VINE IARĂ TOROPEALA, SĂ TRĂIASCĂ JEGMĂNEALA – CĂ NE PLACE!

1 mai deschide sezonul de jegmăneli și mizerii … ăăă, pardon: ”turismul românesc la malul mării”. Românii se pregătesc de concedii, mai mult sau mai puțin lungi, pe un litoral despre a cărui prețuri se plâng că sunt mari, dar totuși umplu hotelurile cu miile.

De când Ministresa Blondă a decretat să începem sezonul estival din 1 mai, românii își setează ceasurile și busolele către diverse destinații, cu preponderență litoralice: Bulgaria e în topul celor cu venturi medii, urmează Turcia și Grecia, schimbând locul între ele de la an la an și lista se închide cu extremele – cei bogați și cei mai săraci – care aleg fâșia dintre Vama Veche și Gura Portiței, bombastic numită litoralul românesc. Unii cheltuind 3000 de euro pe 2 săptămâni la Mamaia, ceilalți dormind câte 4 într-un șezlong pe plaja din 2 Mai.

Problemele litoralului sunt multe și vechi de 20 de ani. Patronii dau vina pe durata sezonului care, vezi Doamne, la noi în România ar fi numai de 2 luni (de parcă Bulgaria e pe un alt continent), timp în care trebuie să sugă precum lipitorile ultima picătură de bancnotă sau monedă a turiștilor. In afară de vreo 5-6 hoteluri construite în ultimii ani, restul ”cuibarelor de beton” ne primesc cu același surâs ceaușist, spoit pe alocuri. Da, dar au alți patroni. Oameni puși pe ”bizniz” serios: prețurile la cazare, mâncare și minime servicii estivale sunt duble față de Bulgaria și mai mari decât în Grecia sau Turcia. De ce? Pentru că ”banu’ trebuie scos urjent, monșer”, argumentează ei. Chiar dacă renovări mai rar, dacă serviciile sunt pe alocuri execrabile, dacă facilitățile sunt la piciorul broaștei sau plaja pe care te plimbi e precum ”groapa de gunoi suspendat a Semi-biznizmanilor”. Patronii nu vor să investească în calificarea angajaților pe care îi au, nu le pasă de clienți, susțin mafia parcărilor de pe lângă hoteluri, dar vând apa plată la ½ de litru cu 9 lei – păi și normal ”dacă au cui, măi”.

Că veni vorba, avem unul dintre cele mai sadomasochiste popoare, oameni blajini și înțelegători, cărora le place ca unii șmecheri să le bage mâna adânc în buzunare, să-i facă să plătească triplu pentru naționala mizerie sau batjocură: românii. Curios cum frații noștri se lasă fraieriți și furați numai la ei în țară: atunci când merg în străinătate au grijă să fie mai ordonați, severi cu prestatorii, selectivi în a accepta sau nu o ofertă. Dar litoralul nostru e mai aproape, e mai comod de plătit 150 de euro pe noapte pentru o cameră dublă. Concluzia: ne place, ne permitem, ne dorim aceste condiții.

Când am vizitat Las Vegas-ul am văzut că, pe aeroport, erau jocuri mecanice contra-cost și pe culoarele către burdufurile de transfer în avioane. Ca nu cumva să mai rămâi cu vreun dolărel la tine, înainte de a pleca din orașul plăcerilor. Propun ca și la noi pe litoral la intrare să cvadruplăm taxa de barieră, parcarea să fie 200 de euro/oră, o masă de prânz minim 199,99 euro de persoană, un bilet la Aqualand 500 de euro, un șezlong 100 de euro ora, iar la plecare fiecare turist să plătească o taxă de ieșire din ”paradis” de 279,45 de euro. Dar mie frică de un singur lucru: că va fi și mai mare înghesuiala ”pă șlițoral”… cu aceiași români care nu-și permiteau nici prețurile de anul trecut…

Autor: Mihai Mătieş

Publicitate

DE CE NU AR CREŞTE PREŢUL LA ALIMENTE?

În favoarea acestei opinii a consilierului pe probleme economice al Primului Ministru există o mulţime de argumente contra şi un singur argument pro.

Nu cu mult timp în urmă, Andreea Paul Vass – consilierul pe probleme economice al Primului Ministru, spunea că, din poziţia sa de macroeconomist, dânsa nu vede că ar trebui să aibă loc o scumpire a alimentelor. Ca argument spunea că producţia agricolă bună din 2010 nu justifică o mărire a preţului alimentelor în următoarele luni.

Din păcate pentru dânsa, cu o singură excepţie, atât piața cât şi legităţi economice simple îi contrazic punctul de vedere exprimat ca ”macroeconomist”. Astfel, o legitate simplă, sezonalitatea (adică ciclul anotimpurilor) face ca alimente cum ar fi legumele, laptele şi produsele care se obţin din acesta, ouăle, etc. să fie mai scumpe în lunile de iarnă, decât în celelalte.

Inexistenţa unei reţele de distribuţie funcţionale pentru produsele agricole româneşti este un alt factor care se opune explicaţiei date de doamna Paul Vass. Mai precis, degeaba avem o producţie agricolă bună, dacă aceste produse nu ajung la consumator. Degeaba producătorii agricoli români au producţii bune, iar mâncarea românească este mai gustoasă decât cea din import, pentru că pe rafturile supermarketurilor, respectivele produse româneşti îşi fac loc cu greu sau aproape deloc. Lipsa centrelor de colectare, subvenţiile mai mici (decât în UE) pe care statul român le oferă agricultorilor, inexistenţa unor politici agricole coerente sunt doar câteva explicaţii care se pot da pentru faptul că brânza din Bulgaria, pătrunjelul cehesc, merele din Ungaria, Austria sau Olanda înlocuiesc în rafturile supermarketurilor produsele româneşti. Ca urmare, degeaba producţia agricolă românească este bună, pentru că, pe piaţa românească, preţul este făcut de produsele din import.

Şi în aceste condiţii, doamna consilier al Primului Ministru ar trebui să aibă o analiză a pieţei agricole externe pentru a putea emite păreri despre evoluţia preţurilor la alimentele de pe piaţa românească. În concluzie, pe baza principiului ”viaţa bate filmul”, argumentul arătat de doamna Paul Vass nu rezistă în faţa realităţii.

Cu o singură excepţie, după cum arătam la început: dacă românii vor fi atât de săraci şi atât de mulţi săraci, încât producătorii şi comercianţii să nu poată să mărească preţul alimentelor, pentru că oamenii nu au cu ce să cumpere acele produse şi să se orienteze spre înlocuirea alimentelor ale căror preţuri cresc, cu unele mai ieftine (creşterea consumului de cartofi şi a preţului acestuia, în detrimentul consumului de carne, în perioade de criză economică este un fenomen deja clasic pentru economişti). Acesta ar fi într-adevăr singurul argument în favoarea poziţiei susţinute de doamna Andreea Paul Vass cu privire la faptul că preţul alimentelor nu va creşte.

Oare consilierul pe probleme economice al Primului Ministru are informaţii că sărăcia în România este în creştere alarmantă, opunându-se cu succes oricărei posibile creşteri a preţului la alimente în următoarele luni? Şi dacă răspunsul este ”da”, de ce Guvernul nu ne oferă şi nouă aceste informaţii?

Autor: Gabriel Niţulescu

SĂRBĂTOAREA DE MĂRŢIŞOR – SCURT ISTORIC – PARTEA A II-A

În această a doua parte a editorialului vă propunem un scurt istoric al sărbătorii de Mărţişor şi cum este celebrat el în prezent în diferite regiuni ale ţării şi nu numai.

ISTORIC AL MĂRŢIŞORULUI

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul datând de acum cca. 8.000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb şi roşu erau purtate la gât.

Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova şi Bucovina mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă-roşie, şi era purtat de copii în jurul gâtului.

Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. La acel moment, fetele îşi scoteau mărţişorul şi-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caş. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

CELEBRAREA MĂRŢIŞORULUI ÎN PREZENT

În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare.

În Republica Moldova, în fiecare an are loc festivalul muzical „Mărţişor”, care începe pe data de 1 martie şi durează până la 10 martie.

În unele judeţe ale României, mărţişorul este purtat doar primele două săptămâni. În localităţile transilvănene mărţişoarele sunt atârnate de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele.

În judeţul Bihor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoşi şi mai sănătoşi. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite.

În Dobrogea mărţişoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare şi înaripată.

În zona Moldovei de 1 martie se oferă mărţişoare băieţilor de către fete, aceştia oferind la rândul lor fetelor mărţişoare de 8 martie (o mică diferenţă faţă de restul ţării).

Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor la ramurile sudice ale poporului român: aromânii şi megleno-românii, în Bulgaria unde se cheamă Marteniţa (Мартеница), Macedonia, Albania.

Autor: Octavian Radu