CE FACEM SĂ ALINĂM DUREREA SAMURAILOR?

Am fost cu toţii martorii catastrofei recente din Japonia. A doua economie a lumii a suferit în urma cutremurului pierderi materiale estimate azi la peste 34 de miliarde de dolari. Cele sufleteşti nu se pot cuantifica. Cum putem ajuta noi?

Pentru început cifre dureroase, dar care nu trebuie uitate niciodată: peste 1600 de morţi (cifrele CNN de duminică 13 martie), 1900 de răniţi, peste 9500 de persoane încă dispărute, 200.000 de oameni evacuaţi, valuri seismice de peste 10 metri care au înghiţit părţi mari din oraşele de coastă, sute de case de lângă ocean distruse, mii de hectare de teren sub ape. Iar pentru ca scenariul să fie numit pe drept Apocaliptic, după explozia sistemului de pompare de la centrala atomică din Fukushima, japonezii trăiesc cu katana lui Damocles deasupra capului deoarece un reactor ar putea exploda, ceea ce ar provoca o criză nucleară similară accidentului de la Cernobâl.

Pentru că ajutorul umanitar internaţional trebuie să fie una dintre cele mai importante fapte a oricărei colectivităţi, întrebarea mea este cum răspundem acum, când japonezii au nevoie de orice ajutor? Lăsând la o parte divagaţii justificativ-penibile de genul “păi cum să ajutăm noi, săracii, a doua economie a lumii?” cred că atât societatea civilă din România cât şi Guvernul trebuie să pregătească un ajutor substanţial pentru Japonia, mai exact pentru pescarii ce şi-au pierdut instrumentele muncii, pentru agricultorii a căror terenuri sunt acum fund de mare şi pentru meseriaşii şi micii producători care şi-au văzut agoniseala de-o viaţă înghiţită de ocean. Orice ar prinde bine unor oameni loviţi de soartă: HRANĂ (un corespondent CNN relata că mâncarea adusă în magazine dispare în maxim o oră!), APĂ, MEDICAMENTE, pături, bani, materiale de construcţii, vacanţe gratuite pentru copiii lor – care vor fi oricum nevoiţi să petreacă mai multe luni în afara a ceea ce până mai ieri numeau cămin, orice ar veni din suflet ar fi util acum. Dar într-un mod structurat şi eficient. Iar Guvernul, de la care oricum nu aşteptăm prea multe, ar face bine să asigure măcar transportul cât mai rapid al ajutoarelor de urgenţă către Japonia!

Ce aţi face voi pentru a-i ajuta pe japonezi? Când vă propuneţi să începeţi? Noi vrem să urmărim tema şi să sprijinim orice iniţiativă organizată de a ajuta Japonia, după puterile noastre.

Pentru cei care au uitat, sunt “nepăsători de profesie”, sau sunt născuţi după 1989 ar fi util să amintim că Japonia a fost primul stat care imediat după Revoluţie a acordat un important credit României, pentru acoperirea cheltuielilor imediate ale ţării (petrol, gaze, hrană!) şi refacerea economiei. Tocmai ieşeam dintr-un mare dezastru şi noi – comunismul. Cei care au avut interesul şi răbdarea să-l asculte de-a lungul anilor pe Guvernatorul Mugur Isărescu, cel care a condus atunci delegaţia română, îşi amintesc de precizările lui cu privire la “pescarii, micii meseriaşi şi agricultorii japonezi” care au pus la bătaie acele milioane de dolari împrumutate României, cu care ţara supravieţuia la începutul anilor ‘90, “când nimeni altcineva nu vroia să ne împrumute” – după cum preciza Guvernatorul BNR. Aceiaşi pescari, meseriaşi şi agricultori japonezi care suferă acum…

Autor: Mihai Mătieş

INUNDAREA SPIRITULUI CIVIC

Calendar Evenimente se ocupă doar de anunțarea viitoarelor evenimente sigure, evenimente sociale, de business, culturale sau sportive. Din păcate nu suntem rude cu nicio ”Mamă Omida” sau vreo altă Regină a Magiei albe astfel încât să putem avertiza Guvernul că vin inundațiile.

Inundațiile ce ne-au lăsat amintiri amare în 2006 și 2008 s-au gândit că la criza structurală prin care trecem și recesiunea economică ne lipsea un pic de dezastru: pierderi de vieți omenești, case și recolte.
La cauze, care se întind de la faptul că la noi nicio prognoză nu vede științific mai departe de poimâine, că autoritățile nu au făcut nimic pentru regularizarea cursului râurilor în ultimii 20 de ani, că se fură materialele necesare construcțiilor hidrologice, până la faptul că se autorizează construirea caselor în albia râurilor sau că balastierele unor primari sapă sub picioarele podurilor existente, nu mai revenim că vă plictisim.
Ne preocupă însă atitudinea oamenilor în fața acestor sinistre. Lipsa solidarității în fața acestor dezastre. De la etajul 10 al unui bloc din Crângași, Berceni, Copou, Mănăștur, Piatra, Micro 3-7-9, etc, ne gândim că mai e mult până ajunge apa la balconul nostru. Chit că săracii Bucovinei sau sinistrații din Galați și Brăila locuiesc deja pe plute. Nivelul indiferenței la marea masă a românilor a ajuns la cote îngrijorătoare. În optica mea, patriot înseamnă să sar în ajutorul aproapelui meu, să-i ofer un instrument cu care să-l ajut și care în același timp să-i folosească să iasă din impas. Mi-aș dori să văd că ne pasă de acei oameni. Cred că foarte puțini dintre noi înțelegem ce înseamnă să-ți pierzi casa și agoniseala de o viață. Privitul la tragedie nu înseamnă ajutor. A plânge pe umărul sinistraților nu le va ține de cald la iarnă. Care vine sigur și, după cum spune Conducătorul, ”nu-i ca vara”…
Nu suntem nerecunoscători: lăudăm inițiativele Primăriei Sector 4, ale AMCHAM, ale Realității TV, ale Antenei 3 sau ale altor organisme, în principal private, care încearcă să trezească o conștiință civică a românilor. Doar că aceste exemple frumoase sunt picături în inundația totală. Iar la apelurile publice, ca întotdeauna, cei mai săritori s-au dovedit a fi tot oamenii simpli, care au dat ceva din puținul lor sub forma bănuților, hainelor, păturilor sau merindelor.
Nu în ultimul rând revenim la planificare și la prevenire. Pentru că nu înțelegem de ce nu face nimeni nimic pentru a preîntâmpina aceste dezastre. Intrebările noastre sunt cele ale unor non-specialiști hidrologi, dar, sperăm noi, de bun simț: Când nu faci nimic ani de zile pentru a stăvili furia apelor cât crezi că mai poți aștepta ajutorul divin? Când bărbierești pădurile pentru interese de grup, dar nu strângi buștenii căzuți din cauza naturii, cât crezi că vor rezista malurile respective? Când Dunărea atinge cote maxime în Ungaria și Serbia, iar în țara ta debitele râurilor care se varsă în ea cresc (de la Cerna la Prut) ce mai trebuie să te convingă pe tine autoritate că inundațiile vor ajunge la noi mai multe și mai grave decât la vecini?
Se pare că singura modalitate de a trece peste criză este s-o ascundem sub ape. Ne-a ajutat aici natura, căci după cum bine ne-a învățat nimic nu se pierde, totul de transformă: în nămol.

Mihai Mătieș