FOTBALUL AUTOHTON ÎN 2013

Iată că suntem la început de an şi veştile dinspre fotbalul românesc nu sunt tocmai bune: multe echipe de tradiţie din campionatul nostru, apărute încă din perioada interbelică, par să spună adio acum primei scene fotbalistice a ţării.

Aşa cum probabil aţi auzit, este vorba de Rapid Bucureşti, de Universitatea Cluj şi chiar Dinamo Bucureşti, ele sunt la ananghie. Din păcate însă, începe să nu ne mai mire faptul că multe „branduri” româneşti încep să nu mai fie ale noastre sau chiar să nu mai fie.

Dacă vorbim despre Cluj, despre echipa de fotbal a Universităţii Cluj, trebuie să spunem că ea s-a înfiinţat în 1919, la doar un an după Marea Unire de la Alba Iulia, ca un simbol al românismului. Şi multă lume a adulat echipa „Şepcilor-roşii”, tocmai datorită acestui aspect: o idee de sport, de fair-play, de mişcare şi de tinereţe. Acum însă, în secolul vitezei „statice”, când toată lumea face sport doar cu privirea, pare că „U” nu mai are loc şi e trist acest lucru.

Dacă ar fi să vorbim de Rapid Bucureşti, această echipă s-a înfiinţat în 1923 şi a fost multă vreme echipa „proletariatului” simplu din Bucureşti şi nu numai, iar celebrul cântec „suntem peste tot acasă, porţile ni se deschid”, a spus mereu un adevăr. La fel ca Universitatea Cluj, Rapiduleţul de sub Podul Grant se zbate în datorii, în incertitudini, în ameninţări cu insolvenţă, în reorganizări judiciare, de parcă o idee s-ar putea reorganiza judiciar.

Să nu credeţi însă că doar aceste două echipe au probleme financiare, căci mai marii fotbalului românesc deja anunţă că au în intenţie să facă doar o primă ligă cu 14 echipe din 18 câte sunt acum, căci datoriile la terţe părţi sunt din ce în ce mai mari. Pe undeva, poate ar fi şi o explicaţie. Într-o lume care s-a schimbat parcă prea mult în ultimii ani, duminicile pe stadion par a ţine de-un tablou vechi, de-o amintire dintr-o carte.

Autor: Aurel Pop

Reclame

BĂIATUL CARE A TRĂIT (I)

Harry Potter, fenomenul care a marcat întreaga lume, cea a Încuiaţilor şi a Vrăjitorilor deopotrivă. 10 ani, 7 cărţi, 8 filme, vânzări ale cărţilor estimate la 450 milioane de copii numai în luna aprilie a acestui an…

Un brand care valorează aproximativ 15 milioane de dolari, toate încununate cu cel mai magic parc de distracţii din lume, The Wizarding World of Harry Potter. Asta numai în cifre. Dar nu vreau să vă vorbesc despre afacerea din spatele poveştii, ci despre povestea însăşi care a vrăjit oameni din toată lumea şi de toate vârstele.

Cum a reuşit saga Harry Potter să-şi găsească un loc în inimile noastre şi să ne poarte negreşit an de an în lumea fantastică a vrăjitorilor?

Primul motiv la care mă gândesc este durata lungă de timp, 10 ani, pe care s-a întins povestea. Am fost alături de Harry Potter şi prietenii lui încă de la vârsta magică de 11 ani, când au putut intra la şcoala special destinată vrăjitorilor, Hogwarts School of Witchcraft and Wizardry. Cu ei, am crescut şi noi. Ne-am ataşat de personajele preferate şi am urmărit cu sufletul la gură apariţia următoarei cărţi si a filmului. Totodată am putut fi martori şi la maturizarea actorilor principali din film, deoarece distribuţia nu s-a schimbat, cu toate zvonurile auzite de-a lungul timpului.

În 10 ani de filme, ne-am lăsat captivaţi din primul rând de trecerea lui Daniel (Harry Potter), Emma (Hermione Granger) şi Rupert (Ronald Weasly) de la copii la adulţi.

Al doilea motiv este lumea imaginară creată în jurul acestor personaje: Hogwarts, castelul fermecat care servea drept şcoală, Diagon Alley, aleea de unde toţi vrăjitorii mergeau la cumpărături, banca Gringotts, al doilea cel mai sigur loc din lume după Hogwarts, bine păzit de nimeni altcineva decât de goblini, Hogsmeade, sătucul plin de berării şi pub-uri în stil specific englezesc, doar e o poveste britanică, nu? Toate ne-au fascinat şi ne-au prins în mreje. A fost o lume în care am putut evada atunci când rutina nu ne mai dădea pace.

Mai mult decât atât, ca să ne dăm puţin jos de pe mătură şi să revenim în lumea Încuiaţilor, distribuţia aleasă pentru cele 8 filme a fost perfectă. Autoarea J.K. Rowling a şi insistat ca toţi actorii să fie britanici pur-sânge şi nu a dat greş.

Chiar dacă nu au câştigat premii sau au fost nominalizaţi pentru rolurile interpretate, deşi nu am înţeles exact de ce, actorii s-au mulat perfect pe personajele din cărţi. Ralph Fiennes, Alan Rickman, Michael Gambon, Helena Bonham Carter, doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi, au dat viaţă celor mai memorabile personaje ale tuturor timpurilor.

Apoi, ca să ducă povestea şi mai departe producătorii au avut ideea genială să transpună totul în realitate. Cred şi nu greşesc când spun că este pentru prima oară când avem ocazia să păşim cu adevărat într-o lume de poveste la o scală aşa de înaltă precum parcul tematic The Wizarding World of Harry Potter.

Aşa cum spunea şi autoarea la premiera ultimului film: „Povestea nu se termină aici şi puteţi fi siguri că Hogwarts va fi mereu acolo ca să vă întâmpine acasă.”

O continuare la fel de frumoasă vă promit săptămâna viitoare. Până atunci, voi de ce credeţi că a avut atât de mult succes povestea lui Harry Potter?

Autor: Cristina Mehedinţeanu