INAUGURAREA CLUJ ARENA – KITCH-UL COLORAT POLITIC

De câteva zile, toată presa clujeană și nu numai vorbește despre spectacolul de la inaugurarea noului stadion din Cluj. Chiar ziarele de sport (care ocazional sunt și reviste porno) laudă municipalitatea pentru spectacolul grandios pe care îl pregătește, cu concerte Scorpions, Smokie, Andra, Smiley.

Nimeni nu observă că evenimentul de inaugurare a stadionului nu are absolut nicio legătură cu sportul. Prefectul Tișe vorbește de vreo săptămână doar în următorii termeni: bani, concert, spectacol, bani publici, toți clujenii etc. Ce uită domnul Tișe e că stadionul pe care se laudă că l-a făcut nu este o sală de concerte și nici platoul de la Sala Sporturilor. Este stadionul pe care a jucat și va juca Universitatea Cluj. Este templul fotbalului și a sportului clujean. Principalul scop al construcției este organizarea de meciuri de fotbal, având ca organizator FC Universitatea Cluj. Că n-a vrut să pună scaune alb-negru cum ar fi fost normal era de așteptat. Că nu vrea să numească stadionul după numele unui sportiv care a făcut performanță la „U”, așa cum ar fi normal, iar era de așteptat. Doar ne trebuie bani, nu? Adevărul e că noul stadion, denumit oficial CLUJ ARENA (ce prostie, nici măcar nu e în româna) nu se leagă prin absolut nimic de clubul de fotbal pentru care a fost construit și care, prin tradiție, îl deține. Tișe nu vrea să se pună rău cu Paskany și compania. E evident de ce. Dar să ajungi tu să inaugurezi un stadion de fotbal printr-un eveniment gen festivalul berii, este o chestie cel puțin de prost gust. Cred că doar tarabele cu mici și bere vor lipsi din incinta stadionului. Gazonul oricum o să fie stricat pe când va veni Universitatea pe stadion, așa că o pată neagră de cărbuni, pe ici pe colo, nu face mare pagubă.
Oricum ar fi, lumea nu deschide ochii. Da, s-a făcut un stadion nou, frumos, ultramodern, cu becuri și scaune rabatabile și vine Scorpions și o să fie distracție. Dar nimeni nu observă ce umilit este clubul Universitatea prin chestia asta. Ia uitați-vă puțin ce declară domnul Tișe: „Pe data de 11 octombrie va avea loc un eveniment organizat exclusiv de cei de la ”U”, care din câte am înțeles vor să joace un meci amical” . Adică abia la 10 zile după spectacole populiste și politicianiste ajunge și echipa să folosească stadionul. Personal consider asta lipsă de respect față de clujenii suporteri ai lui ”U”. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, însă ceea ce se întâmplă e bătaie de joc. Ar trebui ca oficialii de la „U” să răspundă cumva, chiar cu riscul să nu mai fie lăsați să joace pe noul stadion . Eu, ca suporter, mă simt jignit.
Cei de la CFR și-au revendicat deja dreptul de a juca pe noul stadion. Nu mare o să fie mirarea dacă o să se mute cu totul pe el. O blasfemie mai mare de atât nici nu se poate: o echipă cu un stadion mare și modern, care nu adună spectatori nici cât FC Poplaca, să vină să forjeze stadionul lui ”U” doar pentru că, zic ei, au dreptul.
Eu unul refuz să fiu prezent la concerte și la țigănelile care vor avea loc. Am să merg să văd echipa de fotbal a Clujului, întoarsă în orașul natal dar nu și în casa natală. Pentru mine noul stadion nu mai poate fi numit acasă!

Reclame

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s