CALMUL NIPON ÎN FAŢA DEZASTRULUI

Catastrofa care a lovit Japonia e departe de a-şi fi epuizat potenţialul distructiv. Scriam luni că japonezii nu au scăpat încă de consecinţele nefastului cutremur. Dar au arătat că au psihicul pregătit pentru a face faţă crizei. E ceea ce contează cel mai mult…

Tăria de caracter a japonezilor, calmul şi meticulozitatea lor, încrederea în sistem şi funcţionalitatea acestuia din urmă sunt extrem de importante pentru moralul unui popor care înfruntă optimist vicisitudinile naturii şi efectele complexe ale cutremurului. 180 de oameni se luptă să răcească Reactorul centralei nucleare de la Fukushima pentru ca acesta să nu explodeze şi să repete accidentul nuclear de la Cernobâl. Hrana şi apa se găsesc din ce în ce mai rar. Electricitatea e raţionalizată sau nu e deloc. Supravieţuitorii nu au încă informaţii despre rudele lor. În plus, vremea pare să fie şi ea potrivnică salvatorilor, care mai speră încă să găsească sinistraţi în viaţă: temperaturile au scăzut brusc odată cu apariţia ninsorilor în Japonia. Şi cu toate acestea, japonezii îşi păstrează calmul. Nu s-a instaurat panica generală, nu sunt crime pe străzi, nu sunt jafuri, războaie locale şi nici sinucideri în masă. Acest popor forjat pe măduva samurailor refuză să cedeze presiunilor psihice ale momentului. Merită toată lauda şi admiraţia noastră pentru modestia şi anduranţa cu care înfruntă soarta potrivnică!

De ce admirăm tăria de caracter a japonezilor şi spiritul lor civic extraordinar bazat pe întrajutorare şi respect pentru celălalt? Pentru că nouă ne lipsesc. Hai să ne imaginăm puţin cam ce s-ar fi întâmplat la noi dacă ne lovea, Doamne păzeşte, o năpastă ca asta. Păi în primul rând se devastau magazinele, se fura totul şi se organizau găşti care vindeau apoi prada furată din magazine. În paralel, sistemul de “pile” s-ar fi pus în funcţiune imediat pentru a obţine locuri în spitale, medicamente de import şi hrană decentă. Găştile de cartier ar fi ameninţat găştile politice cu supunerea. Politicienii ar fi avut nevoie de multă apă pentru interminabile sesiuni de plânsete naţionale în Parlament şi alte foruri, clamând la maxim 2 zile de la eveniment “necesitatea ajutorului extern care să scoată ţară din nefericire!”. Violurile, crimele, tâlhăriile şi alte lucruri, mai mult sau mai puţin manuale, făcute de băştinaşi, s-ar fi întâmplat în direct la televizor ca să atestăm că “Românii au Talent”! Nu ştiu ce să zic de Guvern, că se pare că acesta nu ar cădea nici dacă rămâne Boc ultimul supravieţuitor al războiului civil…

Analiştii spun că nu e de mirare că japonezii reacţionează în mod paşnic şi ordonat. De mici copii japonezii sunt crescuţi într-un spirit civic exemplar, fiind învăţaţi să pună interesul grupului înaintea celui personal. Sistemul ierarhiei sociale şi al autorităţii, regulile simple care le formează caracterul – odată cu respectarea lor, sunt de fapt cheile explicării miracolului rezistenţei japoneze. Colectivitatea, sistemul rezistă dacă fiecare în interiorul ei face ceea ce e mai bine pentru grup şi apoi pentru el însuşi.

Cei care vor să ajute Japonia pot depune bani în conturile Crucii Roşii deschise la BRD sub titulatura APEL PENTRU JAPONIA – DONAŢIA TA POATE SALVA O VIAŢĂ! Mulţumim celor de la Crucea Roşie!

Autor: Mihai Mătieş

Publicitate

CE FACEM SĂ ALINĂM DUREREA SAMURAILOR?

Am fost cu toţii martorii catastrofei recente din Japonia. A doua economie a lumii a suferit în urma cutremurului pierderi materiale estimate azi la peste 34 de miliarde de dolari. Cele sufleteşti nu se pot cuantifica. Cum putem ajuta noi?

Pentru început cifre dureroase, dar care nu trebuie uitate niciodată: peste 1600 de morţi (cifrele CNN de duminică 13 martie), 1900 de răniţi, peste 9500 de persoane încă dispărute, 200.000 de oameni evacuaţi, valuri seismice de peste 10 metri care au înghiţit părţi mari din oraşele de coastă, sute de case de lângă ocean distruse, mii de hectare de teren sub ape. Iar pentru ca scenariul să fie numit pe drept Apocaliptic, după explozia sistemului de pompare de la centrala atomică din Fukushima, japonezii trăiesc cu katana lui Damocles deasupra capului deoarece un reactor ar putea exploda, ceea ce ar provoca o criză nucleară similară accidentului de la Cernobâl.

Pentru că ajutorul umanitar internaţional trebuie să fie una dintre cele mai importante fapte a oricărei colectivităţi, întrebarea mea este cum răspundem acum, când japonezii au nevoie de orice ajutor? Lăsând la o parte divagaţii justificativ-penibile de genul “păi cum să ajutăm noi, săracii, a doua economie a lumii?” cred că atât societatea civilă din România cât şi Guvernul trebuie să pregătească un ajutor substanţial pentru Japonia, mai exact pentru pescarii ce şi-au pierdut instrumentele muncii, pentru agricultorii a căror terenuri sunt acum fund de mare şi pentru meseriaşii şi micii producători care şi-au văzut agoniseala de-o viaţă înghiţită de ocean. Orice ar prinde bine unor oameni loviţi de soartă: HRANĂ (un corespondent CNN relata că mâncarea adusă în magazine dispare în maxim o oră!), APĂ, MEDICAMENTE, pături, bani, materiale de construcţii, vacanţe gratuite pentru copiii lor – care vor fi oricum nevoiţi să petreacă mai multe luni în afara a ceea ce până mai ieri numeau cămin, orice ar veni din suflet ar fi util acum. Dar într-un mod structurat şi eficient. Iar Guvernul, de la care oricum nu aşteptăm prea multe, ar face bine să asigure măcar transportul cât mai rapid al ajutoarelor de urgenţă către Japonia!

Ce aţi face voi pentru a-i ajuta pe japonezi? Când vă propuneţi să începeţi? Noi vrem să urmărim tema şi să sprijinim orice iniţiativă organizată de a ajuta Japonia, după puterile noastre.

Pentru cei care au uitat, sunt “nepăsători de profesie”, sau sunt născuţi după 1989 ar fi util să amintim că Japonia a fost primul stat care imediat după Revoluţie a acordat un important credit României, pentru acoperirea cheltuielilor imediate ale ţării (petrol, gaze, hrană!) şi refacerea economiei. Tocmai ieşeam dintr-un mare dezastru şi noi – comunismul. Cei care au avut interesul şi răbdarea să-l asculte de-a lungul anilor pe Guvernatorul Mugur Isărescu, cel care a condus atunci delegaţia română, îşi amintesc de precizările lui cu privire la “pescarii, micii meseriaşi şi agricultorii japonezi” care au pus la bătaie acele milioane de dolari împrumutate României, cu care ţara supravieţuia la începutul anilor ‘90, “când nimeni altcineva nu vroia să ne împrumute” – după cum preciza Guvernatorul BNR. Aceiaşi pescari, meseriaşi şi agricultori japonezi care suferă acum…

Autor: Mihai Mătieş