Urmează o perioadă plină de evenimente în ceea ce priveşte sportul rege. Multe meciuri în Champions League, multe şi-n Europa League, asta ca să nu mai vorbim de campionatul nostru cel de toate zilele. Colac peste pupăză a început și campania agricolă de toamnă…
Nu putem, însă, să nu ne oprim la inaugurarea Arenei Naţionale, un impozant stadion cu peste 50.000 de locuri, ce-a lăsat în istorie două obiceiuri tradiţionale ale spaţiului carpato-danubiano-pontic, e vorba de ronţăitul seminţelor şi fumatul cel nociv, căci da, pe Naţional Arena, aceste două „sporturi” au fost interzise românilor. Care-au fost primele comentarii când a aflat bucureşteanul de aceste interdicţii? „Eh, n-o să fie stadionul plin!”
Lăsând gluma la o parte, să ştiţi că verdele gazon nu a fost o glumă. După 30 de minute de joc, reacţia firească a telespectatorului care ar fi ajuns abia atunci în faţa micului ecran a fost ”a început recoltarea cartofilor?” sau ”desene animate cu cârtițe?” sau „meciul ăsta se joacă la Târnăveni?. Fără a avea, desigur, nimic cu locuitorii acestei frumoase localităţi transilvănene.
Jocul echipei noastre a fost slab. Asta am văzut cu toții. Și din cauza tacticii, dar și din cauza tăpșanului. Momentele de-a dreptul pastorale și sămănătoriste, ce aminteau de arăturile de toamnă și de munca de săpat cartofiorii nu au scăpat presei internaționale. Francezii, invidioși pe producția noastră de răgălie la hectar, au spus prin gazetele lor că nu au mai văzut așa ceva în viața lor…
Românismul frumos al lucrurilor a continuat imediat după meci: imfatuatul Becali a anunțat că va cumpăra el, instant, un nou gazon care va fi instalat și utilizabil imediat. A cumpărat, într-adevăr, tiruri de gazon din Olanda. Atâta doar că forul continental nu a fost de acord cu amânarea meciului şi-a pus piciorul în… iarbă! Meciul Stelei se joacă la Cluj azi…
Şi nu, să nu credeţi că aceste rânduri sunt doar despre fotbal, căci amatorismul e peste tot. A pus gazonul pe Naţional Arena aceeași firmă care a inventat fotbalul pe nisip, acum vreo 8 ani, la celebrul România – Danemarca: 2-5. Treabă să fie făcută… Mă gândeam ce s-ar fi întâmplat dacă ăia s-ar fi specializat între timp în piscine…
E un lucru bun şi Bacalaureatul de anul ăsta, poate aşa se trezesc părinţii, bunicii şi copiii şi îşi dau seama că meseria-i de aur şi diploma, de multe ori, e doar de pus în vitrină. Pentru că există, pe lângă fotbal, și alternativa agriculturii. Unde ogoarele așteaptă mâini dibace…
Autor: Aurel Pop