MĂSURI VECHI, GUVERN NOU

Rețeta guvernamentală nocivă pentru România, aplicată de guvernul Boc nu a fost abandonată de guvernul Ponta.

Circa 215.000 de bugetari și-au pierdut locurile de muncă sub guvernul Boc, iar alți 200.000 de salariați din sectorul privat au devenit șomeri în aceeași perioadă de timp (unul din zece salariați și-a pierdut locul de muncă). În plus, Guvernul Boc a mai venit cu o ”invenție” nocivă pentru economie: măsura ”o singură angajare la 7 plecări de la stat”. În aceeași perioadă de timp scăderea PIB-ului a fost una abruptă, la început, de circa 8%, revenirea către nivelul anterior, din 2008, fiind aproape imperceptibilă. Altfel spus, având în vedere relația dintre PIB și consum, la prima vedere, la o scădere a numărului de salariați cu 1%, PIB-ul a scăzut cu 0,8%.

Guvernul Ponta nu a renunțat nici el la măsura aberantă introdusă de guvernul Boc de a angaja un singur om la șapte plecări și de curând au fost anunțate concedieri ale bugetarilor. ”Până la sfârşitul lunii martie va fi finalizată strategia de reformă a personalului bugetar. Dacă şi sunt convins că vor avea loc reduceri de personal, acestea nu vor fi de aceeaşi amploare”, arăta ministrul pentru buget Liviu Voinea. Rezultatele concedierilor nu au însă cum să difere prea mult de ”rezultatele” guvernului Boc, mai puțini oameni angajați însemnând mai puține venituri pentru consum și implicit un motiv pentru ca PIB-ul să o ia din nou la vale. De fapt, nu de noi concedieri ar avea nevoie sectorul bugetar sau cel privat, ci de eficientizare și de creare de noi locuri de muncă.
”Va trebui să creăm o altă formă a sectorului public. Nu putem să practicăm decimarea. Fiecare ministru să fie foarte atent cu disponibilizările care se vor face”, arăta recent profesorul Daniel Daianu.

Sunt într-adevăr domenii, mai ales în sectorul bugetar, unde personalul este excedentar și ar trebui ca numărul de salariați să fie redus, dar în același timp există și domenii unde lipsa personalului de specialitate se resimte acut precum în sănătate, învățământ, justiție etc. Și pentru ca delicatul echilibru macroeconomic să fie cât mai puțin sau chiar deloc afectat ar trebui ca anunțatele concedieri să fie însoțite de angajări în sectoarele cu deficit de personal. În acest fel, consumul nu va mai suporta un duș rece, și nici firmele private sau de stat care acopereau acest consum nu vor mai fi nevoite să-și ajusteze oferta de bunuri și servicii. E drept că s-ar găsi unii care să spună că sectoare precum învățământul sau justiția nu ar face decât să consume resurse financiare. Să nu uităm însă a le analiza din punct de vedere economic sub toate implicațiile pe care le produc. Spre exemplu, un învățământ axat pe nevoile economiei ar contribui la accelerarea ritmului de creștere economică. Astfel, cu un an adițional de educație și formare profesională creșterea economică este amplificată cu până la 5% pe termen scurt și cu încă 2,5% pe termen lung.

Măsurile potrivite și chiar resursele financiare sunt la îndemâna guvernanților.
Spre exemplu, recent Asociația IMARA CUL.TUR.ROM, în parteneriat cu Federația Metal ”Henri Coandă” și organizația neguvernamentală cehă Centrum výzkumných Kontraktů – CVK au dus la bun sfârșit un program de 30 de luni de formare profesională continuă (FPC) a 139 de lucrători din cadrul industriei constructoare de mașini, ce au obținut certificate de calificare/recalificare în 6 meserii reprezentative la nivel de sector, program ce a beneficiat de o finanțare europeană de peste 1,14 milioane EUR prin POSDRU 2007-2013.
Din păcate, ar fi nevoie de mai multe astfel de programe, România având doar un număr de 1,3% participanți la programe de FPC din totalul populației adulte, față de 12% media europeană sau 38-40% în țările scandinave. Nu-i de mirare dacă avem în vedere ”atingerea” anumitor ținte: numărul participanților la programe de calificare și de recalifificare (DMI 2.3) a fost de 5607 între 2007 și 2010, în condițiile în care ținta era de 156.200.

Autor: Gabriel Niţulescu

Publicitate

2011 – MAI TRĂIŢI?

Aşa cum probabil sunteţi deja obişnuiţi, în presa scrisă, dar şi în cea online, începutul de an este rezervat prognozelor cu privire la ceea ce va veni. Vom încerca şi noi o astfel de prognoză.

Conform prognozelor Guvernului, în anul 2011, România va reintra pe creştere economică. E drept, cu un procent mic, de 1-2%, după cum ne dau asigurări guvernanţii.

Dacă ne uităm la “motoarele” creşterii economice, vom vedea că, aşa cum reiese din legea bugetului, avem de fapt un singur motor funcţional, şi anume exporturile realizate de sectorul privat, şi în special de industria prelucrătoare.

Investiţiile din păcate şi în special investiţiile realizate de sectorul de stat, care în condiţii de recesiune ar trebui să se manifeste mult mai activ, pentru a reporni economia, nu sunt valoric în măsură să exercite o influenţă prea mare, efectul lor fiind unul cel mult marginal. Mai mult, în cazul unei serii de programe, precum “Ultima Casă”, sumele vor fi micşorate substanţial în anul care va veni.

În ceea ce priveşte consumul, dacă legea care fixează noile grile de salarizare pentru bugetari va trece şi nu se va reveni la salariile pe care cei din sectorul de stat le primeau înainte de 1 iulie 2010, acesta va rămâne la cel mult nivelul din 2010, dacă nu va scădea. Ca urmare, şi în cazul în care creşterea economică va fi aşa cum ne spune Guvernul, aceasta nu se va reflecta şi în creşterea nivelului de trai.

Conform ciclului electoral, după “Să trăiţi bine!” (2009) şi “Să trăiţi!” (2010), în 2011 am ajuns în anul lui “Mai trăiţi?”. Din păcate, sintagma “Mai trăiţi?” nu este una metaforică, aşa cum ar părea la prima vedere. Pentru că o regăsim în legea bugetului.

Astfel, în sistemul de sănătate, numărul de internări în spitale va scădea drastic (probabil ca urmare a introducerii coplăţii). La fel se pune problema şi în cazul pensionarilor: Guvernul contează în 2011 pe ieşirea unora din sistem, fără ca alţii să le ia locul (probabil ca urmare a accesului la sistemului medical şi al scumpirii medicamentelor).

Bugetarii, dacă legea salarizării va deveni aplicabilă, vor avea în continuare salariile micşorate. Acea aşa-zisă creştere de 15% faţă de octombrie 2010 este în fapt o menţinere a ceea ce Guvernul a hotărât în 2010, când, de fapt redusese salariile mai mult, evitând astfel şi capcana neretroactivităţii legii (prin reducerea unor sporuri pentru o largă categorie de bugetari, reducerile salariale calculate ca venit anual au scăzut chiar cu 40-50% faţă de 2009). O creştere de 15% a ceva ce reprezintă 75% din ce obţinea o persoană anterior înseamnă atingerea unui nivel de 86,25% din nivelul avut anterior.

Deoarece pensionarii vor trebui să plătească asigurările de sănătate, vedem că şi în 2011 veniturile destinate consumului se vor diminua faţă de 2010 cu procente de 1,75-15% pentru categorii largi de populaţie. Ca urmare, consumul va scădea şi în 2010, cu circa 1,5-2,5%, fapt care va afecta cu siguranţă activitatea sectorului privat.

Vor putea oare exporturile să compenseze scăderea din consum (comerţ, servicii, producţie de bunuri de larg consum) pentru ca România să înregistreze creştere economică?

Rămâne de văzut…

Autor: Gabriel Niţulescu