RUSIA – BRAVA MOŞTENITOARE A URSS

Reacţia Rusiei cu privire la declaraţia preşedintelui Băsescu nu face altceva decât să ne arate că pactul Ribbentrop-Molotov este un document internaţional demn de a fi în vigoare şi la acest moment.

Afirmaţia preşedintelui Băsescu prin care spunea că în locul lui Ion Antonescu ar fi dat şi el acelaşi ordin: ”Vă ordon treceţi Prutul!” a stârnit o reacţie dură a Ministerului rus de Externe: „Este absolut evident că o asemenea sfidare obraznică, ce îndreptăţeşte agresiunea fascistă şi profanează memoria a milioane de victime ale fascismului, este inadmisibilă”.

Răspunzând în acelaşi registru voi spune că reacţia Ministerului rus de Externe „Este o sfidare obraznică, ce îndreptăţeşte agresiunea comunistă a URSS împotriva României şi profanează memoria a milioane de români victime ale terorii comuniste, fiind inadmisibilă”.

Ministerul rus de Externe, cu o obrăznicie de neimaginat susţine în continuare o teză stalinistă, care spunea că România a fost agresorul. Ceea ce uită actualul Minister rus de Externe (dovedindu-se un demn urmaş al Ministerului sovietic condus de renumitul domn Molotov) este că agresiunea a venit mai întâi de la ruşi, pentru că înainte de 22 iunie 1941 a existat ultimatumul din 26 iunie 1940, în care ni s-a cerut sub ameninţare şi au şi primit Basarabia şi Bucovina de Nord.

Ministerul rus de Externe uită de asemenea de miile de români din Basarabia şi Bucovina de Nord care au fost împuşcaţi în perioada 1940-1941 încercând să treacă frontiera către România (a nu se uita masacrul de la Fântâna Albă). Uită de asemenea de sutele de mii de români împuşcaţi sau deportaţi în Siberia pentru că nu au fost de acord cu regimul comunist impus prin forţa baionetelor ruseşti.

Uită de faptul că, deşi prin ultimatumul sovietic ni s-a cerut cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, prin înaintarea trupelor sovietice ni s-a răpit şi o parte de ţară care nici măcar nu fusese menţionată în ultimatum: ţinutul Herţei.

Iar dacă Rusia se consideră moştenitoarea URSS atunci ar trebui să auzim scuzele acestei ţări cu privire la toate atrocităţile la care au fost supuşi românii din Basarabia şi Bucovina de Nord, dar şi românii din România care au suferit de pe urma barbariilor la care s-a dedat armata sovietică (violuri, crime în scop de jaf etc.) dar şi de pe urma instaurării comunismului într-o ţară profund anticomunistă.

De asemenea, nu ar trebui uitate scuzele pe care Rusia, ca succesoare a URSS ce se declară, le datorează altor sute de mii de familii româneşti pentru sutele de mii de prizonieri români care nu s-au mai întors.

Prizonieri executaţi sau omorâţi prin foame sau epuizare, în cel mai profund dispreţ al tratatelor internaţionale pe care le semnase.

Închei parafrazând o lozincă adusă în România odată cu armatele sovietice: ”STALIN ŞI POPORUL RUS NUMAI NENOROCIRI NE-AU ADUS”.

Autor: Dimitrie Cam-te-miri

INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ – PARTEA I

Vă invităm în această zi comemorativă pentru România – sărbătorim Ziua Independenţei României, sfârşitul celui de-al II-lea război mondial şi Ziua Europei, să privim retrospectiv asupra episodului istoric al integrării României în Uniunea Europeană.

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 şi confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul de ţară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România şi Bulgaria. Cele două ţări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg.

România a fost prima ţară din Europa centrală şi de est care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. În ianuarie 1974, o înţelegere a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferinţe al Comunităţii, după care a semnat o serie de acorduri cu CEE pentru facilitarea schimburilor comerciale. În 1980, România a procedat la recunoaşterea de facto a Comunităţii Economice Europene, prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România – CEE, concomitent, fiind semnat şi Acordul asupra Produselor Industriale.

Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerţ şi Cooperare. Acordul european a intrat în funcţiune în februarie 1995.

Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un „Acord Interimar”. România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună cu Declaraţia de la Snagov, un document semnat de toate cele paisprezece partide politice importante ale României, în care acestea îşi exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană.

În iulie 1997, Comisia şi-a publicat „Opinia asupra Solicitării României de a Deveni Membră a Uniunii Europene”. În anul următor, a fost întocmit un „Raport privind Progresele României în Procesul de Aderare la Uniunea Europeană”. În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.

Obiectivul României a fost de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv.

În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în grupul popularilor creştin-democraţi, se menţionează că „Finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei”.

Recomandările destinate autorităţilor române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.

Autor: Octavian Radu