FAST-FOOD – O INDUSTRIE NEMURITOARE

De ce alegem să mâncăm la fast-food? De ce atât de mulţi preferă să mănânce la fast-food în loc de alte alternative? Doar pentru că este primită mai repede comanda decât în alte locuri precum un restaurant? Doar pentru că este mai gustoasă decât sandvişurile făcute în casă?

Cu toţii am auzit şi cunoaştem faptul că mâncarea provenită de la fast-food este nesănătoasă, dar totuşi mulţi încă frecventează acele locuri şi chiar destul de des. De ce am face o astfel de alegere în mod conştient, de ce ne-am pune sănătatea în pericol în acest fel? Probabil marea majoritate gândeşte despre această problemă ca fiind una fals distribuită, deoarece mulţi nu consideră că prin consumarea acelor produse ar putea să îşi îmbolnăvească trupul. Iar asta de ce se întâmplă? Pentru că problema de sănătate ce apare nu prea se simte imediat, ci mai mult este observată întâi în urma unor analize. Mulţi preferă să ignore starea pe care ţi-o creează acea masă copioasă, privind-o mai mult ca pe un festin culinar, decât ca pe o stare de rău. Aici este o neînţelegere, deoarece nouă nu ne este adus la cunoştinţă ceea ce se întâmplă dincolo de aparenţe.

Prin faptul că noi consumăm ceea ce nu cunoaştem dăm dovadă de ignoranţă. Ba mai mult, ajungem să lăudăm această industrie şi să îi mulţumim pentru că ne ajută să ne facem treaba mai repede, ne ajută să nu pierdem vremea mâncând, noi fiind într-o constantă lipsă de timp. Acesta este primul motiv pentru care a fost atât de uşor îmbrăţişat acest domeniu. Al doilea, pentru că se află la fiecare pas, fapt ce ne face pe noi să nu alergăm după vreun restaurant pitit, ori să pierdem o oră pe drum ca să ajungem acasă, să mâncăm şi să parcurgem acelaşi drum pentru a ajunge înapoi la şcoală ori la servici. O a treia pricină ar fi reclama apetisantă ce îţi face cu ochiul de oriunde. Suntem nişte fiinţe care se pierd în sfera comfortului, a poftei şi a dorinţelor. Nu încercăm să suprimăm nici o stare care ne-ar provoca plăcere. Iar problema este chiar aici, la faptul că ne oprim aici, la această plăcere ce ne este oferită. A gândi mai departe de atât înseamnă că eşti un om care îşi pune prea multe întrebări, un om care nu trăieşte clipa. Desigur, este o prostie, dar aşa gândesc mulţi. După ce primele 3 motive au fost lămurite, urmează partea cu mâncatul. Felurile sunt foarte gustoase, locurile sunt curate şi angajaţii se poartă frumos. Este încă un lucru care ne determină să avem încredere în ei şi, implicit, în ceea ce gătesc. Clientul este satisfăcut şi se întoarce cu mare plăcere ştiind că aici nu are cum să fie dezamăgit.

Faptul că mulţi oameni preferă să consume alimente fast-food în detrimentul unei alimentaţii sănătoase este până la urmă alegerea lor şi ei sunt responsabili de acest fapt. Nu mai putem învinui doar companiile acum, deoarece este adus la cunoştinţa noastră de către cei care luptă împotriva lor ce este în neregulă cu acestea. Acum, cea mai mare problemă o reprezintă faptul că cele mai multe astfel de companii atrag tineri. Iar aceştia nici nu sunt educaţi corespunzător privind acest lucru. Trebuie să învăţăm copiii să nu profite de mâncarea fast-food, să înţeleagă că este un produs diferit de cel de acasă, să înţeleagă că uneori lucrul prea bun e prea bun ca să fie adevărat.

Autor: Octavian Radu

Reclame

AI TIMP SĂ CITEŞTI ACEST EDITORIAL? PARTEA I

De ce avem impresia că în zilele noastre timpul se scurge mai repede? Este simplu, dar noi facem să pară complicat. Societatea îţi cere promptitudine şi devotament, tehnologia se revoluţionează în timp ce tu dormi, copiii vor să fie în pas cu moda, iar tu nu ai avut timp să îi creşti altfel.

De unde a început această poveste cu secolul vitezei? Din păcate, acesta este încă un răspuns bine-cunoscut, dar preferat a se ţine ascuns, a nu fi luat în seamă ori a fi mascat prin manevre ale mass-mediei. Pentru că multe lucruri au fost ţinute sub covor, pentru că mulţi oameni au fost naivi şi nu au băgat de seamă cocoaşa formată de acestea, pentru că cei care puteau dezvălui secrete au fost ţinuţi în tăcere, cetăţenii au putut fi manipulaţi fără ca ei să îşi dea seama de asta.

Tehnologia a venit în ajutorul acestei şiretenii, putându-se face abuz de ea pentru a uşura mai mult sarcinile oamenilor. Acest fapt iese în avantajul directorilor, în acest fel ei putând cere din partea angajaţilor mai mult timp petrecut la serviciu. Oamenii, deşi vor să se ştie unici, totodată vor să şi fie în pas cu moda. Să presupunem că vă reîntălniţi un fost coleg de liceu şi aveţi timp să schimbaţi câteva propoziţii. Aflaţi despre acesta că are aproape 30 de ani, nu este căsătorit, nu are maşină, locuieşte cu părinţii şi lucrează într-un supermarket. Mulţi dintre voi deja l-aţi catalogat şi probabil nu aţi dori să ieşiţi într-o seară cu om pe care îl consideraţi sub nivelul vostru social. Ne-am setat anumite prejudecăţi despre felul în care să ne trăim viaţa şi timpul de oameni pe care să-i avem în cercul de prieteni în aşa fel încât să ne încadrăm şi să fim acceptaţi de cei care deja se află acolo unde noi ne dorim să ajungem. Iar dacă am ajuns acolo, am face bine să le respectăm regulile.

Nu degeaba se spune că banul te schimbă. Am observat cum oamenii pun mare preţ pe el, devenind noul lor Dumnezeu şi crezând că el este cel care le determină destinul. Lucru în mare parte de la sine înţeles, din moment ce orice alte căi cinstite care ţi-ar permite să supravieţuieşti au fost înlăturate de mult şi altele au fost impuse de societate. Acum au rămas nişte standarde pe care trebuie să le urmăm chiar şi pentru a fi numiţi normali. Asta în opoziţie cu ideile aceloraşi oameni care susţin că trebuie să ai întotdeauna mintea deschisă şi să accepţi diferenţele.

Nu este de mirare că tânjim după adrenalină, după libertate (în adevăratul sens), după recreere, după lucruri interzise şi periculoase, dacă felul în care ne petrecem timpul nu ne lasă loc să ne bucurăm singuri de viaţă. Probabil de aceea simţim nevoia să ne uităm la filme cu oameni care trec prin situaţii la care noi doar visăm. Nu sunt împotriva filmelor ori a viselor, dar este păcat că trăim în paradoxal. Să vă dau un exemplu: Dacă îţi doreşti să călătoreşti, să vizitezi şi alte ţări, nu o poţi face decât cu bani. Pentru a avea bani, trebuie sa munceşti. Iar dacă munceşti nu ai timp să călătoreşti aşa cum ţi-ai fi dorit pentru că timpul tău liber de fapt nu este al tău.

Voi ce faceţi în timpul liber? Vă puteţi bucura de el fără să vă îngrijoraţi de muncă? Vă aştept în partea a doua a acestui editorial cu o continuare privind această problemă.

Autor: Octavian Radu

PIERDUT FOCOASE. LE DECLAR NULE

Nu cu mult timp în urmă vorbeam despre acţiunile la care se pricepe Jandarmeria Română (de fapt o parte a ei). Iată că acum putem vorbi, cu probe, şi despre acţiunile la care nu se pricepe Jandarmeria Română.

Mai exact, tot într-un editorial apărut pe acest site nu cu mult timp în urmă, arătam ce face Jandarmeria Română cu ”maxim profesionalism”: intimidarea protestatarilor împotriva regimului Băsescu-Boc prin reţinerea acestora, aplicarea de pedepse corporale (a se vedea cazul protestatarului Ion Olteanu de la Drobeta Turnu Severin), aplicarea de amenzi în mod abuziv, în condiţiile în care un om îşi exprima nemulţumirea în legătură cu administrarea acestei ţări.

De curând însă, am văzut la ce nu se pricepe Jandarmeria Română: la paza unor obiective militare. Astfel, dintr-un tren de marfă cu încărcătură militară ce a plecat de la Braşov, cu destinaţia Bulgaria au dispărut patru focoase de rachete. Trenul se afla sub paza a 10 jandarmi. Iar furtul nici măcar nu a fost descoperit de vreunul dintre aceştia, ci de lucrătorii CFR din staţia Giurgiu.

Dar ceea ce pune capac la toată această nereuşită a Jandarmeriei Române este comunicatul ”liniştitor” al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), care ne precizează că respectivele focoase ar pezenta un grad mare de pericol doar dacă ar încăpea pe mâna unor specialişti. De parcă cine este interesat să fure focoase de rachete este în general un nespecialist.

Probabil că şefii Jandarmeriei şi ai MAI se gândesc la faptul că respectivele focoase au fost furate pentru a fi valorificate la fier vechi. În acest caz, le dorim celor care cercetează cazul succes în scotocirea centrelor de colectare.

Altfel spus, ”Pierdut focoase. Le declar nule (fier vechi), pentru că sigur nu au intrat pe mâna unor specialişti.”

Totuşi, nu mă pot abţine să nu remarc că roadele reformei în MAI încep să se vadă. Scăderea salariilor, eliminarea unor bonificaţii, etc., îi fac pe din ce în ce mai mulţi oameni angajaţi în aceste structuri să plece sau măcar să se gândească intens la plecarea din rândurile respectivelor instituţii. Cine oare va rămâne? Cei care sunt cel mai bine pregătiţi şi care au şi alte alternative?

Dar în condiţiile în care ministrul de interne Igaş are vădite probleme cu limba română (branconaj în loc de braconaj), după ce ne-a arătat că a avut vădite probleme cu privire la înregistrarea unui parcurs normal al ciclului de învăţământ (cunoaştem doar sintagma ”Primii zece ani sunt grei până ajungi în anul 3”) nu ar trebui să ne mire că instituţiile care îi sunt în subordine încep ”să dea rateuri”.

Reforma în acest caz, se va face probabil în zece ani în loc de trei, iar rezultatul final, după trecerea intervalului de timp menţionat va fi disoluţia acestor structuri şi a statului însuşi.

Autor: Gabriel Niţulescu

PIZMA ŞI ADN-UL ROMÂNILOR

Una dintre tarele perene ale noastre este pizma, ciuda. Invidia este o declaraţie de inferioritate, spunea Napoleon. Românii se încăpăţânează să(-şi) facă astfel de declaraţii foarte des, prin faptele lor.

Invidia ne contaminează în masă, ne îmbolnăveşte, ne roade, ne consumă, ne distruge 99%. Acel 1% rămas infestat se transmite apoi prin ADN urmaşilor-urmaşilor noştri. De pe vremea geto-dacilor…
Diacronic, dovezile abundă: dacii îi pizmuiau pe romani pentru că nu erau ei înşişi în stare să facă poduri, arme eficiente pentru a cuceri alte teritorii, comerţ, etc. După 271-273 AD, daco-romanii se invidiau reciproc pentru că unul care şi-a dat fetele după romani a prosperat, iar altul mai ”patriot” n-a reuşit să acumuleze avere. Apoi i-au invidiat pe goţi că le-au luat posesiunile, apoi pe gepizi, avari, huni, pecenegi, cumani, etc că erau fie mai organizaţi, fie mai vicleni, mai viteji sau mai avuţi. Pe bulgari i-am pizmuit că Țaratele comune s-au numit Bulgaro-române şi nu invers. Pe la întemeierea statelor româneşti deja invidia avea rădăcini adânci pe aceste meleaguri, care s-au menţinut până azi, de la Tisa şi Criş către Marea Neagră şi de la Baziaş la Soroca. Din Evul Mediu şi până în prezent i-am invidiat pe occidentali că sunt organizaţi, eficienţi, tehnologizaţi şi bogaţi, pe turci-greci-evrei că ştiu să facă armate profesioniste, comerţ şi să se descurce în împrejurări dificile, pe ruşi că ne-au luat teritorii, etc. Azi ne e ciudă pe Uniunea Europeană că nu ne dă nimic gratis, având convingerea maladivă că am merita posmagi cu basculanta, deşi nu facem altceva decât să invidiem… De fiecare dată alţii au fost de vină, ne-au provocat, ne-au subjugat, ne-au luat… Ne-au luat totul până noi am rămas doar cu invidia. Noi, însă, nu avem nimic a ne reproşa…
Sincronic, în business-ul de azi, invidia pluteşte în foarte multe medii şi se transmite mai repede decât răceala cu efecte mai perverse decât are SIDA. Angajaţii îi invidiază pe colegii cu salarii mai mari – când văd bunăstarea lor sau aud că au fost într-un concediu mai răsărit, ori când ceilalţi sunt promovaţi – şi pe patroni – când creează despre ei o imagine falsă dominată de câştiguri uriaşe şi vacanţe petrecute cu secretarele. Unii oameni de afaceri îi pizmuiesc pe alţi antreprenori, dacă cei din urmă reuşesc afaceri mai bănoase şi în termen mai scurt decât primii. Cei cu venituri mici pe cei mai bogaţi. Cei din instituţiile de stat, pe cei din privat. Cei din privat, pe politicienii corupţi. Patronii care au plătit taxele în mod legal îi invidiază pe cei care ştiu cum să eludeze obligaţiile financiare. Colegii de breaslă nu pot dormi bine când aud că unul dintre ei a descoperit o nouă tehnică, un nou instrument, un nou filon de business. În industria evenimentelor, când o companie face un eveniment de succes se găsesc întotdeauna 100 să invidieze, nimeni să felicite!
Invidia nu vine singură. Ea se dezvoltă într-o reţea de răutăţi pe care le subordonează scopului de a jigni, de a face rău, de a urî. Invidia ne face să distrugem omul şi creaţiile lui nu pentru a pune ceva în loc, nu pentru a crea noi ceva la schimb, ci din dragostea viscerală pentru a-l vedea pe celălalt în suferinţă, din nimicnicia sufletească alimentată de nenorocirea celui care până mai ieri ”ne era superior”, din orice perspectivă. Nu vedem că noi suntem de vină pentru aceste dereglări sentimentale ale noastre. Că prin răutăţile noastre creăm o prăpastie între ceea ce suntem şi ceea ce credem că nu putem fi, deşi vrem. Suntem incapabili în a accepta şi recunoaşte reuşita celuilalt. Și de aici invidia dă naştere prostiei…
Sunt de acord ca principala cauză a invidiei este sărăcia. Dar în acelaşi timp trebuie să recunoaştem că am fost întotdeauna şi suntem săraci din vina noastră! Iar sărăcia poate fi o cauză, dar nu o scuză! Mă oripilează apetitul cu care mulţi români ţin să-şi dea doctoratul în pizmă. În materie de invidie mi se pare că nu mai avem nici o culme de atins: suntem deja în stratosferă!

Autor: Mihai Mătieş

MICUL, MANEAUA ŞI 1 MAI

De ziua ei, toată suflarea muncitorească din întinsul plai românesc s-a retras să-şi petreacă liniştită ziua.

Cei mai tari de fire şi stomac au ieşit la iarbă verde înarmaţi cu ligheanul de carne, grătarul şi lemnele pentru foc, chiar dacă încă mielul, drobul şi ouăle mâncate de Paşti nu s-au aşezat prea bine.

O altă bună parte a plătitorilor de taxe, care nu şi-au permis să mai intre-n vistieria proprie, a stat acasă, în faţa televizorului, s-a uitat la ştirile despre pălăriile doamnelor de la nunta regală sau au ieşit în parc.

Ultima categorie, care nu ştim cât de muncitoare e, a mers la mare. Aici intră, cu mici excepţii, tinerii care au ales să-şi sărbătorească părinţii care au contribuit financiar pentru ca odraslele să poată avea un 1 mai cât mai frumos.

Spre deosebire de anii precedenţi, parcul Izvor a fost pustiu, nici urmă de mici, muzică sau oameni care să-şi dea coate pentru o pomană politică. Am fost scutiţi chiar şi de tradiţionala defilare cu steguleţe roşii care oferea ştiri televiziunilor.

O zi în care s-a discutat despre beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, unde-şi va petrece cuplul regal luna de miere, fusta lui Kate sau cum s-au distrat tinerii în Vama Veche sau Mamaia.

Paradoxal sau nu, nimeni n-a pomenit nici un cuvânt despre însemnătatea zilei de 1 mai şi de ce am ajuns s-o sărbătorim cu tricoloare la stâlpi şi mijloace de transport în comun. N-ar strica ca în fiecare an, cel puţin în această zi, muncitorilor să li se amintească că au nişte drepturi pentru care a luptat cineva, iar dacă aceste drepturi nu mai sunt respectate e numai pentru că ne place comoditatea şi acceptăm lucrurile aşa cum sunt.

Cu excepţia mitingului de la Vaslui, n-am văzut şi nici auzit vreun român să discute astăzi despre noul cod al muncii, aşa cum n-am văzut pe niciunul scandând împotriva angajatorilor care nu plătesc orele suplimentare.

În aceste condiţii n-avem decât să ne plângem că lucrurile merg prost în ţara asta şi să aşteptăm să-şi revină din criză Italia, Spania, Portugalia pentru a căuta loc de muncă.

Că doar pe muncitorul român îl interesează cât de soare va fi de 1 mai, dacă e caldă apa mării sau dacă prinde vreo promoţie la hipermarket pentru bere şi mici.

Este clar că ne-am detaşat de acele sărbători propagandistice marcate de parade şi defilări, însă n-ar trebui să pierdem ocazia de a ne face auzite problemele şi a ne face vizibili.

Autor: Victoria Donos

VINE IARĂ TOROPEALA, SĂ TRĂIASCĂ JEGMĂNEALA – CĂ NE PLACE!

1 mai deschide sezonul de jegmăneli și mizerii … ăăă, pardon: ”turismul românesc la malul mării”. Românii se pregătesc de concedii, mai mult sau mai puțin lungi, pe un litoral despre a cărui prețuri se plâng că sunt mari, dar totuși umplu hotelurile cu miile.

De când Ministresa Blondă a decretat să începem sezonul estival din 1 mai, românii își setează ceasurile și busolele către diverse destinații, cu preponderență litoralice: Bulgaria e în topul celor cu venturi medii, urmează Turcia și Grecia, schimbând locul între ele de la an la an și lista se închide cu extremele – cei bogați și cei mai săraci – care aleg fâșia dintre Vama Veche și Gura Portiței, bombastic numită litoralul românesc. Unii cheltuind 3000 de euro pe 2 săptămâni la Mamaia, ceilalți dormind câte 4 într-un șezlong pe plaja din 2 Mai.

Problemele litoralului sunt multe și vechi de 20 de ani. Patronii dau vina pe durata sezonului care, vezi Doamne, la noi în România ar fi numai de 2 luni (de parcă Bulgaria e pe un alt continent), timp în care trebuie să sugă precum lipitorile ultima picătură de bancnotă sau monedă a turiștilor. In afară de vreo 5-6 hoteluri construite în ultimii ani, restul ”cuibarelor de beton” ne primesc cu același surâs ceaușist, spoit pe alocuri. Da, dar au alți patroni. Oameni puși pe ”bizniz” serios: prețurile la cazare, mâncare și minime servicii estivale sunt duble față de Bulgaria și mai mari decât în Grecia sau Turcia. De ce? Pentru că ”banu’ trebuie scos urjent, monșer”, argumentează ei. Chiar dacă renovări mai rar, dacă serviciile sunt pe alocuri execrabile, dacă facilitățile sunt la piciorul broaștei sau plaja pe care te plimbi e precum ”groapa de gunoi suspendat a Semi-biznizmanilor”. Patronii nu vor să investească în calificarea angajaților pe care îi au, nu le pasă de clienți, susțin mafia parcărilor de pe lângă hoteluri, dar vând apa plată la ½ de litru cu 9 lei – păi și normal ”dacă au cui, măi”.

Că veni vorba, avem unul dintre cele mai sadomasochiste popoare, oameni blajini și înțelegători, cărora le place ca unii șmecheri să le bage mâna adânc în buzunare, să-i facă să plătească triplu pentru naționala mizerie sau batjocură: românii. Curios cum frații noștri se lasă fraieriți și furați numai la ei în țară: atunci când merg în străinătate au grijă să fie mai ordonați, severi cu prestatorii, selectivi în a accepta sau nu o ofertă. Dar litoralul nostru e mai aproape, e mai comod de plătit 150 de euro pe noapte pentru o cameră dublă. Concluzia: ne place, ne permitem, ne dorim aceste condiții.

Când am vizitat Las Vegas-ul am văzut că, pe aeroport, erau jocuri mecanice contra-cost și pe culoarele către burdufurile de transfer în avioane. Ca nu cumva să mai rămâi cu vreun dolărel la tine, înainte de a pleca din orașul plăcerilor. Propun ca și la noi pe litoral la intrare să cvadruplăm taxa de barieră, parcarea să fie 200 de euro/oră, o masă de prânz minim 199,99 euro de persoană, un bilet la Aqualand 500 de euro, un șezlong 100 de euro ora, iar la plecare fiecare turist să plătească o taxă de ieșire din ”paradis” de 279,45 de euro. Dar mie frică de un singur lucru: că va fi și mai mare înghesuiala ”pă șlițoral”… cu aceiași români care nu-și permiteau nici prețurile de anul trecut…

Autor: Mihai Mătieş

CUM SĂ FII CONVINGĂTOR – DR. ROBERT CIALDINI ÎN ROMÂNIA

Oamenii vor să fie convingători. E una dintre nevoile noastre. Ce îi face pe unii dintre noi să-și dorească să-i convingă pe alții? Cum putem fi convingători în business? Dr. Robert Cialdini, cel mai mare specialist în domeniu, vine în România să ne ofere răspunsurile la aceste întrebări.

De zece ani îmi place să ajut oamenii să se descopere și să-și descopere potențialul. Personal, merg la școală de peste 32 de ani. Cred că atât timp cât trăim învățăm și că depinde numai de noi să vrem să învățăm. Sunt trainer. Iar în multe dintre cursurile pregătite pentru companii, managerii sau angajații acestora – în special pentru cei implicați în vânzări, marketing sau resurse umane – aminteam de cele 6 principii ale persuasiunii descoperite în cercetările sale de Dr. Robert Cialdini, profesorul de Psihologie și Marketing de la Arizona State University.

Principiile se verifică în practică și funcționează. Da, chiar și în România.
Specialiștii în marketing și vânzări lucrează cu cel mai important și fragil material: încrederea clienților. Acești profesioniști știu că persuasiunea este un proces continuu, că o singură realizare nu garantează continuitatea succesului, că a fi onest în relațiile de afaceri este una dintre puținele garanții că oamenii vor vrea să mai facă afaceri cu tine.

Mulți dintre ei își doresc să-și îmbunătățească abilitatea de fi mai persuasivi atunci când negociază cu un distribuitor care să le preia marfa, iar alții să convingă cu mesajele lor când construiesc o campanie de advertising pentru ca marfa aceea să plece de pe raft.

Liderii știu că inspirația, persuadarea celorlalți să creadă în calea/țelul lor și să-i urmeze sunt printre cele mai importante aspecte ale artei și științei conducerii. Managerii moderni fac asta zi de zi cu echipele lor: îi conving și se lasă convinși, atunci când știu să asculte oamenii pe care îi ghidează.

Aceste ar fi doar două dintre motivele care ne-au făcut să-l invităm pe Dr. Robert Cialdini, cel mai cunoscut socio-psiholog în teoria influenței și persuasiunii, să susțină un seminar în România. Prezent pentru prima data în țara noastră, Dr. Cialdini va exemplifica prin noi cercetări modul în care cele 6 principii ale persuasiunii ne ajută să obținem de la cei cu care interacționăm mult așteptatul DA.

Atât eu, cât și colegii mei de la Mastermind Communications suntem siguri că seminarul din 30 septembrie va fi cel mai important reper din agenda evenimentelor de business ale toamnei. Dr. Cialdini ne promite noi studii și descoperiri științifice pentru a ști cum putem să fim mai convingători, păstrând principiile eticii în afaceri.

Convingeți-vă că merită să veniți la seminarul internațional ”CUM SĂ FII CONVINGĂTOR ÎN BUSINESS”, accesând site-ul care vă prezintă conferința – http://www.cialdini.ro . Vă așteptăm la eveniment!