ROMÂNIA NU MAI ESTE … UN STAT SOCIAL

Deunăzi, preşedintele nostru, domnul Traian Băsescu, s-a pornit să ne explice că Statul Român nu mai este un stat social. Articolul 1 alineatul 3 din Constituţie îl contrazice însă: „România este stat de drept, democratic şi social…”.

Dar probabil că Legea Fundamentală nu mai este valabilă, sau a căzut în desuetitudine, iar noi românii încă nu o ştim.

Poate mâine, poimâine vom afla din gura preşedintelui nostru că România nu mai este nici stat de drept sau stat democratic sau mai rău că România nu mai este stat naţional sau stat suveran şi independent (oare mai este stat suveran cu un Guvern Boc în care FMI-ul face şi desface legile organice ale României?) sau stat unitar şi indivizibil.

Revenind însă la ceea ce ni s-a confirmat chiar din gura Preşedintelui, că România nu mai este stat social, uimirea ne cuprinde şi mai mult când auzim şi comparaţia prin care ni se arată că Statul Român comunist era un stat social. Preşedintele ne spunea că în prezent Statul Român nu mai are resursele din trecut şi nu mai este proprietar peste tot şi toate pentru a face protecţie socială pentru toţi cei care au nevoie. Preşedintele ne spune că au fost vândute fabrici, terenul agricol a fost restituit foştilor proprietari şi în acest fel multe din resursele pe care aceasta le avea pentru a face „protecţie socială” nu mai există în prezent.

Ceea ce nu ne spune Preşedintele este că în aceeaşi „lege desuetă” numită Constituţie, la articolul 47 alineatul 1 este prevăzut că „Statul (prin toate organele sale, n.r.) este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.”.

Adică, altfel spus, odată ce am renunţat la comunism, pentru că aşa am vrut noi românii în decembrie 1989, statul este dator, în acest „capitalism sălbatic” cum îl numea un fost preşedinte al României, să creeze politici care să conducă la dezvoltarea ţării, asigurându-se astfel resurse pentru a face şi protecţie socială.

Una dintre aceste politici ar fi aceea de a nu îi mai încuraja şi chiar stimula pe orice căi pe români să plece să lucreze în alte ţări, ci de a aduce în România investiţii (străine sau nu) pentru ca românii să lucreze în România. În acest fel, numărul de contribuabili ar creşte, ar creşte impozitele colectate şi s-ar putea face şi protecţie socială. Faţă de perioada comunistă numărul salariaţilor înregistraţi în România a scăzut la jumătate.

Dar circa 3 milioane de români (o treime din numărul salariaţilor înregistraţi în perioada comunistă) lucrează peste graniţă, plătind (dacă nu lucrează la negru) taxe şi impozite în ţările unde şi-au găsit de lucru.
Pentru a atrage investiţii ar fi nevoie de îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, feroviare, de comunicaţii în aşa fel încât firme precum Mercedes să nu mai aleagă Ungaria în locul României, pentru deschiderea unei noi fabrici, pentru că noi în România nu avem autostrăzi, iar trenurile noastre de marfă merg de două ori mai încet decât în perioada interbelică.

Iar aici tot statul are ultimul cuvânt de spus, mai ales că bani pentru autostrăzi sunt (de la Uniunea Europeană şi proiecte există, dar nu prea este loc de şpagă atunci când e vorba de bani comunitari).

Gabriel Niţulescu

Reclame