CIRCUL VINE ÎN ORAŞ

Spectacolele de circ au fascinat dintotdeauna prin acrobaţiile periculoase, costumele strălucitoare, efectele speciale, animalele dresate şi jucăuşe, bufonii amuzanţi şi multe alte momente unice oferite de acest tip de divertisment.

Avem tendinţa însă să luăm în vedere circul numai atunci când suntem mici şi să ne lăsăm purtaţi în această lume de vis doar în copilărie, ca mai apoi să îl dăm uitării.

Consider că circul ar trebui să fie “obligatoriu” şi pentru adulţi, nu doar copii. El reprezintă o ieşire din cotidian, o evadare din rutină şi un adevărat test de imaginaţie dacă vreţi, pentru toţi cei prezenţi în sală. Un mod diferit de a-ţi petrece timpul liber diferit de privitul la televizor, mersul la mall şi alte activităţi contemporane. Circul ar putea fi o întoarcere în copilărie, nu credeţi? Momentul în care totul era posibil şi imaginaţia nu avea limite.

Din punct de vedere istoric, circul datează încă din perioada Imperiului Roman. Atunci însă manifestaţiile erau foarte sângeroase şi violente. Era singurul loc în care femeile şi bărbaţii puteau sta împreună. Odată cu căderea imperiului, circarii au început să călătorească prin toată Europa şi să ducă mai departe tradiţia circului. Fiind însă priviţi mai mult ca nişte vagabonzi şi cerşetori datorită spiritului lor nomad, trupele au început să ofere reprezentaţii în locuri permanente.

Philip Astely, supranumit “părintele circului modern”, împreună cu Antonio Franconi, fondatorul circului francez, au pus bazele circului modern. El a introdus în spectacole acrobaţii şi jongleri. În Statele Unite primul circ a fost deschis în 1793 de John Bill Ricketts.

În România existau spectacole de circ încă din antichitatea romană, au dispărut o perioadă şi în Evul Mediu au apărut pehlivanii, saltimbancii şi funambulii. În secolul XIX diverse comapanii de circ au venit din străinătate şi Theodor Sidoli a înfiinţat primul circ profesionist din România, Circul Sidoli. În 1954 însă toate circurile au fost obligat să-şi închidă activitatea şi s-a înfiinţat Circul de Stat. Astăzi cel mai cunoscut circ din România este Circ Varietate Globus condus de Brânduşa Novac.

Circul a evoluat foarte mult în timp şi a fost pe bună dreptate ridicat la rang de artă, fiind disociat de bâlci. Cele mai bune trupe se întrec anual la Festivalul Internaţional de Circ de la Monte Carlo din 1974. Una din aceste trupe este Cirque du Soleil, poate cel mai cunoscut circ din lume. Graţia, dansul, actoria, acrobaţiile, forme de artă din toată lumea, îndrăzneala, lumile imaginare şi dexteritatea sunt cele opt caracteristici care fac din acest circ unul original şi cu totul unic în lume.

Vom avea şi noi ocazia să îi vedem anul acesta la Romexpo în Bucureşti între 8 şi 12 februarie. Ei se află pentru prima dată în România şi aduc în scenă unul dintre frumoasele lor spectacole Saltimbanco, “o abundenţă de acrobaţii vesele şi colorate într-o metropolă”, aşa cum spun chiar ei pe site-ul lor oficial, http://www.cirquedusoleil.com

Eu mi-am luat deja un bilet şi abia aştept să merg. Pe voi vă încântă ideea de circ? Mergeţi la Cirque du Soleil?

Autor: Cristina Mehedinţeanu

DOMNULE PREŞEDINTE, AVEŢI NEVOIE DE UN DOCTOR!

Sistemul sanitar românesc se îndreaptă spre soluţia finală: haosul total. Raed Arafat, întemeietorul serviciul SMURD, omul cu cele mai bune rezultate din sistemul sanitar a părăsit prin demisie postul de secretar de stat din Ministerul Sănătăţii.

A fost o primă bătălie, aparent pierdută de Raed Arafat, în care mitocănia a învins bunul simț. Și totul în numele reformei. O reformă fără cap și fără coadă sau doar aparent fără cap și fără coadă, deoarece la finalul acesteia, câțiva băieți deștepți – ”băieții deștepți” din sănătate vor avea buzunarele pline, în detrimentul a milioane de români însă.

Prin așa zisa reformă din sănătate promovată de ocupantul vremelnic al Palatului Cotroceni, milioane de români nu vor mai avea acces la o mare parte din serviciile medicale. Va exista un pachet de bază, acoperit de contribuția la sistemul de sănătate care va cuprinde un număr limitat de servicii medicale. Dacă însă boala de care suferi nu se regăsește printre cele acoperite de respectivul pachet de bază, atunci, pentru a putea să beneficiezi de serviciile unui medic va trebui să scoți din buzunar alți bani (și nu puțini). Și cum circa 41% din populația României, conform datelor Eurostat se găsește în stare de sărăcie (raportat la salariul mediu din România, care și așa este foarte mic, comparativ cu standardele UE), milioane de români, în fapt, nu își vor mai putea permite să treacă pragul unui spital pentru a beneeficia de servicii medicale. Și aceasta, în condițiile în care, unii dintre acești oameni au contribuit la sistemul de sănătate 30-40 de ani.

În plus, deși proiectul de lege de ”reformă” a sistemului sanitar a fost pus în dezbatere publică, principala sa componentă de interes pentru public, și anume pachetul de bază acoperit de asigurarea plătită în prezent, nu este cunoscut încă, ceea ce face dezbaterea lipsită de sens. De altfel, acest aspect ilustrează cum nu se poate mai clar ”bunele intenții” ale promotorilor legii.

Totodată, așa zisa reformă din sănătate promovată de președintele Băsescu, va costa statul român și mai mulți bani. Experiența Ungariei este de dată recentă. Astfel, după ce în urmă cu circa trei ani, o parte din spitalele ungurești au fost privatizate, la doar un an după această măsură, statul ungar a fost nevoit să preia înapoi o bună parte din aceste spitale, deoarece fuseseră aduse în stare de faliment, cu datorii uriașe către furnizori și deci, în pericolul de a fi închise. Bineînțeles, preluarea s-a făcut cu tot cu datorii, statul ungar rămânând bun de plată. Din această perspectivă este însă de înțeles de ce există susținerea președintelui Băsescu și de ce aplicarea acestei legi nu suferă amânare: pentru că măsura se va constitui într-o altă formă de drenare a unor importante sume de bani spre campania electorală, iar dacă reforma va eșua (gradul de probabilitate al apariției acestei situații fiind unul foarte mare), după alegeri acest fapt nu va mai conta, pușculița electorală fiind deja alimentată cu bani. Pentru a vindeca însă urmările acestei ”reforme”, România va avea nevoie de un doctor.

De asemenea, domnul președinte ar avea nevoie de un doctor. De un bun doctor care să îl consilieze pentru a realiza o reformă în sprijinul românilor, nu în detrimentul lor.

Autor: Gabriel Niţulescu

DIN PAT SAU DE LA BIROUL PLIN DE COLEGI?

Munca la birou sau de acasă? Cred că ne vom confrunta din ce în ce mai mult cu asta și în România. Un mediu de afaceri occidental, un mod de viață așijderea … o dilemă identică. Societatea evoluează. Unii, mai răi, ar spune că involuează. Cert e că se schimbă… și odată cu ea și lumea de afaceri.

Până ieri una dintre cele mai bune zile ale tale era când te angajai într-o bancă, ditamai corporația sau pur și simplu într-o instituție/firmă mai mică. Dacă această companie avea un minim standard de cultură organizațională atunci o persoană îți prezenta echipa, colegii, cum ajungi la restaurant, unde e HR-ul, care e parcarea, etc… Apoi șeful te făcea să te simți cât mai bine, unii colegi se bucurau că ai venit, alții te urau din prima văzând în tine un posibil concurent la postul visat. Învățai ”găștile” rapid, cine e ”Mama Dolores”, cine e ”Pupila” șefului, cine e ”calul de bătaie”, unde se fumează, când e mai bine să-ți iei concediu, într-un cuvânt cam ”cum merg lucrurile pe acolo”. Departe de a fi situația ideală, dar aveai o satisfacție: socializarea, cu toate problemele ei…

Dacă ai trăit aceste momente, te apropii de statutul de fosilă. Azi tânărul angajat mai află de aceste povești de la cei bătrâni. Trendul acum e munca de acasă. Outsourcing-ul să trăiască! E viitorul luminos. Toți își doresc asta: agenți vânzări, consultanți, stomatologi, medici de familie, juriști/avocați, specialiști în resurse umane, PR-iști/jurnaliști, meseriași (instalatori, zidari, parchetari, mecanici, croitori), contabili, consilieri de investiții, agenți din MLM – reprezentanții tuturor profesiilor. Join the club? Ti se prezintă avantajele – cum că poți fi propriul tău șef, că poți avea ce program îți dorești, că nu depinzi de nimeni, că nu ai colegi care să te bată la cap, că nu te mai superi pe acela care n-a ridicat capacul la toaletă sau pe bucătarul de la restaurant care face piure în fiecare marți, de 5 ani. Ești mai eficient, poți să te trezești când vrei, poți să-ți rezolvi problemele personale, vei petrece mai mult timp cu familia – ni se spune. Iar dacă vrei socializare, ia de ține conferințe video, hopa sus pe Skype, Messenger, LinkedIn, Facebook, Twitter, Google+, etc și ”stai în contact” cu toți profesioniștii.

Din fericire, sau din păcate – depinde cum privești, omul e o ființă socială, are nevoie de interacțiune. Parcă aș prefera să mă angajeze o persoană, să am colegi tot oameni… iar, dacă o să fie cazul, să mă concedieze tot un om. Pentru că mă îngrozește gândul să mă angajeze ”o bornă informatică” din Otopeni, să am colegi care funcționează cu procesor I4, să-mi dea concediu un soft care face tragerile la sorți și bineînțeles să mă concedieze vreun robot șarmant prin MMS la ora 23:59 așa: ”du-te în dormitorul tău, împachetează totul în cutia de hârtie A3 și ieși din casa ale cărei rate la bancă le plăteai datorită nouă!”

Se spune că în libertatea pe care ne-am dorit-o putem alege. Într-adevăr, liberul arbitru ne aparține. Putem fi cuci ”profesioniști” sau ființe sociale. Putem ține conferințe virtuale sau să ajutăm un coleg în mod real. Putem să ne ridicăm direct din pat la computer … Putem face orice ne trece prin cap. Cu cât o facem mai mulți și mai repede, cu atât ne vom mândri peste ani – noi am făcut schimbarea! 010101010101…

Autor: Mihai Mătieş

OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ LA ROMÂNI (II)

Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătoreşte botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza. Această zi marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Crăciunului şi Anului Nou. În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan.

Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se pune în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunităţii.

După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleişa” – pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă şura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa şi interiorul casei.

Boboteaza – practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegaţii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Această manifestare avea loc imediat după sfinţirea apei, când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce fuseseră folosiţi anterior la aprinderea secăluşelor, şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţa că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care, odată ajunşi acasă, afumau pomii din livadă în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casa cu pulberea folosită ca încărcătură pentru secăluşe, crezând că în acest fel, casa va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.

În cele trei zile cât ţine Boboteaza în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colinda reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii. Tinerii, mascaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat, obiceiul fiind o reminiscenţă a cultului moşilor şi strămoşilor, precum şi a unor vechi practici fertilizatoare.

Autor: Octavian Radu

OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ LA ROMÂNI (I)

Boboteaza, serbată în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare sărbătoare populară.

În ajunul Bobotezei se pregăteşte o masă asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgăre de sare. Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare: coliva – grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă pisată, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale („găluşte”) umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” – borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în formă de urechiuşe, borş de peşte, peşte prăjit, „vărzare” – plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac, etc.

Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleişa, nimeni nu se atinge de mâncare, iar imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăsilă”.

Altă dată, după ce preotul rostea Troparul Botezului şi stropea cu agheasmă în casă şi pe gospodari, era invitat să se aşeze pe laviţă. Sub laicerul de pe laviţă erau aşezate, din timp, boabe de porumb – „ca să stea cloştile pe ouă” şi busuioc – „ca să vină peţitorii”. Busuiocul acesta era folosit, mai târziu, în descântecele de dragoste.

În semn de răsplată se dădeau: bucate („desăgarului”), bani (preotului), nuci, mere şi covrigi (copiilor), iar pe crucea preotului, gospodina casei aşeza cel mai frumos fuior de cânepă. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificaţii: se credea că de firele acestuia se vor prinde toate relele, că fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele morţilor sau că Maica Domnului va face din cânepă un voloc cu care va prinde sufletele morţilor din iad pentru a le ridica în rai.

AJUNUL BOBOTEZEI

Ajunul Bobotezei era, în egală măsură, şi un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii”. Fânul de sub faţa de masă şi bulgării de sare se adăugau în hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele”. În acelaşi scop era folosită şi agheasma luată de la preotul care venea cu Iordanul.

Se credea că dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

În această zi erau interzise certurile în casă şi nu se dădea nimic ca împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatră.

Autor: Octavian Radu

OBICEIURI DE ANUL NOU LA ROMÂNI

În săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou, în toate satele, cetele de flăcăi se prepară pentru „urat”, sistem complex de datini şi obiceiuri. Pe înserat, în ajunul anului care se pregăteşte să se nască sunt aşteptaţi să apară „Ursul”, „Capra”, „Bunghierii”, „Căiuţii”, „Malanca”, „Jienii”, „Mascaţii”.

Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociații rituale dintre animale și cultul cvasiuniversal al soarelui. Există și un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: „mascații”. Recuzita, măștile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măștile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginația și umorul săteanului român. Anume meșteri s-au specializat în confecționarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară.

Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie, care in gândirea populară reprezintă data morții dar și a renașterii ordinii cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în același timp plină de forță și vitalitate. Muzica și dansul, remarcabile prin virtuozitate și dinamism, măștile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.

În diferite zone ale țării, costumația și interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esență același. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la practici arhaice magice de alungare a maleficului, „Plugușorul”, alt obicei, este strâns legat de mitul fertilității. Vorbe frumoase, de prosperitate și belșug sunt adresate de cetele care vin cu „Plugușorul”, fiecărei gospodării. Ca o incantație magică, textul urării se transmite din tată în fiu și nu există român să nu-l cunoască.

Tot ajunul anului nou prilejuiește practicarea anumitor acte misterioase, care încearcă să prospecteze viitorul. Iată unul dintre obiceiuri: „Vergelul”. Este un prilej de sărbătoare, la care participă mai ales tinerii necăsătoriți și părinții acestora. Cei care fac „Vergelul” doresc să afle ce le rezervă noul an, mai ales dacă și cu cine se vor căsători.

În casa unei gazde, anunțată din vreme de „colceri” sau „chemători” se adună toți cei interesați. Într-un căzănel cu apă, cei ce doresc să-și cunoască viitorul aruncă un obiect personal – inel, mărgea, pieptene, ban, cuțit etc. Personajul cel mai de seamă este „Vergelatorul”.

El urmează să „proorocească viitorul”, să-și potrivească vorbele și să stârnească hazul. Ajutându-se de două vergele de la războiul de țesut, acesta bate în marginea căzănelului, intonând o incantație. Obiect după obiect este scos din apă la cererea participanților. Tâlmăcirea sensului obiectului este simplă: inel – nuntă, ban – bogăție, pieptene – bărbat colțos, cuțit – ceartă, piatră – căsătorie amânată etc.

După ce toate răspunsurile au fost date, cu toții, triști sau plini de speranță, se adună în jurul căzănelului din care apa a fost înlocuită cu vin și petrecerea începe.

Autor: Octavian Radu

MAI CREDEM ÎN MOŞ CRĂCIUN?

Vine un moment în care toţi aflăm un adevăr dur şi urât: Moş Crăciun nu există! Nu ştiu voi cum aţi reacţionat, dar eu am plâns ca un copil ce eram şi mi-a fost greu să-mi revin.

Pentru mine Moş Crăciun era adevărat şi chiar dacă nu îl văzusem niciodată, eram convinsă că el este cel care îmi aduce cadouri an de an şi le lasă sub bradul de Crăciun.

Erau parcă alte vremuri când eram eu copil. Se credea mai mult în Moş Crăciun şi eram mai inocenţi şi naivi din punctul ăsta de vedere. La mine în clasă toţi ştiam de Moş şi nu era nici măcar unul care să strige în gura mare că nu există şi să strice magia. Era mai frumos aşa.

În ziua de azi, copiii nu mai cred în Moş Crăciun. Există prea multe filme, Moşi prin mall-uri care cam strică farmecul. Ei sunt mai ageri şi se prind repede. Pe lângă asta, s-au mai schimbat şi vremurile. Azi este cool să ai cel mai tare joc, cel mai tare telefon, să mergi la mall, etc. Este mai puţin important cine aduce cadourile şi cum. Din punctul meu de vedere nu mai există copilărie, dar aici nu mă refer doar la a crede în Moş Crăciun. Este un subiect mai larg pe care îl voi continua şi în alte editoriale.

Suntem prea mari ca să mai credem în Moş Crăciun? Cât ar trebui să fie ok să credem? Eu sunt de părere că vârsta nu contează aici. Normal că pe măsură ce creştem ne lăsăm influenţaţi de tot ce auzim şi vedem în jur şi aflăm cum stă treaba, dar povestea rămâne în continuare una frumoasă. Ideea că cineva pregăteşte timp de un an de zile cu ajutorul elfilor cadouri pentru toţi copii din lume şi apoi le distribuie într-o singură noapte este pur şi simplu magică! La final, măcar atât ar trebui să ne rămână, povestea.

Nu cred că suntem niciodată prea mari pentru o poveste bună. Dacă ne pierdem interesul pentru ele înseamnă că ne pierdem şi copilul din noi. Devenim adulţi serioşi cu joburi, cu responsabilităţi, care nu mai au timp de “prostii”. Intervin probleme reale şi urgente, stresul de la muncă, banii şi nevoia de ei, iar magia dispare …

Sâmbătă este ajunul, iar copiii care încă mai cred se vor pregăti cuminţi de sosirea Moşului. Îi vor pregăti câteva merinde pentru că drumul e lung şi el va fi obosit, şi se vor culca devreme. Noi, restul, ce facem? Ce-ar fi să ne aducem aminte de copilărie şi să ne imaginăm încă o dată că Moş Crăciun există şi vine cu sania în miez de noapte? Poate miracolele chiar se întâmplă în noaptea magică de Ajun.

Autor: Cristina Mehedinţeanu

„PARADOXUL ROMÂNESC” – ŞI TOTUŞI MOODY’S AR PUTEA SĂ AIBĂ DREPTATE!

În prima parte a lunii octombrie, agenţia de rating Moody’s făcea public un raport în care avertiza că sistemul bancar românesc este expus turbulenţelor din zona euro, putând fi afectat printr-o scădere a cererii pentru exporturi şi o micşorare a investiţiilor străine.

Plecarea Nokia de la Cluj (al doilea mare exportator al României, după Dacia-Renault), dar şi scăderea investiţiilor străine directe în România cu 43,8% pe primele 10 luni ale lui 2011, comparativ cu primele 10 luni din 2010 sunt evenimente care par să confirme materializarea riscurilor menţionate de agenţia de rating.

Şi totuşi, oficialii românii din BNR contrazic concluziile Moody’s, argumentând că agenţia de rating nu înţelege paradoxul românesc „criză economică fără criză financiară”. Consilierul guvernatorului BNR, domnul Adrian Vasilescu explica de exemplu că „Agenţiile de rating s-au fript cu ciorba şi acum suflă şi în iaurt. Urmăresc să nu mai fie surprinse. Moody’s nu înţelege paradoxul românesc – criză economică fără criză financiară. Sau se face că nu înţelege. România este analizată permanent şi de FMI, de Banca Mondială, de Comisia Europeană”. Și nu ar fi prima oară când agenţiile de rating au greşit în privinţa României, cel mai celebru exemplu în acest sens fiind anul 1999, când acestea avertizau că ţara noastră va intra în incapacitate de plăţi. În plus, oficialii români aduc ca argumente în sprijinul lor că deficitele (bugetar şi de cont curent) sunt sub control, aflându-se într-o continuă diminuare.

Dar totuşi, Moody’s ar putea să aibă dreptate.
Economia reală, în ciuda măsurilor ostile luate de guvern la adresa acesteia a reuşit să reziste pe seama creşterii exporturilor (o explicaţie este şi aceea că perioada de criză din restul lumii ne-a favorizat, produsele româneşti, mai ieftine fiind mai căutate). O continuare a agresiunii factorilor guvernamentali asupra economiei reale, prin luarea în continuare a unor măsuri de reducere a consumului (reduceri de personal, tăieri de pensii şi salarii) care să se combine cu o reducere a nivelului exporturilor ar putea să rupă însă fragilul echilibru macroeconomic existent la acest moment.

Paradoxul „criză economică fără criză financiară” menţionat de oficialii BNR ascunde şi el un factor de risc, în sensul că există o ”decuplare” a sectorului financiar de economia reală. Statul are în continuare nevoie de bani, aşa că băncile vor avea cui să împrumute bani, cu dobânzi atractive şi fără riscuri prea mari. Totodată însă, firmele din România nu se bucură de aceeaşi ”generozitate” a băncilor, fapt care a constituit de altfel unul din motivele care au adâncit criza ce a dus la scăderea PIB în 2009, cu aproape 8%, comparativ cu 2008.

Adâncirea crizei economiei reale ar putea să ducă însă şi la o criză a sistemului financiar. Noi disponibilizări înseamnă, pentru bănci, creşterea numărului de rău-platnici şi scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară (deci a valorii garanţiilor ipotecare), iar pentru stat, în mod direct, dar şi prin fenomenul reacţiei în lanţ, impozite mai mici încasate (din salarii, din TVA, din profiturile firmelor etc.).

Autor: Gabriel Niţulescu

CUM SĂ FII CONVINGĂTOR ÎN BUSINESS – NEGOCIIND PENTRU VIAŢĂ ŞI AFACERI

Comunicarea este negociere, cel puţin aşa am tot auzit şi învăţat din diverse cărţi. Comunicăm şi negociem în acelaşi timp şi negociem comunicând.

Fie că este vorba despre un contract, un parteneriat, o colaborare, o conversaţie sau simple păreri, suntem tot timpul antrenaţi fără să vrem într-o negociere de sensuri şi semnificaţii diferite, vrem să schimbăm părerea celuilalt sau încercăm să nu ne lăsăm convinşi de alţii. Ştim însă să negociem cu adevărat?

Este o artă s-ar putea spune, precum multe alte domenii care nu ţin de cultură; arta comunicării, arta convingerii sau arta vânzării. Sunt persoane care sunt foarte pricepute la negocieri, sunt naturale şi ştiu cum să se comporte în cadrul unei discuţii de acest gen. Altele trebuie să înveţe, să observe de la cei din jur care ştiu şi învaţă mai ales din propriile greşeli. Eu mă încadrez mai mult în a doua categorie şi consider că încă mai am multe de învăţat. Voi unde credeţi că vă potriviţi mai bine?

În business negocierea este crucială. Trebuie să ştii să negociezi fiecare contract bine, fiecare deal, parteneriat, ca lucrurile să meargă bine. Trebuie să ştii cât să ceri, cât să oferi, când să faci asta, să ştii când şi cum să asculţi partenerul de discuţii pentru ca fiecare să aibă de câştigat. O negociere nu trebuie să fie asemuită cu o luptă până la moarte, în care cel mai bun rămâne în picioare şi culege toate medaliile de onoare. Din punctul meu de vedere trebuie să fie win-win pentru ca acea negociere să nu fie nici singura, nici ultima. Vorba circulă repede şi nu vrei să-ţi sapi singur groapa de la început dând dovadă de zgârcenie, insensibilitate şi nepăsare faţă de partener. Îmi place să cred că o negociere bună se termină şi are ca scop începutul unei relaţii de colaborare care să fie pe termen lung şi în timp să devină fructuoasă. Ce bine ar fi dacă aşa ar fi peste tot…

Cum spuneam şi mai sus, însă, şi eu mai am de învăţat şi nu sunt nici pe departe în măsură să ofer sfaturi. Dar Gary Noesner şi Joe Navarro, doi foşti agenţi FBI cu experienţă de peste 20 de ani sunt sigură că au câteva pentru noi. Seminarul internaţional de business „Negociind pentru Viaţă şi Afaceri” este al doilea din seria „Cum să fii convingător în business” organizat de Mastermind Communications SRL. Cei doi agenţi speciali vor veni în România anul viitor să prezinte tehnici de negociere atât verbale, cât şi non-verbale pentru situaţii de criză, afaceri şi viaţă.

Sfaturile şi exemplele din experienţa lor profesională lucrând pentru FBI pe care le vor prezenta în cadrul seminarului de o zi vor fi foarte valoroase şi vor ajuta la creşterea încrederii în sine, îmbunătăţirea abilităţilor de negociere şi clădirea unor relaţii de business pe termen lung bazate pe încredere.

Este un eveniment de bifat în calendarul noului an şi despre care puteţi afla mai multe de pe site-ul oficial http://www.convingatori-in-business.ro/

Vă aşteptăm cu drag la eveniment!

Autor: Cristina Mehedinţeanu

DE LA SINTERKLAAS LA SANTA CLAUS

Moş Crăciun a început să devină un simbol al comercialismului în anii 1800, când i s-au atribuit elemente ca sania, clopoţeii, renii, Crăciunul fiind un alt prilej de cumpărături, reprezentând mai mult o risipă ostentativă şi îndepărtându-se de adevărata însemnătate a sărbătorii.

Ştiaţi că termenul englezesc Santa Claus (Moş Crăciun) este anglicizarea lui Sinterklaas care înseamnă Sfântul Nicolae în limba olandeză? De ce nu a fost suficient un singur “Moş”? Se pare că termenul Santa Claus a apărut în SUA prin contactul imigranţilor olandezi cu alte populaţii americane. Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae. El apare ca un om bătrân prietenos care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun. Sfântul Nicolae din Myra reprezintă sursa primară de inspiraţie pentru Moş Crăciun. El a trăit în secolul IV şi a fost un episcop creştin al provinciei Licia din Antolia, fiind renumit pentru faptul că împărţea cadouri oamenilor săraci. Moş Crăciun a fost asemănat si cu Odin, un zeu important la popoarele germanice. În două cărţi scrise în secolul XIII în Islanda, acesta este prezentat zburând pe un cal cu opt picioare numit Sleipnir ce putea călători pe distanțe lungi, astfel fiind comparat cu renii lui Moş Crăciun. În Marea Britanie, „Father Christmas” este datat din secolul XVII, personajul fiind un bărbat grăsuţ, cu barbă, îmbrăcat într-o haină lungă, verde şi guler de blană. Imaginea lui se regăseşte în „fantoma Crăciunului prezent” din cartea „A Christmas Carol” scrisă de Charles Dickens. Christkindlein a devenit popular în Europa în secolul XIX. El aducea cadouri în secret copiilor, având ca ajutor un pitic numit Pelznickel (osau Belsnickle).

În Epoca Modernă, un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Creaţia a devenit în anii următori foarte căutată, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind tradus şi publicat în întreaga lume. În 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Moş Crăciun, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, este cel care a promovat în 1885 ideea că reşedința lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă imagine printr-o campanie publicitară, desfăşurată de Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a conturat o burtă durdulie, un aer jovial, un costum roşu şi o atitudine tolerantă.

De câte ori vă mai gândiţi la ce sărbătoriţi atunci când vine data de 25 decembrie? Crăciunul sau Naşterea Domnului? Suntem fermecaţi de “spiritul Crăciunului” aşa cum ne-a fost prezentat pe cale comercială încat am uitat să îl mai celebrăm şi pe cale spirituală. Nu faptul ca am creat personajul Moş Crăciun este rău, ci faptul ca exagerăm importanţa lui si, odata cu asta, exagerăm din nou si valoarea banului. Dar omul este iubitor de bunuri materiale, iar acest lucru afecteaza orice gând la origine inocent.

Autor: Octavian Radu