REGIONALIZAREA, ÎNCOTRO?

Unitățile administrative mai mari polarizează dezvoltarea în centrele lor de reședință, în defavoarea altor orașe mai mici.

Regionalizarea este o temă de care se vorbește din ce în ce mai mult în ultima vreme. Politicienii vor să o facă. Și e normal, pentru că în joc sunt bani și interese (în mare măsură ai/ale lor și ai/ale apropiaților lor). Problema este însă aceea că specialiștii nu se prea aud, părerile acestora în dezbaterea publică fiind ca și inexistente. De fapt este destul de greu să se audă părerile lor, pentru că ele ar trebui să fie unele bine fundamentate prin studii care la ora actuală nu există. Iar aceste studii nu au cum să existe atâta timp cât nu există o strategie de dezvoltare a României pe termen lung.

Pentru că reîmpărțirea administrativă ar fi eficientă dacă s-ar îmbina cu dezvoltarea regională, iar dezvoltarea regională nu poate fi concepută în afara unei strategii de dezvoltare generală a întregii Românii, o strategie concepută nu doar pe câțiva ani, ci pe zeci de ani. Când vrei să faci împărțirea administrativă a unui teritoriu te gândești la competențele pe care le vei da acelei unități administrative și la modul în care aceste competențe afectează viața locuitorilor acelor unități administrative, pentru că, deși pare a nu avea o mare influență asupra vieții de zi cu zi a oamenilor, realitatea este cu totul alta.

Pentru exemplificare ar fi ușor să ne gândim la rolul pe care în prezent îl joacă într-un județ, capitala acelui județ. Vom vedea astfel că oamenii sunt nevoiți să meargă în acel oraș (de fapt municipiu) pentru tot felul de avize, adeverințe, aprobări etc., necesare activitățiii lor. La sediile județene ale unor instituții trebuie să te prezinți pentru a completa anumite cereri, a obține anumite acte, a susține anumite concursuri, etc. Toate aceste activități desfășurate în capitala de județ nasc locuri de muncă și fluxuri de călători și mărfuri. Acestea la rândul lor conduc la apariția unor piețe pentru produse noi sau la dezvoltarea unor piețe ale unor produse deja existente. Fluxurile de oameni, de mărfuri sunt amplificate către aceste puncte de polarizare, denumite capitale de județ.

Când vorbim de regiuni, polarizarea va fi și mai evidentă, pentru că toți locuitorii județelor ce intră în competența respectivelor regiuni vor deveni potențiali ”clienți” ai instituțiilor ce își vor avea sediul în capitala de regiune. Ce înseamnă acest lucru putem să evaluăm în mare, urmărind rezultatele dezvoltării unor orașe care în timp și-au pierdut calitatea de reședințe de județ sau care din contră, au dobândit o astfel de calitate. Datele necesare unei astfel de analize nu sunt însă ușor de obținut și analizat. Există însă o posibilitate mai facilă de a face o evaluare a impactului pe care îl are asupra unui oraș pierderea sau dobândirea calității de capitală de județ, dacă ținem seama că dezvoltarea economică este strâns legată de evoluția populației din acel oraș și că există o relație cât se poate de simplă între numărul de locuitori și dezvoltarea economică: un număr mai mare de locuitori înseamnă o mai mare putere de cumpărare per total localitate, înseamnă piețe de desfacere mai mari, adică un număr mai mare de firme, adică un număr mai mare de salariați ș.a.m.d.

România interbelică avea 71 de județe. Dacă însă avem în vedere că 13 dintre aceste județe se află acum în teritorii care nu mai aparțin României (Bucovina de Nord, Basarabia și Cadrilater), pe actualul teritoriu al României se află 58 dintre județele României interbelice.

Mai exact cu 17 în plus față de numărul de județe stabilite prin organizarea administrativ-teritorială din 1968, organizare valabilă în mare și în momentul de față. Prin urmare, 16 foste capitale de județ și-au pierdut respectivul statut, pierzându-și totodată și o parte din aplombul cu care acestea evoluau din punctul de vedere al populației și al dezvoltării economice.

Spre exemplu, în Muntenia, au dispărut 3 județe interbelice (Muscel, Râmnicu Sărat și Romanați) și a apărut un nou județ: Călărași. Reședințele de județ – Câmpulung, Caracal și Râmnicu Sărat – au pierdut acest statut în favoarea Piteștiului, Slatinei și Buzăului, iar Slobozia l-a câștigat, alături de capitala județului interbelic Ialomița, Călărași. Influența asupra evoluției populației a fost următoarea: Pitești (19.630 loc. în 1930, 168.458 loc. în 2002), Câmpulung (13.454 loc. în 1930, 38.209 loc. în 2002); Slatina (11.010 loc. în 1930, 78.815 loc. în 2002), Caracal (14.769 loc. în 1930, 34.625 loc. în 2002); Buzău (35.687 loc. în 1930, 134.227 loc. în 2002), Râmnicu Sărat (15.007 loc. în 1930, 38.828 loc. în 2002); Slobozia (7.605 loc. în 1930, 52.710 loc. în 2002), Călărași (17.890 loc. în 1930, 70.039 loc. în 2002). Practic se poate observa că populația orașelor (municipiilor) reședință de județ a crescut de 5-9 ori, în cei 72 de ani în vreme ce orașele (municipiile) care au pierdut statutul de reședințe de județ au crescut de doar 2-3 ori.
Tiparul acesta se observă și în restul teritoriului României.

În Moldova, Bârladul, fosta reședință a vornicului Țării de Jos a Moldovei (26.204 loc. în 1930, 69.183 loc. în 2002), Câmpulungul Moldovenesc, capitala celui mai întins județ ca suprafață din Bucovina, din perioada interbelică (10.071 loc. în 1930, 20.041 loc. în 2002), Fălticenii un puternic centru cultural – după București și Iași – Fălticeniul este al treilea oraș din țară ca număr de scriitori autohtoni -(11.533 loc. în 1930, 29.787 loc. în 2002), Rădăuții (16.788 loc. în 1930, 27.633 loc. în 2002), Romanul (28.948 loc. în 1930, 69.483 loc. în 2002) care și-au pierdut statutul de reședințe de județ au înregistrat creșteri ale populației cuprinse între 1,5 ori și 3 ori. În schimb, orașe precum Suceava (17.028 loc. în 1930, 105.065 loc. în 2002), Vaslui (15.310 loc. în 1930, 70.267 loc. în 2002), Bacău (31.138 loc. în 1930, 175.500 loc. în 2002) sau Botoșani (32.355 loc. în 1930, 115.070 loc. în 2002), care și-au păstrat statutul de reședință de județ au avut creșteri ale numărului de locuitori de 3,5-6 ori.

Iar dacă tot vorbim de orașele Moldovei nu ar trebui să uităm Iașiul, care la 1862 a pierdut calitatea de capitală a unui stat (Moldova) în favoarea Bucureștiului (devenit capitala Principatelor Unite). La 1831 Iașiul avea circa 60.000 locuitori, iar Bucureștiul 61.000 locuitori, fiind practic la egalitate, pentru ca la 171 de ani, Iașiul să aibă o populație de 320.888 locuitori, iar Bucureștiul 1.926.000 locuitori (de 6 ori mai mulți). Pentru a compensa pierderile provocate orașului în 1861, prin schimbarea sediului guvernului, s-a votat la acea vreme chiar plata a 148.150 lei orașului, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

În Banat, unde a dispărut județul Severin a cărui capitală era la Lugoj (23.595 loc. în 1930, 46.450 loc. în 2002) acesta doar și-a dublat numărul de locuitori între 1930 și 2002, în vreme ce Reșița, fosta capitală a județului Caraș și actuala capitală a județului Caraș-Severin și-a mărit populația de peste 4 ori (19.868 loc. în 1930, 84.026 loc. în 2002).

În cazul unor orașe din Transilvania, deși evoluția generală este aceeași ca cea arătată și în celelalte provincii istorice, există totuși anumite particularități legate în special de faptul că dintre provinciile istorice Transilvania era cea mai urbanizată, cu orașe mari încă dinainte de 1918.

Astfel, Brașovul (59.232 loc. în 1930, 284.596 loc. în 2002), Sibiul (49.345.008 loc. în 1930, 154.892 loc. în 2002), Alba Iulia (12.282 loc. în 1930, 66.406 loc. în 2002) sau Miercurea Ciuc (4.807 loc. în 1930, 42.029 loc. în 2002) care și-au păstrat statutul de reședință de județ au crescut de 3-6 ori, în vreme ce Turda (20.023 loc. în 1930, 55.887 loc. în 2002) sau Dejul (15.110 loc. în 1930, 38.478 loc. în 2002) au crescut de 2-3 ori (la fel ca și în Muntenia și Moldova). Excepțiile, care confirmă regula, am spune noi sunt Făgărașul (7.841 loc. în 1930, 36.121 loc. în 2002) sau Odorheiul Secuiesc (8.518 loc. în 1930, 36.948 loc. în 2002) care deși au pierdut statutul de reședințe de județ au crescut de 4-5 ori, urmare a procesului de industrializare și urbanizare la care au fost supuse.

Concluzionând, se poate constata că există o strânsă legătură între evoluția populației unui oraș și statutul de reședință de județ. Faptul că un oraș constituia reședința unui județ, i-a asigurat acestuia o creștere a populației pe parcursul a 72 de ani de 2-4 ori mai rapidă comparativ cu un oraș care și-a pierdut statutul de reședință de județ. Dar, evoluția populației poate fi privit ca un indicator sintetic al dezvoltării economice pentru că populația are dublul rol de piață și de factor de producție. Un număr mai mare de locuitori înseamnă o piață de desfacere mai dezvoltată, un număr mai mare de firme din domeniul producției, comerțului, serviciilor ș.a.m.d., o piață imobiliară mai dezvoltată (și deci un spor de valoare pentru activele imobiliare) etc.

Se poate astfel trage concluzia că, prin desfințarea a 17 județe, comparativ cu perioada interbelică au dispărut 17 poli de dezvoltare economică, creându-se astfel o mai mare disparitate din punctul de vedere al dezvoltării economice, pentru anumite zone ale țării.

Ca urmare, o regionalizare prost făcută nu va conduce, pe termen mediu și lung decât la o polarizare a dezvoltării economice în favoarea a 8 localități și în defavoarea a 36 de localități, fapt ce nu va duce decât la mărirea inegalităților și la adâncirea sărăciei. Iar ideea avansată de Liviu Dragnea, care spune că ”va fi o capitală administrativă într-o regiune, dar celelalte capitale ale celorlalte judeţe vor avea nişte structuri regionale” va trebui de asemenea privită cu spirit critic, pentru că o ”spargere a competențelor” ar putea fi mai costisitoare atât pentru cetățeni (care vor face mai multe drumuri atunci când au nevoie de anumite avize, aprobări etc.), cât și pentru stat (costuri de coordonare, de corespondență între instituții etc.).

Autor: Gabriel Niţulescu

Publicitate

SUN FOR THE WAVES (I)

Ca în fiecare vară, plaja lui august se împânzeşte cu muzică house, cu corturi imense, lasere şi ochelari de soare care ascund ochii nedormiţi de la petrecerile afterhour.

Evenimentele mult aşteptate ale verii aduc pe plaiuri româneşti renumiţi artişti internaţionali, dar mai ales o stare de beatitudine totală în rândul pretendenţilor. Întreaga comunitate emană o energie magnetică contagioasă.

Festivalurile verii lui 2011 sunt o adevărată masă festivă pentru iubitorii muzicii house. Pe lângă bine cunoscutele evenimente SUNWAVES, THE MISSION DANCE WEEKEND şi LIBERTY PARADE, anul acesta are loc şi prima ediţie a festivalului DANCE FESTIVAL-KARAVANA, din Bulgaria.

Cu varietatea de genuri de la trance la electro, de la dance la minimal, întrunirile au reuşit să devină o tradiţie, majoritatea participanţilor fiind “clienţi fideli”. Şi de ce nu ar fi?

Organizarea aproape impecabilă, amplasarea bine gândită, apelurile la dorinţele publicului au ca rezultat succesul continuu al evenimentelor, care an de an aduc împreună fani care nu ţin cont de diferenţele de păreri şi reuşesc să se poarte familiar unii în jurul altora, trăind cu minţile libere seturile DJ-lor.

Sentimentul pare a fi reciproc: cunoscuţii artişti se simt minunat pe litoralul nostru şi vin ani de ani la rând pentru fanii lor, pe care îi tratează cu piese noi în fiecare an.

A 10-a ediţie a festivalului Sunwaves are loc pe data de 13 august şi nu este lipsită de surprize: evenimentul se mută pe plaja din Năvodari, având 6 scene de pe care artiştii, momentan neanunţaţi, vor veni pentru a sărbători vara alături de fani.

Privind în urmă, îmi amintesc de una dintre ediţiile Sunwaves la care am luat parte, unde cunoscuţi DJ precum Ricardo Villalobos şi Marco Carola şi-au adus cu ei mixurile dumnezeieşti cu care au împărţit euforie şi amintiri memorabile. Întregul cort era parcă o insulă privată destinată magiei.

Pe fragmentele de chipuri pe care lumina laserului pica se observau ridurile expresive ale zâmbetelor fireşti. Pe plaja Kudos se găsesc de asemenea, comunicând parcă prin mişcările de dans, un DJ şi un grup aglomerat de oameni extaziaţi pe o platformă. Paharele pline de votcă sprijinite în nisip au devenit o emblemă a libertăţii şi dezbrăcării de inhibiţii.

Un alt festival semnificativ pentru iubitorii muzicii house este The Mission Dance Weekend, care are loc în perioada 5 – 6 AUGUST, la PLAJA HANUL PIRAŢILOR, de asemenea în NĂVODARI.

Festivalul a dobândit un renume internaţional de-a lungul anilor, având acum un public larg alcătuit atât din fani români, cât şi din fani veniţi din depărtare pentru a asculta piesele artiştilor preferaţi.

Printre artiştii ce se vor prezenta atât cu piesele clasice, cât şi cele noi se află: Paul Van Dyk, Above&Beyond, Ferry Corsten, Gabriel&Dresden, Dubfire, R.O.A (Rise of Artificial) şi Şuie Paparude.

Acestea sunt doar două dintre festivalurile paradiziace ale verii, cărora le mai lipsesc doar îngeraşii blonzi, dar desigur, cu cantitatea suficientă de alcool…

Autor: Octavian Radu

TURISM CU ROMÂNI ÎN ROMÂNIA? YES, SIR!

După ani și ani, gașca de la Ministerul Turismului a descoperit în sfârșit esența succesului: să țintească cel mai important și mai exact segment de piață pentru turismul românesc – Românii! Succesul trebuie udat cu vin bun, de Dealu Mare, dacă se poate.

În anii de după Revoluție, aflat sub diferite căciuli, Ministerul/Agenția sau Oficiul Turismului a cheltuit bani pe publicitate în afara țării. Speranța? Să aducă mult-visata valută, dar prea puțin cu gândul la clienți, la turiștii care aveau sau nu o motivație în a vizita România. Vândută ba ca ”Eternă și fascinantă”, ba drept țară a vampirilor cu efemerul ”Dracula Park”, sau ca un tărâm al făgăduinței divine, România nu a avut succes în exterior. Prea-puțin convinși de reclame futile, străinii care ajungeau la București și care erau furați de 3 ori de la Otopeni până în camera de hotel, sau își rupeau planetarele de la Oradea la Brașov se convingeau pe pielea lor cât de fascinantă poate fi o călătorie în România. Nu am reușit să formăm un public fidel călătoriilor în România, un public străin dedicat excursiilor dese pentru a savura ”minunile” României. Așa cum există oameni care merg ani de-a rândul numai pe coasta Dalmată, în Turcia, pe Costa Brava, la Balaton în Ungaria sau la schi în Bulgaria…
În această cursă nebună către turiștii străini, ”oficialii turismului” au uitat de cel mai la îndemână turist: românul. Dacă vorbești cu directori din agențiile de turism românești, afli, în jargonul propriu sistemului, că în România agențiile fac 90% ”outgoing” și 10% (în cel mai fericit caz!) ”incoming”. Adică majoritatea covârșitoare a profiturilor în industrie se fac datorită românilor care pleacă oriunde altundeva să-și facă concediul, numai în țară nu. Iar asta spune multe despre cât își îndrăgesc românii țara… și despre raportul preț/calitatea serviciilor de la noi.
Sunt conștient că după ‘89 tot românul vroia să vadă lumea, după ce ani la rând i s-a interzis să iasă din țară. Perfect legitim! Și util pentru cultura generală … Dar după ce moda a trecut, cel puțin din anii 2000, efortul autorităților trebuia îndreptat, în primul rând, spre a convinge românii să călătorească în România, iar abia apoi să atragem turiști străini. În loc să dăm milioane de dolari pe campanii în străinătate, ar fi trebuit să investim în educarea celor care lucrează în serviciile hoteliere și HoReCa, în taximetrie, în Poliție, linii aeriene, Vamă, etc, pentru ca ei, printr-un serviciu excelent, să convingă turistul străin că acesta era un ”tărâm al alegerii potrivite”. Omul sfințește locul, dar îl și spurcă. În momentul în care am desființat școlile de ospătari, de ghizi, de agenți de turism, când am lăsat zeci de stațiuni în paragină, când am abandonat cursurile de geo-turism, atunci am ”reușit” cea mai dureroasă performanță – să-i îndepărtăm pe români de propria țară.
Investițiile în infrastructură trebuiau terminate cu mult timp în urmă: adică hoteluri, facilități de petrecere a timpului liber, autostrăzi și drumuri, dar și porturi și aeroporturi. Mi se pare cel puțin penibil să ai cel mai mare curs al Dunării la tine în țară, dar să nu ai porturi de pasageri și să nu ști să organizezi croaziere pe Dunăre!

Autor: Mihai Mătieş

CUM SĂ FII CONVINGĂTOR – DR. ROBERT CIALDINI ÎN ROMÂNIA

Oamenii vor să fie convingători. E una dintre nevoile noastre. Ce îi face pe unii dintre noi să-și dorească să-i convingă pe alții? Cum putem fi convingători în business? Dr. Robert Cialdini, cel mai mare specialist în domeniu, vine în România să ne ofere răspunsurile la aceste întrebări.

De zece ani îmi place să ajut oamenii să se descopere și să-și descopere potențialul. Personal, merg la școală de peste 32 de ani. Cred că atât timp cât trăim învățăm și că depinde numai de noi să vrem să învățăm. Sunt trainer. Iar în multe dintre cursurile pregătite pentru companii, managerii sau angajații acestora – în special pentru cei implicați în vânzări, marketing sau resurse umane – aminteam de cele 6 principii ale persuasiunii descoperite în cercetările sale de Dr. Robert Cialdini, profesorul de Psihologie și Marketing de la Arizona State University.

Principiile se verifică în practică și funcționează. Da, chiar și în România.
Specialiștii în marketing și vânzări lucrează cu cel mai important și fragil material: încrederea clienților. Acești profesioniști știu că persuasiunea este un proces continuu, că o singură realizare nu garantează continuitatea succesului, că a fi onest în relațiile de afaceri este una dintre puținele garanții că oamenii vor vrea să mai facă afaceri cu tine.

Mulți dintre ei își doresc să-și îmbunătățească abilitatea de fi mai persuasivi atunci când negociază cu un distribuitor care să le preia marfa, iar alții să convingă cu mesajele lor când construiesc o campanie de advertising pentru ca marfa aceea să plece de pe raft.

Liderii știu că inspirația, persuadarea celorlalți să creadă în calea/țelul lor și să-i urmeze sunt printre cele mai importante aspecte ale artei și științei conducerii. Managerii moderni fac asta zi de zi cu echipele lor: îi conving și se lasă convinși, atunci când știu să asculte oamenii pe care îi ghidează.

Aceste ar fi doar două dintre motivele care ne-au făcut să-l invităm pe Dr. Robert Cialdini, cel mai cunoscut socio-psiholog în teoria influenței și persuasiunii, să susțină un seminar în România. Prezent pentru prima data în țara noastră, Dr. Cialdini va exemplifica prin noi cercetări modul în care cele 6 principii ale persuasiunii ne ajută să obținem de la cei cu care interacționăm mult așteptatul DA.

Atât eu, cât și colegii mei de la Mastermind Communications suntem siguri că seminarul din 30 septembrie va fi cel mai important reper din agenda evenimentelor de business ale toamnei. Dr. Cialdini ne promite noi studii și descoperiri științifice pentru a ști cum putem să fim mai convingători, păstrând principiile eticii în afaceri.

Convingeți-vă că merită să veniți la seminarul internațional ”CUM SĂ FII CONVINGĂTOR ÎN BUSINESS”, accesând site-ul care vă prezintă conferința – http://www.cialdini.ro . Vă așteptăm la eveniment!