CALMUL NIPON ÎN FAŢA DEZASTRULUI

Catastrofa care a lovit Japonia e departe de a-şi fi epuizat potenţialul distructiv. Scriam luni că japonezii nu au scăpat încă de consecinţele nefastului cutremur. Dar au arătat că au psihicul pregătit pentru a face faţă crizei. E ceea ce contează cel mai mult…

Tăria de caracter a japonezilor, calmul şi meticulozitatea lor, încrederea în sistem şi funcţionalitatea acestuia din urmă sunt extrem de importante pentru moralul unui popor care înfruntă optimist vicisitudinile naturii şi efectele complexe ale cutremurului. 180 de oameni se luptă să răcească Reactorul centralei nucleare de la Fukushima pentru ca acesta să nu explodeze şi să repete accidentul nuclear de la Cernobâl. Hrana şi apa se găsesc din ce în ce mai rar. Electricitatea e raţionalizată sau nu e deloc. Supravieţuitorii nu au încă informaţii despre rudele lor. În plus, vremea pare să fie şi ea potrivnică salvatorilor, care mai speră încă să găsească sinistraţi în viaţă: temperaturile au scăzut brusc odată cu apariţia ninsorilor în Japonia. Şi cu toate acestea, japonezii îşi păstrează calmul. Nu s-a instaurat panica generală, nu sunt crime pe străzi, nu sunt jafuri, războaie locale şi nici sinucideri în masă. Acest popor forjat pe măduva samurailor refuză să cedeze presiunilor psihice ale momentului. Merită toată lauda şi admiraţia noastră pentru modestia şi anduranţa cu care înfruntă soarta potrivnică!

De ce admirăm tăria de caracter a japonezilor şi spiritul lor civic extraordinar bazat pe întrajutorare şi respect pentru celălalt? Pentru că nouă ne lipsesc. Hai să ne imaginăm puţin cam ce s-ar fi întâmplat la noi dacă ne lovea, Doamne păzeşte, o năpastă ca asta. Păi în primul rând se devastau magazinele, se fura totul şi se organizau găşti care vindeau apoi prada furată din magazine. În paralel, sistemul de “pile” s-ar fi pus în funcţiune imediat pentru a obţine locuri în spitale, medicamente de import şi hrană decentă. Găştile de cartier ar fi ameninţat găştile politice cu supunerea. Politicienii ar fi avut nevoie de multă apă pentru interminabile sesiuni de plânsete naţionale în Parlament şi alte foruri, clamând la maxim 2 zile de la eveniment “necesitatea ajutorului extern care să scoată ţară din nefericire!”. Violurile, crimele, tâlhăriile şi alte lucruri, mai mult sau mai puţin manuale, făcute de băştinaşi, s-ar fi întâmplat în direct la televizor ca să atestăm că “Românii au Talent”! Nu ştiu ce să zic de Guvern, că se pare că acesta nu ar cădea nici dacă rămâne Boc ultimul supravieţuitor al războiului civil…

Analiştii spun că nu e de mirare că japonezii reacţionează în mod paşnic şi ordonat. De mici copii japonezii sunt crescuţi într-un spirit civic exemplar, fiind învăţaţi să pună interesul grupului înaintea celui personal. Sistemul ierarhiei sociale şi al autorităţii, regulile simple care le formează caracterul – odată cu respectarea lor, sunt de fapt cheile explicării miracolului rezistenţei japoneze. Colectivitatea, sistemul rezistă dacă fiecare în interiorul ei face ceea ce e mai bine pentru grup şi apoi pentru el însuşi.

Cei care vor să ajute Japonia pot depune bani în conturile Crucii Roşii deschise la BRD sub titulatura APEL PENTRU JAPONIA – DONAŢIA TA POATE SALVA O VIAŢĂ! Mulţumim celor de la Crucea Roşie!

Autor: Mihai Mătieş

NE PLACE CRIZA!

De ce nu ieșim din criză? Pentru că nu vrem. Pentru că nu avem nici interesul nici tăria necesară. Ca întotdeauna pierdem timpul căutând motive și scuze în loc să facem ceva concret.

Știu că o să dăm vina pe conducători, că-s incompetenți, că-s răi, că-s profitori…. De asemenea, o să găsim scuze privind situația economico-financiară internațională negativă, scăderea cererii pe piața UE unde exportăm 76% din produse și reducerea drastică a remitențelor ce ne vin de la confrații care lucrează prin întreaga lume.
Dar la noi când o să ne uităm? Când o să avem curajul să recunoaștem că o ducem rău tocmai din cauza noastră?
Ne plângem de conducători? Păi cine i-a ales? Aha… păi atunci!? Funcționarii de la stat se plâng de salarii mici, condiții mizere de muncă, necesitatea ”pilelor” și a șpăgii pentru a promova, uitând că ei contribuie la dospirea mizeriei etico-materiale în care se află. N-am auzit de nicio grevă sau protest împotriva ignoranței șefilor, a tâmpeniilor din unele acte normative, a batjocurii la care sunt încă supuși contribuabilii care le plătesc salariile.
Sectorul privat, care până mai an era cel mai activ din economie, a intrat și el în ultimul episod al secvenței ”nepăsare->frică->psihoză->indolență”. Din ianuarie 2009 și până acum au scăzut volumele business-ului, în majoritatea covârșitoare a sectoarelor, calitatea interacțiunii umane și a companiilor, interesul de a dezvolta o afacere. Mă întreb ce fac acei antreprenori care au început o afacere din dorința de a câștiga bani, de a-și vinde ideile, produsele, serviciile pentru a-și demonstra priceperea, abilitatea, inteligența. Chiar așa, au plecat toți, au pârjolit ogoarele, au otrăvit fântânile și s-au retras în munți? E tot vina crizei, a statului, a FMI-ului, etc…
Avem o istorie plină de pilde în care de fiecare dată a fost de vină soarta, dușmanul, conjunctura, străinii, ceilalți. Niciodată noi. Noi ăștia care vrem să ni se dea, să ni se facă, să ni se spună. Noi ăștia care așteptăm să vedem cum o fi, când s-o termina, cum ne va fi, etc. Noi ăștia suntem imaculați, toate ni se întâmplă numai nouă…
Cel mai grav lucru este că în haloimăsul acesta nici măcar nu mai poate fi vorba de conștiință civică exersată în comun, de un liant care să ne unească în spiritul unor valori. Asemenea scenei fatidice din Titanic, suntem pe un vapor care se scufundă, unde fiecare e pe cont propriu, se zbate să urce într-o bărcuță călcând pe copii și pe femei dar având în același timp în brațe un Q7, seiful, noul IPod și vorbind la Balckberry. Iar dacă nu găsește un loc într-o barcă pentru a se salva de vină e El Capitan că nu a pus destule bărci pe navă, că ne-a condus prin apele astea pline de aisberguri…
Concluzia: valul de sadomasochism a cuprins țara, suntem delăsători, disperați, descurajați, dezarmați, dar ne complacem pufos și liniștit în acest amalgam de stări. Pun pariu că cel puțin vreo 3-4 români stau acum, pe undeva, la o discuție de genul: ”Bă nimic nu mai merge! E dezastru. Ne trebuie o mână forte. Poate un Rege. Poate să ne integrăm în SUA… să ne salveze cineva! Sau poate un despot luminat. Apropo, ai auzit că-l deshumează pe Ceaușescu?”

Mihai Mătieș