personal, tăieri de pensii şi salarii) care să se combine cu o reducere a nivelului exporturilor ar putea să rupă însă fragilul echilibru macroeconomic existent la acest moment.

Paradoxul „criză economică fără criză financiară” menţionat de oficialii BNR ascunde şi el un factor de risc, în sensul că există o ”decuplare” a sectorului financiar de economia reală. Statul are în continuare nevoie de bani, aşa că băncile vor avea cui să împrumute bani, cu dobânzi atractive şi fără riscuri prea mari. Totodată însă, firmele din România nu se bucură de aceeaşi ”generozitate” a băncilor, fapt care a constituit de altfel unul din motivele care au adâncit criza ce a dus la scăderea PIB în 2009, cu aproape 8%, comparativ cu 2008.

Adâncirea crizei economiei reale ar putea să ducă însă şi la o criză a sistemului financiar. Noi disponibilizări înseamnă, pentru bănci, creşterea numărului de rău-platnici şi scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară (deci a valorii garanţiilor ipotecare), iar pentru stat, în mod direct, dar şi prin fenomenul reacţiei în lanţ, impozite mai mici încasate (din salarii, din TVA, din profiturile firmelor etc.).

Autor: Gabriel Niţulescu

SUCCESUL ÎL PLANIFICI!

Ne apropiem de sfârșitul anului 2011. În principiu, de pe 16 decembrie mulți români își iau vacanțe, mai mult sau mai puțin oficiale, până pe 9 ianuarie, că prima săptămână e dedicată poveștilor de Crăciun și Revelion. Cred că acum e timpul pentru a ne planifica și organiza activitățile pe 2012.

Personal cred că succesul ți-l planifici. Numai așa îl ai. Succesul ți-l faci, muncești pentru el. Îți stabilești obiective importante și apoi te ții de cuvânt îndeplinindu-le. Succesul nu vine din cer. Excepțiile întăresc regula.
Că noi românii mai avem mult de lucru până și ADN-ul nostru va respira planificare și organizare, asta e cert. Că nu prea vrem, asta e altă problemă. Poate aiasta face diferența între cei care își conduc afacerile sau viața după sintagma ”omul e sub vremuri…” sau ”berzei chioare îi face Dumnezeu cuib” și cei care sunt serioși, se respectă pe sine și fac tot ce le stă în putință să-și cizeleze destinul către succes.
Cunoscând din experiența proprie mai multe țări și societăți pot spune că nu suntem mai proști și nici mai deștepți decât majoritatea altor nații. Dar e necesar să fim mai organizați și mai planificați, deoarece eficiența și eficacitatea noastră fac diferența! Sistemul de valori la care am aderat după 1989 impune o rigurozitate a organizării și planificării pe termen mediu și lung. Pentru firme, viziunea și misiunea fiecăreia sunt extrem de importante. Practic, dau direcția în care va merge entitatea, dar obligă în același timp la perseverență sau schimbări urmate de angajamente pentru atingerea țelului pentru care a fost creată firma.
Cea mai mare nenorocire adusă de criză pentru lumea de afaceri este faptul că azi tot mai multor patroni/directori le este greu să planifice. Sau le e frică. Sau au uitat… Nu înțeleg, atunci când ești antreprenor, de ce nu vrei să faci business? Adică de ce nu-ți faci o strategie pe termen mediu și lung, de ce nu-ți planifici activitățile pe 2012 din toamna lui 2011, de ce nu ai încredere în propriile forțe și în propria firmă!? De ce nu implementezi ceea ce ai spus că vei face!? Este și neprofesionist și neverosimil să spui că nu știi ce vei face în următoarele 2-3 luni, sau mai rău – cum am auzit din partea unor patroni – ”să vedem dacă la anu’ pe vremea asta ‘om mai fi pe piață…”. Păi cu rețeta asta șansele sunt foarte mari să ieși de pe piață… Nu cred în argumentele potrivit cărora, în fața crizei, ar trebui să ne închidem în casă, să ne băgăm sub plapumă și să așteptăm să treacă.
Azi sentimentul de nesiguranță e încă mare în comunitatea de afaceri. Haosul provocat de incertitudini e cauza celor mai multe probleme din businessul de azi. Dar depinde de noi să-i punem capăt!
Poate am citit eu alte cărți de economie, mai proaste, poate am trecut prin experiențe care m-au deraiat sau poate văd dezvoltarea unui business greșit: dar voi continua să cred că atunci când tu nu faci nimic, afacerea nu-ți va crește. Voi continua să cred că trebuie să ne învățăm copiii de mici că vaca nu ne dă (de bună voie) decât pipi și caca – restul … le (s)mulgem noi de la ea!
Aș conchide prin faptul că problema nu se pune dacă credem sau nu în destinul nostru. Mai degrabă consider că trebuie să facem tot ce putem până când destinul nostru către succesul personal/în business ni se va dezvălui.

Autor: Mihai Mătieş

REDUCERILE FICTIVE CRESC NESIMŢIREA POLITICIANISTĂ

Guvernul pretinde că a redus personalul din instituţiile şi companiile de stat. FMI se preface că admite. Economia pare că-şi revine. Sigure sunt doar campaniile electorale, care pot strica tot.

Să începem cu datele exacte, capitol la care establishment-ul românesc stă foarte prost: nu avem date confirmate din cel puţin 2 surse referitoare la numărul exact al celor care lucrează în instituţii publice. Ne bazăm pe lacunarele declaraţii ale lui Boc (1,27 milioane de angajaţi la stat în decembrie 2010), pe datele total diferite de la INSSE – 1 milion în mai 2011 fără angajaţii din forţele armate, servicii secrete şi personal asimilat – sau pe alte date?

Care? Nu ştim cifrele pe Ministere, Agenţii, Companii de Stat, Consilii Judeţene, Locale, Primării, adică funcţionărimea. Acolo reforma, şi mai ales concedierile, nu operează. De ce? Pentru că acolo e clientela politică, iar dacă un funcţionar a şpăguit cu vreo 50.000 de euro pentru un post de Preşedinte al CA într-o companie de stat nu poate părăsi postul că aşa vrea FMI!

Ce s-a făcut până acum, în baza celor 2 acorduri cu FMI? Cantitativ, mai nimic, reduceri cu aproximativ 7% a numărului salariaţilor de la stat (din 2009 până azi), conform cifrelor INSSE. Problema nu e însă numai insuficienta reducere cantitativă de personal. Grav e că nu pleacă acele ploşniţe care freacă menta prin Ministere, Agenţii guvernamentale şi companii de stat, ci pleacă oamenii bine pregătiţi, cei care pot face faţă în domeniul privat, unde competenţele trebuie demonstrate zi de zi, acolo unde ”pilele”, influenţele politice, fustele scurte şi lenea care ţin loc de performanţă sunt mult mai rare decât la stat.

În plus, majoritatea concedierilor s-a făcut fără o evaluare temeinică a competenţelor personalului, singurele criterii pentru a decide cine rămâne/pleacă fiind cele ale susţinerii politice amintite mai sus. Oriunde în lumea civilizată angajaţii sunt evaluaţi cel puţin odată pe an, prin diferite metode care implică interviuri cu aceştia, evaluări psihometrice, teste scrise, evaluări tip 360 grade, etc. La noi, când s-a încercat o evaluare a cunoştinţelor, de tipul celei de la Ministerul de Finanţe, a fost tragedie naţională pentru acei funcţionari care nu cunoşteau legile pe care le aplicau…

Care e de fapt miza neaplicării măsurilor convenite cu FMI şi disponibilizarea/recalificarea funcţionarilor de la stat? CONTROLUL LOR POLITIC. E mult mai simplu să ai „armate” fidele de ”tăietori de frunze la câini”, în instituţiile de stat, care să voteze cu partidul fie ca un contra-serviciu, fie că sunt manipulaţi şi ameninţaţi cu demiterea. E mult mai uşor să controlezi oamenii atunci când carierele lor depind de o semnătură, configuraţie politică sau fiţele unei ”secretare afiliate”. E mai simplu să păstoreşti oi decât colibri.

E mai greu să controlezi oameni independenţi, antreprenori, oameni de afaceri, oameni liberi, care-şi câştigă existenţa în domeniul privat, unde dacă nu performezi onest, mori. E mai greu pentru că aceşti oameni sunt împărţiţi în grupuri mult mai mici, sunt stăpâni pe soarta lor şi nu pot fi şantajaţi prea uşor. E şi mult mai costisitor…!

Autor: Mihai Mătieş

DOMNULE BĂSESCU, LUAŢI-VĂ O OGLINDĂ!

După ce preşedintele Băsescu şi-a dat cu părerea (de cele mai multe ori neavizat) despre justiţie, economie, Constituţie, asigurări sociale, iată că la rând a venit şi istoria. Subiectul vizat de preşedinte a fost instalarea comunismului în România, preşedintele acuzându-l pe Rege…

în sensul că Majestatea sa ar fi comis un act de trădare prin abdicarea din 30 decembrie 1947 şi că ar fi fost sluga ruşilor.

Ceea ce uită însă (dacă a ştiut vreodată), actualul şef de stat al României este întregul context istoric al acelor vremuri. El uită faptul că Aliaţii au cerut capitularea necondiţionată a României, dându-ne de înţeles că ceea ce e de negociat se va negocia doar cu ruşii.

Uită că a existat o opoziţie a Regelui faţă de guvernul comunist al lui Petru Groza, opoziţie care s-a concretizat în Greva Regală (fapt unic în istoria lumii), adică în refuzul Regelui de a promulga legile adoptate de Parlamentul şi Guvernul comunist.

Uită că din partea Aliaţilor Occidentali nu a venit niciun sprijin concret împotriva comunizării României în anii 1946-1947 (în condiţiile în care agenţi de influenţă sovietici se aflau în poziţii cheie în guvernele american şi britanic).

Uită că atunci când Regele Mihai a fost în Anglia la nunta viitorului rege, i s-a recomandat că ar fi bine să nu se mai întoarcă în ţară, pentru că viaţa ar putea să îi fie în pericol. Uită, că atâta timp cât a fost în ţară, speranţele românilor nu au pierit, iar Armata Regală, chiar dacă în parte epurată, nu fusese încă desfiinţată.

De asemenea, uită că trădarea de care îl acuză pe Rege s-a manifestat în primul rând prin aceia care s-au pus în slujba ocupantului sovietic şi al guvernului comunist (Petru Groza, Lucreţiu Pătrăşcanu, Gheorghe Crăciun, locotenent-colonelul Cambrea etc). Iar la numele sonore ale unora care au trădat acest popor se adaugă alte nume mai puţin sonore ale executanţilor, care au fost alături de marii trădători, au devenit unelte ale lor, i-au înlocuit în structurile statului pe cei care s-au opus comunismului şi au profitat de noile poziţii căpătate nu pe merite, ci prin faptul că erau docili mai marilor din noul regim.

În aceste condiţii oare cum ar putea fi calificaţi noii ofiţeri, avansaţi la excepţional fără a deţine nicio pregătire militară, unii provenind din cele două divizii formate în URSS (Tudor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi Crişan)?

Oare tatăl actualului preşedinte nu este unul din acei care a sprijinit noul regim la începuturile sale, ca tânăr ofiţer promovat din rândul clasei muncitoare doar pe motiv că avea o origine sănătoasă? Nu ştiu ca acesta să fi fost vreunul din luptătorii rezistenţei anticomuniste.

Nu ştiu nici ca preşedintele Băsescu să fi fost vreun opozant al regimului comunist, ci doar un docil executant al regimului comunist, regim dat la o parte de generaţia, din care, cu fericire şi mândrie fac şi eu parte.

Ca urmare, înainte de a deschide gura pentru a-l acuza pe Rege de trădare, domnul Băsescu ar trebui să se uite în oglindă şi să se întrebe dacă el sau înaintaşii lui au făcut vreo faptă care să egaleze în vreun fel, vreuna din faptele Majestăţii Sale, făcute pentru binele acestui popor.

Gabriel Niţulescu-participant la Revoluţia din 1989, membru al unei familii care a ctitorit şcoli şi biserici

Autor: Gabriel Niţulescu

LUNA DE GRAŢIE A ECONOMIEI ROMÂNEŞTI

De patru zile cu mic şi mare ne îndreptăm, cică, spre prosperitatea mult visată. Oficial nu mai suntem în criză! Aşa cum şi era de aşteptat, n-am văzut în ultimele zile, cum n-am văzut nici în ultimele trei luni, să se fi întâmplat ceva spectaculos cu economia românească.

Pardon, s-a apreciat leul, da asta după ce a mai trecut un val de scumpiri peste alimente, combustibil şi energie, adică am scos mai mulţi bani din buzunar, fără a compensa cu ceva cheltuielile.

Poate logica mea nu este suficient de perspicace ca să priceapă cum e cu „marele avânt economic” pe care-l trăim de la 1 aprilie încoace, însă prefer să dau vina pe ziua de vineri care a trimis poporul pe la casele lor, că doar se apropia duminica. Dată fiind această realitate, înseamnă că de luni ar trebui să avem mii de companii care-şi caută angajaţi, măriri de salarii, creşterea pensiilor, bănci care dau credite cu buletinul şi agenţi imobiliari cu mânecile suflecate gata să atace portofelele românilor încă ameţiţi de noua realitate.

Însă ştim că nu se va întâmpla aşa deoarece simţim cu toţii presiunea datoriei externe, a tăierilor salariale, a restructurărilor, a TVA-ului mărit şi a politicilor haotice. Tehnic nu avem cum să fi ieşit din criză, asa cum a recunoscut-o şi personajul care s-a aventurat să ne ofere această dată de referinţă.

Dar totuşi n-ar fi fost mai bine dacă „marele ales” nu s-ar fi lansat în pronosticuri? Nu de alta, da în graba cauzată de scoaterea economiei din criză pe 1 aprilie s-au aruncat la groapa cu deşeuri mai multe spitale care, cică, nu îndeplineau standardele de calitate şi nu erau performante.

Trecând peste imaginile cu pacienţii scoşi în stradă, mă întreb cum va face statul să reîncadreze în muncă toate cadrele medicale, dat fiind că pe hartă vor apărea mai multe centre pentru îngrijirea bătrânilor, care nu ştiu cum vor absorbi acea forţă de muncă.

Sau poate domnii de sus s-au gândit că prin această măsură stimulează mediul de afaceri să-şi deschidă unităţi medicale private. Asta n-ar fi ceva rău dacă un român simplu şi-ar putea permite să dea pe o zi de spitalizare între 70 şi 150 de euro.

Ori, în aceste condiţii constatăm că luna de graţie a economiei româneşti a demarat în trombă cu noi restructurări, cu păcăleli rostite de capii ţării şi cu nişte cetăţeni care se vor trezi luni dimineaţa, se vor îmbrăca în fugă, vor prinde metroul sau autobuzul şi se vor apuca de treabă buimaci.

De cealaltă parte a tabloului rămân cei care se vor trezi, îşi vor reaminti a nu ştiu câta oară că n-au unde să meargă că au fost restructuraţi, vor deschide calculatorul, vor accesa cele vreo 3-4 portaluri de locuri de muncă, vor aplica pentru niscaiva posturi, vor închide cu gândul la rata neplătită, chirie şi alte una şi o mie de lucruri care costă.

Culoarea tabloului se întunecă şi mai mult dacă includem în acesta şi populaţia din mediul rural sau bătrânii. Este foarte clar, nici o strună a complexului numit economie românească n-a vibrat la spusele suveranului! Haideţi să ne facem noi treaba, că aşa cu siguranţă vom mişca lucrurile din loc!

Autor: Victoria Donos

DE CE NU AR CREŞTE PREŢUL LA ALIMENTE?

În favoarea acestei opinii a consilierului pe probleme economice al Primului Ministru există o mulţime de argumente contra şi un singur argument pro.

Nu cu mult timp în urmă, Andreea Paul Vass – consilierul pe probleme economice al Primului Ministru, spunea că, din poziţia sa de macroeconomist, dânsa nu vede că ar trebui să aibă loc o scumpire a alimentelor. Ca argument spunea că producţia agricolă bună din 2010 nu justifică o mărire a preţului alimentelor în următoarele luni.

Din păcate pentru dânsa, cu o singură excepţie, atât piața cât şi legităţi economice simple îi contrazic punctul de vedere exprimat ca ”macroeconomist”. Astfel, o legitate simplă, sezonalitatea (adică ciclul anotimpurilor) face ca alimente cum ar fi legumele, laptele şi produsele care se obţin din acesta, ouăle, etc. să fie mai scumpe în lunile de iarnă, decât în celelalte.

Inexistenţa unei reţele de distribuţie funcţionale pentru produsele agricole româneşti este un alt factor care se opune explicaţiei date de doamna Paul Vass. Mai precis, degeaba avem o producţie agricolă bună, dacă aceste produse nu ajung la consumator. Degeaba producătorii agricoli români au producţii bune, iar mâncarea românească este mai gustoasă decât cea din import, pentru că pe rafturile supermarketurilor, respectivele produse româneşti îşi fac loc cu greu sau aproape deloc. Lipsa centrelor de colectare, subvenţiile mai mici (decât în UE) pe care statul român le oferă agricultorilor, inexistenţa unor politici agricole coerente sunt doar câteva explicaţii care se pot da pentru faptul că brânza din Bulgaria, pătrunjelul cehesc, merele din Ungaria, Austria sau Olanda înlocuiesc în rafturile supermarketurilor produsele româneşti. Ca urmare, degeaba producţia agricolă românească este bună, pentru că, pe piaţa românească, preţul este făcut de produsele din import.

Şi în aceste condiţii, doamna consilier al Primului Ministru ar trebui să aibă o analiză a pieţei agricole externe pentru a putea emite păreri despre evoluţia preţurilor la alimentele de pe piaţa românească. În concluzie, pe baza principiului ”viaţa bate filmul”, argumentul arătat de doamna Paul Vass nu rezistă în faţa realităţii.

Cu o singură excepţie, după cum arătam la început: dacă românii vor fi atât de săraci şi atât de mulţi săraci, încât producătorii şi comercianţii să nu poată să mărească preţul alimentelor, pentru că oamenii nu au cu ce să cumpere acele produse şi să se orienteze spre înlocuirea alimentelor ale căror preţuri cresc, cu unele mai ieftine (creşterea consumului de cartofi şi a preţului acestuia, în detrimentul consumului de carne, în perioade de criză economică este un fenomen deja clasic pentru economişti). Acesta ar fi într-adevăr singurul argument în favoarea poziţiei susţinute de doamna Andreea Paul Vass cu privire la faptul că preţul alimentelor nu va creşte.

Oare consilierul pe probleme economice al Primului Ministru are informaţii că sărăcia în România este în creştere alarmantă, opunându-se cu succes oricărei posibile creşteri a preţului la alimente în următoarele luni? Şi dacă răspunsul este ”da”, de ce Guvernul nu ne oferă şi nouă aceste informaţii?

Autor: Gabriel Niţulescu

SUGRUMAREA CLIENȚILOR AFECTEAZĂ STABILITATEA FINANCIARĂ

”IMM-urile au fost cele mai afectate de criza financiară și apoi de criza economică”. Afirmația a fost făcută de Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul seminarului ”Cafeneaua de afaceri – România încotro? SOS-IMM-urile!”.

Seminarul a fost organizat de Mastermind Communications și Oxygen Servicii și a reprezentat a doua ediție din ciclul ”România Încotro?”.

Iar dacă, domnul Iărescu, ne arată că IMM-urile au fost afectate în primul rând de criza financiară, de acest lucru, băncile comerciale care activează în România, nu sunt străine. Pentru că, băncile au uitat – uneori sau în anumite momente – că IMM-urile reprezintă un partener, care ar trebui, ajutat în situațiile de criză și nu ”sugrumat”, atunci când condițiile macoeconomice generale încep să se deterioreze. Este chiar ceea ce ne spunea guvernatorul BNR în cadrul evenimentului amintit: ”Dacă o bancă se luptă să-și recupereze banii de la un client și îl sugrumă, aceasta nu e stabilitate financiară, ci poate fi cel mult stabilitatea băncii”. ”Omorându-și” însă o parte din clienții care au început să aibă sau să pară a avea probleme într-un mediu macroeconomic turbulent, băncile care au optat pentru un astfel de comportament în relația cu clienții lor nu au făcut decât să accetueze criza care se prefigura. Și astfel, micul ”bulgăre de zăpadă” a devenit în curând un ”bulgăre” amenințător pentru întreaga economie, pentru că cei care, părăsiți de bancă, au început să aibă probleme cu plățile, au atras în horă și alte firme cu care se aflau în relații de afaceri, firme care inițial nu ar fi trebuit să aibă niciun fel de probleme. O arată chiar datele Băncii Naționale, din ultimul Raport asupra stabilității financiare, editat de BNR, care ne spune următoarele: ”Capacitatea firmelor de a-și menține fluxurile de numerar s-a redus simțitor… Cauzele principale ale acestei evoluții nefavorabile sunt scăderea accesului la liniile de finanțare oferite de bănci și diminuarea profitabilității… IMM-urile și-au redus fluxurile de numerar direcționate către investiții (acestea aproape s-au înjumătățit…) în principal pe fondul diminuării accesului la finanțare pe termen lung și al scăderii profiturilor… ”.

Soluția pentru a contracara acest blocaj pornit din neîncrederea băncilor în proprii clienți (în urma necunoașterii activității acestora) este oferită chiar de către Guvernator: ”Băncile comerciale trebuie să-și actualizeze strategiile și planurile de afaceri și să acorde mai multă importanță IMM-urilor”.

Conchizând ne raliem și noi părerii emise de Guvernatorul Isărescu pentru că efectele politicilor bancare asupra IMM-urilor sunt de fapt efectele asupra celor care produc în jur de 70% din PIB-ul României, iar aceste unități de mărime nu pot fi trecute cu vederea.

NE PLACE CRIZA!

De ce nu ieșim din criză? Pentru că nu vrem. Pentru că nu avem nici interesul nici tăria necesară. Ca întotdeauna pierdem timpul căutând motive și scuze în loc să facem ceva concret.

Știu că o să dăm vina pe conducători, că-s incompetenți, că-s răi, că-s profitori…. De asemenea, o să găsim scuze privind situația economico-financiară internațională negativă, scăderea cererii pe piața UE unde exportăm 76% din produse și reducerea drastică a remitențelor ce ne vin de la confrații care lucrează prin întreaga lume.
Dar la noi când o să ne uităm? Când o să avem curajul să recunoaștem că o ducem rău tocmai din cauza noastră?
Ne plângem de conducători? Păi cine i-a ales? Aha… păi atunci!? Funcționarii de la stat se plâng de salarii mici, condiții mizere de muncă, necesitatea ”pilelor” și a șpăgii pentru a promova, uitând că ei contribuie la dospirea mizeriei etico-materiale în care se află. N-am auzit de nicio grevă sau protest împotriva ignoranței șefilor, a tâmpeniilor din unele acte normative, a batjocurii la care sunt încă supuși contribuabilii care le plătesc salariile.
Sectorul privat, care până mai an era cel mai activ din economie, a intrat și el în ultimul episod al secvenței ”nepăsare->frică->psihoză->indolență”. Din ianuarie 2009 și până acum au scăzut volumele business-ului, în majoritatea covârșitoare a sectoarelor, calitatea interacțiunii umane și a companiilor, interesul de a dezvolta o afacere. Mă întreb ce fac acei antreprenori care au început o afacere din dorința de a câștiga bani, de a-și vinde ideile, produsele, serviciile pentru a-și demonstra priceperea, abilitatea, inteligența. Chiar așa, au plecat toți, au pârjolit ogoarele, au otrăvit fântânile și s-au retras în munți? E tot vina crizei, a statului, a FMI-ului, etc…
Avem o istorie plină de pilde în care de fiecare dată a fost de vină soarta, dușmanul, conjunctura, străinii, ceilalți. Niciodată noi. Noi ăștia care vrem să ni se dea, să ni se facă, să ni se spună. Noi ăștia care așteptăm să vedem cum o fi, când s-o termina, cum ne va fi, etc. Noi ăștia suntem imaculați, toate ni se întâmplă numai nouă…
Cel mai grav lucru este că în haloimăsul acesta nici măcar nu mai poate fi vorba de conștiință civică exersată în comun, de un liant care să ne unească în spiritul unor valori. Asemenea scenei fatidice din Titanic, suntem pe un vapor care se scufundă, unde fiecare e pe cont propriu, se zbate să urce într-o bărcuță călcând pe copii și pe femei dar având în același timp în brațe un Q7, seiful, noul IPod și vorbind la Balckberry. Iar dacă nu găsește un loc într-o barcă pentru a se salva de vină e El Capitan că nu a pus destule bărci pe navă, că ne-a condus prin apele astea pline de aisberguri…
Concluzia: valul de sadomasochism a cuprins țara, suntem delăsători, disperați, descurajați, dezarmați, dar ne complacem pufos și liniștit în acest amalgam de stări. Pun pariu că cel puțin vreo 3-4 români stau acum, pe undeva, la o discuție de genul: ”Bă nimic nu mai merge! E dezastru. Ne trebuie o mână forte. Poate un Rege. Poate să ne integrăm în SUA… să ne salveze cineva! Sau poate un despot luminat. Apropo, ai auzit că-l deshumează pe Ceaușescu?”

Mihai Mătieș