OAMENI MARI. MINTE DE COPII

Zilele astea rulează un film tare: ”Oameni mari și fără minte”. Vi-l recomand cu drag pentru că face un recurs la copilărie, un recurs plin de haz, de voie bună și de gingașă aducere aminte.

Vă amintiți mailurile alea care circulă de vreo 6 ani și în care se vorbește despre gustul aromat al copilăriei noastre din anii ’70/’80? Ei bine filmul ăsta e scris în același spirit, al reîntoarcerii la savoarea unor vremuri în care murdăria de pe și din haine era ceva normal, iar cățăratul în copaci era un sport obligatoriu zi de zi.
Lecția predată de film, în care adulții (Adam Sandler et comp.) sunt rușinați de ifosele copiilor lor ”tehnologizați” și snobi și încearcă să le arate frumusețile naturale și simple ale vieții precum plăcintele/broscuțele făcute cu piatra pe ochiul apei, este una dureroasă și pentru noi: e bine să mai uităm de tehnologia care ne conduce agenda zilnică și să ne bucurăm de natură, sport în aer liber, de trasul cu ochiul la fuste scurte sau de petrecut după-masa în copaci.
Câți dintre noi mai vrem să ne aducem aminte, fără comparații cu prezentul? Câți dintre noi recunoaștem cât de mult ne plăcea? Chiar dacă stăteam afară până pe la 22:00/23:00 în fiecare zi, mâncam cu mâinile murdare, colectam cărăbuși și-i dădeam la furnici sau jucam ”mâța” (leapșa, pt bucureșteni) în copaci…. Îmi aduc aminte că părinții trebuiau să se roage de noi să facem o pauză pentru a veni la masă. De unde plecam apoi imediat, cu o felie de pâine cu unt și gem direct la fotbalul zilnic, la tras cu praștia, suflatul în tub pentru a propulsa subțirile și înțepătoarele cornete de hârtie… Da, eram duși cu pluta, dar ce plută frumoasă era! Mâncam ciuperci pe care le culegeam din pădure, fructe direct din pom, lansam plute pe râu în speranța că vor ajunge la mare, stăteam la soare 12 ore pe zi și ne prindea ora 23:00 pe derdeluș iarna.
Din experiența mai multor trăiri asemănătoare am sesizat cel puțin două tendințe după un astfel de film: cei ce spun ”dragă…ce mult am îmbătrânit” (ei având de obicei puțin peste 30 de ani), resemnându-se să privească neputincios burta în oglindă și cei ce spun ”de mâine jucăm și noi un baschet?” sau ”îți aduci aminte ce driblinguri făceam? – hai la un fotbal!” Voi cei care citiți aceste rânduri, din ce categorie faceți parte? Mai mult, cum ați vrea să crească copiii voștri?
Intr-o țară în care inclusiv profesorii de sport cer scutire directorilor de la orele de educație fizică, cred cu tărie că un astfel de recurs la normalitate, la mișcare și la a-ți trăi viața din plin este o necesitate. Pentru noi, pentru copiii noștri, pentru viitorul lor, pentru a nu cădea pradă calculatoarelor, I-Pod-urilor, Wii-urilor, sedentarismului și snobismului purtat pe aripi de șervețele umede pentru mâini, atotstăpânitoare!
Dar vrem oare asta? Personal cred că dacă vrei poți. Cred că trebuie să intervenim în educația copiilor noștri încă de la grădiniță când ar trebui să le cerem educatoarelor să-i învețe pe copii care e diferența dintre rață și gâscă și ce ne dă nouă vaca, nu computerul! Laptele nu vine de la supermarket, păsările fac ouă și nu Bakugani, carnea provine de la animale și nu-i creată în Photoshop.

Mihai Mătieș

Reclame

1 MAI REZISTĂ?

Ei, și a mai trecut un 1 Mai … Ca și dumneavoastră și eu am petrecut clipe frumoase cu familia și prietenii, beneficiind de o vreme excelentă. Parcă era … o zi obișnuită de week-end. Ce mai înseamnă 1 Mai în 2010? Mai exact ce ați sărbătorit, dacă ați sărbătorit ceva de 1 Mai? Și cum?

Îmi amintesc că până în 1989, tânăr fiind, sărbătoream de 1 Mai Ziua Muncii. O sărbătoare comunistă în care ni se spunea că sărbătorim oamenii muncii, efortul lor, dăruirea lor pentru a produce țării și partidului cât mai multe bunătăți. Tot ceea ce știam noi era că mergem la pădure/mare/lac, că e o zi nelucrătoare în care mai stăteam și noi cu părinții (care de altfel lucrau și sâmbăta pe vremurile alea), că vom face un foc, că împreună cu mai multe familii vom ospăta bine iar părinți noștri vor bea o țuică, o bere sau un vin, că ne vom juca tot felul de sporturi care mai de care mai contondente printr-o iarbă necosită și plină de ”elemente bio” lăsate de vreo turmă de oi ce tocmai trecuse pe acolo…

Dar asta a fost. Ce mai este 1 Mai azi? Sper că și dumneavoastră ați ieșit la aer, că v-ați lăfăit pe vreun vârf de munte sau v-ați înghesuit în Herăstrău, că v-ați plimbat prin Grădina Botanică din Cluj sau ați escaladat Parângul, că ați făcut o baie în mare la 2 Mai sau în ștrandul local unde ăia tocmai terminau de dat cu var. Ați simțit ceva special? Trebuia să simțiți ceva special? Cum a trecut 1 Mai?

Între 2 vâsle pe Herăstrău și 3 mici la mal am fost martorul unei conversații interesante și colorate pe care v-o supun atenției. Unul dintre ei spune: ”Băi ce vreme frumoasă! Mai bine ieșeam de dimineață la un grătar…”. Celălalt: ”Mai lasă-mă, frate, cu prăjelile și cu țărănismele astea: tot românu’ asta știe – cum e cald cum se înghesuie în te miri ce colțuri cu verdeață, unde scoate niște grătare pe care aruncă de-a valma 4 feluri de carne și cartofi la sfârșit, poluează apoi mediul, se îmbată, își ridică șatra și pleacă pe la asfințit – o porcărie.” ”Da’ tu unde te-ai născut măi obraz subțire? Se bucură și oamenii … ce ai cu ei?”. ”Nu asta e esențialul. Vrem să fim moderni sau nu? Mi se pare o prostie să te duci la o margine de codru să arzi o pădure ca să înfuleci o tonă de mâncare, când ai putea să ieși la un restaurant, o plimbare, un eveniment, apoi să mănânci elegant la un restaurant aceeași friptură, ba poate chiar mai bună, fără spectacolul de fum, grăsimi arse, manele, gunoi și trafic infernal.” ”Și unde e farmecul gătitului împreună cu prietenii? Apoi pe criza asta e mai ieftin să le faci tu toate…”. ”Care ieftin? Dacă transformi timpul petrecut la cozi, benzina până la pădurea aia și alte alea în bani ieși cam tot acolo.” ”Cred că fiecare se distrează cum poate. Cum majoritatea stau la bloc, unde să respire omu’?” ”Să se distreze dom’le, dar civilizat! Și apoi cu 1 Mai ăsta – ce mai sărbătorim mă? Cred că nimeni nu mai știe.” ”Aici îți dau dreptate – fiecare cu 1 Maiu lui… dar sper că n-ai problemă și cu asta!?”

Revin și vă întreb cum ați sărbătorit 1 Mai: la iarbă verde și aer proaspăt, cu sau fără picanteriile de mai sus? Bibliotecă, pentru examene? Somn, căci de abia mai avem timp pentru asta? Teatru, film, spectacole, evenimente mondene? Nicicum? Așteptăm comentariile dumneavoastră.

Mihai Mătieș