SFINTELE PAȘTI 2010

Vin Paștile. De azi intrăm în Săptămâna Patimilor. Putem face, oare, o pauză de la viața agitată, automată, mercantilă și întru-totul nepăsătoare, ce caracterizează societatea noastră contemporană, și să înlocuim toate acestea cu modestie și dragoste față de cei apropiați?

Ca un semn al unității întru creștinătate bisericile catolică, ortodoxă și greco-catolică au decis să sărbătorească Sfintele Paști în aceeași zi, pe 4 aprilie. Ar fi bine dacă acest semn ne-ar îndemna și pe noi păcătoșii de serviciu la mai multă dragoste, pioșenie, respect și preocupare pentru adevăratele lucruri care contează: familia, prietenii, comunitatea în care trăim. Sărbătoarea Pascală înseamnă Ajutor, Dăruire, Împărtășire, Sacrificiu. Ajutor pentru cei dragi, cei apropiați sau cei necunoscuți dar aflați la ananghie. Dăruire pentru cei care au nevoie de contribuția noastră sufletească sau materială. Împărtășirea păcatelor dar și a bucuriilor și a lucrurilor frumoase din viață. Sacrificiul personal în favoarea celorlalți, sacrificiul ego-ului în favoarea comunității.

Pentru societatea contemporană românească, măcinată de curse – cursa spre înavuțire, cursa spre automatism și izolare, cursa spre a dovedi că ești cel mai deștept (și implicit toți ceilalți sunt boi), cel mai tare, cel mai nesimțit, ghiolban, ghiulos…, această săptămână propune valori foarte dificil de atins, și totuși nu imposibil. Ne comportăm de multe ori de parcă am dori să fim singuri pe planetă: trebuie să fim noi primii îndestulați, să punem mâna, să avem, să nu lăsăm pe alții să aibă, să construim ziduri în jurul nostru care să ne garanteze că păstrăm ceea ce avem și, bineînțeles, să luăm de la vecin atunci când acesta nu este atent. Personal nu am mai întâlnit popoare, cu excepția unora din Balcani, în cultura cărora să existe proverbul ”să moară și capra vecinului”. Îmi este greu să înțeleg bucuria viscerală a unora izvorâtă din suferința celuilalt, mândria de a fi escaladat cadavre, bucuria cauzată de dispariția unui competitor aflat și el în cursa nebunească de care vorbeam.

Departe de mine să îndemn lumea să facă dragoste cu capra vecinului. Sau să-și calce în picioare demnitatea. Dar cred că dacă aveți copii atunci poate ar trebui să stați mai mult cu ei zilele astea și să le arătați dragoste. Dacă nu aveți, faceți. Dacă aveți o soție/soț/prietenă/prieten amintiți-vă că dragostea pentru ea/el v-a adus împreună. Dacă nu aveți un tovarăș de viață, găsiți-l. Dacă trăiți undeva într-o comunitate, arătați vecinilor că pot conta pe voi. Dacă trăiți în pădure, intrați în sat măcar pentru o săptămână. Dacă veți ajuta pe cineva, dacă veți manifesta Dăruire, dacă vă veți Împărtăși (atât în sensul mărturisirii cât și al comuniunii/comunicării), Sacrifica, nu vă îmbogățiți, dar vă veți simți – măcar pentru o săptămână – oameni între oameni, nu concurenți. Până și cel mai feroce participant la cursă are dreptul la o pauză! De Sfintele Paști puneți ”stand-by” cursei.

Mihai Mătieș

Reclame

VARA FOTBALULUI 2010

În această vară, naţionala de fotbal a României s-ar fi calificat la Campionatul Mondial din Africa de Sud dacă Gică Hagi, Dan Petrescu, Gică Popescu, Ionuţ Lupescu, Gabi Balint şi restul monştrilor sacri ar fi putut să se conserve atât de bine, încât să aibă 30 de ani, ca la mondialul din USA…

Spunem asta, fiindcă fotbaliştii ce îmbracă astăzi tricoul României se remarcă doar prin cluburile de noapte ale Bucureştiului şi Novi Sad-ului. Tot e un lucru bun în asta: băieţii ăştia fac banii să circule în plină criză financiară, căci asta acuză toţi specialiştii: lumea-ntreagă îşi ţine banii la ciorap! Vă daţi seama, de ne-am fi calificat la turneul final din Africa de Sud, ce bucurie ar fi fost pe proprietarii de cluburi şi localuri din Cape Town? Ar fi făcut reduceri speciale la şpriţuri, plăteşti două şi primeşti trei sticle de whisky şi tot felul de astfel de promoţii!

Ar fi dus-o bine şi hotelurile, că petrecăreţii noştri nu s-ar fi putut distra 30 de zile doar ei cu ei, şi-ar fi chemat prietenii de pahar, că dacă-i campionat mondial, mondial să fie!

Pe de altă parte, putem privi lucrurile şi astfel: actualii titulari, veşnice rezerve pe la echipele lor de club, nu au „tras” la adevărata lor valoare în preliminariile mondialului, din varii motive: păi, 1 la mână, cum să îi stopăm noi pe sârbi, după ce-au trecut prin câte-au trecut!? Acel 5-0 din Serbia nu trebuie, astfel, băgat în seamă. Plus că Adi Mutu avea cu totul şi cu totul alte gânduri la meciul acesta: la Novi Sad, îl aştepta marele patron de hotel şi de echipă, să petreacă niţel şi ei, că doar nu era pe-atunci Postul Paştelui!

Apoi, putem să ne gândim şi la un alt aspect: cum să ne califice ei la mondialul din Africa de Sud pe recesiunea asta economică? Am fi mers noi atâta amar de drum până în capătul lumii să-i vedem pe ei? Cu ce? Cu ce bani? Aşa că s-au gândit să ne facă un favor: măi popor, noi nu ne calificăm, să nu vă simţiţi voi prost că n-aveţi bani să ne însoţiţi, aşa că noi ne vedem de petrecerile noastre, iar voi ieşiţi în spatele blocului să prăjiţi mititei.

Iar cu șefi de fotbal de genul ăstora de la noi, ce calificare să mai vrem? Căci la meciurile din preliminariile mondialului nu merge nici cu folcloriste, nici cu scandal la TV, nici cu jigniri prin mass-media.

Aşa că vom mai privi un turneu final la televizor, ne vom amăgi că dacă am fi fost acolo cine ştie pe cine-am fi învins, uite ce slab joacă ăia şi ăilalţi, am fi ieşit din grupe cu certitudine şi câte şi mai câte.

Multe trebuie să dispară în fotbalul românesc să ajungem iar la performanţele de altădată, nu-i aşa?

Aurel Pop