OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ LA ROMÂNI (II)

Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătoreşte botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza. Această zi marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Crăciunului şi Anului Nou. În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan.

Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se pune în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunităţii.

După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleişa” – pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă şura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa şi interiorul casei.

Boboteaza – practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegaţii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Această manifestare avea loc imediat după sfinţirea apei, când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce fuseseră folosiţi anterior la aprinderea secăluşelor, şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţa că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care, odată ajunşi acasă, afumau pomii din livadă în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casa cu pulberea folosită ca încărcătură pentru secăluşe, crezând că în acest fel, casa va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.

În cele trei zile cât ţine Boboteaza în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colinda reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii. Tinerii, mascaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat, obiceiul fiind o reminiscenţă a cultului moşilor şi strămoşilor, precum şi a unor vechi practici fertilizatoare.

Autor: Octavian Radu

OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ LA ROMÂNI (I)

Boboteaza, serbată în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare sărbătoare populară.

În ajunul Bobotezei se pregăteşte o masă asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgăre de sare. Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare: coliva – grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă pisată, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale („găluşte”) umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” – borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în formă de urechiuşe, borş de peşte, peşte prăjit, „vărzare” – plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac, etc.

Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleişa, nimeni nu se atinge de mâncare, iar imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăsilă”.

Altă dată, după ce preotul rostea Troparul Botezului şi stropea cu agheasmă în casă şi pe gospodari, era invitat să se aşeze pe laviţă. Sub laicerul de pe laviţă erau aşezate, din timp, boabe de porumb – „ca să stea cloştile pe ouă” şi busuioc – „ca să vină peţitorii”. Busuiocul acesta era folosit, mai târziu, în descântecele de dragoste.

În semn de răsplată se dădeau: bucate („desăgarului”), bani (preotului), nuci, mere şi covrigi (copiilor), iar pe crucea preotului, gospodina casei aşeza cel mai frumos fuior de cânepă. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificaţii: se credea că de firele acestuia se vor prinde toate relele, că fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele morţilor sau că Maica Domnului va face din cânepă un voloc cu care va prinde sufletele morţilor din iad pentru a le ridica în rai.

AJUNUL BOBOTEZEI

Ajunul Bobotezei era, în egală măsură, şi un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii”. Fânul de sub faţa de masă şi bulgării de sare se adăugau în hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele”. În acelaşi scop era folosită şi agheasma luată de la preotul care venea cu Iordanul.

Se credea că dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

În această zi erau interzise certurile în casă şi nu se dădea nimic ca împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatră.

Autor: Octavian Radu