CUM AM AJUNS SĂ MĂSURĂM TIMPUL

Suntem obsedați de a împărți timpul în funcție de activități și activitățile în funcție de timp. Cum oare se poate produce ceva peste măsură, dacă pornim de la premiza că timpul alocat unei activități este limitat?

Ne dorim prosperitate și împlinire, ne dorim în continuare să ne depășim limitele, ori să pretindem că o facem, din moment ce fiecare capacitate este limitată. Vrem să ne autodepășim, dar o satisfacție mai mare primim atunci când îi depășim pe alții. Suntem crescuți după fundamentul concurenței și nu vrem să ne considerăm, noi înșine ori altcineva din afară, incapabili, ratați, mereu eșuați. Nu vrem să fim percepuți nici ca înceți ori leneși. Nota scăzută la o materie pentru care nu te-ai pregătit prea bine, cearta din partea profesorului și atenționarea celorlalți asupra acestui tip de comportament, punerea la colț și ignorarea, ne fac să îi percepem pe acești oameni ca fiind un fel de paraziți ai societății, niște inși ale căror caractere sunt luate des în derâdere, judecați fără a fi înțeleși și disprețuiți fără a-i cunoaște.

Așa suntem crescuți și poate ne întrebăm de ce unii se consideră mai speciali decât alții. În fond suntem foarte asemănători, dar foarte diferiți. În ciuda acestui fapt, suntem crescuți cu convingerea că noi ar trebui să acționăm la fel, să gândim la fel, să dobândim aceleași gusturi și aceleași neplăceri, să împărțim același bine și același rău, toate astea în pofida naturii noastre. Noi suntem liberi să gândim ce vrem și să admirăm ce ne convine, dar într-un fel mai mult sau mai puțin evident, suntem programați să facem anumite alegeri, alegeri ce le facem ori nu în mod conștient.

Prin urmare, am fost instruiți de mici cum să ne împărțim timpul și activitățile, dar nu în funcție de nevoile și necesitățile noastre, ci în funcție de normele societății, așa cum s-a considerat că este mai bine pentru ca noi să devenim ”produse” bune. Viața, din moment ce este desemnată ca o scurgere succesivă de momente, a devenit totuna cu timpul, în acest fel fiind controlată și ea de ceva exterior nouă.

Așa că fiecare activitate pe care o facem trebuie să fie precedată sau urmată de noțiunea timpului, în acest fel punând niște bariere facultăților noastre și, implicit, potențialului nostru. În contradictoriu cu această stăvilă pe care noi înșine ne-o impunem, dorim să avem parte de idei mărețe, de genialitate și ingeniozitate, de măiestrie. Ori cum pot fi acestea țintuite dacă nu ne lăsăm liberi în voia timpului? Oare este posibil ca acea restricție să acționeze precum un impuls puternic, făcându-ne pe noi să credem că putem distorsiona timpul atunci când el este fixat, dar în realitate noi doar ne forțăm limitele să reușim improbabilul?

Nu este oare mai aproape de veridicitate ideea că timpul este același pentru toți, doar că noi îl folosim în moduri diferite? Și cum oare s-ar putea măcar atinge limitele capacităților noastre dacă, odată timpul scurs, suntem nevoiți a ne redirecționa gândurile și acțiunile asupra altui lucru? Cum putem profita de potențialul nostru ori cum îl putem descoperi dacă suntem nevoiți din când în când a întrerupe activitatea neașteptat, prin această modalitate putând crea lacune ce nu pot fi acoperite. Odată ce pe parcursul unui demers apar lacune create în mod brutal am putea spune, a umple acele goluri ar însemna o reamintire a momentului înainte de întrerupere, o reconstituire. Iar deși acest proces poate crea dificultăți, în unele cazuri este benefic pentru noi descoperiri.

Poate că problema nu s-ar afla întocmai aici, ci în faptul că alegerea de a termina o activitate și începerea alteia de cele mai multe ori nu este la îndemâna noastră. Și deși la școală învățăm materii care ne atrag, deși avem slujba pe care ne-am dorit-o și, prin urmare, am face ceea ce ne place, totuși ajungem să vorbim despre timp liber, timpul în care poate vom face același lucru, dar stabilit de către noi când începe și când se termină. Ori și mai bine, să ne creăm impresia că această preocupare va decide când anume mintea și corpurile noastre sunt prea obosite pentru a mai putea continua.

Autor: Octavian Radu

Publicitate

CUM AM AJUNS SĂ MĂSURĂM TIMPUL

Suntem obsedați de a împărți timpul în funcție de activități și activitățile în funcție de timp. Cum oare se poate produce ceva peste măsură, dacă pornim de la premiza că timpul alocat unei activități este limitat?

Ne dorim prosperitate și împlinire, ne dorim în continuare să ne depășim limitele, ori să pretindem că o facem, din moment ce fiecare capacitate este limitată. Vrem să ne autodepășim, dar o satisfacție mai mare primim atunci când îi depășim pe alții. Suntem crescuți după fundamentul concurenței și nu vrem să ne considerăm, noi înșine ori altcineva din afară, incapabili, ratați, mereu eșuați. Nu vrem să fim percepuți nici ca înceți ori leneși. Nota scăzută la o materie pentru care nu te-ai pregătit prea bine, cearta din partea profesorului și atenționarea celorlalți asupra acestui tip de comportament, punerea la colț și ignorarea, ne fac să îi percepem pe acești oameni ca fiind un fel de paraziți ai societății, niște inși ale căror caractere sunt luate des în derâdere, judecați fără a fi înțeleși și disprețuiți fără a-i cunoaște.

Așa suntem crescuți și poate ne întrebăm de ce unii se consideră mai speciali decât alții. În fond suntem foarte asemănători, dar foarte diferiți. În ciuda acestui fapt, suntem crescuți cu convingerea că noi ar trebui să acționăm la fel, să gândim la fel, să dobândim aceleași gusturi și aceleași neplăceri, să împărțim același bine și același rău, toate astea în pofida naturii noastre. Noi suntem liberi să gândim ce vrem și să admirăm ce ne convine, dar într-un fel mai mult sau mai puțin evident, suntem programați să facem anumite alegeri, alegeri ce le facem ori nu în mod conștient.

Prin urmare, am fost instruiți de mici cum să ne împărțim timpul și activitățile, dar nu în funcție de nevoile și necesitățile noastre, ci în funcție de normele societății, așa cum s-a considerat că este mai bine pentru ca noi să devenim ”produse” bune. Viața, din moment ce este desemnată ca o scurgere succesivă de momente, a devenit totuna cu timpul, în acest fel fiind controlată și ea de ceva exterior nouă.

Așa că fiecare activitate pe care o facem trebuie să fie precedată sau urmată de noțiunea timpului, în acest fel punând niște bariere facultăților noastre și, implicit, potențialului nostru. În contradictoriu cu această stăvilă pe care noi înșine ne-o impunem, dorim să avem parte de idei mărețe, de genialitate și ingeniozitate, de măiestrie. Ori cum pot fi acestea țintuite dacă nu ne lăsăm liberi în voia timpului? Oare este posibil ca acea restricție să acționeze precum un impuls puternic, făcându-ne pe noi să credem că putem distorsiona timpul atunci când el este fixat, dar în realitate noi doar ne forțăm limitele să reușim improbabilul?

Nu este oare mai aproape de veridicitate ideea că timpul este același pentru toți, doar că noi îl folosim în moduri diferite? Și cum oare s-ar putea măcar atinge limitele capacităților noastre dacă, odată timpul scurs, suntem nevoiți a ne redirecționa gândurile și acțiunile asupra altui lucru? Cum putem profita de potențialul nostru ori cum îl putem descoperi dacă suntem nevoiți din când în când a întrerupe activitatea neașteptat, prin această modalitate putând crea lacune ce nu pot fi acoperite. Odată ce pe parcursul unui demers apar lacune create în mod brutal am putea spune, a umple acele goluri ar însemna o reamintire a momentului înainte de întrerupere, o reconstituire. Iar deși acest proces poate crea dificultăți, în unele cazuri este benefic pentru noi descoperiri.

Poate că problema nu s-ar afla întocmai aici, ci în faptul că alegerea de a termina o activitate și începerea alteia de cele mai multe ori nu este la îndemâna noastră. Și deși la școală învățăm materii care ne atrag, deși avem slujba pe care ne-am dorit-o și, prin urmare, am face ceea ce ne place, totuși ajungem să vorbim despre timp liber, timpul în care poate vom face același lucru, dar stabilit de către noi când începe și când se termină. Ori și mai bine, să ne creăm impresia că această preocupare va decide când anume mintea și corpurile noastre sunt prea obosite pentru a mai putea continua.

Autor: Octavian Radu

MAI GĂTIM?

Avem parcă din ce în ce în ce mai puţin timp la dispoziţie ca să gătim, să stăm în bucătărie şi să petrecem ore întregi în jurul aragazului sau cuptorului ca să preparăm fel de fel de mâncăruri.

Timpul ni-l împărţim în ore de muncă, timp petrecut în familie, partener/ă şi amici, hobby-uri, care deseori nu implică gătitul, somn ş.a.

Toate acestea adunate nu prea lasă loc şi pentru preparatul mâncării. În plus, avem deja totul gata preparat dacă ne este foame şi s-a avut grijă ca gătitul, obositor şi văzut ca o corvoadă mai mult, să ia sfârşit.

Pe rafturile magazinelor găsim tot felul de preparate congelate, mese întregi, felul unu, doi şi desert, semipreparate, mere deja date pe răzătoare şi presărate cu scorţişoară pentru umplutura de plăcintă, totul ca să nu mai avem atâtea bătăi de cap când vine vorba de mâncare. Pe lângă asta mai există şi fast food-uri, pe care, da, eu nu le agreez deloc şi pe care le-aş desfiinţa ieri.

Ştiu că şi ritmul de viaţă s-a schimbat, muncim mai mult, suntem interesaţi să petrecem mai mult timp afară în weekend şi nu tot în casă, în bucătărie, dar vă întreb: se merită să mâncăm prost de trei ori pe zi? Sunt atâtea târguri de unde se pot cumpăra produse proaspete şi tradiţionale româneşti bune, cărţi cu reţete rapide şi uşor de preparat, adaptate la rimul haotic al vremurilor noastre, emisiuni atractive care ne învaţă să gătim mai mult ca oricând.

Cu toate acestea, mai gătim? Ne mai atrage oare? Cum este considerat gătitul în ziua de azi? Sunt chiar curioasă ce spuneţi, dragi cititori.

Un loc perfect pentru a descoperi reţete, de a vedea live cooking şi de a cunoaşte bucătari foarte buni din ţară şi din străinătate este Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, care va avea loc şi în Bucureşti între 21 – 23 octombrie 2011. Campionatul îşi propune să aducă în România conceptul de „bucătărie-cultură”.

Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber se adresează atât specialiştilor (maeştri ai artei culinare, bucătari), cât şi amatorilor (celor pasionaţi de gătitul în aer liber). Conceptul îşi propune să scoată bucătarul din spaţiul său tradiţional de lucru, transformându-l într-o vedetă, iar celui pasionat de gătit, să-i stimuleze imaginaţia, să-i ofere ocazia să-şi exersezetalentul, altfel decât o face de obicei.

Eu cred că gătitul ar trebui încorporat în activităţile noastre, cel puţin o dată pe săptămână pentru că poate fi foarte relaxant şi frumos. Ne poate ajuta să ne detaşăm puţin de agitaţia de afară şi să ne lăsăm învăluiţi de felurite miresme, gust bun şi sănătos, clipa magică atunci când coca a crescut sau ciorba a terminat de fiert şi este gata pentru servit. Momentul acesta nu trebuie nicidecum petrecut singur şi dacă avem prietenii sau familia aproape cu atât mai bine, petrecem timp împreună şi învăţăm lucruri noi.

Mai mult, mâncatul împreună înlesneşte comunicarea şi reprezintă o componentă socială puternică.

Voi mai gătiţi? Ce mâncare vă place în mod special?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

TEATRUL SE MUTĂ ÎN PARC

Suntem obişnuiţi ca pe perioada de vară teatrele să îşi închidă activitatea. Trebuie să aşteptăm trei luni de zile până ce acestea revin la programul normal, ca noi să ne putem bucura din nou de spectacole şi piese noi, actorii preferaţi şi să evadăm din rutină?

Încet, încet însă această stare de fapt începe să se schimbe. Teatrul se mută în parc spre încântarea noastră şi putem în continuare să luăm parte la diversele programe concepute pentru noi, spectatorii şi iubitorii de teatru. Acest spaţiu neconvenţional ne aduce un zâmbet pe buze deoarece putem îmbina o plimbare relaxantă prin parcurile din Bucureşti cu o piesă de teatru văzută după. Ce poate fi mai frumos?

Printre ofertele din vara aceasta se află „Bucureşti – Cartier de Vară 2011”, unde pentru al treilea an consecutiv, între 16 iulie şi 4 septembrie, zilele de sâmbătă şi duminică sunt rezervate atmosferei de vacanţă în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău (cu sprijinul Administraţia Lacuri Parcuri Agrement Bucureşti), Lumea Copiilor (sector 4), Sebastian (sector 5), Moghioroş (sector 6). Pe întreg parcursul evenimentului, dimineaţa de la ora 10:00 şi seara de la ora 20:00, sunteţi invitaţi să vizionaţi spectacole de teatru şi concerte în aer liber. În Parcul Cişmigiu spectacolele încep de la ora 17:00.

O altă activitate de acest gen ne este oferită de Palatul Mogoşoaia, care le propune copiilor o VACANŢĂ ÎN PARC, cu spectacole gratuite de teatru de păpuşi şi invitaţii la numeroase ateliere de creaţie. Pentru teatrul de păpuşi a fost invitată trupa Muşchetarii, prin intermediul căreia copiii vor pătrunde în lumea fascinantă a poveştilor, în care se vor întâlni personaje favorite din universul animalelor, cu prinţi şi prinţese.

Această iniţiativă a teatrelor este de bun augur şi nu poate decât să ne bucure. Un spectacol văzut în aer liber parcă aduce un plus de artisticitate şi oferă actorilor o mai mare libertate în interpretare şi jocul de pe scena. Atmosfera este mereu alta şi vremea frumoasă de afară este un motiv în plus pentru a nu lipsi de la ce ni s-a pregătit.

Ne putem bucura acum de vacanţă de două ori mai mult. Vara ne zâmbeşte şi ne oferă o alternativă spectaculoasă pentru petrecerea timpului liber.

În loc să mergem în mall, la film sau să stăm în casă, teatrele ne scot în parc şi ne poartă pentru câteva ore într-o altă lume, imaginată, în care ne putem relaxa şi uita de griji şi probleme.

Autor: Cristina Mehedinţeanu

CONSTITUŢIA SUB INFLUENŢA BĂUTURILOR ALCOOLICE – PARTEA A II-A

Prezumţia de nevinovăţie dispare, în proiectul de modificare al Constituţiei, nu numai cu privire la dobândirea licită sau nu a averii, ci şi cu privire la activitatea desfăşurată de judecători.

Astfel, articolul 52 din Constituţia României la alineatul 3 prevede că ”Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Proiectul de modificare al Constituţiei prevede în schimb că: ”Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor pentru erorile judiciare săvârşite.”

Ca urmare, şi în Constituţia actuală este prevăzut faptul că magistraţii sunt răspunzători pentru erorile judiciare cauzate, dar doar dacă ”şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.” Prin urmare, oricine se simte lezat în drepturile sale printr-o eroare judiciară, poate cere şi atragerea răspunderii magistratului dacă acesta consideră că este vorba de ”exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”, dar va trebui să dovedească faptul că respectiva eroare a avut la bază exercitarea necorespunzătoare de către magistrat a atribuţiilor ce îi revin. Ori prin modificarea dorită de Băsescu, sarcina probei ar fi din nou răsturnată, magistratul trebuind să dovedească faptul că nu este vinovat în cazul în care a apărut o eroare judiciară.

Practic s-ar goli de conţinut noţiunea de inamovabilitate a judecătorului, noţiune care garantează independenţa acestuia, pentru că magistratul ar putea fi făcut răspunzător, inclusiv prin înlăturarea din funcţie, pentru ”erori judiciare” de care nu se face vinovat şi care au rezultat în urma interpretării unor legi imperfecte (nu puţine la noi) sau în urma administrării unei apărări defectuoase chiar de către cel care a fost vătămat prin eroarea judiciară.

O astfel de problemă s-ar pune mai ales în procesele în care statul este parte, iar presiunile care ar putea veni din partea autorităţilor ar fi foarte mari.

Dorinţa de vulnerabilizare a categoriei socio-profesionale a magistraţilor se poate vedea şi din propunerea de modificare a articolului 133 din Constituţia României, care urmăreşte diminuarea în Consiliul Superior al Magistraturii (garantul independenţei justiţiei conform art. 133 alin 1 din Constituţia României) a rolului asociaţilor magistraţilor (numărul reprezentanţilor lor scade de la 14 la 10) în favoarea membrilor societăţii civile (numărul acestora creşte de la 2 la 6), dispărând totodată şi condiţia ca aceştia din urmă să fie specialişti în domeniul dreptului.

În fapt, prin proiectul de modificare a Constituţiei, scăderea numărului de reprezentanţi a asociaţilor magistraţilor se face doar în defavoarea judecătorilor al căror număr de reprezentanţi scade de la 9 la 5, numărul reprezentanţilor procurorilor rămânând acelaşi (5). Iar reprezentanţii societăţii civile nu ar mai fi numiţi doar de Senat, ci de Parlament (3) şi de Preşedinte (alţi 3). În acest fel influenţa Preşedintelui în CSM ar fi asigurată: 3 reprezentanţi ai societăţii civile numiţi de Preşedinte, 5 procurori (care numai independenţi nu sunt în raport cu puterea executivă), ministrul justiţiei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (un total de 10 reprezentanţi din numărul total de 19 membri ai CSM).

Autor: Gabriel Niţulescu