ROMÂNIA VĂZUTĂ DE SUS

Băsescu le mărturisea unor investitori arabi că România merită văzută mai degrabă din elicopter.

E mărturisirea unui fost ministru al transporturilor, care în vremea când păstorea respectivul minister spunea că România nu are nevoie de autostrăzi, pentru că nu există îndeajuns de mult trafic pentru a se justifica realizarea autostrăzilor.

E mărturisirea unui preşedinte care la sfârşitul lui 2008 ne spunea că România nu va fi afectată de criză.

E în fapt mărturisirea unui preşedinte care a dovedit în mai multe rânduri că nu are viziune.

E totodată mărturisirea unui om politic, sau mai degrabă autodenunţul prin care îşi recunoaşte propriile nerealizări. Pentru că, în condiţiile în care Ministerul Trannsporturilor a fost mai mult de jumătate din cei 21 de ani postrevoluţionari în ”portofoliul” partidului pe care l-ai condus, lipsa autostrăzilor cade în cea mai mare măsură în propria răspundere.

Ca urmare, România e mai frumoasă din elicopter pentru că autostrăzile ce trebuiau construite nu au fost construite la timpul potrivit.

În plus, un investitor nu va putea să-şi construiască o fabrică sau afacerea doar folosind elicopterul. De asemenea, nu va putea face distribuţia produselor cu elicopterul.

Dacă însă urmărim doar ca investitorii şi în special cei arabi, să ne vadă ţara de sus, cred că problema este în mare parte rezolvată: cum România s-a aflat dintotdeauna între Orient şi Occident, şi nici măcar acum, în era avioanelor nu s-a mutat, investitorii arabi, când merg din ţările lor spre vestul sau nord-vestul Europei trec pe deasupra României.

Dacă cerul este senin, nu vor avea nevoie decât să se uite în jos (eventual cu un binoclu) atunci când zboară pe deasupra României, mergând spre Occident spre a-şi plasa banii în bănci sau în afaceri profitabile.

Ca urmare, preşedintele nostru, putem spune că de data aceasta a fost eficient: investitorii arabi văd România de sus. Ceea ce este ineficient pentru România este însă faptul că aceşti investitori nu vor lăsa niciun ban în România. Şi ceea ce este şi mai ineficient pentru România este că avem un preşedinte eficient acolo unde nu ar trebui să fie eficient…

Autor: Gabriel Niţulescu

DE CE NU AR CREŞTE PREŢUL LA ALIMENTE?

În favoarea acestei opinii a consilierului pe probleme economice al Primului Ministru există o mulţime de argumente contra şi un singur argument pro.

Nu cu mult timp în urmă, Andreea Paul Vass – consilierul pe probleme economice al Primului Ministru, spunea că, din poziţia sa de macroeconomist, dânsa nu vede că ar trebui să aibă loc o scumpire a alimentelor. Ca argument spunea că producţia agricolă bună din 2010 nu justifică o mărire a preţului alimentelor în următoarele luni.

Din păcate pentru dânsa, cu o singură excepţie, atât piața cât şi legităţi economice simple îi contrazic punctul de vedere exprimat ca ”macroeconomist”. Astfel, o legitate simplă, sezonalitatea (adică ciclul anotimpurilor) face ca alimente cum ar fi legumele, laptele şi produsele care se obţin din acesta, ouăle, etc. să fie mai scumpe în lunile de iarnă, decât în celelalte.

Inexistenţa unei reţele de distribuţie funcţionale pentru produsele agricole româneşti este un alt factor care se opune explicaţiei date de doamna Paul Vass. Mai precis, degeaba avem o producţie agricolă bună, dacă aceste produse nu ajung la consumator. Degeaba producătorii agricoli români au producţii bune, iar mâncarea românească este mai gustoasă decât cea din import, pentru că pe rafturile supermarketurilor, respectivele produse româneşti îşi fac loc cu greu sau aproape deloc. Lipsa centrelor de colectare, subvenţiile mai mici (decât în UE) pe care statul român le oferă agricultorilor, inexistenţa unor politici agricole coerente sunt doar câteva explicaţii care se pot da pentru faptul că brânza din Bulgaria, pătrunjelul cehesc, merele din Ungaria, Austria sau Olanda înlocuiesc în rafturile supermarketurilor produsele româneşti. Ca urmare, degeaba producţia agricolă românească este bună, pentru că, pe piaţa românească, preţul este făcut de produsele din import.

Şi în aceste condiţii, doamna consilier al Primului Ministru ar trebui să aibă o analiză a pieţei agricole externe pentru a putea emite păreri despre evoluţia preţurilor la alimentele de pe piaţa românească. În concluzie, pe baza principiului ”viaţa bate filmul”, argumentul arătat de doamna Paul Vass nu rezistă în faţa realităţii.

Cu o singură excepţie, după cum arătam la început: dacă românii vor fi atât de săraci şi atât de mulţi săraci, încât producătorii şi comercianţii să nu poată să mărească preţul alimentelor, pentru că oamenii nu au cu ce să cumpere acele produse şi să se orienteze spre înlocuirea alimentelor ale căror preţuri cresc, cu unele mai ieftine (creşterea consumului de cartofi şi a preţului acestuia, în detrimentul consumului de carne, în perioade de criză economică este un fenomen deja clasic pentru economişti). Acesta ar fi într-adevăr singurul argument în favoarea poziţiei susţinute de doamna Andreea Paul Vass cu privire la faptul că preţul alimentelor nu va creşte.

Oare consilierul pe probleme economice al Primului Ministru are informaţii că sărăcia în România este în creştere alarmantă, opunându-se cu succes oricărei posibile creşteri a preţului la alimente în următoarele luni? Şi dacă răspunsul este ”da”, de ce Guvernul nu ne oferă şi nouă aceste informaţii?

Autor: Gabriel Niţulescu

SĂRBĂTOAREA DE MĂRŢIŞOR – SCURT ISTORIC – PARTEA A II-A

În această a doua parte a editorialului vă propunem un scurt istoric al sărbătorii de Mărţişor şi cum este celebrat el în prezent în diferite regiuni ale ţării şi nu numai.

ISTORIC AL MĂRŢIŞORULUI

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul datând de acum cca. 8.000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb şi roşu erau purtate la gât.

Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova şi Bucovina mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă-roşie, şi era purtat de copii în jurul gâtului.

Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. La acel moment, fetele îşi scoteau mărţişorul şi-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caş. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

CELEBRAREA MĂRŢIŞORULUI ÎN PREZENT

În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare.

În Republica Moldova, în fiecare an are loc festivalul muzical „Mărţişor”, care începe pe data de 1 martie şi durează până la 10 martie.

În unele judeţe ale României, mărţişorul este purtat doar primele două săptămâni. În localităţile transilvănene mărţişoarele sunt atârnate de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele.

În judeţul Bihor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoşi şi mai sănătoşi. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite.

În Dobrogea mărţişoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare şi înaripată.

În zona Moldovei de 1 martie se oferă mărţişoare băieţilor de către fete, aceştia oferind la rândul lor fetelor mărţişoare de 8 martie (o mică diferenţă faţă de restul ţării).

Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor la ramurile sudice ale poporului român: aromânii şi megleno-românii, în Bulgaria unde se cheamă Marteniţa (Мартеница), Macedonia, Albania.

Autor: Octavian Radu

1 MARTIE – MITURI ALE MĂRŢIŞORULUI – PARTEA I

Sărbătorim pe 1 Martie ziua Mărţişorului, mic obiect de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, care apare în tradiţia românilor şi a unor populaţii învecinate. Vă propunem în această primă parte să aflăm cele mai interesante mituri despre apariţia mărţişorului.

VOINICUL CARE A ELIBERAT SOARELE

Un mit povesteşte cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi lumea întreagă a căzut în mâhnire.

Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi a luminat întregul pământ.

A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse.

Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

LUPTA PRIMĂVERII CU IARNA

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel.

Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat.

Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

Autor: Octavian Radu

DE DRAGOBETE IUBEŞTE ROMÂNEŞTE – PARTEA A II-A: TRADIŢII

Vă invităm în această a doua parte a editorialului nostru să vorbim despre tradiţiile regăsite în ţara noastră cu ocazia acestei sărbători. Vă urăm de asemenea să Iubiţi Româneşte de Dragobete!

Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau şi fragi înfloriţi, aceştia erau adunaţi în buchete şi se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă/Urâciunile să le desparţi”.

Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele! Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ţi afişa dragostea în faţa comunităţii.

„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, îşi crestau braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, şi, respectiv, surori de cruce. Se luau de fraţi şi de surori şi fără ritualul de crestare a braţelor, doar prin îmbrăţişări, sărutări frăţeşti şi jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrăţeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăţ pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian.

Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele”, scria: „Dragobete e flăcău iubăreţ şi umblă prin păduri după fetele şi femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde şi le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureţi …” De aici şi provine răspândita expresie adresată fetelor mari şi nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.

În această zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar şi de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

Există o serie de obiceiuri în zona rurală legate de această sărbătoare. Bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească şi să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiţi tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus.

În această zi, nu se coase şi nu se lucrează la câmp şi se face curăţenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor.

Autor: Octavian Radu

DRAGOBETELE – ÎNTRE PREZENT ŞI UITARE: PARTEA I

Având în vedere că Valentine’s Day a fost celebrat recent, vă propunem să facem o incursiune în lumea Dragobetelui – Ziua Îndrăgostiţilor la români, celebrată pe 24 februarie.

Numele Dragobetelui este asociat de către Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicţionar” (1997) cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă (…), patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”.
Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică”.

Dicţionarul menţionează (în plan secund) că Dragobete este şi o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu acelaşi nume”.

Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos şi bun”. Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” şi mai ales în Oltenia, sărbătoarea creştină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 24 februarie) „se numeşte Dragobete”. El a afirmat că după credinţa poporului, aceasta este ziua în care toate păsările şi animalele se împerechează.

„Dragobetele în aceste părţi este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieţii şi fetele au deci credinţă nestrămutată că în această zi trebuie ca şi ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiţi în tot timpul anului”. Este menţionată o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia”. Autorul l-a descris ca fiind „o fiinţă, parte omenească şi parte îngerească, un june frumos şi nemuritor, care umblă în lume ca şi Sântoaderii şi Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi”.

A fost prezentat în aceeaşi lucrare şi ca zeul dragostei şi al bunei dispoziţii, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul şi aducătorul iubirii în casă şi în suflet”.

Dragobetele mai poate fi întâlnit şi sub denumirea de „Dragomir”, cunoscut ca un cioban care o însoţeşte pe Baba Dochia în călătoriile prin munţi, dar reprezintă de asemenea şi o figură pozitivă, simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea de primăvară.

O altă reprezentare a acestuia este cea a unei plante, numite Năvalnic, în folclor fiind răspândită ideea ca Maica Domnului l-a transformat în aceasta pe Dragobete deoarece el a încercat din nesăbuinţă să-i încurce cărările.

Ovidiu Focşa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este o un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate şi de renaşterea naturii.(…)

Dragobetele mai are şi alte nume: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul păsărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”.

Autor: Octavian Radu

CONCERTUL NR. 5 „IMPERIAL” DE BEETHOVEN LA SALA RADIO

Vineri, 18 februarie 2011, vă invităm la Sala Radio de la ora 19:00 pentru un concert extraordinar, unde veţi audia celebrul concert pentru pian nr. 5 „Imperialul” de Beethoven şi Simfonia nr. 1 de Gustav Mahler. Vă invităm aşadar la o mică incursiune în creaţia monumentală a lui Beethoven.

Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn – d. 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:

* 9 simfonii (a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Oda bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
* 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
* Un concert pentru vioară și orchestră
* Missa solemnis
* 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
* Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
* 16 cvartete pentru coarde
* Opera Fidelio

CREAŢIA MUZICALĂ A LUI BEETHOVEN

Creaţia muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:

* Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compozițiile din tinerețe de la Bonn și primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn și Mozart, și desăvârșesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constituie cvartetul de coarde în La major op. 18, foarte apropiat de compozițiile similare ale lui Mozart.

* A doua perioadă (1807-1812), așa zisul „ciclu eroic”, cuprinde compoziții ca simfonia a III-a (Eroica), concertele pentru pian și orchestră nr. 4 și 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice și noutățile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi. Este supranumit „Titanicul de la Bonn”.

* A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compozițiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie și puternică individualitate, eliberate de convențiile tradiționale. În muzica instrumentală introduce recitative și arii, în fugi, variațiuni și elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, Simfonia a 9-a și Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradițional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru soliști vocali și cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.

Importanța lui Beethoven în muzică este semnificativă și din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (și de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocrației, compozitorul devine, odată cu prezența lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară și nu la comandă.

Beethoven este revoluționarul întemeietor al unei noi generații de muzicieni și a unei alte atitudinii față de creațiile compozitorilor.

Autor: Octavian Radu