BĂSESCU, AURUL ŞI ”BĂIEŢII DEŞTEPŢI” DIN MINERIT (I)

Preşedintele pregăteşte o ”ţeapă” financiară în domeniul mineritului? (Un editorial în 3 episoade)

Afacerea exploatării aurului de la Roșia Montană este una profitabilă, cu riscuri minime. Dar nu pentru statul român, ci doar pentru acționarii majoritari ai Roșia Montană Gold Corporation (firma Gabriel Resources). După cum ne-a informat chiar Președintele Băsescu, el este un susținător al proiectului. Totodată el recomandă BNR creșterea rezervei de aur a României cu 100t, la peste 200t aur. Prin urmare, din cele 314t aur estimate a se găsi în zăcământul de la Roșia Montană, 100t aur vor fi cumpărate de statul român.
Conform datelor existente chiar pe website-ul Roșia Montană Gold Corporation la un preț de 900 USD/per uncia de aur și de 12,5 USD/per uncia de argint veniturile care se obțin din vânzarea aurului și argintului sunt de 7,5 miliarde USD. Cum însă prospecțiunile geologice, conform aceluiași website al RMGC indică existența a 10,1 milioane de uncii (314t) de aur și 47,6 milioane uncii (1480t) argint, ceea ce ar conduce la o valoare de 9,685 miliarde USD la prețurile menționate înseamnă că RMGC mizează pe un randament de exploatare al celor două metale prețioase de circa 77,44% (restul de 22,56% reprezintă metal prețios care va rămâne în steril). Adică, din cele 314t aur și 1480t argint existente în zăcământ, Roșia Montană Gold Corporation va obține și va putea să vândă pe piață doar 243,16t de aur și 1146,1t argint. Cele 243,16t de aur și cele 1146,1t argint valorează la prețurile la care RMGC a făcut planul de afaceri (900 USD/per uncia de aur și de 12,5 USD/per uncia de argint) 7,04 miliarde USD (pentru aur) respectiv 460 milioane USD (pentru argint), adică exact cele 7,5 miliarde USD pe care RMCG le estima a le obține din vânzarea aurului și argintului.
Dar așa cum aminteam mai sus, din cele 243,16t aur, 100t aur vor fi cumpărate de statul român prin intermediul BNR, la recomandarea lui Băsescu. Adică din cele 7,5 miliarde USD, 2,9 miliarde USD vor fi achitate de stat (38,6% din cifra de afaceri a RMGC). Cele 2,9 miliarde nu pot fi socotite ca o pierdere, deoarece în locul lor primim 100t aur.
În schimb, la cele 1,3 miliarde USD ce vor fi încasate ca dividende nete de acționarul majoritar Gabriel Resources (nu de RMGC) statul român are o contribuție de 501,78 milioane USD (38,6% din total), sumă ce ar putea fi contabilizată ca pierdere. Totodată, statul român ca acționar în RMGC cu o pondere de 19,3% va încasa dividende de 311,8 milioane USD. Cum însă la aceste dividende statul român contribuie prin cumpărarea a 100t aur cu circa 121 milioane USD, rezultă că, în fapt, câștigul efectiv al statului român din vânzarea aurului extras de RMGC sub formă de dividende este de doar 190,8 milioane USD. Trăgând însă linie vedem că statul român primește dividende nete de 190,8 milioane USD și plătește dividende nete către Gabriel Resources de 501,78 milioane USD. Rezultă astfel un minus de 311 milioane USD dividende pe care statul român le plătește efectiv Gabriel Resources, fără a primi în schimb niciun dolar și niciun gram de aur.

Autor: Gabriel Niţulescu

Reclame