OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ LA ROMÂNI (II)

Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătoreşte botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza. Această zi marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Crăciunului şi Anului Nou. În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan.

Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se pune în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunităţii.

După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleişa” – pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă şura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa şi interiorul casei.

Boboteaza – practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegaţii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Această manifestare avea loc imediat după sfinţirea apei, când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce fuseseră folosiţi anterior la aprinderea secăluşelor, şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţa că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care, odată ajunşi acasă, afumau pomii din livadă în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casa cu pulberea folosită ca încărcătură pentru secăluşe, crezând că în acest fel, casa va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.

În cele trei zile cât ţine Boboteaza în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colinda reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii. Tinerii, mascaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat, obiceiul fiind o reminiscenţă a cultului moşilor şi strămoşilor, precum şi a unor vechi practici fertilizatoare.

Autor: Octavian Radu

Reclame

OUĂLE ROŞII – TRADIŢIE ŞI SEMNIFICAŢII

Simbolistica ouălor de Paşti trebuie căutată înainte de naşterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii.

Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor şi este încă practicat, mai ales la popoarele Europei şi Asiei. Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolica motivelor şi perfecţiunea realizării.

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: „De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”.

Culoarea roşie cu care le vopsesc creştinii la Paşti reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar şi sangele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii.

Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinităţii primordiale şi se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă “Hristos a înviat”, la care se răspunde “Adevărat a înviat”.

Ţăranii noştri au obiceiul ca în dimineaţa din duminica Paştelui să-şi spele faţa cu apă nouă sau apă neîncepută în care pun un ou roşu, având credinţa că astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu. După consumarea ouălelor, cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel că pământul va da rod bun.

În tradiţia populară de la noi, oul roşu de Paşti ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe, vigoare şi spor.

Autor: Octavian Radu