SUCCESUL ÎL PLANIFICI!

Ne apropiem de sfârșitul anului 2011. În principiu, de pe 16 decembrie mulți români își iau vacanțe, mai mult sau mai puțin oficiale, până pe 9 ianuarie, că prima săptămână e dedicată poveștilor de Crăciun și Revelion. Cred că acum e timpul pentru a ne planifica și organiza activitățile pe 2012.

Personal cred că succesul ți-l planifici. Numai așa îl ai. Succesul ți-l faci, muncești pentru el. Îți stabilești obiective importante și apoi te ții de cuvânt îndeplinindu-le. Succesul nu vine din cer. Excepțiile întăresc regula.
Că noi românii mai avem mult de lucru până și ADN-ul nostru va respira planificare și organizare, asta e cert. Că nu prea vrem, asta e altă problemă. Poate aiasta face diferența între cei care își conduc afacerile sau viața după sintagma ”omul e sub vremuri…” sau ”berzei chioare îi face Dumnezeu cuib” și cei care sunt serioși, se respectă pe sine și fac tot ce le stă în putință să-și cizeleze destinul către succes.
Cunoscând din experiența proprie mai multe țări și societăți pot spune că nu suntem mai proști și nici mai deștepți decât majoritatea altor nații. Dar e necesar să fim mai organizați și mai planificați, deoarece eficiența și eficacitatea noastră fac diferența! Sistemul de valori la care am aderat după 1989 impune o rigurozitate a organizării și planificării pe termen mediu și lung. Pentru firme, viziunea și misiunea fiecăreia sunt extrem de importante. Practic, dau direcția în care va merge entitatea, dar obligă în același timp la perseverență sau schimbări urmate de angajamente pentru atingerea țelului pentru care a fost creată firma.
Cea mai mare nenorocire adusă de criză pentru lumea de afaceri este faptul că azi tot mai multor patroni/directori le este greu să planifice. Sau le e frică. Sau au uitat… Nu înțeleg, atunci când ești antreprenor, de ce nu vrei să faci business? Adică de ce nu-ți faci o strategie pe termen mediu și lung, de ce nu-ți planifici activitățile pe 2012 din toamna lui 2011, de ce nu ai încredere în propriile forțe și în propria firmă!? De ce nu implementezi ceea ce ai spus că vei face!? Este și neprofesionist și neverosimil să spui că nu știi ce vei face în următoarele 2-3 luni, sau mai rău – cum am auzit din partea unor patroni – ”să vedem dacă la anu’ pe vremea asta ‘om mai fi pe piață…”. Păi cu rețeta asta șansele sunt foarte mari să ieși de pe piață… Nu cred în argumentele potrivit cărora, în fața crizei, ar trebui să ne închidem în casă, să ne băgăm sub plapumă și să așteptăm să treacă.
Azi sentimentul de nesiguranță e încă mare în comunitatea de afaceri. Haosul provocat de incertitudini e cauza celor mai multe probleme din businessul de azi. Dar depinde de noi să-i punem capăt!
Poate am citit eu alte cărți de economie, mai proaste, poate am trecut prin experiențe care m-au deraiat sau poate văd dezvoltarea unui business greșit: dar voi continua să cred că atunci când tu nu faci nimic, afacerea nu-ți va crește. Voi continua să cred că trebuie să ne învățăm copiii de mici că vaca nu ne dă (de bună voie) decât pipi și caca – restul … le (s)mulgem noi de la ea!
Aș conchide prin faptul că problema nu se pune dacă credem sau nu în destinul nostru. Mai degrabă consider că trebuie să facem tot ce putem până când destinul nostru către succesul personal/în business ni se va dezvălui.

Autor: Mihai Mătieş

Publicitate

MAI GĂTIM?

Avem parcă din ce în ce în ce mai puţin timp la dispoziţie ca să gătim, să stăm în bucătărie şi să petrecem ore întregi în jurul aragazului sau cuptorului ca să preparăm fel de fel de mâncăruri.

Timpul ni-l împărţim în ore de muncă, timp petrecut în familie, partener/ă şi amici, hobby-uri, care deseori nu implică gătitul, somn ş.a.

Toate acestea adunate nu prea lasă loc şi pentru preparatul mâncării. În plus, avem deja totul gata preparat dacă ne este foame şi s-a avut grijă ca gătitul, obositor şi văzut ca o corvoadă mai mult, să ia sfârşit.

Pe rafturile magazinelor găsim tot felul de preparate congelate, mese întregi, felul unu, doi şi desert, semipreparate, mere deja date pe răzătoare şi presărate cu scorţişoară pentru umplutura de plăcintă, totul ca să nu mai avem atâtea bătăi de cap când vine vorba de mâncare. Pe lângă asta mai există şi fast food-uri, pe care, da, eu nu le agreez deloc şi pe care le-aş desfiinţa ieri.

Ştiu că şi ritmul de viaţă s-a schimbat, muncim mai mult, suntem interesaţi să petrecem mai mult timp afară în weekend şi nu tot în casă, în bucătărie, dar vă întreb: se merită să mâncăm prost de trei ori pe zi? Sunt atâtea târguri de unde se pot cumpăra produse proaspete şi tradiţionale româneşti bune, cărţi cu reţete rapide şi uşor de preparat, adaptate la rimul haotic al vremurilor noastre, emisiuni atractive care ne învaţă să gătim mai mult ca oricând.

Cu toate acestea, mai gătim? Ne mai atrage oare? Cum este considerat gătitul în ziua de azi? Sunt chiar curioasă ce spuneţi, dragi cititori.

Un loc perfect pentru a descoperi reţete, de a vedea live cooking şi de a cunoaşte bucătari foarte buni din ţară şi din străinătate este Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, care va avea loc şi în Bucureşti între 21 – 23 octombrie 2011. Campionatul îşi propune să aducă în România conceptul de „bucătărie-cultură”.

Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber se adresează atât specialiştilor (maeştri ai artei culinare, bucătari), cât şi amatorilor (celor pasionaţi de gătitul în aer liber). Conceptul îşi propune să scoată bucătarul din spaţiul său tradiţional de lucru, transformându-l într-o vedetă, iar celui pasionat de gătit, să-i stimuleze imaginaţia, să-i ofere ocazia să-şi exersezetalentul, altfel decât o face de obicei.

Eu cred că gătitul ar trebui încorporat în activităţile noastre, cel puţin o dată pe săptămână pentru că poate fi foarte relaxant şi frumos. Ne poate ajuta să ne detaşăm puţin de agitaţia de afară şi să ne lăsăm învăluiţi de felurite miresme, gust bun şi sănătos, clipa magică atunci când coca a crescut sau ciorba a terminat de fiert şi este gata pentru servit. Momentul acesta nu trebuie nicidecum petrecut singur şi dacă avem prietenii sau familia aproape cu atât mai bine, petrecem timp împreună şi învăţăm lucruri noi.

Mai mult, mâncatul împreună înlesneşte comunicarea şi reprezintă o componentă socială puternică.

Voi mai gătiţi? Ce mâncare vă place în mod special?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

CUM SĂ FII CONVINGĂTOR ÎN VIAŢĂ! (II)

Continuăm în partea a 2-a a editorialului nostru să discutăm despre următoarele principii ale influenţării: principiul simpatiei, principiul autorităţii şi principiul rarităţii.

4. Principiul simpatiei

Oamenii tind să aprecieze şi să urmeze sfaturile persoanelor cu care au ceva în comun, care le seamănă. Suntem mereu în căutarea persoanelor care să ne înţeleagă şi îi admirăm pe cei care sunt ca noi, adeseori devenind prieteni cu aceştia. Sfaturile lor sunt adesea luate în considerare şi ascultate de noi.

Aţi observat probabil că la teleshopping apar mereu „testimoniale” – mărturii ale celor care au folosit produsele şi au fost fericiţi. În afară de faptul că servesc drept dovadă socială, ele mai îndeplinesc un rol. Marketerii respectivi încearcă să potrivească profilul celor care apar în reclame cu cel al publicului ţintă. De multe ori, vedem la teleshopping „oameni din popor”, care arată ca noi şi vorbesc simplu, fără pretenţii. Foarte multe companii şi produse încearcă „să fie ca noi”, să ne ajute să ne vedem în oglindă în reclamele lor.

5. Principiul autorităţii

Oamenii au tendinţa să asculte sfatul autorităţilor, celor ce s-au făcut remarcaţi prin expertiza, calităţile, cunoştinţele şi poziţia lor în societate. De aceea, doctorii, militarii, politicienii, preoţii sunt categorii profesionale cu o extraordinară putere de influenţare asupra maselor.

De ce apar medici stomatologi în reclamele la pasta de dinţi? Pentru că părerea experţilor are greutate. De ce se citează sondaje, procentaje şi studii atunci când se promovează tot felul de produse?

„97% din femeile din România cu probleme de tranzit intestinal au declarat că se simt mai bine după 14 zile de consum zilnic de Activia”, spune Danone. I-auzi! Studiul (i.e. vocea autorităţii) spune că 97% dintre consumatori (dovada socială) au sesizat îmbunătăţiri în timpul procesului defecaţiei, mă-nţelegeţi? Se spune despre rezultatele studiilor ştiinţifice că sunt reproductibile, pot fi generalizate în contexte asemănătoare. Prin urmare, e posibil să mă încadrez şi eu în acei 97% cărora tămăduitoarea Activia le-a mângâiat intestinul gros în vremuri grele de constipaţie.

6. Principiul rarităţii

Oamenii au tendinţa să achiziţioneze produse şi servicii care se găsesc f greu sau în cantităţi limitate. E suficient să ne amintim de formulări de tipul „Atenţie, stocul este limitat!” sau „ofertă valabilă până la epuizarea stocului”.

La teleshopping mereu spune doamna aia: „doar cei care sună în primele 30 de minute vor primi cele 5 cadouri la un preţ special”. De ce e nevoie să îi forţezi pe oameni să sune la 30 de minute după terminarea reclamei? Ca să respecţi principiul nr. 6, va răspunde cel care a înţeles legea rarităţii.

Mai am un exemplu: aţi auzit de cărţi şi DVD-uri publicate în ediţii limitate, cu autografele artiştilor? Sau de cluburi şi societăţi exclusiviste şi elitiste? Obiectele şi oportunităţile devin mai dezirabile atunci când sunt mai puţin accesibile. Era un banc despre culmea snobismului: „Să luăm SIDA astăzi, mâine va avea toată lumea…”

Încheiem prin a vă recomanda cu toată căldura cartea Dr. Robert Cialdini – Psihologia persuasiunii!

Autor: Octavian Radu

BĂIATUL CARE A TRĂIT (II)

Aşa cum vă promiteam săptămâna trecută, revin cu o continuare la povestea lui Harry Potter. Mai exact, motivele din spatele succesului imens al acesteia. De ce această poveste şi nu alta? Cum de a reuşit J.K. Rowling să vrăjească un public atât de mare şi să-l ţină cu sufletul la gură?

Câteva dintre motive vă dădeam în editorialul trecut, iar acum este timpul pentru altele şi mai interesante.

Lupta dintre bine şi rău, o temă omniprezentă. Nu este pentru prima oară când întâlnim acest subiect, dar ce ne atrage la el este faptul că ne implică emoţional. Cumva, tot ajungem să alegem de partea cui suntem şi vrem să luptăm. Cine este alături de Harry Potter îşi doreşte ca el să câştige, să-l învingă pe Voldemort şi să meargă până la capăt cu el. În plus, aflăm încă de la început motivele popularităţii lui Harry Potter, de ce i se spune băiatul care a trăit, iar lupta dintre cei doi, Harry şi Voldemort, se pronunţă încă din clipa primei lor întâlniri, moment care dă startul poveştii.

Personajele bine definite au oferit şi mai multă veridicitate poveştii. Ca cititor sau spectator aveai un spectru larg de personaje pe care să le îndrăgeşti sau care să îţi semene. Fie că erai mai mult ca Harry, ciufulit, mereu pus pe şotii şi curajos, ca Hermione, serioasă, silitoare şi cuminte, sau ca Ron, amicul perfect, foarte amuzant şi distractiv, Neville, timid, retras şi uitic, există cineva pentru toată lumea!

Odată ce se întâmplă asta, vroiai să te întorci mereu şi mereu la ei ca să vezi ce mai pun la cale şi cum evoluează. În plus, începând cu filmul al treilea din saga Harry Potter, având şi un regizor nou, personajele au fost aduse şi mai aproape de „lumea reală”, aceştia fiind surprinşi din ce în ce mai des în haine de Încuiaţi: blugi, hanorace şi nelipsiţii Converşi, mai mult decât în robe. Nu pot să spun că am fost neapărat de acord cu asta.

Nu strică evidenţiat nici faptul că povestea a fost scrisă în limba engleză, motiv care cred că a fost crucial pentru succesul ulterior. Dacă, spre exemplu, ar fi fost scrisă în chineză, mă îndoiesc de impactul pe care l-ar mai fi avut. Astfel, bucurându-se de acest privilegiu, povestea lui Harry Potter a căpătat un caracter internaţional de amploare foarte uşor.

Curajul, prietenia, loialitatea, iubirea, ambiţia, perseverenţa le cunoaştem prea bine. Având în vedere că acestea sunt şi ele universal valabile, ni s-a părut foarte uşor să le recunoaştem, să ne identificăm cu ele şi să le simţim pe pielea noastră atunci când intram în lumea lui Harry Potter.

Indiferent care au fost motivele şi cu siguranţă sunt mult mai multe de atât, la care se adaugă şi cele personale, succesul lui Harry Potter este incontestabil. Vor mai fi şi alte poveşti cu vrăjitori, magicieni, deja au început să înflorească, dar nimic nu se va putea compara el. Ştacheta a fost ridicată foarte sus.

Îi invit aşadar la final, pe cei care nu aţi citit cărţile sau văzut filmele, să o faceţi măcar din curiozitate sau pentru research, iar pe cei fani ca mine, vă invit să recitiţi cărţile şi să revedeţi filmele mereu, mereu şi mereu…

Autor: Cristina Mehedinţeanu

BĂIATUL CARE A TRĂIT (I)

Harry Potter, fenomenul care a marcat întreaga lume, cea a Încuiaţilor şi a Vrăjitorilor deopotrivă. 10 ani, 7 cărţi, 8 filme, vânzări ale cărţilor estimate la 450 milioane de copii numai în luna aprilie a acestui an…

Un brand care valorează aproximativ 15 milioane de dolari, toate încununate cu cel mai magic parc de distracţii din lume, The Wizarding World of Harry Potter. Asta numai în cifre. Dar nu vreau să vă vorbesc despre afacerea din spatele poveştii, ci despre povestea însăşi care a vrăjit oameni din toată lumea şi de toate vârstele.

Cum a reuşit saga Harry Potter să-şi găsească un loc în inimile noastre şi să ne poarte negreşit an de an în lumea fantastică a vrăjitorilor?

Primul motiv la care mă gândesc este durata lungă de timp, 10 ani, pe care s-a întins povestea. Am fost alături de Harry Potter şi prietenii lui încă de la vârsta magică de 11 ani, când au putut intra la şcoala special destinată vrăjitorilor, Hogwarts School of Witchcraft and Wizardry. Cu ei, am crescut şi noi. Ne-am ataşat de personajele preferate şi am urmărit cu sufletul la gură apariţia următoarei cărţi si a filmului. Totodată am putut fi martori şi la maturizarea actorilor principali din film, deoarece distribuţia nu s-a schimbat, cu toate zvonurile auzite de-a lungul timpului.

În 10 ani de filme, ne-am lăsat captivaţi din primul rând de trecerea lui Daniel (Harry Potter), Emma (Hermione Granger) şi Rupert (Ronald Weasly) de la copii la adulţi.

Al doilea motiv este lumea imaginară creată în jurul acestor personaje: Hogwarts, castelul fermecat care servea drept şcoală, Diagon Alley, aleea de unde toţi vrăjitorii mergeau la cumpărături, banca Gringotts, al doilea cel mai sigur loc din lume după Hogwarts, bine păzit de nimeni altcineva decât de goblini, Hogsmeade, sătucul plin de berării şi pub-uri în stil specific englezesc, doar e o poveste britanică, nu? Toate ne-au fascinat şi ne-au prins în mreje. A fost o lume în care am putut evada atunci când rutina nu ne mai dădea pace.

Mai mult decât atât, ca să ne dăm puţin jos de pe mătură şi să revenim în lumea Încuiaţilor, distribuţia aleasă pentru cele 8 filme a fost perfectă. Autoarea J.K. Rowling a şi insistat ca toţi actorii să fie britanici pur-sânge şi nu a dat greş.

Chiar dacă nu au câştigat premii sau au fost nominalizaţi pentru rolurile interpretate, deşi nu am înţeles exact de ce, actorii s-au mulat perfect pe personajele din cărţi. Ralph Fiennes, Alan Rickman, Michael Gambon, Helena Bonham Carter, doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi, au dat viaţă celor mai memorabile personaje ale tuturor timpurilor.

Apoi, ca să ducă povestea şi mai departe producătorii au avut ideea genială să transpună totul în realitate. Cred şi nu greşesc când spun că este pentru prima oară când avem ocazia să păşim cu adevărat într-o lume de poveste la o scală aşa de înaltă precum parcul tematic The Wizarding World of Harry Potter.

Aşa cum spunea şi autoarea la premiera ultimului film: „Povestea nu se termină aici şi puteţi fi siguri că Hogwarts va fi mereu acolo ca să vă întâmpine acasă.”

O continuare la fel de frumoasă vă promit săptămâna viitoare. Până atunci, voi de ce credeţi că a avut atât de mult succes povestea lui Harry Potter?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

TEHNOLOGIA DISTRUGE OMENIA

Ne tehnologizăm prea mult: Facebook, Twitter, LinkedIn, Messenger, Skype, etc. Şi asta e rău, pentru că uităm de noi ca persoane, de faptul că omul nu e o maşină. Că nu acţionează doar ca o rezultantă de 0 şi 1.

Facebook-ul te captivează, Linked-In-ul e „obligatoriu” dacă vrei să relaţionezi cu profesioniştii din ”liga” ta, Skype-ul e omniprezent dacă vrei să vorbeşti gratis la distanţă, etc. O persoană din prezent petrece în medie 4 ore pe zi legat de tehnologie (computer, I-phone, I-Pad, Blackberry, etc), după ultimele statistici, chiar dacă slujba sa nu presupune munca la ordinator! Majoritatea stau pe Facebook şi uită să mai trăiască…

Unde a dispărut plăcerea de a te plimba în aer liber, de a ieşi cu fetele/băieţii seara, de a te juca cu mingea în tină (noroi, n.r. – ardelenism), de a face activităţi fizice? Îmi aduc aminte că atunci când noi eram adolescenţi, adică pe la începutul anilor 80, plăcerea de a socializa pe viu era extraordinară. Da, aveam doar 2 ore de TV, filme răsuflate şi difuzate la vreo 10 ani de la apariţie, dacă treceau de cenzură. Dar aveam cărţi, mergeam la teatru, la stadion, în excursii şi în tabere. Jucam Poker seara, pe lângă casă, pe capace de bere, aveam petreceri, mersul pe bicicletă, ”de-a v-aţi ascunselea”, cântări în jurul focului de tabără, şi alte alea… Interacţiunea fizică era cel mai important lucru pentru tânărul acelor ani.

Din păcate dependenţa de computer şi Facebook creează îndepărtare de viaţa reală, de simţurile noastre de bază, de cei pe care îi îndrăgim. Tinerii care sunt azi aşi la Facebook nu îndrăznesc să invite fetele cu care vorbesc în oraş. Mulţi îşi dau întâlnire pe Net, dar nu se mai vizitează acasă de nicio culoare! ”Offline”-ul sperie şi încurcă. E ”demodat”. Totul trebuie să fie impersonal, cu pseudonim, cu mulţi mega de RAM, insipid, inodor, detaşat. Adică să ne amorţim simţurile, să ne putem retrage oricând, să nu ne implicăm. De ce? De lene. Din obişnuinţă. Din cauza iluzoriei puteri a ”click”-ului.

Mi-e frică de această dependenţă de tehnologie, pentru că îndepărtează oamenii unii de alţii. Nu vreau să sune nici dezastruos, nici patetic. E doar o constatare: azi petrecem mai mult timp cu computerul decât cu cei dragi. Majoritatea covârşitoare dintre noi. Trimitem bancuri în scris şi primim videoclipuri de pe YouTube. Dăm ”like”-uri şi primim ”Accept”. Schimburile noastre, de orice natură, se exprimă prin tastatură. Culmea e că ne complacem. Pentru că natura noastră se schimbă din cauza computerului. Începem să acţionăm/reacţionăm ca şi el. Atingerea, sărutul, sentimentele, strângerea în braţe au dispărut odată cu timpurile în care prietenii ieşeau împreună. Azi ”prietenii” navighează pe Net-ul tulbure…

În filmul „Demolition Man” (Marco Brambilla 1993), a cărui acţiune se petrece prin 2030, Sandra Bullock îl invită pe Sly Stallone la ea pentru o seară romantică, unde după puţin timp îşi pun amândoi nişte căşti pe cap şi se pregătesc … să facă sex. ”Aşa e acum, fără schimb de fluide” îi spune ea contrariatului Stallone care fusese congelat vreo 70 de ani şi apoi ”trezit” în plin secol 21… Cred că toate astea şi mai multe ni se vor întâmpla mai repede de 2030. Şi, fără căşti…

Autor: Mihai Mătieş