PETER COLLETT, OMUL DIN CULISE

Săptămâna trecută am avut onoarea şi plăcerea de a-l vedea live şi de a face cunoştinţă cu Peter Collett, cercetător în limbajul corpului, academician, speaker şi autor.

În cadrul conferinţei „Limbajul nonverbal şi cele mai bune practici în business”, el a dezvăluit participanţilor semnificaţia ascunsă a gesturilor pe care le facem, ce efect pot avea asupra relaţiilor cu cei din jur, fie ele personale sau de business, tips and tricks despre cum ne putem folosi de limbajul nonverbal în avantajul nostru şi de ce este atât de important.

Aş vrea să vă vorbesc însă puţin despre Peter Collett, omul, nu doar aşa cum este el prezentat în cărţi sau evenimente de business. Ţin să împărtăşesc această experienţă personală pentru că am fost foarte curioasă de felul lui de a se comporta, de a discuta cu cei care îl abordau cu cereri de autografe sau întrebări şi dacă este genul de speaker care menţine o distanţă faţă de sală. Ei bine, nu a fost deloc aşa. Chiar de la prima oră când am ajuns la hotel şi stăteam de vorbă cu o prietenă, el a trecut pe lângă noi zâmbind şi murmurând un “Hello” entuziast. L-am abordat uşor timidă apoi cu un exemplar din cartea lui, prima ediţie, pentru un autograf. Nici nu mai ţin minte ce i-am zis, dar ţin minte că i-a părut rău că nu avea o copie a ediţiei noi ca să semneze pe ea. Ce om drăguţ! Foarte modest, cu capul pe umeri, uşor de abordat într-o conversaţie şi amuzant (umor britanic la greu). Odată ce treceai peste tracul primelor cuvinte era foarte plăcut să stai de vorbă şi să schimbi idei. Pe mine m-a impresionat.

Ce mi-a plăcut la conferinţă a fost şi faptul că a venit foarte bine pregătit. Pe lângă exemplele folosite pentru a ilustra gesturi în care a prezentat personalităţi din Anglia, Peter Collett a folosit şi poze cu politicieni români, care m-au amuzat la culme. Nu politicienii ca persoane, ci gesturile pe care le afişau. Asta a creat o apropiere cu sala, public român majoritar. Cel puţin aşa am simţit, mai ales după expresiile surprinse şi râsete. “A prins la public”, cum se spune.

Şi acum un mic insight. Ceva ce am considerat foarte interesant în prezentare lui au fost sfaturile pe care le-a dat cu privire la cum să te strecori politicos din mijlocul unei conversaţii cu o persoană abia cunoscută fără să laşi o impresie proastă.

3 paşi foarte simpli:

1. Oferă o scuză pentru care trebuie să pleci. (trebuie să ai un motiv ca interlocutorul să nu se simtă jignit)
2. Evaluează conversaţia avută. („Mi-a făcut plăcere să vă cunosc”)
3. Proiectează relaţia în viitor. (“Sper să ţinem legătura”, “Sper să ne mai auzim”)
Simplu şi eficient aş zice.

Despre Peter Collett ca cercetător se pot găsi multe informaţii pe internet sau în cărţile scrise de el. Cei pasionaţi de acest domeniu au la dispoziţie multe resurse, însă eu m-am gândit că o prezentare mai personală şi prietenoasă ar fi mai interesantă şi ar atrage mai mult. Ce ziceţi? Voi i-aţi citi cărţile?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

Reclame

CONFESIUNILE UNUI ORGANIZATOR DE EVENIMENTE

Organizez evenimente de trei ani şi jumătate şi nu o să mă satur niciodată. Am organizat târguri de joburi, congrese naţionale, evenimente interne, evenimente de business şi am colecţionat multe ecusoane.

Majoritatea oamenilor văd la un eveniment doar suprafaţa, vârful icebergului şi pentru ei totul durează o zi, două, maximum trei.

Mie tot timpul mi-a plăcut să aflu ce se întâmplă în culise, să cunosc detaliile înaintea tuturor, să plănuiesc etapele unui eveniment şi să-l văd cum creşte de la ideea de început până la final. Pe scurt, mi-am dorit să devin organizator de evenimente.

Este una dintre cele mai stresante joburi din lume, ştiu asta, dar mi se pare că şi satisfacţiile sunt pe măsură. Faptul că ai reuşit să aduni la un loc 400 de oameni într-o sală şi că ei şi-au dedicat timpul evenimentului tău, că îi auzi râzând şi aplaudând, îmi dau un sentiment extraordinar.

Ce-mi place mie cel mai mult la partea de organizare? Îmi place atmosfera dis de dimineaţă, când abia se crapă de ziuă şi o iau din loc pentru a ajunge la locaţie, înainte ca participanţii să se fi trezit; clinchetul veselei în hoteluri când personalul şi el, odată cu mine, s-a trezit ca să se asigure că totul va străluci pentru ei, ultimele pregătiri înainte de eveniment când inima deja începe să se agite de emoţii cu gândul că „Ăsta e momentul. Ai o singură şansă de a face treabă bună şi trebuie să dai totul din tine.”

Frumoasă este şi perioada care precedă ziua cea mare, partea de pregătire a tuturor detaliilor, momentul în care se iau toate deciziile şi totul este pus la punct: materiale de promovare, ecusoane, culori şi forme, încheiat parteneriate media, alergat după sponsori, investigat cele mai bune locaţii, căutat cadouri, şedinţe şi întâlniri, bugetul, invitaţii, mâncarea, muzica, durata evenimentului, pe scurt mii şi mii de decizii.

Decizii care trebuie luate repede, trebuie să fie cele bune şi cele mai eficiente. “Un bun organizator trebuie să fie cel mai sigur om de pe pământ”, aşa spune Stephan Schaefer-Mehdi, organizator de evenimente. Nu pare aşa de uşor, nu?

Este însă trist că toate aceste informaţii despre organizarea unui eveniment rămân necunoscute mereu participanţilor. Nu spun că trebuie dezvăluite toate mişcările sau secretele din culise, însă nu de puţine ori un eveniment este criticat, comentat, neapreciat pentru un singur aspect negativ sau mai puţin plăcut, în timp ce imaginea de ansamblu este ignorată.

Ce am învăţat eu din proprie experienţă este că pentru ca un eveniment să iasă perfect este nevoie de foarte multă muncă, o echipă dedicată care să lucreze în spate, ore întregi de şedinţe pentru a stabili toate detaliile, efort fizic şi psihic, multă rezistenţă, capacitate de analiză, creativitate, experienţă, capacitate decizională mare, atenţie la detalii şi nu în ultimul rând pasiune.

Nu în ultimul rând aş dori să ridic acest domeniu la rang de artă, secundară dacă doriţi, pentru că într-adevăr combină dramaturgia şi scenografia cu muzica, pregătirile aferente, durata acestora, toate creând un spectacol live şi care nu este de două ori la fel.

Voi ce părere aveţi? Poate fi considerată organizarea evenimentelor o artă?

Autor: Cristina Mehedinţeanu